miniatura|Salvator Rosa: Alegoria Norocului, reprezentând-o pe Fortuna, zeița norocului, cu cornul abundenței. Alegoria (în – „desfășurare a închipuirii”, în allos - altul și αγορευειν agoreuein - a vorbi în public) este un procedeu stilistic ce facilitează sensul literar al unui text să se releve într-altul ascuns; altfel spus, este ca o amplă metaforă ce permite un transfer din planul abstract / profund al înțelesurilor, într-un plan de suprafață, figurativ, oferind și o „dezlegare implicită“, destul de transparentă.»Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003, pp. 10 - 12.
Alegoria este un procedeu artistic care constă în exprimarea unei abstracțiuni prin mijloace concrete (imagini literare, plastice etc.), constituind un simbol univoc.Mic dicționar enciclopedic, Editura enciclopedică română, București, 1972
Alegoria «concretizează de obicei idei generale (ura, prietenia, iubirea, războiul etc.), dându-le o formă sensibilă»M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Gh. Ceaușescu, M. Duță, R. Hîncu, A. Mitescu, G. Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Vornicu, Dicționar de termeni literari (coordonator: Al. Săndulescu), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976., p17; din simplă figură stilistică, alegoria poate «ajunge să capete proporțiile unei forme de viziune creatoare, devenind o figură de compoziție»ibid.
Exemple În balada Miorița nunta despre care vorbește ciobanul este o alegorie a morții:
O alegorie erotică există în creația poetică a lui Ienăchiță Văcărescu:
Într-o celebră alegorie paradoxist-cosmologică se constituie poemul Shakespeare de Marin Sorescu, unde, potrivit noii demiurgologii (rezultând din dinamitarea mitologicului, a sacrului, a „olimpianismului“, macro-cosmic ori microcosmic, spre o recristalizare într-un proaspăt, inedit registru), Dumnezeu, protagonistul Genezei / Facerii, din Biblie, Atoatecreatorul celor din universul nostru cotidian, («La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul...» – Biblia, Facerea / Geneza), este substituit de omul de geniu, terestrul „geniu brit“, Shakespeare, creator însă, „prin analogie“, al unui univers dramaturgic:
Cea mai amplă alegorie din literatura română de la origini până azi, desfășurându-se cât un roman, datând dintre anii 1703 și 1705, este Istoria ieroglifică de Dimitrie Cantemir.
În literatura universală, celebre alegorii se datorează lui Dante (Divina comedie), Rabelais (Gargantua și Pantagruel), Jonathan Swift (Călătoriile lui Gulliver), Albert Camus (Ciuma'') ș. a.
Note
Categorie:Figuri de stil