Ministerul Culturii din România este unul din ministerele Guvernului României. Ministerul promovează identitatea națională prin conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și sprijină creația contemporană. Acesta gestionează politicile culturale ale statului, coordonând activitățile legate de patrimoniul cultural, artele vizuale, literatura, teatrul, muzica, cinematografia. Actualul ministru este .

Sediul Ministerului este în municipiul București, Bulevardul Unirii nr. 22, sectorul 3.

Istorie Ministerul Culturii a fost înființat inițial în 1862 sub denumirea de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Instituția a fost reorganizată de mai multe ori.

În comunism a fost uneori separat resortul culturii de cel al educației, instituțiile rezultante purtând diverse nume, ca de exemplu Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă (în parte din anii '60 - '70).

Ministerul avea denumirea de Ministerul Culturii și Identității Naționale din 2016 până în 2018.

Din 2019, acesta a fost reorganizat în Ministerul Culturii.

Organizare În 2023, Ministerul Culturii este structurat în mai multe direcții și un număr de 95 entități subordonate printre care 42 de direcții județene decentralizate pentru cultură.

Unitatea de Management a Proiectului (UMP) înființat în martie 2007 datorită acordului între România și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Serviciul Arheologie și Patrimoniu Construit reglementează regimul juridic și sumele alocate pentru patrimoniu. Serviciul Patrimoniu Mobil și Imaterial gestionează măsurile legislative, tehnice și financiare pentru patrimoniul cultural. Serviciul Relații Internaționale se ocupă cu elaborarea și semnarea acordurilor internaționale. Serviciul Afaceri Europene se ocupă cu promovarea intereselor României în cadrul Uniunii Europene. Serviciul Buget elaborează bugetul de venituri și cheltuieli. Serviciul Achiziții și Administrativ gestionează achizițiile publice ale ministerului. Serviciul Legislativ și Relația cu Parlamentul se ocupă de cadrul normativ în domeniul culturii. Serviciul Juridic, Contencios protejează interesele ministerului în fața instanțelor și altor autorități. Compartimentul Monumente de For Public gestionează reglementările legate de monumentele de for public. Compartimentul Servicii Deconcentrate monitorizează activitatea serviciilor decentralizate și armonizarea politicilor culturale și naționale. Compartimentul Cultură Scrisă susține și promovează literatura contemporană și cultura scrisă. Compartimentul Artele Spectacolului și Cinematografie susține și promovează domeniul spectacolelor și cinematografiei. Compartimentul Financiar - Contabilitate organizează evidența contabile ale ministerului. Compartimentul Managementul Instituțiilor Publice de Cultură se ocupă cu oferirea de suport pentru instituțiile de cultură publice. Compartimentul Resurse Umane se ocupă cu gestionarea resurselor umane din cadrul ministerului. Compartimentul Audit Public Intern evaluează utilizarea resurselor publice în minister. Compartimentul Unitatea de Politici Publice se ocupă cu eficientizarea proceselor de lucru. Compartimentul Corpului de Control efectuează controale administrative la instituțiile subordonate sau coordonate sau aflate sub autoritatea ministerului. Compartimentul Informații Clasificate previne accesul neautorizat la informații. Compartimentul Capitală Culturală Europeană gestionează modernizarea municipiului Timișoara ca și capitală europeană a culturii. Biroul Minorități Naționale susține diversitatea culturală a minorităților. Compartimentul UNESCO se ocupă cu implementarea obligațiilor României în cadrul Convențiilor culturale UNESCO. Compartimentul Programe de Investiții în Cultură gestionează investițiile din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Biroul Comunicare și Dialog Social gestionează relațiile ministerului cu angajații și publicul.

Atribuții

Sprijină restaurarea, protejarea și punerea în valoare a monumentelor istorice, colecțiilor muzeale și altor bunuri de patrimoniu. Susține artele vizuale, teatrul, cinematografia, literatura și alte forme de expresie artistică. Încurajează inițiativele culturale care contribuie la dezvoltarea economică. Promovează schimburile culturale și prezența culturală a României pe scena internațională

Instituții afiliate

Instituțiile subordonate Ministerului Culturii sunt:

Muzee

Instituții de spectacol

Direcții Județene pentru Cultură

Alte Instituții

Miniștri

Ministerul culturii

28 decembrie 1989 – 16 octombrie 1991 - Andrei Pleșu (Independent) — cu ocazia formării Guvernului Roman (1) 16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992 — Ludovic Spiess (independent) — cu ocazia formării Guvernului Stolojan 19 noiembrie 1992 – 28 august 1993 - Mihail Golu (FDSN) / (PDSR) — cu ocazia formării Guvernului Văcăroiu 28 august – 5 noiembrie 1993 - Petre Sălcudeanu (PDSR) interimat asigurat de Ministrul Învățământului Liviu Maior 25 noiembrie 1993 – 5 mai 1995 - Marin Sorescu (Independent) 5 mai 1995 – 23 august 1996 - Viorel Mărginean (Independent) 23 august – 11 decembrie 1996 - Grigore Zanc (PDSR) 11 decembrie 1996 – 28 decembrie 2000 - Ion Caramitru (PNȚCD) — cu ocazia formării Guvernului Ciorbea

Ministrul culturii și cultelor

28 decembrie 2000 – 29 decembrie 2004 - Răzvan Theodorescu (PSD) — cu ocazia formării Guvernului NăstaseDecretul 611 din 28 decembrie 2000, legestart.ro, accesat la 3 ianuarie 2010 29 decembrie 2004 – 22 august 2005 - Mona Muscă (PNL) — cu ocazia formării Guvernului TăriceanuDecretul 1178 din 29 decembrie 2004 , legestart.ro, accesat la 3 ianuarie 2010 22 august 2005 – 22 decembrie 2008 - Adrian Iorgulescu (PNL)

Ministrul culturii, cultelor și patrimoniului național

22 decembrie 2008 - 23 decembrie 2009 - Theodor Paleologu (PDL) — cu ocazia formării Guvernului Boc (1)Decretul 1360 din 22 decembrie 2008, legestart.ro, accesat la 3 ianuarie 2010

Ministrul culturii și patrimoniului național

23 decembrie 2009 – 7 mai 2012 - Hunor Kelemen (UDMR) — cu ocazia formării Guvernului Boc (2)Decretul 1902 din 23 decembrie 2009 , legestart.ro, accesat la 3 ianuarie 2010. 7 mai - 25 iunie 2012 - Mircea Diaconu (PNL) — cu ocazia formării Guvernului PontaDecretul 371 din 7 mai 2012, lege-online.ro, accesat la 13 iulie 2012 25 iunie - 21 decembrie 2012 - Puiu Hașotti (PNL)

Ministrul culturii 21 decembrie 2012 – 17 decembrie 2013 - Daniel Constantin Barbu (PNL) — cu ocazia formării Guvernului Ponta (2) 17 decembrie 2013 – 26 februarie 2014 - Gigel Știrbu (PNL) interimat asigurat de Ministrul Delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică Mihnea Costoiu 5 martie - 9 octombrie 2014 - Hunor Kelemen (UDMR) — cu ocazia formării Guvernului Ponta (3) interimat asigurat de Victor Ponta 24 noiembrie - 17 decembrie 2014 - Csilla Hegedüs (UDMR) 17 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015 - Ionuț Vulpescu (PSD) — cu ocazia formării Guvernului Ponta (4) 17 noiembrie 2015 – 3 mai 2016 - Vlad Alexandrescu (Independent) — cu ocazia formării Guvernului Cioloș 3 mai 2016 - 4 ianuarie 2017 - Corina Șuteu (Independent)

Ministrul culturii și identității naționale 4 ianuarie 2017 - 29 iunie 2017 - Ionuț Vulpescu (PSD) - cu ocazia formării Guvernului Grindeanu 29 iunie 2017 - 29 ianuarie 2018 - Lucian Romașcanu (PSD) - cu ocazia formării Guvernului Tudose 29 ianuarie 2018 - 20 noiembrie 2018 George Ivașcu () - cu ocazia formării Guvernului Viorica Dăncilă 20 noiembrie 2018 - - Valer-Daniel Breaz ()

Ministrul culturii – Bogdan Gheorghiu () – Lucian Romașcanu () – 23 decembrie 2024 Raluca Turcan () 23 decembrie 2024 - 23 iulie 2025 - Natalia Elena Intontero (PSD) 23 iulie 2025 - prezent - András István Demeter (UDMR)

Note

Vezi și Institutul Național al Patrimoniului

Legături externe Ministerul Culturii

Hotărâre privind organizarea și funcționarea Ministerului Culturii și Cultelor www.guv.ro - Guvernul României