__NOTOC__ 1959 (MCMLIX) a fost un an obișnuit al calendarului gregorian, care a început într-o zi de joi.

Evenimente thumb|200px|3 februarie: Accidentul în care își pierd viața pionierii americani rock and roll: Buddy Holly, Ritchie Valens și Bopper Big. thumb|200px|15 aprilie: Fidel Castro la Washington. thumb|200px|24 iulie: Întâlnire la Moscova între Hrușciov și Nixon.

thumb|200px|7 octombrie: Partea întunecată a Lunii este fotografiată pentru prima dată de misiunea sovietică Luna 3. Această fotografie însă este luată de pe Apollo 16.

Ianuarie 2 ianuarie: URSS lansează prima sondă spațială spre Lună, Luna 1 (Lunik-1), primul obiect pământean care s-a apropiat de satelitul natural al Pământului la 6.500 km. 3 ianuarie: Alaska devine cel de-al 49-lea stat al Statelor Unite. 7 ianuarie: Statele Unite recunosc noul guvern cubanez al lui Fidel Castro. 8 ianuarie: Charles de Gaulle, la 68 de ani a devenit primul președinte al celei de-A Cincea Republici Franceze. Această formă de guvernare dăinuie și în ziua de azi. 9 ianuarie: În Franța, Michel Debré este prim-ministru, André Malraux ministru al Culturii. 13 ianuarie: Comuniștii cubanezi execută 71 de suporteri ai lui Fulgencio Batista. 14 ianuarie: Exploratorii din Japonia au fost uimiți când au găsit în viață doi dintre cei 15 câini sakhalin husky pe care i-au abondonat cu unsprezece luni mai devreme; câinii au fost legați cu lanțuri, echipa gândindu-se că va reveni să-i recupereze. Masami Muriyama, conducătorul câinilor, a găsit în viață doi dintre ei, dând din coadă și aflați într-o condiție bună."Japan Overjoyed at News 2 Polar Dogs Found Alive", Bridgeport (Ct.) Post, January 15, 1959, p1 Povestea a stat la baza filmului japonez Nankyoku Monogatari din 1983 și a celui american Eight Below din 2006. 27 ianuarie: Nikita Hrușciov deschide cel de-al XXI-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice; participă 1.500 de delegați, inclusiv lideri comuniști din 70 de țări. 27 ianuarie: Directorul NASA, T. Keith Glennan, dezvăluie că au fost selectați primii 110 candidați pentru a deveni primul american în spațiu și crede că omul va ateriza pe Lună până în 1969. Omul de știință Eugen Sänger din Stuttgart prezice că omul ar putea să se apropie de viteza luminii până în 1999, atingând o viteză de 670 milioane de mile/h."Scientists See Man on Moon by '69", Oakland Tribune, January 28, 1959, p1

Februarie 3 februarie: Un avion charter care transportă muzicienii Buddy Holly, Ritchie Valens și Bopper Big se prăbușește în condiții de ceață în apropiere de Clear Lake, Iowa, ucigând toți cei 4 pasageri la bord, inclusiv pilotul. Mai târziu, tragedia este numită "Ziua când muzica a murit", popularizată în piesa "American Pie" a lui Don McLean în 1972. 17 februarie: SUA lansează Vanguard II, primul satelit meteo. 18 februarie: Femeile din Nepal votează pentru prima dată.

Martie 3 martie: Statele Unite au lansat satelitul Pioneer IV, la scurt timp după miezul nopții. Obiectul a devenit prima navă spațială americană care a învins gravitația Pământului."Pioneer IV Roars on – Now Halfway to Moon", Oakland Tribune, March 3, 1959, p1 17 martie: Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, fuge din țară, autoexilându-se în India, după o răscoală armată nereușită a populației tibetane.

Aprilie 2 aprilie: NASA anunță numele celor șapte astronauți pentru Programul Mercury. 10 aprilie: Prințul moștenitor Akihito al Japoniei se căsătorește la Tokyo cu Michiko Shoda printr-o ceremonie șintoistă care durează 15 minute.

iunie 1 iunie: La patru zile după ce s-a întors din spațiu, maimuța Miss Able a murit în urma unei reacții la anestezie, în timpul unei operații chirurgicale pentru scoaterea electrozilor.David J. Darling, The complete book of spaceflight: from Apollo 1 to zero gravity (John Wiley and Sons, 2002), p. 6 9 iunie: Este lansat la apă "George Washington", primul submarin al SUA dotat cu rachete balistice.

Iulie 16 iulie: Nikita Hrușciov își dă "angajamentul său solemn" că URSS nu va începe "niciodată, niciodată, niciodată" un război. 31 iulie: Crearea organizației separatiste basce ETA.

August 7 august: SUA lansează Explorer VI care va trimite pentru prima dată fotografii ale Terrei din spațiu. 15 august: Cipru își câștigă independența. 21 august: Hawaii devine al 50-lea stat al SUA.

Septembrie 1 septembrie: Au fost restabilite relațiile diplomatice dintre România și Japonia întrerupte la 31 octombrie 1944, după ce România se alăturase coaliției antihitleriste. 12 septembrie: Misiunea sovietică Luna 2, prima sondă ce a atins suprafața lunară. 15-28 septembrie: Vizita lui Nikita Hrușciov în SUA.

Octombrie 7 octombrie: Misiunea sovietică Luna 3, trimite pentru prima dată 29 de fotografii cu partea întunecată a Lunii.Paolo Ulivi, with David M. Harland, Lunar exploration: human pioneers and robotic surveyors (Springer-Verlag, 2004) pp26–28 13 octombrie: SUA lansează Explorer VII. 28 octombrie: România: A fost emis Decretul nr. 410 al Prezidiului Marii Adunări Naționale pentru regimul general al cultelor religioase, prin care se preciza că pot fi admiși în monahism bărbați la vârsta de 55 ani și femei la 50 de ani „dacă renunță la salariu sau la pensia de la stat, dacă nu sunt căsătoriți și dacă nu au obligații pe baza Codului familiei“.Decretul 410/1959. Un scurt bilanț la 50 de ani de la adoptare , 28 octombrie 2009, Dr. George Enache, Ziarul Lumina, accesat la 16 iunie 2013

Noiembrie 12 noiembrie: S-a deschis, la Belgrad, prima expoziție industrială românească din perioada postbelică, organizată de Camera de Comerț a României. 20 noiembrie: Declarația Drepturilor Copilului este adoptată de ONU. 27 noiembrie: Criminalul de război nazist dr. Josef Mengele, "Îngerul Morții" din lagărele de concentrare Auschwitz și Birkenau (Auschwitz II), i-a fost acordată cetățenie de către Paraguay. Dictatorul Alfredo Stroessner a refuzat să permită extrădarea unui cetățean paraguayan. Mai târziu, Mengele a fugit în Brazilia și nu a fost niciodată capturat, trăind până în 1979, când a murit înecat.Henry C. Lee and Frank Tirnady, Blood Evidence: How DNA is Revolutionizing the Way We Solve Crimes (Perseus Publishing, 2003) 28 noiembrie: Victimele intoxicației accidentale cu mercur din golful Minamata, Japonia din 1955 și familiile lor, după o lună de proteste, și-au asigurat un acord de compensare a prejudiciului.Henry N. Pontell and Gilbert Geis, eds., International Handbook of White-collar and Corporate Crime (Springer, 2007), pp332–333

Decembrie 1 decembrie: Este semnat Tratatul Antarcticii, prin care s-a interzis efectuarea de teste militare în Antarctica. Tratatul este semnat de 12 națiuni, printre care și SUA. 13 decembrie: Arhiepiscopul Macarie al III-lea a fost ales drept primul președinte al Republicii Cipru cu 67% din voturile exprimate. 23 decembrie: La Universitatea Stanford, chirurgul dr. Richard Lower și asistentul său dr. Norman Shumway a efectuat cu succes un transplant de inimă de la un câine la alt câine. Anterior, cea mai lungă supraviețuire a animalului-gazdă a fost de 7½ ore. Câinele a supraviețuit fără dureri 8 zile, apoi, din cauza unei infecții a fost eutanasiat la 31 decembrie."Dog With Heart Transplant Still Alive At Stanford", Tucson Daily Citizen, December 31, 1959, p2; "Dog With Transplanted Heart Killed", Citizen, January 1, 1960, p7

Nedatate A fost definită unitatea de măsură inch, ca fiind 2,54 cm, reprezentând 1/36 dintr-un yard. Se utilizează frecvent în Regatul Unit și Statele Unite ale Americii. București: 5 bărbați și o femeie au fost acuzați că, sub amenințarea armelor, ziua în amiaza mare, au jefuit o mașină a Băncii Naționale a României, furând un milion șase sute de mii de lei, echivalentul unui milion de dolari de astăzi. Cei cinci bărbați au fost executați la Jilava iar Monica Sevianu, a cărei pedeapsă a fost comutată în închisoare pe viață a fost eliberată în cursul amnistiei din 1964 și a emigrat în Israel unde a decedat în 1977. COBOL (Common Business Oriented Language). Limbaj de programare de nivel înalt, unul dintre primele limbaje folosite pe scară largă, cel mai des în industrie. România. Salariul în agricultură este interzis, iar terenul pe care țăranii nu îl pot cultiva este confiscat. România: Se dă decretul nr. 92 prin care imobilele care aparțineau foștilor industriași, marilor proprietari de terenuri, bancherilor și marilor comercianți au fost naționalizate.

Arte, științe, literatură și filozofie 29 ianuarie: Walt Disney lansează cel de-al 16-lea film animat, Sleeping Beauty. 6 aprilie: Premiile Oscar au loc la RKO Pantages Theatre din Hollywood. Ben-Hur câștigă nouă premii Oscar inclusiv cel pentru cel mai bun film. 20 iunie: A avut loc premiera bucureșteană a operei Falstaff, de G. Verdi, avându-l în rolul titular pe Petre Ștefănescu Goangă. Karl Popper publică Logica descoperirii științifice.

Nașteri

Ianuarie 1 ianuarie: Michel Onfray, filosof francez 7 ianuarie: Peter Mokaba, politician sud-african (d. 2002) 8 ianuarie: Ștefan Secăreanu, politician din R. Moldova 9 ianuarie: Cristi Minculescu, interpret român de muzică rock 9 ianuarie: Jana Nagyová, actriță slovacă 10 ianuarie: Maurizio Sarri, antrenor italian de fotbal 12 ianuarie: Blixa Bargeld, muzician german 12 ianuarie: Per Gessle (Per Håkan Gessle), chitarist suedez 13 ianuarie: Gilmar Rinaldi, fotbalist brazilian (portar) 20 ianuarie: Cornelia Ardelean, politician român 20 ianuarie: Robert Anthony Salvatore, scriitor american 20 ianuarie: Aurel Țicleanu, fotbalist român 22 ianuarie: Costel Orac, fotbalist român (atacant) 24 ianuarie: Csaba Böjte, călugăr franciscan 24 ianuarie: Michel Preud'homme (Michel Georges Jean Ghislain Preud’Homme), fotbalist belgian (portar) 25 ianuarie: Bob Lazar, ufolog american 26 ianuarie: Mircea Fulger, boxer român 26 ianuarie: Erwin Vandenbergh, fotbalist belgian (atacant) 27 ianuarie: Ioana Geacăr, scriitoare română 28 ianuarie: Eugen Bejinariu, politician român 30 ianuarie: Anke Sevenich, actriță germană 31 ianuarie: Grigore Cobzac, politician din R. Moldova

Februarie 1 februarie: Barbara Auer, actriță germană 1 februarie: Ileana Mihăilă, filologă română 1 februarie: Constantin Toma, politician român 3 februarie: Chan Santokhi, politician surinamez (d.2026) 4 februarie: Monica Macovei, avocat și politician român 8 februarie: Vasile Butnaru, politician român 8 februarie: Mauricio Macri, politician argentinian 9 februarie: Ali Bongo Ondimba, politician și dictator gabonez, președinte al Gabonului (2009 - 2023) 9 februarie: Guy Ecker, actor brazilian 9 februarie: Filipe Nyusi, politician mozambican 11 februarie: Jan Dhaene, politician belgian 11 februarie: Roberto Moreno, pilot brazilian de Formula 1 12 februarie: Imre Bujdosó, scrimer maghiar 12 februarie: Dan Puric, actor român 13 februarie: Abdul Hamid Dbeibeh, politician și om de afaceri libian, prim-ministru al Libiei 13 februarie: Ionică Minune, muzician român 14 februarie: Tudor Barbu, jurnalist român, senator (2012-2016) 14 februarie: Renée Fleming, cântăreață americană de operă 15 februarie: Liviu-Ovidiu Cosma, politician român 16 februarie: John McEnroe, jucător american de tenis 22 februarie: Kyle MacLachlan, actor american 23 februarie: Valentin Stan, analist politic român 24 februarie: Ján Hudacký, politician slovac 27 februarie: Cristian Dănuț Mihai, politician român

Martie 1 martie: Nick Griffin, politician britanic 1 martie: Diamanto Manolakou, politiciană greacă 4 martie: Eugenia Vodă, critic român de film și realizator TV 7 martie: Bruce Pavitt, muzician american 9 martie: Takaaki Kajita, fizician japonez 9 martie: Nicolae Nemirschi, inginer și politician român 11 martie: Sergiu Mihail Tofan, politician român (d. 2011) 15 martie: Ben Okri, scriitor nigerian 16 martie: Arben Minga, fotbalist albanez (d. 2007) 16 martie: Jens Stoltenberg, politician norvegian