Edineț (în trecut Edinița) este un oraș din nordul Republicii Moldova, centru administrativ al raionului omonim. Este situat pe traseul internațional Odesa – Chișinău – Brest.
Etimologie Proveniența denumirii orașului Edineț, la origine Viadinți, înregistrat și cu formele Iadinți, Edenți, reprezintă un antroponim de formație slavă, din antroponimul Viden și formațiunii - inți, videnți, fiind numele comun al locuitorilor – „comunitate de oameni coborâtori dintr-un strămoș comun Viden” sau „oameni stabiliți cu traiul pe moșia (în satul) lui Viden”. Antroponimul Viden derivă din cuvântul bulgar „виден” [văzut] având sensul de „cinstit, stimat, venerat”.Eremia, Anatol. Considerații privind toponimia localităților urbane din Basarabia. In: Anuar de Lingvistica si Istorie Literara, 2023, vol. 63, pp. 85-96. ISSN 1220-4919. DOI: https://doi.org/10.59277/ALIL.2023.05
Simboluri Stema și drapelul orașul au fost aprobate în data de 31 martie 2005, având următoarea descriere:Decizia Comisiei Naționale de Heraldică nr.324-IV.01 din 25.03.2015.
Stema: În câmp albastru, tridentul familiei Cupcici, de aur, deasupra unui pod ieșind din talpa scutului, de argint. Scutul timbrat de o coroană murală de aur cu trei turnuri.
Drapelul orașului Edineț reprezintă o pânză dreptunghiulară (2:3), tăiată, albastru și alb, și purtând în partea de sus, la hampă, tridentul familiei Cupcici, galben.
Semnificație:
Podul de argint simbolizează podul orășenesc de peste râul Bogda, în jurul căruia, conform unei legendei locale, ar fi crescut localitatea.
Tridentul de aur se referă la faptul că moșia orașului a făcut parte din domeniul medieval al familiei Cupcici.
Geografie Orașul se află pe automagistrala Chișinău – Cernăuți la o distanță de 200 km. de Chișinău și la 8 km. de stația de cale ferată Brătușeni. Are 20.200 locuitori împreună cu satele ce intră în componența sa (Alexăndreni și Gordineștii Noi) și este centrul administrativ al raionului Edineț.
Parcul „Vasile Alecsandri”
Resurse naturale Orașul Edineț este întins pe o suprafață de 870 ha. În orașul Edineț este o grădină publică în numele lui Alecsandri, unică în felul său, cu o suprafață totală de 34,2 ha.
Istorie
Atestare. Țara Moldovei Orașul Edineț apare pentru prima dată, cu numele de Viadinți, în uricul domnului Moldovei Alexandru cel Bun din 15 iunie 1431, conform căruia el a repartizat vornicului Ivan Cupcici pământuri pentru așezarea satelor:Documenta Romaniae Historica. A. Moldova. Volumul 1 (1384-1448). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1975, p. 153, 154
În anul 1436, în timpul domniei comune ale fraților Ilie și Ștefan, la Vaslui, este emis uricul de dăruire lui Luca de la Sihle și fraților săi, Malea si Stroe, satele Viadici, pe Terebne, și unde a fost Mihail, la gura Săratei, cu hotarele lor vechi.BERZA, Mihai; et al. Documenta Romaniae Historica. Seria A, Moldova. Volumul I (1384-1448). București: Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1975, p. 223.
La 18 august 1609, Constantin Movilă voievod întărește lui Cozma Plop diac, fratelui și surorilor lui jumătate din satul Iadinți pe Racovăț și o parte din Căpoteni, ținutul Hotin. Cu locuri de iazuri și de mori.Documente privind istoria României. A, Moldova. Veacul XVII. Volumul II (1606-1610). București: Editura Academiei Republicii Populare Române, 1953, 243, 244.
La 28 februarie 1646, Vasile Lupu voievod judeca pricina dintre Pârciul din Iadinți și Anita, fiica lui Dumitrașco Solomonescul, pentru jumătate din satul Verteporoh.ZAHARIUC, Petronel: et al. Documenta Romaniae Historica. Seria A, Moldova. Volumul XXVIII (1645-1646). București: Editura Academiei Române, 2006, pp. 240, 267.
La 24 martie 1646, domnul Vasile Lupu întărește lui Pătrașco Ciogolea, fost logofăt, jumătate din satului Iadinți din ținutul Hotin, ce a cumpărat-o de la Costea, fiul lui Eremia, și de la sora lui, pentru 40 de taleri bătuți.
Raiaua Hotinului
În anii 70 ai secolului XVIII, administrația de ocupație rusă a desfășurat câteva recensăminte, pentru a determina potențialul material de asigurare a armatei țariste cu resurse în cadrul Războiul Ruso-Turc din perioada 1768–1774. Astfel, în anul 1772 în Edineț au fost înregistrați 1 gospodărie de preot, 46 gospodării (capi de familie) de moldoveni și 1 gospodărie de evrei.Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 1: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975, p. 144. În anul 1774, în satul Iadinița au fost numărate 15 gospodării și toate birnice. Conform, acestor recensăminte, satul Iadinița face parte din ocolul de Mijloc, ținutul Hotin.Moldova în epoca feudalismului. Volumul 7. Partea 2: Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774. Chișinău: Știința, 1975, p. 164.
Imperiul Rus
Dezvoltarea intensă a economiei a contribuit la creșterea numărului populației. Dacă la începutul sec. XIX numărul gospodăriilor era de 87, apoi la începutul sec. XX – 670 și 3450 de locuitori. Majoritatea populației era băștinașă, iar mai târziu aici se mută cu traiul și lipovenii, care au migrat din Prusia Orientală și Latgalia (vestul Letoniei de azi) în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Astfel, la începutul anilor 1850, 20 de familii de credincioși de rit vechi s-au strămutat al Edineț, venind din Dinaburg. Deja, în anii 1880, comunitatea avea o școală și o casă de rugăciune. În același timp, creștea numărul evreilor și al rușilor. În afară de aceste naționalități pe teritoriul orașului mai locuiau și ucraineni, polonezi și nemți.
În 1852 Edinețul este pomenit drept târgușor. În 1859 aici se deschide o școală, în 1861 – o școală parohială bisericească, iar peste un an – un punct de găzduire peste noapte. În același an (1861), în Edineț este deschisă prima școală, iar în 1867 este deschisă o școală cu patru clase pentru fete. Din 1885 târgușorul Edineț se dezvoltă destul de furtunos pentru acele timpuri. Un rol important în dezvoltarea orașului o are și așezarea geografică a Edinețului. Prin Edineț treceau două magistrale centrale – spre Lipcani și Bălți.
În 1902 târgușorul Edinița avea 670 case, cu o populație de 3450 suflete, din care 1242 ruși; poștă și telegraf; 3 biserici, din care una schismatică rusească a sectei staroobreadțî, una pe lângă proseminarul rusesc, în care învațău copiii preoților români; 2 școli elementare de băieți și fete. Prin târgușor trecea 2 șosele, spre Lipcani, Briceni și Bălți. Lângă târgușor sunt 3 heleșteie. În timpul Imperiului țarist era centrul volostei cu același nume, sediul circumscrip-țiunei a Vl-a de zemstvo.Zamfir Ralli-Arbore. Dicționarul geografic al Basarabiei. Reeditare după ediția: București 1904. Editura Museum Chișinău, Fundația Culturală Română. 2001.
Revoluția rusă și Marea Unire
În anul 1917, prăbușirea Imperiului Rus s-a produs în contextul revoluției ruse, oferind popoarelor aflate sub dominația țaristă oportunitatea de a-și intensifica eforturile pentru afirmarea identității naționale, pentru aplicarea principiului autodeterminării și pentru constituirea propriilor state. În aceste condiții, în octombrie 1917 a fost proclamată autonomia Basarabiei, iar în decembrie s-a constituit Republica Democratică Moldovenească, aflată într-o relație federativă cu Republica Rusă.Victor A. VOICU. 27 Martie 1918. Unirea Basarabiei cu România. Strălucită izbândă identitară românească. In: Limba română, Nr. 3-4, anul XXVIII, 2018, pp. 15-23.
Instaurarea regimului bolșevic la Petrograd i-a determinat pe liderii basarabeni să adopte o decizie decisivă: în ianuarie 1918, Republica Democratică Moldovenească și-a proclamat independența. În același timp, trupele fostei armate țariste, influențate de bolșevism, au generat haos în Basarabia, prin acte de violență, jafuri și distrugeri, destabilizând grav situația socială. În acest context a fost creat Consiliul Directorilor, organul executiv al republicii, condus de Pantelimon Erhan, alături de Ion Inculeț (președintele republicii) și Daniel Ciugureanu (șeful guvernului). Aceștia au solicitat sprijinul armatei române pentru a restabili ordinea și a opri acțiunile grupărilor bolșevice înarmate. Astfel, în ianuarie 1918, armata română, sub comanda generalului Ernest Broșteanu, a trecut Prutul, fiind întâmpinată de o delegație a Sfatului Țării condusă de Ion Pelivan și Ion Inculeț.GIURCĂ, Ion. Prezența armatei române în Basarabia la începutul anului 1918. In: Revista de Istorie a Moldovei, 2017, nr. 4(112), pp. 56-67. ISSN 1857-2022.
Pe parcurs, puterea bolșevică abandonase principiul autodeterminării popoarelor, iar Ucraina își manifesta pretențiile asupra Basarabiei. Atât autoritățile bolșevice, cât și cele ucrainene contestau independența Republicii Democratice Moldovenești și revendicau teritoriul acesteia. În aceste condiții, elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului s-au întrunit la 1 martie, la Iași, ajungând la concluzia că unirea Basarabiei cu România reprezenta o necesitate istorică și identitară. În consecință, la 27 martie 1918, Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România.BURLACU, Valentin. Unirea Basarabiei cu România: premise, factori, etape. In: Probleme ale științelor socioumanistice și modernizării învățământului: materialele conf. șt. anuale a profesorilor și cercetătorilor UPS „Ion Creangă”. Univ. Ped. de Stat „Ion Creangă”; coord. șt. Ig. RACU, col. red. A. VERDEȘ [et al.]: [in vol.]. Chișinău: S. n., 2018, vol.3 (seria 20), p. 265-278. Bibliogr.- 31 titl.
România Mare
Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului din 1922 în calitate de preot paroh la Biserica „Sfântul Vasile” din slujea Teodor Grimalschi, în vârstă de 34 ani; absolvent al seminarului teologic, în serviciu pe loc din 1912. Cântăreț la biserică era Ioan Mihailovici, în vârstă de 47 ani; cu 1 clasă de seminar teologic; în serviciu pe loc din 1908.Anuarul Eparhiei Chișinăului și Hotinului (Basarabia). Chișinău: Tipografie Eparhială, 1922, pp. 135. În același timp, slujbe religioase se desfășurau la 1 biserică lipovenească și 17 sinagogi.Dicționarul statistic al Basarabiei. Chișinău: Tipografia societății anonime „Glasul Poporului”, 1923, pp. 312, 313.
În anii următori după Marea Unire, în Edineți funcționa o primărie, judecătorie rurală, poliție, secție de jandarmi, 1 școală primară mixtă, serviciile de comunicare erau furnizate prin intermediul poștei rurale și al telegrafului. Economia târgușorului Edineți și-a păstrat caracterul predominant agrar-comercial, fiind bine articulată în jurul prelucrării produselor agricole și al activităților meșteșugărești.Anuarul „Socec” al României-Mari = "Socec" Annuary of the Great-Roumania. Volume II, (Provincia). București: Editura „Socec & Co.” Soc. Anon, pp. 135.
Un rol central în economia locală îl ocupa prelucrarea produselor agricole, agricultorii regiunii având la dispoziție 1 moară de vânt, 1 moară de apă, două mori cu aburi, 2 fabrici de ulei și 1 abator. Sfera comerțului era bine dezvoltată, fiind reprezentată de 40 cârciumi, 35 băcănii, 11 brutării, 9 măcelării și 14 comercianți de cereale aprovizionând consum local și exportul de produse. De asemenea, cele 4 magazine de galanterie și 20 de magazine de manufactură diverse mărfuri locale și de import. În sectorul meseriaș activau 6 cizmari, 9 croitori, 7 dolghieri, 2 mecanici, 2 strungari, 4 tâmplari. Operațiunile economico-financiare erau efectuate de către „Banca Basarabiei”. Totodată, societățile cooperative, precum „Cooperativa Agricolă” și „Frăția”, reflectă tendința de asociere a producătorilor locali pentru valorificarea mai eficientă a resurselor, reducerea costurilor și creșterea puterii economice a membrilor.
Serviciile medicale erau asigurate de 1 spital deservit de 4 medici și 3 moașe și 1 farmacie.
Loibman Șmil a construit clădirea muzeului și a filialei Muzeului de Artă Populară în 1922. În 1924, clădirea muzeului a fost dăruită societății evreiești pentru spital. În clădirea muzeului de artă a activat și o sinagogă.