Amy Jade Winehouse () a fost o cantăreață engleză recunoscută pentru vocea sa gravă, specifică vocilor de tip contralto. A abordat diferite stiluri muzicale, printre care se pot menționa și rhythm and blues, soul și jazul anilor 1960.

Winehouse a debutat discografic în anul 2003, când a lansat albumul Frank. Discul a primit recenzii favorabile din partea criticilor de specialitate și a fost nominalizat la premiul Mercury.

Cel de-al doilea album de studio al interpretei, intitulat Back to Black, a fost lansat în octombrie 2006. Discul s-a plasat pe cele mai înalte poziții în clasamentele internaționale, primind multiple discuri de platină. A fost comercializat în peste zece milioane de exemplare și a ajutat-o pe Amy Winehouse să devină prima cântăreață engleză care a câștigat cinci premii Grammy. Stilul ei muzical a influențat puternic interpretele britanice care au debutat la finele anilor 2000 (vedeți aici).

În ciuda unei cariere muzicale prolifice, viața privată a cântăreței a fost adesea comentată negativ de ziarele de scandal din întreaga lume din cauza consumului excesiv de droguri și alcool, dar și a unei căsnicii controversate cu asistentul de producție video Blake Fielder-Civil (2007–2009).

Amy Winehouse a decedat pe 23 iulie 2011, la 27 de ani, în locuința sa din Londra, cauza oficială a decesului fiind consumul excesiv de alcool.

Biografie Anii copilăriei și începutul carierei (1983 — 2002) Amy Jade Winehouse s-a născut la data de 14 septembrie 1983 în burgul londonez Enfield, fiind al doilea copil al șoferului de taxi Mitchell Winehouse și al farmacistei Janis Winehouse. Părinții ei au divorțat când ea avea nouă ani, iar Amy și fratele său mai mare Alex (n. 1979) au rămas în custodia mamei și au copilărit în Southgate.

Încă din primii ani de viață Amy a intrat în contact cu lumea muzicală, doi dintre unchii săi fiind cântăreți de muzică jazz. De asemenea, tatăl său îi cânta adesea piesele lui Frank Sinatra, iar pasiunea acesteia pentru muzică devenea din ce în ce mai evidentă, profesorii săi plângându-se că aceasta nu se putea abține din cântat nici măcar în timpul cursurilor. În copilărie Winehouse asculta muzica unor cântărețe soul precum Billie Holiday sau Etta James, cărora le-a studiat tehnica și stilul interpretativ, creațiile acestora influențând-o puternic.

La vârsta de nouă ani Amy este încurajată de către bunica sa Cynthia să se înscrie la școala privată de arte Susi Earnshaw. Un an mai târziu tânăra interpretă pune bazele unei formații de muzică rap numită Sweet 'n' Sour alături de Juliette Ashby, o prietenă din copilărie. La treisprezece ani Amy se înscrie la Școala de Arte „Sylvia Young” și obține o bursă de studiu, în eseul său de aplicare scriind că tot ceea ce își dorește este ca oamenii să-i asculte vocea și să uite de problemele cotidiene. Totuși, după numai un an este exmatriculată din pricina unui piercing făcut în nas și pentru lipsa de disciplină. În continuare frecventează școala „BRIT” din Selhurst, Croydon (Londra), instituție recunoscută pentru numărul mare de celebrități care i-au urmat cursurile (Adele, Jessie J, Leona Lewis). În jurul vârstei de cincisprezece ani Winehouse compune primele sale cântece și susține recitaluri în diverse baruri londoneze.

În adolescență începe să consume droguri și încearcă să își ajute familia din punct de vedere financiar, lucrând ca jurnalistă și cântând într-o formație locală de muzică jazz numită Bolsha Band. La 16 ani Winehouse înregistrează o casetă demonstrativă, pe care iubitul său, cântărețul de muzică soul Tyler James, avea să o trimită reprezentanților companiei 19 Management; de îndată ce Simon Fuller, directorul firmei, ascultă discul îi oferă tinerei artiste un contract prin intermediul căruia îi devine impresar. Pe parcursul anului 2002 Fuller avea s-o ajute pe Winehouse să ajungă la un acord legal cu casa de discuri Island Records, iar artista își pregătește debutul discografic în compania producătorului Salaam Remi.

Debutul discografic — «Frank» (2003 — 2005)

thumb|right|220px|Amy Winehouse în concert (2004). Primul album de studio semnat Amy Winehouse este lansat în octombrie 2003 sub egida casei de înregistrări Island Records. Intitulat Frank, materialul a fost înregistrat în stagiunea 2002–2003 cu ajutorul unor producători precum Salaam Remi, Jimmy Hogarth sau Matt Rowe, iar Winehouse a contribuit la compunerea majorității pieselor. Abordarea stilistică a discului cuprinde elemente de muzică jazz și soul, iar versurile cântecelor au fost descrise drept „beligerante, dar foarte sincere”. Interpreta s-a declarat ușor nemulțumită de felul în care LP-ul a fost produs, deciziile sale însumând doar „80% din produsul final”, casa de discuri introducând câteva compoziții care nu au fost pe gustul său. Ulterior Winehouse a revenit asupra declarației: „Sunt foarte mândră de Frank, încă sunt de părere că este un album minunat. Totuși, sunt câteva lucruri pe care le-aș fi făcut diferit”.

Albumul Frank a primit recenzii „general favorabile” din partea criticilor de specialitate. Editorii allmusic o comparau pe tânăra Winehouse cu Macy Gray și spuneau că „este o cântăreață excelentă, ce posedă atât putere vocală cât și subtilitate, o calitate arareori întâlnită la interpretele contemporane.” Mai mult, redactorii PopMatters erau de părere că discul este o dovadă a faptului că succesul lui Winehouse se bazează strict pe talentul său nativ, iar recenzorii Amazon.com concluzionau spunând că „Amy este una dintre cele mai originale, oneste și curajoase cantautoare din noua generație”. De asemenea, Frank a fost inclus în celebra listă 1001 de albume de ascultat într-o viață; fiind creată de către Robert Dimery, aceasta este o antologie a albumelor considerate drept cele mai reprezentative din ultimii 50 de ani.

Campania de promovare a albumului Frank a constat în lansarea a două discuri single clasice: „Stronger Than Me”, „Take the Box”, respectiv două single-uri cu două „fețe”: „In My Bed”/„You Sent Me Flying” și „Fuck Me Pumps”/„Help Yourself”. Materialele au activat în clasamentele britanice de specialitate pe parcursul stagiunii 2003–2004 și au obținut poziții modeste, cea mai de succes fiind piesa „Take the Box”, ocupanta locului cincizeci și șapte în ierarhia UK Singles Chart. Inițial nici albumul Frank nu a excelat din punct de vedere comercial, însă în anul 2008 a primit din partea IFPI discul de platină pentru un milion de exemplare comercializate în Europa; de asemenea, vânzările discului din Statele Unite s-au ridicat la peste 307,000 de copii.

În februarie 2004 Amy Winehouse primește două nominalizări la premiile BRIT la categoriile „Cea mai bună interpretă britanică” și „Cel mai bun cântăreț R&B”. Mai mult, LP-ul Frank este inclus pe lista discurilor nominalizate la premiul Mercury, iar Winehouse primește un premiu Ivor Novello pentru compunerea piesei „Stronger Than Me”. La începutul anului 2005 Amy susține o serie de concerte în Regatul Unit, iar după încheierea acesteia interpreta se retrage din viața publică din cauza dependenței de alcool.

Era «Back to Black». Succesul internațional (2006 — 2008)

thumb|right|220px|Amy Winehouse în concert (Berlin, 2007) Amy Winehouse revine în atenția presei britanice în iulie 2006 din pricina unei drastice pierderi în greutate și a aspectului general neglijent. Imaginea sa era caracterizată de o coafură inspirată din moda anilor '60 numită beehive, dar și de un machiaj pentru ochi „asemănător celui purtat de Cleopatra”. În cea de-a doua jumătate a anului, după moartea bunicii sale Cynthia, interpreta reîncepe lupta împotriva dependenței de alcool și droguri. Mai mult, relația sa amoroasă cu asistentul de producție video Blake Fielder-Civil era adesea comentată de ziarele de scandal din Regatul Unit. Această relație avea să stea la baza scrierii celui de-al doilea album de studio al interpretei, numit Back to Black. Fiind creat de producătorii Salaam Remi și Mark Ronson, materialul a fost lansat pe plan european în octombrie 2006 sub egida Island Records.

Piesele incluse pe Back to Black sunt puternic influențate de muzica soul a anilor 1960 însă au o sonoritate R&B contemporană, iar versurile dezvăluie o latură reflectivă a interpretei; prin intermediul acestora ea meditează asupra eșecului amoros și a problemelor sale legate de consumul excesiv de droguri și alcool. Materialul s-a bucurat de „aprecierea universală” a criticilor de specialitate, fiind complimentat pentru tristețea și inteligența versurilor. De asemenea, publicații influente în industria muzicală precum Slant Magazine, Entertainment Weekly, The New York Times sau Time au inclus LP-ul Back to Black în clasamentele celor mai bune albume din 2006/7.

Pentru a promova materialul discografic Winehouse concertează extensiv în Europa în stagiunea 2006-2007, însă recitalurile sale sunt controversate, interpreta aflându-se adesea sub influența alcoolului și în unele situații uitând versurile propriilor cântece. La finele anului 2006 Winehouse începe să consume heroină, iar cântăreața își exprima în mod public refuzul de a se interna într-un centru de dezintoxicare prin intermediul compoziției „Rehab”. În timp ce viața tumultoasă a artistei era dezbătută de tabloidele internaționale, piese precum „Rehab”, „You Know I'm No Good” sau „Back to Black” erau lansate pe disc single și cucereau clasamentele din Europa. În Regatul Unit albumul Back to Black a câștigat prima poziție în clasamentul național în repetate rânduri, a primit opt discuri de platină și a fost comercializat în peste trei milioane de exemplare, fiind unul dintre cele mai de succes materiale din istoria UK Albums Chart. În februarie 2007, în cadrul premiilor BRIT, Winehouse era numită „Cea mai bună cântăreață britanică”, iar Back to Black era nominalizat la secțiunea „Albumul anului”. thumb|left|180px|Amy Winehouse în concert la Baltimore, august 2007. În Statele Unite interesul publicului față de muzica semnată Amy Winehouse era alimentat de numeroasele articole de presă în care era descrisă viața sa excentrică. Interpreta își face debutul discografic în SUA la data de 13 martie 2007, odată cu lansarea albumului Back to Black prin intermediul casei de discuri Universal Republic. Materialul a primit recenzii pozitive din partea unor publicații cu notorietate precum Rolling Stone sau The New York Times; de asemenea, LP-ul s-a bucurat de succes comercial, ocupând poziția cu numărul doi în celebra ierarhie Billboard 200. Ulterior Back to Black a primit două discuri de platină din partea RIAA și a fost comercializat în peste două milioane de exemplare numai în SUA.

În timp ce campania artistei de promovare continua prin lansarea pe disc single a pieselor „Tears Dry on Their Own” și „Love Is a Losing Game”, Winehouse revenea în atenția presei prin căsătoria cu asistentul de producție video Blake Fielder-Civil; ceremonia a avut loc pe 18 mai 2007 în Miami Beach. Mariajul violent, dar și abuzurile celor doi în materie de alcool și droguri puneau adesea într-un con de umbră reușitele din cariera cântăreței. În noiembrie 2007 Winehouse este internată din pricina unei supradoze de heroină, cocaină, extasy, ketamină și alcool, iar toate concertele sale sunt anulate.