11 elegii este un volum de poezii al poetului român Nichita Stănescu, publicat la Editura Tineretului în 1966.Marian Chirulescu, Paul D. Popescu, Mihaela Radu (2021). Personalități prahovene. Dicționar biobibliografic. Darkoprint. p. 585. Ediția nu cuprinde și Elegia a noua. a oului.
Deși inițial, Elegia a noua, a oului a fost scoasă de editură din sumar, fiind înlocuită cu poemul Omul-fantă, ulterior poezia va fi reintrodusă în antologia de autor Alfa. Cartea a șocat lumea literară românească, în jurul ei dându-se o adevărată "bătălie a modernității".
În 1969 apare prima traducere, în cehă, a acestui volum de versuri și o ediție bilingvă română-germană, iar în 1970 apar alte ediții bilingve ale volumului 11 elegii, în română-engleză și română-franceză.
Nichita Stănescu despre 11 elegii Conform unui interviu luat la Televiziunea Română,YouTube - Nichita Stanescu - prim plan Nichita Stănescu a afirmat următoarele despre volumul său 11 elegii:
Note
Legături externe Elegii stănesciene A treisprezecea elegie
Categorie:1966 în literatura română 1966