Asociația Memorialul Revoluției din Timișoara este o asociație înființată la Timișoara în 1990 cu scopul menținerii amintirii despre revoluția română din 1989.

Istoric Asociația Memorialul Revoluției 16-22 Decembrie din Timișoara, este un ansamblu de interes național (O. G. nr. 46 din 30 ianuarie 2000) și de utilitate publică (H.G. nr.1039 din 19 octombrie 2011), cu sediul în Timișoara, Str.Popa Șapcă Nr.3-5, spațiu asigurat de către Ministerul Apărării Naționale prin H.G. nr. 1063 din 26.10.2011.

Memorialul Revoluției Timișoara s-a constituit în anul 1990, pe 26 aprilie, din inițiativa unor consilieri locali, artiști plastici, arhitecți, ingineri, scriitori, preoți, care doreau realizarea în Timișoara a unui memorial dedicat cinstirii Eroilor Martiri ai Revoluției din Decembrie 1989.

Îi amintim, în cele ce urmează, pe toți cei care au pus bazele Memorialului Revoluției: ing. Vilmos Soós, dr. ing. Gheorghe Ciuhandu, Camelia Lupu, dr. Virgil Feier, prof. Liviu Ciocârlie, dr. ing. Victor Gioncu, acad. Dan Mateescu, ing. Alexandru Dan, arh. Mihai Botescu, dr. ing. Teodor Ciomocoș, dr. ing. Gheorghe Mercea, ec. Nicolae Secoșan, arh. Radu Grumeza, arh. Nicolae Dancu, ing. Vasile Percec, arh. Mircea Crăculeac, arh. Șerban Sturza, arh. Ionel Pop, arh. Dan Popa, artiștii plastici Constantin Flondor-Străin, Doru Tulcan, Leon Vreme, ing. Kurt Müller, ing. Sorin Neagoe, dr. Florian Gâldău, ing. Eugen Dușoi, dr. Nicolae  Corneanu (Mitropolitul Banatului), ulterior semnând adeziuni și arh. Pompiliu Alămorean, arh. Dan Radoslav, arh. Sanda Murdunescu, Alexandru Factor, Ștefan Dună, ing. Vasile Ciupa, dr. Traian Orban, Ioan Bânciu, Ilie Stroe, Victor Popa și Constantin Arcan.

Din anul 2000, ca urmare a Legii 152/2000, asociația a fost declarată Ansamblu de Interes Național în cadrul căreia funcționează Centrul Național de Documentare și Informare Publică despre Revoluția din 1989. Astfel, asociația a primit subvenții de la bugetul de stat, prin intermediul  Ministerului Culturii .

În anul 2011 primește titulatura de asociație de utilitate publică. În 2019 Memorialul Revoluției este decorată de către Președinția României cu decorația  Meritul Cultural  în grad de Cavaler, categoria E („Patrimoniul cultural național”).

Activități În decursul a 36 de ani de acticvitate au fost realizate 14 monumente dedicate memoriei eroilor martiri din decembrie 1989. Aceste monumente au fost realizate de sculptorii Victor Gaga (Fântâna Martirilor, în spatele Grădinii de vară „Capitol”), Petru Jecza (Pieta, la Podul Decebal și Martirii, în spatele Muzeului Banatului), Marian Zidaru (Biserica plângătoare, în Piața Küttl), Béla Szakács (Omul țintă, în Piața 700), Paul Vasilescu (Eroica, în Calea Lipovei), Ștefan Călărășanu (Clopotul Libertății, în Piața Traian), Ingo Glass (Deschidere, lângă Spitalul Județean), Silvia Radu (Sfântul Gheorghe, în Piața Sfântul Gheorghe),Gheorghe Iliescu-Călinești (Evoluție, lângă Hotelul „Continental”), Constantin Popovici (Învingătorul, pe Bd. Take Ionescu) și Ștefan Kelemen (Monument omagial, în Complexul Studențesc). Tot cu caracter omagial este Complexul Memorial din Cimitirul Eroilor, care cuprinde: Monumentul vertical cu flacăra eternă, proiectat de arh. Ionel Pop, Capela Eroilor, concepută de arh. Pompiliu Alămurean și Mormintele simbolice, proiectate de arh. Liviu Brebe.

În prezent, la Memorial se află singura porțiune din Zidul Berlinului din România, pusă la dispoziția vizitatorilor, pentru a sublinia importanța anului 1989 și schimbările ce au urmat în fostele țări comuniste din Europa. În fața instituției se află alte trei sculpturi: Clopotul Libertății (Ștefan Călărășanu), Coloana Eroilor și a Victimelor Revoluției (Eugen Barzu) și Monumentul dedicat Eroilor Martiri din Revoluție  (Alexandru Perța-Cuza și Nicolae Man).

https://memorialulrevolutiei.ro/monumente-timisoara/

Din anul 2010 are propria editură cu numele Editura Memorialul Revoluției 1989 prin care au fost publicate peste 60 de volume și o revistă științifică semestrială ajunsă la nr. 37.

La sediul asociației există spații expoziționale cu expoziții permanente despre revoluție, perioada comunistă și războiul rece și au fost produs sute de evenimente culturale, expoziții temporare, itinerante, ateliere etc.

Asociația dispune de cea mai completă bază de date despre evenimentele din 1989 care conține documente scrise, fotografii, materiale audio și video, colecții de presă și un conținut bogat de istorie orală.

Scopul principal actual al asociației este acela de a cinsti memoria eroilor martiri din 1989, de a promova cultura memoriei locale în context european, prin diverse producții culturale / educaționale (expoziții locale, naționale, internaționale, lansări de carte, spectacole de teatru, workshop-uri și conferințe), în special tinerei generații și o expunere cât mai interesantă atât pe plan local, național și internațional.

Volume publicate Asociația a editat câteva volume consacrate revoluției din 1989.

Atunci ne-am mântuit de frică (album fotografic), 1999 Întrebări cu și fără răspuns, Editura Mirton 2001 Documente '89 - Procesul de la Timișoara, vol. I - vol. IX: https://memorialulrevolutiei.ro/procesul-de-la-timisoara/ Memorial 1989, buletin științific și de informare, nr. 1-37: https://memorialulrevolutiei.ro/revista-memorial/ Procesul lui Nicu Ceaușescu, vol. I, II: https://memorialulrevolutiei.ro/procesul-lui-nicu-ceausescu-2/ Peste 60 de publicații: https://memorialulrevolutiei.ro/alte-publicatii/

Sediul Sediul asociației este în Timișoara, str. Oituz nr. 2 B. Clădirea a fost o cazarmă militară, oferită în folosință gratuită de către Ministerul Apărării Naționale în anul 2011, iar în anul 2025 prin H.G. nr.180/27-02-2025 a fost prelungit pe 20 de ani.

Conducere Președinte al asociației este drd. Gino Rado din anul 2020, vicepreședinți fiind dr. habil. Vasile Szabo și conf. univ. dr. Lucian Ionică.

Referințe

Legături externe Memorialul Revoluției din Timișoara https://www.facebook.com/MemorialulRevolutiei/ https://www.instagram.com/memorialulrevolutiei/ https://www.tiktok.com/@memorialulrevolutiei https://cercetare-memorialulrevolutiei1989.ro/ https://www.editura-memorialulrevolutiei1989.ro/

Categorie:Fondări în 1990 Categorie:Revoluția română din 1989 Categorie:Timișoara Categorie:România postdecembristă Memorialul Revoluției din Timișoara Categorie:Decorați cu Ordinul Meritul Cultural