Peștera Huda lui Papară este peștera din Munții Trascăului care cumulează toate superlativele: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi și mai numeroase excentriteExcentrite: stalacite crescute strâmb, ca rădăcinile unui copac, fenomen datorat evaporării diferențiate a picăturilor de apă sub acțiunea curenților de aer, cu cel mai mare depozit de chiropteritChiropterit: guano fosilizat de liliac din România.
Localizare
Peștera se află pe teritoriul satului Sub Piatră, comuna Sălciua, județul Alba, în partea de nord-vest a Munților Trascăului, la obârșia pârâului Valea Morilor, afluent pe dreapta al Arieșului. Altitudinea absolută este de 567 m. Este cea mai lungă peșteră din Munții Trascăului. Se poate ajunge la ea pe drumul național DN75 Turda-Câmpeni, până în localitatea Sălciua de Jos, iar de aici pe drumul comunal asfaltat, circa 5 km până în cătunul Sub Piatră.
Toponomie
Huda este un regionalism ce înseamnă cale îngustă, groapă, gaură în pământ, peșteră sau adăpost. Papară poate avea la origine latinul papa ce înseamnă conducător religios, preluat în limbile „barbare” papar. Deci, Huda lui Papară ar putea înseamna adăpostul, casa conducătorului religios. În preistorie și în vremea dacilor peștera a fost folosită ca locuință și loc de cult. Nu departe, la nici 20 km distanță se află ruinele cetații dacice, Apoulon (Piatra Craivii) clădită în sec. al 3-lea i.e.n., pe vremea regelui Rubobostes (unde se crede că Decebal și-a pus capăt zilelor). Zamolxes, zeul dacilor s-a retras într-o peșteră din Trascău, cea mai mare și mai vizibilă. Aceasta ar putea fi Huda lui Papară. Preluat din latină, modelat în română a rezultat Huda lui Papară.
Mai sunt și câteva explicații umoristice care leagă substantivul papară de omletă, născocite de ghizii inventivi care au administrat peștera în anii '80. Dupa DEX, papară este un fel de mâncare preparată din felii de pâine prăjită, presărate cu brânză și opărite (cu apă sau cu lapte). Așa ceva nu se cunoaște în zonă. Mâncarea făcută din ouă bătute, cu slănină friptă, ceapă verde și brânză o numesc păpăraie.
Descriere
Peștera este o străpungere hidrologică a fâșiei de calcare tithonice în extremitatea vestică a Masivului Bedeleu. Trei pâraie (Ponor, Poieni și Seacă) își unesc apele colectate dintr-un bazin de 150 km² și se pierd în masivul de calcar la Vânătările Ponorului. Această arie cumulează caracteristicile unei polje Poljie este un termen speologic care denumește un relief endocarstic: O depresiune largă drenată subteran cu un fund plat pe care curge permanent sau temporar o rețea de ape. La ploi puternice apa nu poate fi drenată rapid și se formează un lac temporar. Este cuvânt sloven și înseamnă câmpie dar, specialiștii în domeniu încă nu au clasificat-o ca atare. Cele trei pâraie au fost cândva tributare bazinului hidrografic Rîmeț, dar au fost captate subteran și mutate bazinului hidrografic Arieș. Apa ce dispare în Ponorul Vânătare, apare în partea terminală a peșterii după numai 15–18 m. și după ce parcurge pe galeria activă un traseu S-N de cu o cădere de apare la lumină printr-un gigantic portal.
Intrarea, la altitudine absolută de orientată N-NV este înaltă de aproape și pare o despicătură artificială în peretele de calcar, baza îngustă de fiind ocupată de un lac cu o adâncime de până la . Lungimea lui de este primul obstacol în explorarea peșterii și este urmat imediat de Cascada Evantai, un bloc de piatră peste care alunecă întregul debit de apă al pârâului și care trebuie escaladată. Urmează, la doar , o stancă înfiptă între pereții galeriei. Este Inima de Piatră care, trecută pe dedesubt, prin apă, dă acces la baza baricadei, o îngrămădire de blocuri ce trebuie escaladate. Galeria se lărgește în partea stângă și pe peretele înclinat se poate înainta mai ușor. Apa curge năvalnic aici prin zeci de marmite turbionare Marmitele sunt excavații circulare, de dimensiuni variate, de la câțiva centimetri la 3—4 m diametru, situate de obicei în podeaua galeriilor. Marmitele sînt formate prin mișcarea circulară a apei ce antreneaza nisip și pietre și care, rostogolite violent și mereu în același sens, sapă și lustruiesc stânca. În toate marmitele se găsesc pietre șlefuite, mai mult sau mai puțin sferice și nisip. Foarte adesea marmitele se găsesc la piciorul cascadelor și se dispun în lanț, unele sub altele, cu mici denivelări între ele. Marmitele nu se găsesc exclusiv în peșteri. Ele apar și în văile de suprafață, în calcare sau alte roci. cu pereții plini de lingurițe.Lingurițele sunt formele cele mai frecvente în galeriile de râuri subterane și în același timp cele mai enigmatice ca geneză. Lingurițele sunt excavațiuni de 3 —30 cm largime, ce se succed ca valuri, acoperind pe mari suprafețe podeaua și pereții galeriilor. Acolo unde apar, calcarul este foarte lustruit. Caracteristic lingurițelor este asimetria lor. Ele au o parte mai lină si cealalta mai abruptă, iar creasta despartitoare dintre două excavații relativ ascuțită. O scobitură de acest tip nu apare niciodată singură, ca la excavațiile de rodaj, ci într-o grupare, astfel încât depresiunile se îmbucă perfect unele în altele, fiind separate de creste. Adâncimea dintre creastă și fundul excavației nu este mare, variind de la câțiva milimetri la maximum doi centimetri; exista de altfel o proporționalitate între largimea și adâncimea unei lingurite Lumina de afară este încă puternică aici și după încă două lacuri ce se trec prin apă, peretele din partea dreaptă dispare în întuneric.
Este Sala Minunilor, un gol imens de 56/92 m și o înălțime record de . Ea adăpostește un depozit de 60 vagoane de chiropterit. Aici, ca și în restul peșterii, hibernează cele mai mari colonii de lilieci din Europa. Tavanul acestei săli este plin de stalactite excentrice, anemolite lungi de până la . Revenind la galeria activă, în amonte, se escaladează Baricada Mare după care galeria se îngustează și devine mai ușor accesibilă. În partea stângă, la de la intrare, se deschid două galerii scurte care se unesc după câteva zeci de metri și se termină într-un sifonGalerie de peșteră inundată total cu apă (Sifonul Roru) parțial explorat. După ce coboară , sifonul devine orizontal și se îngustează. Pereții sunt curați, plini de lingurițe iar podeaua este acoperită cu pietriș rotunjit, dovada unui curs foarte lung. Sifonul poate fi depășit de o echipă bună de scufundători cu echipament adecvat. Apa ce apare din acest sifon are cu totul o altă origine decât Vânătările Ponorului.
Continuând explorarea pe galeria principală în amonte, după se ajunge La lanțuri, o verticală de . Odată urcată această verticală, se pătrunde într-o galerie largă și împodobită cu scurgeri parietale.Depunerile de calcit ce îmbracă pereții golurilor subterane, uneori într-o mare bogație de forme, conferind impresia de opulență peisajului subteran Ea se termină după , deasupra unei verticale de care dă acces în Sala Virgină. Aici începe cel mai lung labirint fosil al peșterii, Labirintul Ludușan de peste de galerii ascendente, descendente, intersectate care conectează tavanul activului cu Sala Virgină sau Sala Tăcerii. În punctul numit Groapa Leilior, se ating 102 m denivelare pozitivă. Acest sistem fosil este explorat parțial.
Sala Virgină, are podeaua acoperită cu o salbă de gururiGururile sau bazinele de planșeu sunt unele din cele mai frecvente tipuri de speleoteme. Numele este o preluare din limba franceză (gour). Gururile se prezintă ca bazine ce au o latură proptită de pantă si celelalte laturi sub forma unui baraj arcuit convex. Gururile au o formă alungită, semi-ovală sau semicirculară. Comparația cu un baraj nu este numai morfologică ci și funcțională căci în spatele lui este adunată, apa, ba mai mult chiar, ea explicâ însăși geneza unei astfel de forme imaculate. De aici, pe o galerie îngustă se ajunge la activ. După mai puțin de , tot pe stânga, se întâlnește bifurcația ce duce în Sala Tăcerii. După bifurcație urmează Sala Crucii cu Sifonul. Pe dreapta, după ce se depășește sifonul, printr-o fisură a peretelui greu de găsit, se pătrunde în Labirintul Ludușan prin alt mare sistem fosil. Acesta este format din galerii dezvoltate pe diaclaze la intersecția cărora, prin prăbușiri au apărut săli, puțuriGalerie verticală ce începe din podeaua peșterii și hornuri.Galerie vericală ce începe din tavanul peșterii De remarcat este hornul care are bază în Sala Crucii intersectat cu o galerie fosilă la înălțime. Privind în sus din acel punct nu se vede capătul, înălțimea lui fiind apreciată la mai mult de 50 m.
Revenind la galeria activă, după se ajunge sub Cascada Gemânată care poate fi trecută la liber de un bun cățărător. Aici este finalul peșterii, în Lumea Frământată. Pe dreapta, se poate cățăra un horn ce duce până la 123 denivelare pozitivă față de intrarea peșterii. La baza peretelui terminal, apa apare printre imense stânci prin fisuri impenetrabile. Până la lumina zilei, la Vânătările Ponorului, mai sunt . Temperatura aerului în coridorul principal este cuprinsă între , iar în Sala Minunilor de la 13 până la peste 20.
Condiții de vizitare Peștera a fost amenajată pentru vizitare în 1986 dar, amenajarea a fost distrusă în întregime de viituri.
Vizitarea ei poate fi făcută numai însoțiți de un ghid de turism speologic, cu echipament specific peșterilor cu apă, cu autorizație de la Comisia Patrimoniului Speologic și aviz de la Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate .
Peștera este o capcană care poate surprinde vizitatorii în caz de ploaie torențială în poljia de la Vânătările Ponorului sau topirea bruscă a zăpezii.
În anul 1980 o echipă de la Polaris Blaj condusă de Viorel Ludușan este surprinsă de o viitură cauzată de topirea zăpezilor în Labirintul Ludușan pe care tocmai îl descoperiseră. Reacția rapidă a speologilor, buna lor pregătire și faptul că Viorel Ludușan cunoștea foarte bine peștera, i-a salvat.
Situația se repetă în 2010 când 3 speologi de la Geoda Târgu Mureș sunt surprinși de viitură aproape de finalul peșterii. Ei reușesc să se întoarcă pe galeria activă urmărind scăderea nivelului apei. Aproape de intrarea peșterii, după 24 de ore, întâlnesc echipele salvamont alertate de colegii rămași afară care îi ajută să parcurgă ultima porțiune foarte dificilă.
Echipament necesar: costum de neopren, coardă, surse de lumină.
În 2013 peștera a fost închisă cu poartă metalică și vizitarea a fost restricționată .
23 august 2016, un grup de 11 persoane sunt surprinse de viitura, acțiunea de salvare se finalizează cu succes. stirileprotv
Istoric 50 000 de ani în urmă thumb|180 px|Fața schițată a Neanderthalului
O excursie în trecutul îndepărtat al zonei, scoate în lumină amețitoarea succesiune a mileniilor, în negura cărora se pierde viața oamenilor. Apusenii, după „citirea” arheologică, sunt locuiți din Paleolitic. Dimensiunile gigantice ale acestei peșteri, intrarea înaltă de 40 m, galeria de 100 metri înălțime, Sala Minunilor de 56/92 metri și temperatura ridicată +12 până la +20 grade C au făcut cu siguranță din aceasta o atracție pentru om de la apariția lui în zonă. Și primul om în zonă a fost Omul de Neanderthal în urmă cu 50 000 de ani. Urmele lăsate în galeria activă au fost cu siguranță șterse de viituri dar în Sala Minunilor, în masa imensă de chiropterit cu sigurantă se găsesc stratificate viețile miilor de generații care au trăit aici.
6 000 de ani în urmă
În plină epocă a bronzului când probabil a fost descoperit aurul Apusenilor, așezările umane explodează și urcă de pe văile fertile ale râurilor pe vârfurile munților, pană la 1300 m altitudine. La Sălciua, lângă peștera Huda lui Papară, au fost descoperite morminte tumulare vechi de 5 milenii.