thumb|300px|right|Repartiția geografică a limbilor oficiale în Elveția, în 2000. (Zonele hașurate sunt bilingve.)Sursa: Oficiul Federal de Statistică, datele recensământului din 2000.
Chestiunea limbilor din Elveția este o componentă culturală și politică fundamentală. Germana (cu dialectul ei suebo-alemanic folosit în general în vorbirea curentă), franceza, italiana și retoromana sunt cele patru limbi naționale ale Elveției Constituția federală a Confederației elvețiene (18 aprilie 1999), titlul I, art. 4 (accesat la 7 februarie 2023)., primele trei fiind oficiale la nivelul Confederației. Cantoanele își determină limbile oficiale ținând seama de repartiția teritorială tradițională a limbilor și de minoritățile lingvistice autohtone Constituția federală, titlul I, art. 70 (accesat la 7 februarie 2023)..
În cursul istoriei, limbile folosite în Elveția au cunoscut statute diverse. Plurilingvismul afirmat al țării este în același timp rezultatul relațiilor dintre ele de-a lungul istoriei și al voinței politice care stă la baza Confederației. Prin ratificarea, în 1997, a Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, Elveția a recunoscut de asemenea limbile francoprovensală și ieniș ca limbi minoritare States Parties to the European Charter for Regional or Minority Languages and their regional or minority languages (Statele parte ale Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare și limbile lor regionale sau minoritare), actualizat la 1 august 2022, p. 4 (accesat la 7 februarie 2023)..
Conform principiului teritorialității, frontierele lingvistice sunt stabilite de către cantoane. Mai multe dintre ele sunt bilingve. Împărțirea lingvistică apărută la sfârșitul secolului al XIII-lea a rămas aproape neschimbată în secolul al XXI-lea.
Fondată în 1291, Vechea Confederație Elvețiană (formată din cantoanele Uri, Schwyz și Unterwald) era numai germanofonă, cu numeroase graiuri suebo-alemanice, dar începând cu secolul al XV-lea și-a extins aria de influență la sud de Munții Alpi, într-o regiune italofonă, apoi la vest, într-o regiune francofonă. Germana a rămas dominantă, dar franceza a câștigat prestigiu datorită celui al culturii franceze și legăturilor dintre Franța și Elveția. În secolul al XIX-lea, Republica Elvețiană a recunoscut egalitatea limbilor, iar prin constituția din 1848 s-au adoptat germana, franceza și italiana ca limbi naționale.
Folosirea limbilor
Conform anchetei cincinale privind limba, cultura și religia, făcută de Oficiul Federal de Statistică al Elveției în 2019, 16% din populație a declarat mai mult de o limbă principală Oficiul Federal de Statistică, Pratiques linguistiques en Suisse (Practici lingvistice în Elveția), tabel XLSX de descărcat, 03.12.2021 (accesat la 6 ianuarie 2023)..
Germana sau germana elvețiană a fost declarată principală de 62,6% din populația rezidentă în vârstă de cel puțin 15 ani, franceza, de 23%, italiana sau dialectele italiene locale, de 8%, retoromana, de 0,5%, iar alte limbi, de 22,9%.
Ancheta a cules date privind folosirea „cu regularitate” a limbilor, iar definiția în acest caz a plurilingvismului este largă, referindu-se la folosirea (înțelegere, citire, scriere) cel puțin o dată pe săptămână a mai mult de o limbă, inclusiv in situații precum lectura sau navigarea pe internet. Astfel, 32,1% din populația rezidentă în vârstă de cel puțin 15 ani folosește cu regularitate doar o limbă, 38,5% 2 limbi, 21,3% 3 limbi, 6,4% 4 limbi și 1,5% cel puțin 5 limbi.
Germana este folosită cu regularitate de 75,8%, germana elvețiană, de 65,5%, franceza, de 38,8%, italiana, de 15,4%, dialectele ticinez sau italo-grisun, de 1,9%, engleza, de 44,8%, spaniola, de 6,3%, portugheza, de 4,8%, sârbo-croato-bosniaca, de 3,2%, iar albaneza, de 3,1%.
În 2020, 56,7% din populație folosea în mediul familial grupul de graiuri suebo-alemanice cunoscute cu numele colectiv Schwyzerdütsch „germana elvețiană”; 11,1% – germana standard; 23,3% – franceza; 8,3% – italiana; 1,4% – graiul italian din cantonul Ticino sau cel italo-grisun – 1,4%; iar 0,5% – retoromana. În urma unei imigrații însemnate, circa 22,6% din populația rezidentă vorbea ca limbă principală o limbă neautohtonă. Limbile principale totalizează mai mult de 100%, căci din 2010, elvețienii pot declara la recensăminte mai multe limbi principale Oficiul Federal de Statistică, Langues parlées habituellement à la maison (Limbi vorbite în mod obișnuit în familie), tabel XLSX de descărcat, 24.01.2022 (accesat la 5 iulie 2022)..
Istoricul limbilor din Elveția
Originile pluralității limbilor
thumb|upright=0.9|left|Regatul Burgunzilor în secolul al V-lea. thumb|Burgunzi și alamani înainte de anul 1000
Între secolele I î.Hr. și al IV-lea, teritoriul Elveției a fost sub dominația Imperiului Roman. S-a generalizat folosirea limbii latine. Toate scrierile găsite, în majoritate pe tablete acoperite cu ceară, sunt în latină, ceea ce dovedește că limba s-a răspândit nu numai în administrație, ci și în viața curentăFelber 2006, p. 33.. Însă începând cu sfârșitul secolului al III-lea, primele incursiuni barbare au respins populația romană spre sud, iar teritoriul a fost ocupat în final de două popoare germanice care se războiau mereu unul cu altulFavrod 2002, p. 19.: burgunzii în vest, iar din secolul al VI-lea, alamanii, în partea de est Felber 2006, p. 44..
Atunci când s-au așezat în vestul teritoriului, în anul 443, burgunzii cunoșteau deja latina. Unii dintre ei erau bilingvi și se puteau exprima în latina vulgarăFavrod 2020, p. 35. Abandonând apoi limba lor de origine, evoluată din germanica orientală ulterior dispărută, au adoptat latina locală, care a evoluat treptat la limba francoprovensală, înlocuită mai apoi în mare parte de franceză, deși se mai vorbește încă și francoprovensala în câteva comune din Elveția franceză.
În estul teritoriului, graiurile germanice din regatul alamanilor au dat naștere graiurilor suebo-alemaniceLeclerc 2022, Confédération suisse, 3. Bref historique de la Suisse (Confederația Elvețiană, 3. Scurt istoric al Elveției)..
Descoperirile arheologice și toponimia fac posibil să se urmărească extinderea așezărilor alamane în Elveția centrală începând cu secolul al VI-lea. În timp ce graiurile romanice dispăreau încetul cu încetul la est de râul Aar, alamanii au ajuns în cursul secolului al VII-lea pe teritoriul de la sud-est de Aar, până la lacurile Thun și Brienz. Au urcat apoi pe văile din Berner Oberland (ale râurilor Simme și Kander). S-a fixat astfel încetul cu încetul frontiera lingvistică din regiunea de mijloc a Elveției centrale. Aceasta merge de-a lungul poalelor Munților Jura și urmează linia Morat – Fribourg/Freiburg, spațiul dintre Aar și Saane/Sarine, devenind în secolul al VII-lea o zonă de contact lingvistic existent și în secolul al XXI-leaDHS, articolul Berne (canton), 1.2 Haut Moyen Âge, (Berna (canton), 1.2 Evul Mediu timpuriu)..
Includerea Regatului de Arles în Sfântul Imperiu Romano-German, în 1032, și fondarea orașului Fribourg de către familia Zähringen, în 1157, au favorizat limba germană. Numai câteva schimbări locale au intervenit în secolele următoare, în timpul războaielor burgundo-elvețiene (1474-1477) și al răspândirii Reformei Protestante. Frontiera limbilor fixată la sfârșitul secolului al XIII-lea nu s-a mai modificat decât în mică măsură și corespunde împărțirii lingvistice din secolul al XXI-leaMarchal 1986, p. 107-109..
În cantonul Valais, partea din amonte a văii Ronului a fost ocupată către anul 1000 de grupul de burgunzi germanofoni walser, venit din Berner Oberland. Astfel, limita dintre limbi desparte Valais de Sus germanofon de Valais de Jos, francofon.
Imigrațiile în Raetia. Influența romanică și germanică
thumb|left|Raetia în secolele IX-X. thumb|right|Propagarea retoromanei către anii 700, 1000 și 2020.
Reții stabiliți în cantonul Grisunilor actual, în Tirol și într-o parte a Lombardiei au fost sub dominație romană între anii 15 î.Hr. și 400. În contact cu latina, limbile retice indigene au dat naștere graiurilor retoromane Irréductibles Romanches (Retoromanii cei neînvinși), SWI swissinfo.ch, 25 iulie 2006 (accesat la 5 iulie 2022).. Aria lor de răspândire se întindea inițial la nord până la lacurile Walenstadt și Constanța. Venirea popoarelor germanice începând cu Evul Mediu a împins retoromana în câteva văi din cantonul GrisunilorDHS, articolul Plurilinguisme..
În Evul Mediu, Raetia a fost ținta mai multor imigrări. Populația ei s-a dublat între secolele al VI-lea și al XIV-lea. Începând cu secolul al IX-lea, în timpul domniei lui Carol cel Mare, Raetia a făcut parte din Sfântul Imperiu. La Cuira s-a instalat un conte germanic, apoi dieceza de Cuira a fost unită cu cea de Mainz, ceea ce a întărit prezența graiurilor germanice. După un incendiu devastator din Cuira (1464) și reconstruirea sa de către meșteșugari germanofoni, s-a desăvârșit germanizarea orașului și a regiunii sale. Între secolele al XII-lea și al XV-lea, populația walser, venind din Valais de Sus, a colonizat văile înalte puțin populate din nordul și centrul cantonului Grisunilor, acolo vorbindu-se și pe mai departe dialectul acestei populații. Locuitorii văilor largi de la sud de Alpi, precum Val Poschiavo și Val Mesolcina, vorbeau dialecte lombardeDHS, articolul Grisons, 2.2.1. Population et langues (Populația și limbile vorbite)..
Confederația
Creșterea Confederației (1291-1481)
Născută la sfârșitul secolului al XIX-lea, Elveția s-a format treptat pornind de la Vechea Confederație Elvețiană. Din 1291 până în 1481, Confederația s-a dezvoltat numai în regiunile germanofone, formând Confederația celor opt cantoane (Uri, Schwyz, Unterwarld, Lucerna, Zürich, Glarus, Zug și Berna). Deși tot germanofon, orașul Berna era mai la vest, în teritoriu burgund, între zona de influență a Habsburgilor și cea a Casei de Savoia. Dominând vestul Elveției centrale, Berna dispunea de un sistem de alianțe cu Biel/Bienne, Solothurn, Fribourg și Neuchâtel, și dorea să se alieze de asemenea cu zonele francofone ale ținutului Vaud, ca să-și asigure limite naturale între Munții Jura și Lacul GenevaBüchi 2001, p. 49-55..
Primul teritoriu de altă limbă decât germana al Confederației a fost italofon. În 1403, cantoanele Uri și Obwald au profitat de o răscoală din Valea Leventina împotriva Ducatului Milanului, stăpân al regiunii, pentru a cuceri această regiune, care a devenit prima țară vasală a Confederației. Au urmat Valle Maggia, Valle Verzasca și Bellinzona. Tratatul cu Uri și ObwaldDHS, articolul Léventine. a fost redactat în germanăBüchi 2001, p. 42-45.
La vest, în timpul războaielor burgundo-elvețiene, în 1475, cei din Berna și din Fribourg au câștigat pentru prima oară teritorii francofone în ținutul Vaud. Cei din Valais de Sus, aliați ai confederaților, au cucerit Valais de Jos.
În 1481, Confederația s-a mărit considerabil și a devenit plurilingvă, cu teritoriile italofone de la sud de Alpi, prin legăturile cu cele Trei ligi retoromane și teritoriile francofone din Vaud, Valais de Jos și cantonul Jura actual, deținute de Biel/Bienne și de Dieceza de BaselBüchi 2001, p. 55-57. Fribourg a devenit primul canton francofon intrat în Confederație. Totuși, limba oficială a autorităților a fost germana începând cu 1543 și a rămas până la căderea Ancien Régime, când s-a restabilit bilingvismul Histoire de Fribourg, 1481 Entrée de Fribourg dans la Confédération suisse (Istoria Fribourgului, 1481 Intrarea Fribourgului în Confederația Elvețiană), site-ul orașului Fribourg (accesat la 5 iulie 2022).. Conștiința faptului de a constitui o națiune i-a făcut pe confederați să considere germana elvețiană singura limbă națională, de aceea toată corespondența oficială era redactată în această limbăBüchi 2001, p. 60-61..
Influența franceză (1481-1798)