Parcul Național Lacurile Plitvice (în , denumit popular Plitvice, pronunțat ) este unul din cele mai vechi si mai mari parcuri naturale din Croatia.În Croația mai există șapte alte parcuri naționale, precum și zece parcuri naturale. Parcul național a fost înființat în 1949 și este situat în zona muntoasă carstică din Croația centrală, aproape de granița cu Bosnia și Herțegovina. Importanta legătură rutieră nord-sud care trece prin zona parcului leagă Croația continentală de regiunea de pe coasta Adriaticii.

Zona protejată se întinde pe . Circa 90% din această zonă face parte din cantonul Lika-Senj, restul de 10% fiind în cantonul Karlovac. În 1979, Parcul Național Lacurile Plitvice a fost adăugat în lista patrimoniului mondial UNESCO, printre primele situri naturale din această listă.UNESCO World Heritage, no. 98

Etimologia toponimului Termenul croat Plitvice a fost utilizat pentru prima oară în 1777 de un anume Dominik Vukasović, pastor din localitatea Otočac, deși primele documente cartografice ale zonei există din secolul precedent. Numele provine de la lacurile din parc, puțin adânci, sau în croată pličina sau plitvak, plitko. Alte ipoteze sugerează că ar putea proveni de la localitatea slovenă Plitvica; aceasta este chiar forma pe care o ia termenul în croată atunci când este folosit alături de cuvântul lac (jezero): Plitvička jezera, adică „lacurile din Plitvice”. De la acesta își trage numele și un sat din apropiere.

Geografie Situarea și geomorfologia Parcul Lacurile Plitvice este situat în Europa de Sud-Est, în Croația, la jumătatea distanței între Zagreb și Zadar. El se întinde pe aproape , dintre care reprezintă lacurile propriu-zise. Se află între două cantoane, cu peste 90% din teritoriu în cantonul Lika-Senj și restul în cantonul Karlovac. Platoul este delimitat de două masive muntoase ale Alpilor Dinarici: la vest și Lička Plješivica cu la est. Lacurile sunt situate la extremitatea nordică a regiunii geografice Lika, în subregiunea Kordun, și sunt formate de două râuri și de mai multe izvoare subterane; ele dau naștere la rândul lor râului , un râu carstic lung de . Regiunea parcului este deservită de câteva mari axe rutiere ale Croației, ca cele ce traversează țara de la est la vest (din golful Kvarner și Gorski Kotar până în Serbia sau Bosnia și Herțegovina) sau cele ce leagă nordul de sud (de la Zagreb către Marea Adriatică, cum ar fi autostrada A1 Zagreb-Split care trece la vest de parc).

Regiunea lacurilor se găsește la interferența între câmpia septentrională și munții carstici Alpii Dinarici. Altitudinea minimă a parcului este , corespunzătoare părții mai din aval a râului Korana; punctul cel mai înalt este muntele din masivul Mala Kapela cu vârful la altitudine. Rocile carstice formează în principal dolomite și calcare, iar relieful este astfel punctat de formațiuni cum ar fi dolinele, uvalele, poliele și ponoarele

Hidrogeologia thumb|left|Vedere din satelit a zonei lacurilor (cu luminozitatea retușată). Relieful a rezultat concomitent cu formarea Alpilor Dinarici, dar a fost și modelat permanent de apa care erodează mecanic și chimic, pătrunzând în roci, formând grote, lacuri și căderi de apă. Apa, combinată cu dioxid de carbon din sol, formează acid carbonic care dizolvă dolomitul și calcarul rocilor carstice. Apa se evaporă în lacurile expuse exteriorului sau pierd dioxidul de carbon în zonele turbulente, cauzând precipitații și apoi depuneri de calcar. Dacă aceasta se întâmplă pe un substrat impermeabil, cum este cazul în zona lacurilor superioare ale parcului, duce la formarea unor bariere de travertin care separă lacurile între ele capturând de asemenea și mușchi și alte plante cum ar fi sau . Acest fenomen geologic, a cărui vechime nu depășește patru milenii, continuă astăzi și modifică permanent aspectul. El este cauza frumuseții și atracției parcului, la fel ca în parcul național Krka, notabil pentru aceleași tipuri de peisaj. Chimia nu este, probabil, unicul actor al formării travertinului, unele microorganisme fiind considerate un posibil actor în crearea acestei roci sedimentare încă din anii 1920, de către omul de știință Ivo Pevalek, care a fost primul care a încercat să protejeze parcul de activitățile umane.

thumb|center|upright=1.6|Vedere în secțiune a dispunerii principalelor lacuri.

Două izvoare principale alimentează partea cea mai din amonte și cea mai sudică a sistemului hidrologic: Râul Negru (în ), care izvorăște la 670 metri altitudine și măsoară doi kilometri lungime, și care își trage numele de la mușchiul de culoare închisă care îi acoperă albia; Râul Alb (în ), care izvorăște în zona vârfului Čudin Klanac, denumit astfel datorită nisipului alb, de origine carstică, care iese din izvor. Aceste două râuri formează Matica care se varsă, împreună cu alte cursuri de apă permanente, deși mai puțin importante, în lacul Prošćansko. Acesta este primul lac dintr-un șir de lacuri legate între ele șic are se succed în cascadă, diferența de nivel cumulată fiind de 158 de metri. Primele douăsprezece lacuri sunt numite „lacurile superioare” (în ), următoarele patru fiind „lacurile inferioare” (în ).

Cele 16 lacuri

Numele lacului Altitudinea Suprafață (ha)Adâncimea (m) Prošćansko jezero 636 68 37 Ciginovac 625 8 11 Okrugljak 613 4 15 Batinovac 610 2 6 Veliko jezero 607 2 8 Malo jezero 605 2 10 Vir 599 1 5 Galovac 585 13 25 Milinovo jezero 576 - - Gradinsko jezero 553 8 10 Buk 545 - - Kozjak 535 82 47 Milanovac 523 3 19 Gavanovac 519 1 10 Kaluđerovac 505 2 13 Novakovića brod 503 0,4 5

Printre cele mai mari cascade se numără următoarele:

Numele cascadei Înălțimea cascadei Veliki slap (Marea Cascadă) 78 m Galovački buk (Cascada Galovac) 25 m

Note explicative

Bibliografie Lucrări

Note

Vezi și Locuri din patrimoniul mondial

Legături externe Plitvice Tourist information Plitvice – o pledoarie pentru natură, 26 februarie 2012, Georgiana Fefea, Descoperă - Travel - PLITVICE, cum ajungem , cat costa, trasee

Categorie:Geografia Croației Categorie:Patrimoniul mondial din Croația