FC Municipal Târgoviște a fost un club de fotbal din Târgoviște, România. Clubul a fost înființat în anul 1950 și s-a desființat în 2015, după 65 ani de existență.

Cronologia numelor

1948: Metalul Târgoviște 1956: Energia Târgoviște 1957: Metalul Târgoviște 1972: CS Târgoviște 1994: Oțelul Târgoviște 1995: Oțelul Universitatea Târgoviște 1996: CF Chindia Târgoviște 2003: FCM Târgoviște 2015: Clubul s-a desființat

Istorie FCM Târgoviște a fost înființat în anul 1950, sub numele de Energia Târgoviște. În sezonul 1956, echipa a jucat pentru prima oară în Divizia C. După ce clubul și-a schimbat numele în 1957 în Metalul Târgoviște, a venit în anul 1959 și promovarea în divizia secundă. Aflat sub bagheta antrenorului Valentin Stănescu, Metalul și-a continuat seria de victorii și a ajuns ca în sezonul 1961-1962 să joace în Divizia A.

Această reușită a rămas unică timp de 15 ani, întrucât Metalul a retrogradat la scurt timp, ajungând ca în 1967 să joace din nou în Divizia C. Din anul 1969 până în 1977, echipa a jucat continuu în Divizia B, iar în anul 1972 clubul și-a schimbat din nou numele în CS Târgoviște. Sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80 a fost cea mai prolifică perioadă din întreaga istorie a echipei. Între 1977 și 1980, CS Târgoviște a jucat doar în prima divizie, sezonul 1978-1979 venind cu cea mai bună clasare, locul al șaptelea. În anul 1978, CS Târgoviște dă țării cel mai bun fotbalist, portarul Narcis Coman.

În ediția 1980-1981, CS-ul a jucat în Divizia B, după o retrogradare dramatică și nemeritată. În acel sezon, la Târgoviște vine Nicolae Dobrin, care va contribui decisiv la revenirea în prima divizie. Acesta a jucat pentru CS Târgoviște 38 de meciuri (25 în divizia B și 13 în Divizia A), înscriind 22 de goluri.

După retrogradarea din 1984, CS-ul nu și-a mai revenit, ajungând să joace în Divizia C. Anul 1994 a adus o nouă denumire, Oțelul Târgoviște, și totodată promovarea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic. Aceasta a fost urmată de o alta în 1996, CF Chindia Târgoviște, datorită meritelor unui lot de excepție supranumit "Micul Ajax". În anul 2000 urmează o nouă retrogradare, CS-ul nereușind să compenseze plecarea unor jucători emblematici împreună cu antrenorul Silviu Dumitrescu, care s-au transferat la FC Argeș, club pe care reușesc să îl propulseze în cupele europene.

Actualul nume a apărut în 2003. În vara anului 2004, la scurt timp de la începutul ligii secunde, echipa nu a mai putut continua din cauza datoriilor foarte mari. Pentru a salva FCM-ul, omul de afaceri Ghiorghi Zotic l-a preluat la data de 19 august 2004 și l-a adus drept antrenor pe Marin Olteanu.Ziarul Dâmbovița la 4 iulie 2011 Imediat după meciul cu Petrolul Moinești din 16 octombrie 2004, antrenor Olteanu a demisionat și a fost înlocuit de către Silviu Dumitrescu.Ziarul Dâmbovița la 4 iulie 2008 În 2005 clubul a fost salvat de la retrogradarea în Liga a III-a de retragerea Unirii Focșani.

În martie 2010, contractul de folosire a Stadionului Eugen Popescu a expirat și nu a mai fost prelungit.FCM Târgoviște nu mai administrează Stadionul EugenPopescu De la acel moment clubul nu a mai jucat în Târgoviște, ci pe Stadionul Alpan din Șotânga. Aici s-a jucat ultima etapă a sezonului, împotriva echipei ACS FC Olt Slatina, meci care a adus și promovarea în Liga a II-a.Slatina e în LIga a II-aǃ

În 2010 s-a înființat un nou club, FC Chindia Târgoviște, care a primit ajutor financiar din partea lui Gheorghe Popescu și a lui Ion Crăciunescu. Începutul sfârșitului a venit în sezonul 2010-2011, când după o luptă strânsă cu FCM, Chindia a fost cea care a reușit să promoveze în Liga a II-a.Silviu Dumitrescu - Noul antrenor al Chindiei În total, 12 jucători au trecut de la FCM la Chindia, iar în schimb Chindia i-a oferit FCM-ului 20 de juniori.Jucători de la FCM Târgoviște transferati la Chindia

În anul 2015, FCM Târgoviște se salvează de la retrogradare in extremis, după o victorie cu 1-0 împotriva rivalei Chindia Târgoviște, care era deja promovată în liga a II-a. Cu toate acestea echipa pierde finanțarea patronului Gheorghi Zotic, astfel că după 65 de ani de existență, clubul se desființează.

Palmares

Ligi

20px Liga I Locul 7 (1): 1978-79

20px Liga II Campioană (4): 1960–1961, 1976–1977, 1980-1981, 1995-1996 Vicecampioană (3): 1962-1963, 1963-1964, 1969-1970

20px Liga III Campioană (3): 1968/69 (Serie IV), 1976/77 (Serie I), 1994/95 (Serie II) Vicecampioană (4): 1956 (Serie II), 1957/58 (Serie II), 2002/03 (Serie IV), 2009/10 (Serie 4)

Cupe:

Cupa României: Sferturi de finală (2): 1961-62, 1964-65

Jucători notabili

Dumitru Dumitriu Nicolae Dobrin Narcis Coman Marcel Ghergu Silviu Dumitrescu Silviu Bălace Marin Ion Vasile Aelenei Mihai Stoichiță Iulian Chiriță Cătălin Hâldan Remus Galmencea Cristian Bălașa Cristian Constantin Cristian Negru Andrei Petrescu

Sorin Rădoi Sorin Ciobanu Cătălin Grigore Ionel Fulga Mihai Antal Ioan Marcu Laurențiu Reghecampf Irinel Voicu Claudiu Voiculeț Marian Pană Marian Alexandru Marius Mitu Emilian Hulubei Bogdan Liță Cristian Igescu

Cezar Dinu Mihai Iosif Dumitru Jipa Cristian Țermure Cristian Igescu Bogdan Liță Dan Mielușică Răzvan Toboșaru Cosmin Becheanu Gabriel Paraschiv

Foști antrenori notabili Valentin Stănescu Emerich Jenei Cornel Dinu Flavius Stoican Silviu Dumitrescu Marin Olteanu Vasile Aelenei Ion Motroc Constantin Stancu Nicolae Proca Radu Jercan Ștefan Coidum

Referințe

Legături externe Site oficial

Categorie:Cluburi românești de fotbal desființate Categorie:Fondări în 1950 Categorie:Cluburi de fotbal din Dâmbovița Târgoviște