Poșta este o instituție publică care asigură primirea, transportul și distribuția scrisorilor, telegramelor, mandatelor și coletelor poștale. Termenul poștă derivă de la participiul trecut feminin al verbului ponere (a pune). Posita desemna locul, releul unde se aflau cai pentru schimb, pregătiți pentru drum. La singular, posita însemna un singur releu, iar pluralul positae desemna toate releele de pe un traseu.

Istorie poștală

Căile de comunicație au apărut o dată cu istoria societății umane, din necesitatea transmiterii știrilor, circulației mărfurilor și călătorilor. Serviciile organizate au apărut din nevoia de a parcurge în scurt timp și în condiții de siguranță anumite distanțe.

Poșta în România Pe teritoriul României au fost atestate, din perioada de dinaintea cuceririi Daciei de către Imperiul roman, o serie de drumuri naturale cu scop comercial și militar, care se întindeau de-a lungul apelor. O rețea deasă de drumuri a fost construită după cucerirea Daciei și a fost introdus serviciul poștal cu organizare similară celei din restul imperiului roman. După retragerea aureliană, poșta a înregistrat un moment de declin și dezorganizare, reapărând în secolul al XIV-lea, o dată cu constituirea statelor feudale independente Moldova și Țara Românească. Domnitorii români au dus întotdeauna o politică externă activă și erau la curent cu toate evenimentele internaționale din acele timpuri. Domnii aveau curieri cunoscuți sub numele de „călărași” și „lipcani” care străbăteau cu repeziciune distanțe mari. Creșterea numărului călărașilor a dus la apariția olacului. Locuitorii satelor și târgurilor aflate pe traseu erau obligați să pună la dispoziție așa-numitul „cal de olac”, să întrețină caii și să se ocupe de procurarea nutrețului. Poșta din acele vremuri satisfăcea doar nevoile statului, ale dregătorilor și solilor străini și foarte rar ale particularilor.

În secolul al XVI-lea poșta a trecut sub autoritatea marelui postelnic și nu a cunoscut modificări notabile până la mijlocul secolului al XVII-lea când au fost introduse relee de poștă, cunoscute sub denumirea de menziluri. Cele mai importante drumuri de poșta din acea perioadă erau în Moldova: Iași - Bârlad - Galați și Iași - Hârlău - Cernăuți și în Țara Românească: București - Târgoviște, București - Pitești - Craiova, București - Silistra sau Giurgiu. În ambele principate existau și o serie de drumuri secundare. În Transilvania s-a dezvoltat o rețea deasă de drumuri, în relație cu marile centre comerciale și meșteșugărești: Brașov, Sibiu și Bistrița. Între Transilvania și Țara Românească existau drumuri comerciale, de-a lungul cursurilor râurilor Buzău, Teleajen, Prahova și Olt, iar legăturile cu Moldova se făceau prin Adjud, Valea Trotușului și Pasul Ghimeș.

Cheltuielile necesare întreținerii și înființării menzilurilor, procurării furajelor, a olacelor, a cailor și plata slujbașilor au fost suportate de țărani și de târgoveți până în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. În timpul celei de-a doua domnii a lui Constantin Mavrocordat din Moldova, s-a luat hotărârea reorganizării poștelor, statul urmând să preia cheltuielile care până atunci erau suportate de țărani. Sumele necesare urmau să fie acoperite prin dări puse asupra satelor și târgurilor. În octombrie 1775, Alexandru Ipsilanti, domnitorul din Țara Românească, a adus modificări sistemului, hotărând ca statul să preia cheltuielile. La conducerea menzilurilor au fost numiți căpitani de menzil sau de poștă, iar caii urmau să fie cumpărați cu bani din vistieria țării. Poșta era condusă la nivel central de doi căpitani de poștă cu reședința la București.

În urma rărboiului austro-ruso-turc, serviciile poștale din Moldova și Țara Românească au trecut sub autoritatea armatelor de ocupație, fapt care le-a adus mari prejudicii. Poște se afla într-o stare de dezorganizare care impunea luarea de măsuri din partea statului. Domnitorul Alexandru Moruzi a încercat să găsească o formulă de refacere a poștei, luând hotărârea de a concesiona poștele unor anteprenori particulari, iar statul controla activitatea concesionarilor prin intermediul hatmanului poștelor. Personalul era numit de către anteprenori și domnie în baza unei înțelegeri. Primii concesionari au fost C. Scufa în Moldova și Ion Hagi Moscu în Țara Românească. Tarifele s-au dublat: de la 10 bani de cal pe oră la 20 de bani de cal pe oră. Persoanele particulare au primit dreptul de a călători cu poșta în baza unui permis special.

Primele mărci poștale românești În România, primele mărci poștale au apărut în 1858,iar patrimoniul clasic al filateliei românești cuprinde timbre din perioada 1858 - 1872. Mărcile CAP DE BOUR au fost primele mărci poștale gumate din sud-estul Europei. La gumare a fost utilizata "gummi arabicum" aplicata manual. În Grecia, primele mărci poștale au apărut în anul 1861, în Turcia în 1863, în Serbia în 1866 și în Bulgaria în 1879.

Prima emisiune din 1858 thumb|150px|Imagine dintr-un album a locului unde trebuia pus primul timbru din prima emisiune de mărci poștale, 1858 Prima emisiune de mărci poștale românești intitulată Cap de bour a fost tipărită la 15 iulie 1858 și a intrat în circulație la 22 iulie 1858 la biroul poștal din Iași și la 8 august 1858 la celelalte birouri poștale moldovene, iar la 31 octombrie 1858 a fost retrasăDănescu, 1987, 198. Emisiunea a fost tipărită la Iași la tipografia Atelia Timbrului, în timpul caimacamiei lui Nicolae Vogoride.

A fost creat după model austriac și au fost folosite matrițe de oțel pentru tipărirea sa. Marca poștală a constituit o mare revoluție în sistemul de comunicare organizat, poștal, dar și o mișcare politică împotriva suzeranității otomane, care nu agrea, în Țările Române, niciun fel de autonomie instituțională sau economică, cum ar fi moneda proprie, însemnele sau drapelul. Timbrul reproducea într-un cerc capul de bour, semn heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poștală, o stea în cinci colțuri, legenda «porto scrisori» scrisă cu litere chirilice și valoarea nominală a timbrului, amplasată în interiorul buclei de formă eliptică a goarnei poștale. Cercul avea dimensiunile de 19,5 mm la valorile de 27 și 54 de parale, 19,75 mm la valoarea de 81 parale și 20,25 mm la valoarea de 108 parale.Dănescu, 1987, 102

Prima serie de mărci poștale din spațiul românesc era formată din patru valori: 27, 54, 81 și 108 parale. Tirajul a fost mic: 6.016 la marca de 27 de parale (din care s-au vândut 3.691 exemplare), 10.016 la cea de 54 de parale (din care s-au vândut 4.772 exemplare), 2.016 la 81 de parale (din care s-au vândut 709 exemplare) și 6.016 la 108 parale (din care s-au vândut 2.574 exemplare).

Imprimarea timbrelor s-a făcut pe coli de 32 de mărci poștale în patru rânduri a câte opt bucăți. Erau astfel dispunse încât la mijlocul fiecărei coli se formau opt perechi de tête-bêche. Hârtia era specială, de proveniență străină, având grosimea, structura și culoarea diferită. Ca adeziv pentru gumare a fost folosită gumă arabică de culoare galben-brun care era aplicată manual în straturi inegale și neuniforme.

A doua emisiune din 1858 thumb|right|Foaie de album filatelic thumb|right|Foaie de album filatelic În Moldova, Nicolae Vogoride a fost înlocuit cu „triumviratul“ I. A. Cantacuzino, Vasile Sturdza și Anastasie Panu.

Odată cu introducerea a tarifului poștal unic, a fost întreruptă circulația acestei prime serii de timbre și la 1 noiembrie 1858 a fost pusă în circulație emisiunea a doua „Cap de bour” cu trei valori: 5 parale, 40 de parale și 80 de parale. Această serie de mărci poștale are astăzi o valoare filatelică mai mică. Timbrul reproducea semnul heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poștală, o stea în șase colțuri în loc de cinci, legenda «PORTO GAZETEI» sau «PORTO SCRISOREI», iar valoarea nominală a timbrului era scrisă cu latine, alfabetul chirilic folosindu-se numai la scrierea cuvântului „PAR”. Forma rotundă a mărcilor poștale a fost înlocuită cu un dreptunghi ușor rotunjit la colțuri, cu lățimea mai mică decât înălțimea. Imprimarea timbrelor s-a făcut tot la Atelia Timbrului din Iași, în coli de 32 de mărci poștale în patru rânduri a câte opt bucăți, dispuse astfel încât la mijlocul fiecărei coli se formau opt perechi de tête-bêche. Hârtia era specială, de proveniență engleză, era subțire, aproape transparentă, azurată, albă sau gălbuie. Cea de-a doua emisiune a fost retrasă la 1 mai 1862, ultima dată de circulație cunoscută fiind 3 mai 1862 la oficiul poștal din Botoșani.Dănescu, 1979, p. 98, 103

Marca poștală cu legenda «PORTO GAZETEI» era destinată francării expedierii prin poștă a ziarelor și imprimatelor. Cu această marcă s-a realizat cea mai celebră francatură compusă, formată din cinci mărci în ștaif plus o pereche și un exemplar izolat care au fost aplicate pe un număr din ziarul ieșean Zimbrulu și Vulturulu. Gazeta este cotată printre cele mai importante rarități ale filateliei mondiale.Dănescu, 1979, 99

Mărcile poștale „Cap de bour” au fost nedantelate și au avut putere de circulație numai în Moldova. A doua emisiune a totalizat 10.001 timbre. 199x95px199x95px199x95px5 parale (1858)40 de parale (1858)80 de parale (1858)

Emisiunea Principatele Unite Din anul 1859, Moldova și Țara Românească au avut un domnitor unic, Alexandru Ioan Cuza. În 1862 a apărut un timbru poștal unitar, a treia marcă, „Principatele Unite“, cu trei valori, în care se regăseau stemele reunite ale celor două țări române, bourul și vulturul. Întrucât Țările române se aflau încă sub suzeranitate turcească și nu aveau monedă națională, valorile celor trei timbre (3, 6 și 30) erau menționate tot în parale. Acestea au fost primele mărci poștale „franco” românești, care arătau că plata prestației poștale s-a făcut anticipat. Pe mărcile poștale cap de bour, cuvântul „PORTO” a fost înscris greșit în legendă. Pentru prima dată în România, inscripția FRANCO a apărut pe emisiunea „Principatele Unite”, la 26 iunie 1862 - 31 decembrie 1864. În prezent, toate mărcile poștale curente sunt considerate mărci franco.

Primul colecționar român, Dimitrie C. Butculescu, a apărut la doi ani după tipărirea primei emisiuni „Cap de Bour“. În 1891, el a fondat Societatea Filatelică Română. În prezent, în lume, sunt monitorizate 750 de exemplare de „Cap de Bour“ din prima emisiune, dintre care 50 se află în România. 199x95px3 parale (1862)6 parale (1862)30 parale (1862)

Mărcile poștale clasice Mărcile Cuza din 1864, realizate de litograful G. Wonnenberg, neemise, și Cuza din 1865, realizate de editura SOCEC care au intrat în circulație, au fost vândute după un timp la diverși comercianți. Mărcile Cuza fost primele mărci clasice românești litografiate, acest procedeu de imprimare fiind menținut până în anul 1872.

Mărcile cu inscripția Poșta Română

Mărcile Cuza „necirculate” thumb|left|70px|20 parale În 1864 a fost tipărită emisiunea cunoscută sub numele de „Cuza neemise”, formată din trei mărci nedantelate de 2 parale, culoare galbenă, în tiraj de 40400 de bucăți, de 5 parale, culoare albastră, tiraj de 77200 de bucăți și de 20 de parale, culoare roșie în tiraj de 82500 de bucăți. Timbrele reprezentau profilul domnutorului Cuza cu efigia spre dreapta în cerc, aveau în partea de sus inscripția POSTA ROMANA, iar în partea de jos valoarea în litere. valoarea în cifre figurează în cele patru colțuri ale mărcilor.