Liga Apărării Național-Creștine (prescurtat LANC) a fost un partid politic de orientare naționalistă și antisemită din România, în perioada interbelică.

Congresul de înființare a avut loc în data de 4 martie 1923, în Aula Universității din Iași. Președinte a fost ales profesorul Alexandru C. Cuza. Din acest motiv, membrii și simpatizanții mișcării se mai numeau și cuziști. Corneliu Zelea Codreanu a fost însărcinat cu organizarea LANC pe întreaga țară. La 26 martie 1923, Parlamentul a modificat art. 7 din Constituție astfel fiind acordată din oficiu cetățenie deplină tuturor evreilor aflați pe teritoriul patriei. LANC s-a împotrivit acestei măsuri și a îndemnat studențimea la manifestări de protest. Au avut loc ciocniri cu poliția. În aceste mișcări studențești, Corneliu Zelea Codreanu a avut un rol important, pe atunci membru LANC, ulterior fondator al Mișcării Legionare.

LANC a avut sub guvernarea Averescu (1926-1927), 10 deputați. În anul 1927 Legiunea Arhanghelul Mihail, condusă de Corneliu Zelea Codreanu, s-a desprinds din Ligă. Zelea Codreanu nu izbutise să obțină un loc de deputat în alegerile din mai 1926.

Mișcarea studențească antisemită de la 1922 După Marea Unire din 1918, universitățile românești au cunoscut un aflux de studenți proveniți din noile teritorii anexate. Mulți dintre acești studenți aparțineau diverselor minorități etnice, în special minorității evreiești. Prezența tot mai mare a studenților minoritari, alături de faptul că unii dintre ei manifestau simpatii față de ideologia comunistă, a provocat reacții diverse în rândurile studenților români.

O statistică întocmită de Vasiliu Em. D. B. pentru anii 1922-1923 evidenția numărul ridicat de studenți din minorități etnice înscriși la două dintre universitățile importante ale țării:

La Universitatea din Cernăuți, în semestrul de vară, situația era următoarea:

Facultatea de Farmacie: 174 studenți români și 574 studenți evrei; Facultatea de Drept (în funcție de religia declarată): 237 ortodocși (români și ruteni),

98 catolici, 26 luterani, 506 mozaici, 31 studenți de alte religii.

La Universitatea din Iași, numărul studenților evrei era, de asemenea, semnificativ. Distribuția etnică pe facultăți era următoarea:

Facultatea de Medicină: 547 români și 831 evrei; Facultatea de Farmacie: 97 români și 299 evrei; Facultatea de Litere: 351 români și 100 evrei; Facultatea de Drept: 1743 români și 370 evrei; Facultatea de Științe: 722 români și 321 evrei.

+Grupurile etnice din România, 1930Grup etnicPopulație%Români12.981.32471,9Maghiari1.425.5077,9Germani745.4214,1Evrei728.1154Ruteni și Ucraineni582.1153,2Ruși409.1502,3Bulgari366.3842Romi262.5011,5Altele556.5113,1Total18.057.028100 Pentru vechii profesori universitari naționaliști și antisemiți (precum A.C. Cuza și Ion Găvănescu), aceasta a reprezentat un semnal de alarmă. Ei erau îngrijorați de compoziția etnică a universităților, de viitoarea clasă politică și de integritatea culturală a statului român.„Dar cine sunt elevii și studenții de astăzi? Elevii și studenții de azi sunt profesorii de mâine, medicii de mâine, inginerii de mâine, magistrații de mâine, avocații de mâine, prefecții de mâine, deputații de mâine, miniștrii de mâine, cu un cuvânt, conducătorii de mâine ai neamului în toate domeniile de activitate.

Dacă elevii de astăzi sunt 50%, 60%, 70% jidani, mâine în mod logic vom avea 50%, 60%, 70% conducători jidani ai acestui neam românesc.” - Corneliu Zelea Codreanu (1936 ediția originală / 2024 ediția citată), „Pentru legionari”Mișcarea a căpătat cu adevărat amploare în timpul protestelor din 10 decembrie 1922. Între 3.000 și 4.000 de studenți din întreaga țară s-au adunat în amfiteatrul Facultății de Medicină a Universității din București, unde au declanșat o grevă generală, protestând împotriva condițiilor precare din căminele studențești. În fruntea listei lor de revendicări se afla aplicarea măsurii Numerus Clausus, care prevedea limitarea numărului de studenți aparținând minorităților etnice proporțional cu numărul acestora în populația generală a țării.

Acest moment a fost atât precedat, cât și urmat de o serie de acțiuni violente și propagandistice de agitație inițiate de diverse grupuri de studenți antisemiți și ultranaționaliști. În cele din urmă, toate acestea au culminat cu apariția a două dintre cele mai importante mișcări de extremă dreapta din România interbelică: Liga Apărării Național-Creștine în 1923 și Legiunea Arhanghelului Mihail în 1927.

Mobilizarea susținătorilor

Intrarea în atenția publică La sfârșitul anului 1923, C.Z. Codreanu și alți lideri ai mișcării studențești antisemite au fost arestați pentru planificarea unor asasinate politice, dar au fost eliberați datorită susținerii publice masive. În 1924, conflictul cu autoritățile statului s-a agravat, culminând cu asasinarea prefectului de poliție Constantin Manciu de către C.Z. Codreanu. Aceste evenimente, marcate de violență, reprimare și demonstrații de sprijin din partea studenților și a simpatizanților cuziști, au contribuit semnificativ la sporirea popularității LANC.

După nunta lui C.Z. Codreanu din 1925, la care au participat între 80.000 și 100.000 de oameni, a urmat o serie de botezuri ale copiilor simpatizanților cuzisti, care s-au dovedit un instrument eficient de propagandă. În urma confruntărilor dintre simpatizanții veniți să-și boteze copiii și forțele de ordine, statul a fost nevoit să oprească botezurile organizate de Codreanu și A.C Cuza. În acest context, LANC a reușit să creeze impresia că statul român este anticreștin.

LANC a continuat să utilizeze strategia instigării oficialităților la reacții, precum purtarea cuziștilor prin tribunale și procese, care se soldau adesea cu achitarea sau declararea acestora ca fiind nevinovați, fie datorită presiunii publice exercitate asupra autorităților, fie datorită simpatiei manifestate de anumite oficialități față de cuziști.

Absorbirea altor grupări naționaliste LANC urmărea să transforme simpatia publică într-un succes electoral, motiv pentru care și-a consolidat relațiile cu alte grupări naționaliste. Pe lângă infiltrarea și instrumentarea a organizațiilor Arcașilor, care au fost absorbite treptat în ligă, LANC s-a unit, în 1925, cu Fascia Națională Română și Acțiunea Românească – organizații care, după cum spunea Corneliu Zelea Codreanu în „Pentru legionari”, nu aveau „nici puterea de acțiune, nici cea de organizare și nici cea de doctrină” ale LANC.

Steagurile și svastica

Corneliu Zelea Codreanu descrie varianta steagului din 1923 și semnificația sa în „Pentru legionari” astfel: „[...] Pânza acestor steaguri era neagră în semn de doliu; la mijloc o pată albă rotundă semnificând nădejdile noastre încercuite de întunericul pe care ele vor trebui să-l învingă; în mijlocul albului o zvastică, semnul luptei antisemite din întreaga lume, iar de jur-împrejurul steagului, tricolorul românesc [...]” (1936 ediția originală / 2024 ediția citată)Svastica a fost adoptată de către partidul predecesor al LANC, anume Uniunea Națională Creștină, în anul 1922. Președintele UNC, profesorul A.C. Cuza, a descris svastica ca pe un simbol în formă de cruce folosit de vechii pelasgi, care, spunea profesorul, erau strămoșii românilor moderni.„Semnul acesta (svastica) este „Crucea arică“, adică crucea pe care vechii Ari cu zeci de mii de ani înainte, o aveau ca semn apărător de rele și ca talisman aducător de noroc. [...] Acest semn este cu atît mai potrivit cu cît partea principală a lui înfățișează sfînta cruce creștină, împotriva căreia în deosebi duce o luptă satanică jidovimea, și pe care noi creștinii trebuie so apărăm, ca să nu ajungă a fi doborîtă și pîngărită de jidani, ca în Rusia nenorocită.” - A.C. Cuza (1925), „Călăuza bunilor români”Varianta oficială steagului LANC era tricolorul României cu o svastică neînclinată, centrată pe segmentul galben al steagului. Această variantă a continuat să fie folosită și de către Partidul Național Creștin până în anul 1938. „CAP. XVII Drapelele L. A. N. C.

ART. 38. — Drapelul L. A. N. C. este drapelul tricolor al țării cu semnul „Svastica”, neagră pe culoarea galbenă, de la mijloc.

Drapelele diferitelor organizații ale L. A. N. C. se vor deosebi între dânsele, ca dimensiune și amănunțimi, purtând, fiecare inscripția organizației respective, a Satului, Comunei, Județului, Regiunei și a Comitetului Central, și se vor confecționa după indicațiile date de comitetele lor.” - A.C. Cuza (1925), „Călăuza bunilor români”

Organizarea LANC

Structură Conducerea Ligii Apărării Naționale Creștine era organizată ierarhic, având la vârf un Președinte Suprem ales de Marea Adunare, formată din toți membrii organizației. Acesta era sprijinit de un Comitet Central compus din 24 de membri, dintre care 12 erau numiți direct de Președintele Suprem, 6 erau președinți ai comitetelor regionale, iar ceilalți 6 reprezentau delegații ai celor șase Comitete Regionale. La nivel inferior, existau Comitete Regionale, Județene și Comunale, fiecare alcătuit din câte 9-15 membri, a căror constituire necesita aprobarea comitetului ierarhic superior. Deasupra acestora funcționa Marele Consiliu al LANC, constituit din Comitetul Central și câte un delegat al fiecărui Comitet Regional și Județean, care putea fi convocat oricând de Președintele Suprem. Activitatea organizației era susținută financiar prin donații, cotizații și diverse forme de autofinanțare, iar întreaga conducere avea obligația de a mobiliza și implica membrii în propagarea ideologiei și scopurilor Ligii. Statutul LANC putea fi modificat doar de Marele Consiliu, fiind completat printr-un regulament specific.

„Călăuza bunilor români” (1925) cuprinde statutul, regulamentul si organizarea ale LANC.

Frățiile și Tineretul LANC

Frățiile - structură de bază

Structura de organizare de bază a LANC era „Frăția”. Frățiile erau constituite din membri ai LANC, la propria inițiativă, având între 3 și 13 membri. Ele erau independente și autonome, însă supuse unui organ numit Frăția Centrală, condus de Nicolae Paulescu.

Printre îndatoririle membrilor frățiilor se numărau: educarea cu privire la „problema jidănească”, răspândirea propagandei LANC, recrutarea de noi membri, votarea candidaților LANC la alegeri etc.

Această formă de organizare a fost preluată și implementată mai târziu în Mișcarea Legionară de către Corneliu Zelea Codreanu, sub denumirea de „Cuiburi” și „Frății de Cruce”.

Tineretul LANC

Din tineretul LANC făceau parte, în mod predominant, studenții universităților din România, elevi ai școlilor superioare, precum și tineri absolvenți care deja erau în câmpul muncii. Elevele și studentele erau recrutate în secții destinate femeilor.

Tineretul LANC a fost organizat în secții corespunzătoare fiecărui an de studiu. Secția era structura de organizare de bază a Tineretului LANC, iar aceasta era condusă de:

Un președinte, ales de alți studenți și ulterior numit de Centru; Doi vicepreședinți, care să-l ajute pe președinte sau înlocuiască la nevoie; Un secretar, care să țină evidența membrilor într-un registru.

Mai mulți președinți de secții din aceeași facultate sau școală superioară formau Consiliul Facultății/Școlii. Acest consiliu alegea un Decan, care era ulterior confirmat de Centru. Decanii fiecărei facultăți sau școli superioare, reuniți, formau Senatul Universității. Senatul alegea apoi un Rector, care era numit de Centru și care avea rolul de a reprezenta Tineretul LANC dintr-un centru universitar.