Phobos (/'fo.bos/; desemnare sistematică: ) este cel mai interior și mai mare dintre cei doi sateliți naturali ai lui Marte, celălalt fiind Deimos. Ambii sateliți au fost descoperiți în 1877 de astronomul american Asaph Hall. Phobos este numit după zeitatea greacă Phobos, un fiu al lui Ares (Marte) și fratele geamăn al lui Deimos.

Phobos este un obiect mic, de formă neregulată, cu o rază medie de . Phobos orbitează la de la suprafața marțiană, mai aproape de corpul său primar decât orice alt satelit planetar cunoscut. Este atât de aproape încât îl orbitează pe Marte mult mai repede decât Marte se rotește și finalizează o orbită în doar 7 ore și 39 de minute. Ca rezultat, de pe suprafața lui Marte pare să răsară în vest, să se deplaseze pe cer în 4 ore și 15 minute sau mai puțin și să apună în est, de două ori pe zi marțiană.

Phobos este unul dintre corpurile cel mai puțin reflectorizante din Sistemul Solar, cu un albedo de doar 0,071. Temperaturile la suprafață variază de la aproximativ pe partea luminată de soare la pe partea umbrită. Caracteristica definitorie a suprafeței este craterul mare, Stickney, care ocupă o proporție substanțială din suprafața satelitului.Suprafața găzduiește, de asemenea, multe șanțuri, existând numeroase teorii cu privire la modul în care acestea s-au format.

Imaginile și modelele indică faptul că Phobos poate fi un morman de moloz ținut împreună de o scoarță subțire care este ruptă de interacțiunile mareice. Phobos se apropie de Marte cu aproximativ 2 centimetri pe an și se prevede că în 30 până la 50 de milioane de ani fie se va ciocni cu planeta, fie se va destrăma într-un inel planetar.

Descoperire

Phobos a fost descoperit de astronomul Asaph Hall pe 18 august 1877 la Observatorul Naval al Statelor Unite din Washington, DC, în jurul orei 09:14 Greenwich Mean Time. (Sursele contemporane, folosind convenția astronomică de dinainte de 1925, care a început ziua la prânz, dau ora descoperirii ca 17 august la 16:06, ora medie a Washingtonului, adică 18 august 04:06 în convenția modernă.) Hall îl descoperise pe Deimos, celălalt satelit al lui Marte, cu câteva zile mai devreme, pe 12 august 1877, la aproximativ 07:48 UTC. Numele, scrise inițial Phobus și, respectiv, Deimus, au fost sugerate de Henry Madan (1838–1901), maestru de științe la Eton College, bazat pe mitologia greacă, în care Phobos este un însoțitor al zeului Ares.

Caracteristici fizice

Phobos are dimensiuni de , și are prea puțină masă pentru a fi rotunjit sub propria gravitație. Phobos nu are atmosferă datorită masei sale reduse și gravitației scăzute. Este unul dintre cele mai puțin reflectorizante corpuri din Sistemul Solar, cu un albedo de aproximativ 0,071. Spectrele în infraroșu arată că are material bogat în carbon găsit în condritele carbonice și compoziția sa prezintă asemănări cu cea a suprafeței lui Marte. Citron, R. I.; Genda, H.; & Ida, S. (2015), "Formation of Phobos and Deimos via a giant impact", Icarus, 252, p. 334-338, doi:10.1016/j.icarus.2015.02.011 Densitatea lui Phobos este prea mică pentru a fi rocă solidă și se știe că are o porozitate semnificativă. Aceste rezultate au condus la sugestia că Phobos ar putea conține un rezervor substanțial de gheață. Observațiile spectrale indică faptul că stratul de regolit de suprafață nu este hidratat, dar posibilitatea gheții de sub regolit nu este exclusă.

Spre deosebire de Deimos, Phobos are multe cratere , unul dintre cratere de lângă ecuator având un vârf central, în ciuda dimensiunii mici a satelitului. Cel mai proeminent dintre acestea este craterul, Stickney (numit după soția lui Asaph Hall, Angeline Stickney Hall, Stickney fiind numele ei de fată), un crater mare de aproximativ în diametru, ocupând o proporție substanțială din suprafața satelitului. Ca și în cazul craterului Herschel al lui Mimas, impactul care a creat Stickney trebuie să-l fi aproape spulberat pe Phobos.

Multe canale și dungi acoperă, de asemenea, suprafața cu formă ciudată. Canalele sunt de obicei mai mici de adâncime, lățime și până la în lungime și inițial s-a presupus că ar fi fost rezultatul aceluiași impact care a creat Stickney. Analiza rezultatelor de la sonda spațială Mars Express a dezvăluit însă că șanțurile nu sunt de fapt radiale față de Stickney, ci sunt centrate pe vârful posterior al Phobos pe orbita sa (care nu este departe de Stickney). Cercetătorii bănuiesc că au fost excavate de materialul aruncat în spațiu în urma impacturilor pe suprafața lui Marte. Șanțurile s-au format astfel ca lanțuri de cratere și toate se estompează pe măsură ce se apropie vârful posterior al Phobos. Au fost grupați în 12 sau mai multe familii de diferite vârste, reprezentând probabil cel puțin 12 evenimente de impact marțiane. Cu toate acestea, în noiembrie 2018, în urma unei analize suplimentare de probabilitate computațională, astronomii au concluzionat că numeroasele șanțuri de pe Phobos au fost cauzate de bolovani, aruncați din impactul asteroidului care a creat craterul Stickney. Acești bolovani s-au rostogolit într-un model previzibil pe suprafața satelitului.

Inele slabe de praf produse de Phobos și Deimos au fost prezise de mult timp, dar încercările de a observa aceste inele au eșuat, până în prezent. Imaginile recente de la Mars Global Surveyor indică faptul că Phobos este acoperit cu un strat de regolit cu granulație fină de cel puțin 100 de metri grosime; se presupune că ar fi fost creat de impacturi de la alte corpuri, dar nu se știe cum materialul s-a lipit de un obiect aproape fără gravitație.

Meteoritul unic Kaidun care a căzut pe o bază militară sovietică din Yemen în 1980 a creat ipoteza de a fi o bucată din Phobos, dar acest lucru a fost dificil de verificat deoarece se cunosc puține despre compoziția exactă a Phobos.

Ipoteza „Phobos Gol” a lui Shklovsky La sfârșitul anilor 1950 și 1960, caracteristicile orbitale neobișnuite ale lui Phobos au condus la speculații că ar putea fi gol pe interior. În jurul anului 1958, astrofizicianul rus Iosif Samuilovici Shklovsky, studiind accelerația seculară a mișcării orbitale a lui Phobos, a sugerat o structură de „foaie subțire de metal” pentru Phobos, sugestie care a condus la speculații că Phobos ar fi de origine artificială. Shklovsky, Iosif Samuilovich; The Universe, Life, and Mind, Academy of Sciences USSR, Moscow, 1962 Shklovsky și-a bazat analiza pe estimări ale densității atmosferei marțiane superioare și a dedus că, pentru ca efectul de frânare slab să poată explica accelerația seculară, Phobos trebuia să fie foarte ușor - un calcul a dat o sferă goală de fier de dar mai puțin de 6 cm în grosime. Într-o scrisoare din februarie 1960 către jurnalul Astronautics, Singer, S. Fred; Astronautics, February 1960 Fred Singer, pe atunci consilier științific al președintelui american Dwight D. Eisenhower, spunea despre teoria lui Shklovsky:Singer, S. Fred; Astronautics, February 1960

Ulterior, erorile sistematice ale datelor pe care Singer le-a prezis s-au dovedit a exista, iar afirmația a fost pusă la îndoială , iar măsurătorile precise ale orbitei disponibile până în 1969 au arătat că discrepanța nu a existat. Critica lui Singer a fost justificată când s-a descoperit că studiile anterioare au folosit o valoare supraestimată de 5 cm/an pentru rata de pierdere de altitudine, care a fost revizuită ulterior la 1,8 cm/an. Singer, S. Fred; "More on the Moons of Mars", Astronautics, February 1960. Accelerația seculară este acum atribuită efectelor mareice, care nu au fost luate în considerare în studiile anterioare.

Densitatea lui Phobos a fost acum măsurată direct de către nave spațiale la 1,887 g/cm 3. Observațiile actuale sunt în concordanță cu Phobos fiind o grămadă de moloz. În plus, imaginile obținute de sondele Viking în anii 1970 au arătat în mod clar un obiect natural, nu unul artificial. Cu toate acestea, cartografierea efectuată de sonda Mars Express și calculele de volum ulterioare sugerează prezența golurilor și indică faptul că nu este o bucată solidă de rocă, ci un corp poros. Clark, Stuart; "Cheap Flights to Phobos" in New Scientist magazine, 30 January 2010 Porozitatea lui Phobos a fost calculată a fi de 30% ± 5%, sau un sfert până la o treime fiind gol.

Forme de relief numite Formele de relief de pe Phobos sunt numite după astronomii care l-au studiat pe Phobos și oamenii și locurile din Călătoriile lui Gulliver a lui Jonathan Swift. Gazetteer of Planetary Nomenclature USGS Astrogeology Research Program, Categories

Cratere de pe Phobos Un număr de cratere au fost numite și sunt enumerate în tabelul următor. Gazetteer of Planetary Nomenclature USGS Astrogeology Research Program, Craters

CraterCoordonateDiametru(km)Anul aprobăriiEponimReferințăClustril3.42006Personaj din Lilliput care l-a informat pe Flimnap că soția lui l-a vizitat pe Gulliver în privat în romanul lui Jonathan Swift Călătoriile lui GulliverD'Arrest2.11973Heinrich Louis d'Arrest; astronom german/danez (1822–1875)Drunlo4.22006Personaj din Lilliput care l-a informat pe Flimnap că soția lui l-a vizitat pe Gulliver în privat în Călătoriile lui GulliverFlimnap1.52006Trezorier din Lilliput în Călătoriile lui GulliverGrildrig2.62006Numele dat lui Gulliver de fiica fermierului Glumdalclitch în țara uriașilor Brobdingnag în Călătoriile lui GulliverGulliver5.52006Lemuel Gulliver; căpitan chirurg și călător în Călătoriile lui GulliverHall5.41973Asaph Hall; astronom american care i-a descoperit pe Phobos și Deimos (1829–1907)Limtoc22006General în Lilliput care a pregătit articole de acuzare împotriva lui Gulliver în Călătoriile lui GulliverÖpik22011Ernst J. Öpik, astronom estonian (1893–1985)Reldresal2.92006Secretar pentru afaceri private în Lilliput; Prietenul lui Gulliver în Călătoriile lui GulliverRoche2.31973Édouard Roche; astronom francez (1820–1883)Sharpless1.81973Bevan Sharpless; astronom american (1904–1950)Shklovsky22011Iosif Shklovsky, astronom sovietic (1916–1985)Skyresh1.52006Skyresh Bolgolam; Înaltul Amiral al consiliului Lilliput care s-a opus pledoariei lui Gulliver pentru libertate și l-a acuzat că este un trădător în Călătoriile lui GulliverStickney91973Angeline Stickney (1830–1892); soția astronomului american Asaph Hall (mai sus)Todd2.61973David Peck Todd; astronom american (1855–1939)Wendell1.71973Oliver Wendell; astronom american (1845–1912)

Alte forme de relief numite Există o regiune numită, Laputa Regio, și o planitia numită, Lagado Planitia ; ambele sunt numite după locuri din Călătoriile lui Gulliver (Laputa este fictivă, o insulă zburătoare, și Lagado, capitala imaginară a națiunii fictive Balnibarbi). Gazetteer of Planetary Nomenclature USGS Astrogeology Research Program, Phobos Singura creastă numită de pe Phobos este Kepler Dorsum, numită după astronomul Johannes Kepler.

Caracteristici orbitale stanga|miniatura|300x300px|Orbitele lui Phobos și Deimos. Phobos face aproximativ patru orbite pentru fiecare făcută de Deimos.