Gheorghe Petrașcu (nume la naștere Gheorghe Petrovici; ) a fost un pictor și academician român, fondator al unui curent artistic, caracterizat printr-un colorit grav, concentrat și prin forța de evocare a obiectelor și priveliștilor, prinse în mediul lor imediat.
Biografie S-a născut în orașul Tecuci din România, într-o familie cu tradiții culturale. Părinții săi erau mici proprietari din ținutul Fălciu, Costache Petrovici-Rusciucliu și soția acestuia Elena, născută Bițu-Dumitriu. A făcut Școala Primară din Tecuci (1880-1883), Gimnaziul Real de Băieți din Tecuci (1884-1888), Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila (1889-1892) și apoi a urmat Școala de Belle Arte din București (1893-1898). Frate cu diplomatul, scriitorul și criticul literar și de artă Nicolae Petrașcu, Gheorghe Petrașcu arată de tânăr înclinații artistice, făcând primele studii la Universitatea Națională de Arte București, în paralel merge și la Facultatea de Științele Naturale din București, la care s-a înscris din 1896 și la care v-a renunța, urmându-și vocația de pictor. La recomandarea lui Nicolae Grigorescu, primește o bursă pentru a se perfecționa în străinătate. După un scurt timp petrecut la München, pleacă la Paris, unde se înscrie la Academia Julian și lucrează în atelierul lui Bouguereau (1899-1902). De la prima sa expoziție personală la Ateneul Român (1900), este remarcat de scriitorii Barbu Delavrancea și Alexandru Vlahuță, care îi cumpără câte o lucrare.
Cu o pasiune nestăvilită, pictează peisaje, atât în țară (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung-Muscel), cât și în Franța (Vitré, Saint-Malo), Spania (Podul San Martin din Toledo) și mai ales în Italia (Veneția, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu șterge contururile ca la impresioniști, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun printr-o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele venețiene demonstrează cel mai bine anticonformismul lui Petrașcu. Artistul rezistă interpretărilor tradiționale, în care peisajul orașului pe lagună nu era decât un pretext pentru a analiza interferența vibrațiilor luminoase, în eternă schimbare pe apă, pe zidurile colorate și în aerul pur.
Pentru Petrașcu, Veneția posedă o noblețe dramatică, o măreție tragică și fastuoasă, „cu străluciri de vechi relicve, ce evocă istoria vechilor palate, cu poezia lor gravă și fascinantă”. Într-o dezlănțuire a tonurilor dure, Petrașcu realizează o masă de culori tumultuoase, printr-o juxtapunere insolită a roșului stins, cu tonalități de albastru, cenușiu și brun. Această suprapunere succesivă dă pastei lui Petrașcu o structură aproape sculpturală, rugozitățile culorii influențează regimul de umbre și lumină ca accentele unui relief. Portretele - în special cele pictate în perioada 1923-1927 - produc o impresie de austeritate majestuoasă. Autoportretul din „Muzeul Zambaccian” pare a descinde din Renașterea italiană, de o gravitate solemnă dar și cu o notă de senzualitate.
Gheorghe Petrașcu a avut numeroase expoziții personale, între 1903 și 1923 la Ateneul Român, apoi la „Căminul Artei” (1926-1930), culminând cu cele două retrospective de la "Sala Dalles" din anii 1936 și 1940. A participat la Bienala din Veneția (1924, 1938 și 1940); primește „Marele Premiu” al „Expoziției Internaționale” din Barcelona (1929) și al celei din Paris (1937).
Memorialistică, considerații generale O dată cu trecerea timpului, opera pe care Gheorghe Petrașcu a lăsat-o posterității, circa trei mii de tablouri și multe lucrări de grafică, s-a constituit într-o zestre de artă plastică asupra căreia s-au făcut fel și fel de observații care mai de care mai diferite.Vasile Florea... pag. 5 Cei care i-au studiat opera și i-au valorizat creația au constatat că există în biografia sa o mulțime de confuzii și aprecieri eronate. Au existat minimalizări, invective și critici nedrepte, multe persiflări dar și truisme, platitudini binevoitoare, exagerări și laude de circumstanță. Analizele critice au făcut referiri esențiale și judicioase, adesea cu caracter definitiv. Este de remarcat că aprecierile timpurii care au fost validate și de către contemporaneitatea târzie, au rămas la fel de valabile și astăzi. Grăitoare sunt remarcile pertinente, uneori subtile, pe care le-a făcut Ștefan Petică în condițiile în care nu avea o privire de ansamblu asupra operei petrașciene. În perioada de dinaintea primului război mondial, au existat comentarii pătrunzătoare ale lui Apcar Baltazar, B. Brănișteanu (pseudonimul literar al lui Bercu Braunstein), N.D. Cocea, Marin Simionescu-Râmniceanu, Tudor Arghezi, Theodor Cornel (pseudonimul literar al lui Toma Dumitriu), Iosif Iser, Adrian Maniu, ș.a.m.d.
În perioada interbelică și-au adus contribuții semnificative Francisc Șirato, Nicolae Tonitza, Nichifor Crainic, urmați de George Oprescu, Oscar Walter Cisek, Alexandru Busuioceanu, Petru Comarnescu, Ionel Jianu, Linello Venturi și Jacques Lassaigne. Toți aceștia au făcut efortul de a explica și a înțelege creația artistului român. De remarcat este că în cronica de presă din perioada vieții pictorului s-au făcut aceleași observații repetate până la sațietate de către zeci de comentatori. Istoricul de artă Vasile Florea a opinat că și astăzi se fac aceleași aprecieri de cei ce studiază opera lui Petrașcu, fără să știe că o fac redescoperind singuri anumite aspecte pe care alții le-au enunțat cu zeci de ani înainte. Tot Florea a fost de părere că procesul relevării sensurilor creației artistului, va fi încheiat cu mare greutate datorită vastității operei și a bogatelor ei semnificații. În sprijinul acestei opinii vin studiile de sinteză și monografiile publicate după anul 1944 de către Ionel Jianu, George Oprescu, Krikor Zambaccian, Tudor Vianu, Aurel Vladimir Diaconu, Eleonora Costescu, Eugen Crăciun și Theodor Enescu. Conform afirmațiilor lui Vasile Florea, analiza creației artistului trebuie făcută pe două planuri: unul al unui Petrașcu aflat într-o continuă devenire printr-o lentoare a mișcării și unul statornic, caracterizat de imobilitate, care-l rezumă pe primul „... așa cum ontogenia rezumă filogenia”.
Apartenență socio-culturală Gheorghe Petrașcu s-a născut la Tecuci, în Țara de Jos a Moldovei. Tecuciul a fost menționat pentru prima oară în hrisovul lui Iancu Rotisiavovici în anul 1134.A. Costin: Orașul Tecuci, în Literatură și artă română, a. XIII, nr. 4, 5, 6/1909, pag. 112-121 În Descriptio Moldavie, Dimitrie Cantemir a pomenit localitatea ca fiind „... scaunul sărac a doi pârcălabi cărora le este dată în seamă oblăduirea acestui ținut”. Zona geografică în mijlocul căreia s-a constituit ca așezare i-a conferit o formă distinctă și o viața socială și economică care s-a definit de-a lungul timpului ca o entitate aparte.Vasile Florea... pag. 7
„... Nimic nu s-a schimbat; nimic nu s-a știrbit, nimic nu s-a adăugat vechiului oraș care doarme învăluit în ceață pe malurile pașnicului Bârlad. Aceleași străzi largi și acoperite cu prundiș sur se întind tăcute, în praful care se înalță subțire ca o umbră de fum de tămâie răspândită într-o biserică în ruine. Aceleași curți mari și spațioase, curți făcute pentru îndestulare și trai dus în toată lărgimea, se răsfață în patriarhala lor înfățișare și aceleași case mici și simple care seamănă cu zâmbetul mângâietor al unor femei bătrâne își arată fețele lor modeste de sub acoperișurile rustice.”----- Ștefan Petică: Tecuciul îndepărtat. Note de toamnă, în Opere, 1938, pag. 243-251 La o analiză sumară a operei lui Petrașcu, se pare că acesta nu a resimțit înrâurirea mediului unde s-a născut deoarece tablourile, pe care le-a pictat pe parcursul unor peripluri prin România, Europa sau în Egipt (Africa), nu duc cu gândul la locurile natale cu toate că au rămas și câteva realizate acolo. Fără a subscrie la teoria determinismului geografic susținut de Hyppolyte Taine și Garabet Ibrăileanu, care au enunțat teza conform căreia un artist datorează spațiului unde s-a născut însușirile principale ale creației sale, se pot desluși în lucrările lui Gheorghe Petrașcu și înrâuriri, gradații și nuanțe de sorginte natală.
Privind la componența personalităților pe care Tecuciul și zonele învecinate le-a dat spiritualității românești, Gheorghe Petrașcu a făcut parte dintr-o enclavă socio-culturală formată din mulți scriitori ca Alexandru Vlahuță, Theodor Șerbănescu, Dumitru C. Ollănescu-Ascanio, Alexandru Lascarov–Moldovanu, Nicolae Petrașcu (fratele artistului), Ion Petrovici, Ștefan Petică, Duiliu Zamfirescu și Dimitrie Anghel. Toți acești literați se deosebesc de exponenții marii boerimi care au creat junimismul. Ei s-au situat mai aproape de idealurile burgheziei și unii ca Ștefan Petică sau Dimitrie Anghel erau gata să-și însușească și doctrine radicaliste. Cu Petică și Dimitrie Anghel, Petrașcu a avut multe în comun, toți trei fiind buni prieteni.
Despre locurile unde s-a născut și unde a trăit până în perioada adolescenței, nu au rămas prea multe informații.Vasile Florea... pag. 8 La manifestările expoziționale care s-au desfășurat până în anul 1916, artistul a prezentat doar câteva peisaje pe care le-a pictat în Nicorești și Coasta Lupii. Nici în evocările pe care le-a făcut în presa timpului, nu a menționat decât date biografice esențiale. Această sincopă din biografia pictorului poate fi suplinită prin lecturarea scrierilor prin care Ștefan Petică, Calistrat Hogaș, Nicolae Petrașcu, Ioan Petrovici sau Alexandru Lascarov-Moldovanu au evocat așa zisul „oraș al somnului lung” invocat de Petică.
Familia Gheorghe Petrașcu, Iorgu așa cum îi spuneau cei apropiați, s-a născut într-o familie înstărită în ziua de 1 decembrie 1872. Așa cum a declarat Nicolae Petrașcu, părinții lor erau „... oameni fără vreo învățătură, neștiind să vorbească decât românește, dar, în mijlocul lor, oameni de seamă, recunoscuți printr-o moralitate exemplară” .Nicolae Petrașcu: Biografia mea... pag. 105 Nicolae Petrașcu: Icoane... pag. 1 Tatăl, Costache Petrovici, era poreclit de prieteni Proorocul deoarece prevestea starea vremii. El era originar din orașul Focșani și se stabilise la Tecuci ca urmare a căsătoriei sale cu Elena, născută Bițu-Dimitriu. „... El era un un om brun, potrivit la statură, înțelept și cumpănit în toate faptele și vorbele lui, îngrijit la îmbrăcăminte, cu o dorință arzătoare de a-și învăța copiii cartea”.Vasile Florea... pag. 9 Ocupația lui era agricultura, în afară de via de la Nicorești mai avea o moșie de 200 de fălci la Boghești, pe valea Zeletinului, care se afla la circa cinci ore cu trăsura de Tecuci.
Pentru deslușirea originii mai îndepărtate a artistului, trebuie făcute cercetări în regiunile din sudul Dunării, George Călinescu a afirmat că tatăl pictorului se numea Costache Petrovici-Rusciucliu. Un văr de-al lui i-a românizat numele spunându-i Petrașin, pentru ca ultima modificare să fie făcută de Nicolae, fratele lui Gheorghe, în Petrașcu.Nicolae Petrașcu: Biografia mea... pag. 1 Lingvistul Iorgu Iordan născut și el în Tecuci, pare că ar fi știut, în opinia lui Vasile Florea, că medicul primar al orașului care se numea Petrovici și-a schimbat numele în Petraș.Iorgu Iordan: Dicționar al numelor de familie românești, Editura Științifică și pedagogic, București, 1983, pag. 13