Revoluția franceză de la 1848

Revoluția franceză de la 1848 a fost a treia revoluție din Franța după Revoluția Franceză începută în 1789 și Revoluția din iulie 1830. Revoluția din 1848 s-a desfășurat în zilele de 22-25 februarie și a pus capăt Monarhiei din Iulie, în urma ei instituindu-se cea de-A Doua Republică Franceză. A avut un rol declanșator în revoluțiile care au avut loc în multe țări din Europa.

Evenimentele revoluției au evoluat la Paris, de la manifestații de protest împotriva guvernului la confruntări cu armata, transformându-se în revoluție republicană până la abdicarea regelui Ludovic Filip I și proclamarea republicii.

Cauzele revoluției Revoluția de la 1848 a fost cauzată de criza Monarhiei din Iulie. Regimul ei a început să dea semne de decădere în anii 1840. Stabilitatea guvernamentală s-a transformat treptat în imobilism. Inițiativele pe care le avea guvernul erau neutralizate sub presiunea grupurilor de interese contrare. Altă cauză a sclerozei regimului era refuzul de a aplica reforme politice, în primul rând o reformă electorală dorită de mulți cetățeni, inclusiv de opoziția dinasticăOpoziția dinastică era partea din opoziția parlamentară care accepta domnia lui Ludovic Filip I, dar se opunea politicii guvernului.. Într-adevăr, alegerile aveau loc prin vot cenzitar, iar censul prevăzut de legea electorală în vigoare era atât de ridicat, încât în 1847 existau numai 248.000 de alegători și 25.000 de eligibili la o populație de 35.500.000 de locuitori. Forța regimului se baza pe Garda Națională, în care numai o parte din membri aveau drept de vot, de aceea opoziția a cerut încă din 1839 ca măcar toți membrii să primească acest drept. În 1842, prim-ministrul François Guizot, având majoritatea în parlament, a refuzat această propunere. În 1847, opoziția a cerut reducerea censului de la 200 la 100 de franci și acordarea dreptului de vot fără cens și celor care aveau o diplomă, ceea ce ar fi mărit numărul alegătorilor cu 200.000 de cetățeni, dar nici această propunere nu a fost acceptatăTulard 1985, p. 452-454.Tudesq 2011, p. 772-773..

Nemulțumirile erau agravate de atitudinea regelui îmbătrânit, tot mai autoritar și tot mai reticent față de schimbări. O mare parte din opoziția dinastică s-a detașat din ce în ce mai mult de regim, mai ales după moartea în 1842 a prințului moștenitor. A provocat nemulțumire numirea lui Louis, Duce de Nemours, al doilea fiu al regelui, care era conservator, drept regent al noului moștenitor, Ludovic Filip, Conte de Paris, copilul de patru ani atunci al prințului moștenitor. Dar cei detașați de regim erau mult mai mulți, elementele cele mai dinamice ale societății, populația orașelor mari, înainte de toate a Parisului. Majoritatea ziarelor și a deputaților de Paris erau ostili politicii conservatoare. În plus, ideologiile socialiste au început să răspândească printre studenți și chiar în clasele populare o contestare globală a societății burghezeTulard 1985, p. 454..

Alegerile legislative din august 1846 au avut drept rezultat majoritatea cea mai confortabilă pentru guvern din toată perioada Monarhiei din Iulie. Aceasta a făcut ca guvernul să ignore și mai mult realitatea și să aibă o încredere în sine nejustificată. Rezultatul era legat de menținerea expansiunii economice în acel moment și a păcii, deși reapăruseră fricțiuni cu Marea Britanie. Regimul s-a apropiat de monarhiile autoritare, cum era Imperiul Habsburgic (Austria), într-un moment când influența lor era din ce în ce mai greu suportată în EuropaTudesq 2011, p. 773..

Situația regimului a fost agravată de o criză economică ce a pus capăt prosperității în toamna lui 1846. Criza a pornit de la recolte slabe deja în 1845, dar mai ales în 1846, ceea ce a dus la creșterea prețului pâinii, agravată de stocarea cu scop de speculație. Sărăcia s-a accentuat, în unele regiuni s-a produs foamete. Au apărut acte violente precum confiscarea de către mulțimi de săteni a unor transporturi de grâu, jafuri, intimidarea proprietarilor. Au avut loc răscoale, reprimate sângeros. Recolta din 1847 a fost mai bună, a îmbunătățit situația la țară, dar nu a pus capăt crizei industriale cauzate de reducerea consumului. S-au înmulțit falimentele, s-a extins șomajul. La aceasta s-a adăugat și o criză financiară manifestată prin scăderea valorii acțiunilor. Burghezia a fost cuprinsă de neîncredere în posibilitatea prosperității. Un semn evident al slăbirii regimului a fost atitudinea Gărzii Naționale, dezamăgită și ea de regim. Garda întârzia sau ezita să restabilească ordinea, și în unele locuri trebuia folosită armata pentru aceastaFuret 1988, p. 372-373..

Două scandaluri din 1847 au reprezentat pentru opinia publică o discreditare morală și politică a regimului. În primăvară, , membru al Camerei PairilorCamera superioară a parlamentului, ai cărei membri erau numiți de rege. după ce a fost ministru al lucrărilor publice, s-a dovedit a fi luat mită în 1842, ca să ușureze concesionarea unor mine, de la generalul , erou de la Waterloo, fost ministru de război în 1840. Au fost condamnați amândoi. În luna august, ducele , și el pair, descendent al unei familii ilustre, și-a ucis soția și s-a sinucis.Furet 1988, p. 372..

Din cauza tuturor acestor neajunsuri ale regimului, cea mai mare parte a societății era deja împotriva guvernului. Agitația socială a revigorat opoziția, care a reluat revendicarea reformei electorale. Pentru aceasta, în vara lui 1847, membrii opoziției dinastice au organizat peste tot o vastă campanie a așa numitor „banchete” prin care, ocolind interzicerea adunărilor publice, au încercat prin apelul la opinia publică să-l convingă pe Guizot să lărgească dreptul de vot. Primul banchet a avut loc la Paris în cartierul , la 9 iulie 1847, cu 1.200 de persoane, printre care 85 de deputați. Au urmat altele în provincie, multe conduse de opozanți renumiți. Participanții la banchete țineau toasturi cu conținut politic, de exemplu „pentru sfârșitul corupției” sau „pentru îmbunătățirea soartei claselor lucrătoare”. Totuși, în ciuda acestei mobilizări considerabile, care l-a determinat pe un conservator să propună în Camera Deputaților și lui Guizot să adopte reforme moderate, șeful guvernului nu a acceptat. Deocamdată această campanie a eșuat, din cauza divergențelor dintre opoziția dinastică și republicanii din Camera DeputațilorCamera inferioară a parlamentului, cu membri aleși., căci s-a văzut repede că aceștia din urmă și cei din afara parlamentului erau cei care jucau rolul preponderent în mișcareTulard 1985, p. 458..

Evenimentele revoluției 22 februarie În condițiile refuzului lui Guizot de a accepta reforme, opoziția parlamentară a hotărât să organizeze un mare banchet în 19 februarie 1848, la Paris, într-un cartier popular. Acesta a fost interzis de prefectura de poliție. Atunci, organizatorii banchetului l-au anunțat pentru 22 februarie, în , un cartier burghez, ca să-l pregătească mai bine și să evite incidentele. Era prevăzut să fie urmat de o manifestație. Și în această variantă, banchetul a fost interzis, și organizatorii au renunțat la elEncrevé 2014, p. 298.. Guvernul era atât de încrezător în propria stabilitate, încât anulase desfășurarea armatei prevăzută pentru 19 februarie și apelul la Garda NaționalăFuret 1988, p. 375..

În ciuda interdicției, la 22 februarie dimineața s-a pornit o manifestație de protest a studenților împotriva interzicerii banchetului, la care opoziția parlamentară nu s-a asociat. Studenților li s-au alăturat oameni din popor, muncitori și meșteșugari. În mulțime erau și agitatori din societăți secrete republicane, care deocamdată nu și-au dezvăluit apartenențaTulard 1985, p. 459.Antonetti 1994, p.  914.Agulhon 2011, p.  779.. Manifestația a fost de mare amploare. Au fost ridicate baricade, au fost jefuite prăvălii ale armurierilor, s-au produs unele ciocniri cu garda municipală, care nu a putut ține piept manifestanților, dar nu au fost lupte. Cartierele populare au rămas calme. Spre seară a fost decretată starea de asediu și ordonată ocuparea orașului de către armată, care, între ora 21 și miezul nopții i-a împrăștiat pe manifestanți. Noaptea a fost calmă și forțele de ordine s-au retras în cazărmi. Prefectul de poliție l-a asigurat pe rege că încercarea de revoltă a fost lichidată. Totuși, Guizot a convocat Garda Națională pentru a doua ziVigier 1962, p. 124.Antonetti 1994 p. 914-915.Encrevé 2014, p. 299..

23 februarie În dimineața de 23 februarie, cea mai mare parte din Garda Națională, mergând să-și ocupe pozițiile, a strigat sloganuri împotriva guvernului, cerând reformele revendicate mai demult. Armata, fidelă regimului, se desfășurase și ea în oraș. Manifestațiile și construirea de baricade au reînceput în mare parte din oraș, animate de agitatorii republicani hotărâți să răstoarne regimul. Membrii GărziiNaționale opuși guvernului fraternizau cu manifestanții și îi protejau interpunându-se între aceștia și unitățile armateiFuret 1988, p. 376.Antonetti 1994, p. 915-616..

După amiază, regele Ludovic Filip a fost convins de anturajul său să-l demită pe prim-ministrul Guizot, persoana din conducere spre care se adresa în primul rând ostilitatea populației, și l-a chemat la șefia guvernului pe . Acesta mai fusese prim-ministru și fusese demis pentru că voise să fie adoptată reforma electorală cerută de opoziție. Anunțul căderii lui Guizot a calmat în oarecare măsură lucrurile și din nou autoritățile au sperat că era evitată o revoluțieTulard 1985, p. 460-461.Antonetti 1994, p. 917.Encrevé 2014, p. 299.. thumb|Soldați trăgând în manifestanți în fața Ministerului Afacerilor Externe

Totuși, manifestațiile nu au încetat. Seara, manifestanții, trecând pe lângă sediul ziarului Le National, organ al unui grup de republicani, s-au oprit să ascultate un discurs înflăcărat al jurnalistului . Acesta i-a îndemnat să meargă la Ministerul Afacerilor Externe, unde se afla Guizot, ca să-l alunge. Apropiindu-se de minister, manifestanții au fost opriți de o subunitate a armatei, care nu i-a lăsat să treacă. Nu se știe exact din ce cauză, soldații au tras în ei și au fost, conform unei cifre oficiale, 16 morți. Agitatorii republicani au pus cadavrele pe o căruță și i-au purtat în timpul nopții prin tot Parisul, ca să mobilizeze cât mai mulți oameni pentru insurecție. S-au înălțat noi baricadeVigier 1962, p. 124.Antonetti 1994, p. 918.. Istoricul Guy Antonetti afirmă că incidentul soldat cu victime a fost provocat de republicani, când au constatat slăbirea mișcării după demiterea lui Guizot. Pe de o parte ar fi făcut-o îndemnându-i pe manifestanți să meargă la Ministerul Afacerilor Externe, iar pe de altă parte, cu aceea că agitatorii ar fi împins mulțimea de la spate în cordonul militarilor, ca aceștia să fie nevoiți să tragă.

La miezul nopții, Molé a anunțat că renunță la formarea guvernului, și regele a apelat pentru aceasta la Adolphe Thiers. Acesta mai fusese și el prim-ministru și a acceptat, cu condiția să fie dizolvat parlamentul și să se adopte reforma electorală și parlamentară pe care le ceruse și el mai demult. În aceeași noapte, regele l-a numit la comanda trupelor din Paris pe mareșalul , cunoscut pentru cruzimea cu care reprima revoltele, ceea ce risca să neutralizeze concesiile făcute liberalilor. Bugeaud l-a prevenit pe rege că armata ar putea înăbuși insurecția, dar cu prețul a circa 20.000 de morți, ceea ce regele nu a acceptatAntonetti 1994, p. 919.. În timpul nopții, orașul s-a umplut de baricadeAgulhon 2011, p. 779..

24 februarie thumb|Sala de ședințe a Camerei Deputaților invadată de revoluționari