Avraam

Avraam (, sau Abraham (transcripția latină), în arabă: إبراهيم Ibrahim); pe nume de familie sau prenume masculin, numele inițial în ebraică: Avram ori Abram), personaj biblic, este primul din cei trei patriarhi din Biblia ebraică sau din Vechiul Testament al creștinismului (după cronologii prezumtive - circa 2150 - 2000 î.Hr.) Etimologia populară biblică a onomasticului Avram, nume semitic timpuriu, dă semnificația "tatăl este înălțat" (Abram). Pentru Avraam tradiția biblică propune explicația „Av hamon goim” = „Tatăl multor neamuri”. Era fiul lui Terah din Ur-ul Caldeei, descendent al lui Sem; istoria lui plină de detalii este narată în cartea biblică a Facerii sau Genezei cap. 11,26-25,11. I se mai spune Avraham Haivrí, adică „Avraham ebreul” sau „evreul”, unde cuvântul „ebreu” sau „evreu” ar putea fi legat de verbul ebraic „avar” - „a trece”, sau de expresie „ever”= „dincolo”, aluzie la venirea sa de dincolo de râu. Sub numele Ibrahim, Avraam a devenit după secolul al VII-lea și unul dintre profeții cinstiți în Coran, cartea sacră a islamului, care a preluat tradiții anterioare iudaice și creștine. O versiune a istoriei lui Avraam (Ibrahim) ocupă un loc însemnat în Coran.

Istoria lui Avraam a fost redată în diferite feluri, între acestea sunt trei mari paradigme: modul biografic (în sensul modern); citirea în baza celor 4 tradiții ale formării Pentateuhului; o citire globală, dar din perspectiva credinței. Figura lui Abraam ca „primul monoteist” este însemnată în toate cele trei tradiții religioase monoteiste, apărute în Orientul Apropiat: iudaism, creștinism și islam. De aceea acestea se mai numesc religii avraamice.

Avraam a fost tatăl lui Isac (Isaac, Itzhak), fiul Sarei, și Ismael, fiul Agarei, (Ishmael, în arabă Ismail). După tradiția biblică, el a fost strămoșul madianiților (prin Madian, fiul sau și Keturei), prin Isac (fiul sau și al Sarei)- al triburilor lui Israel (evreii), al edomiților și amaleciților. După tradiția coranică, prin Adnan, urmașul lui Ismail, Ibrahim este strămoșul arabilor din nord și centru.

Etimologie După schimbarea numelui lui Avram în Avraam, noul nume este interpretat de tradiția biblică ca însemnând 'tată al mulțimii de neamuri' ( Av-hamon goyim), in timp ce numele precedent, mai scurt. Avram se divide în av 'tată', și ram 'înalt, excelent', probabil și cu înțelesul „înălțat”.Guido Gomez De Silva.Breve Diccionario Etimológico De La Lengua Española. Fondo De Cultura Económica. 1995. ISBN 9681628128. Legătura pe care o face textul biblic între raham și hamon nu este de la sine înțeleasă.<ref>Ernesto Vogt, S.J. . Interpretação de nomes próprios hebraicos. En Anuario de 1946 do seminario Central da Imaculada Conceição, San Leopoldo.Brasil. 1946</ref>

O altă transliterație a numelui, vine în limba română, pe filieră latină, Abraham (sau Abram, înainte de schimbarea numelui).

Viața miniatura|200 px|Avraam și Melchisedec (pictură de Dieric Bouts) Până la jumătatea sec. al XIX-lea se pleca de la sincronizarea datelor biografice ale lui Avraam cu cele ale lui Hammurabi, rege în Babilon despre care se credea că a domnit prin 2000 î.e.c.,și care era identificat cu ’Amrafel, rege în Șin’ar, împotriva căruia a luptat Abraham (cf. Gn 14,9). Domnia lui Hammurabi fiind între 1728-1686 î.e.c., localizarea cronologică ipotetică s-a mutat pentru unii autori cu câteva sute de ani mai târziu. De remarcat că și identificarea lui Hamurabi cu Amrafel este ea însăși ipotetică sau arbitrară.

Conform datelor Bibliei, Avraam s-ar fi născut cu 1200 de ani înainte de construcția Templului din Ierusalim (fixată la 968 î.e.c.); așadar, nașterea lui s-ar plasa pe la 2168 î.e.c. (cf. Gn 21,5; 25,26; 47,9; Ex 12,40; 1Reg 6,1).

Familia lui Avraam – originară din Ur – era idolatră (cf. Iosua 24,2; Iudita 5,7-9; Gn 31,19-35), unii descendenți ai lui Terah au / poartă în numele lor urme ale zeului selenar Šin, cult care-și avea sediul central în cetatea Ur.

Terah, care aparținea triburilor semite seminomade staționate în sudul Mesopotamiei, pe timpul tulburărilor care au urmat căderii celei de-a 3-a dinastii a Ur-ului (în 1940 î.e.c.) s-a transferat în nord, la Haran, loc de tranzit către apus și nord, inclusiv spre Canaan; ca și Ur și Haran era devotat zeului Šin.

În mijlocul politeismului, Avraam a devenit și s-a păstrat – nu fără ajutor divin – fidel unui zeu unic, YHWH, care i s-a revelat. Religiile iudaică, creștină și islamică văd de aceea în el primul monoteist.

Istoricitatea lui Avraam

A trăit în al III-lea sau în al II-lea mileniu î.Hr., aceste estimări variază cu o mie de ani, luând în considerare doar arheologii importanți care credeau că el a existat. W.F. Albright: secolele XXII-XX î.Hr. Benjamin Mazar: secolul al XI-lea î.Hr.

Ambientul relatării biblice asupra lui Abraham nu își găsește nici corespondență, nici confirmare în celelalte informații extrabiblice (istorice și arheologice) privitoare la Orientul Mijlociu din acea perioadă.

În această privință Lester L. Grabbe afirma în 2007 că pe vremea când studia pentru doctorat (cu mai bine de trei decenii în urma acelui an), „istoricitatea substanțială” a povestirilor Bibliei despre patriarhi și despre cucerirea Canaanului era acceptată pe larg, dar în zilele noastre cu greu se mai poate găsi un istoric care să mai creadă în ea.

Arheologii și istoricii Bibliei au pierdut orice speranță de a dovedi că patriarhii Genezei ar fi fost persoane istorice reale.

Israel Finkelstein a declarat că el nu neagă istoricitatea lui Avraam și a lui Moise, dar cei doi sunt irecuperabil pierduți pentru istoriografie.15:23 but what about Moses himself surely 15:27 there must be some evidence for this 15:29 most famous Old Testament hero perhaps 15:32 the most famous of all Old Testament 15:34 figures even if there's no evidence of 15:37 the exodus they must surely be some 15:39 record of a leader as important as him 15:43 the name Moses is a name which is very 15:47 popular from early periods right down 15:51 into late periods so it's a fairly 15:54 common Egyptian name that's that's all 15:57 that we can say there is no text in 16:00 which we can identify this Moses or that 16:04 Moses as the Moses the question of the 16:08 historicity of Moses is the same as the 16:11 question of the historicity of Abraham 16:12 that is to say maybe there was a figure 16:16 maybe there was a leader I am NOT here 16:20 to 16:22 undermined historicity of Moses I think 16:25 that it is possible but I would say it's 16:27 beyond recovery John Van Seters și Israel Finkelstein pe . Corectat: „The question of the historicity of Moses is the same as the question of the historicity of Abraham. That is to say, maybe there was a figure, maybe there was a leader. I am not here to undermine the historicity of Moses. I think that this is possible but I would say it's beyond recovery.”

Chemarea și peregrinările thumb|250px|Călătoria lui Avraam din Ur în Canaan (pictură de József Molnár, 1850) După moartea tatălui său, Terah, Domnul i-a adresat lui Avraam chemarea definitivă (după ce îl pregătise deja prin diferite alte inspirații și manifestări revelatorii; cf. Fap 7,2) să abandoneze țară și neam și să meargă spre un pământ făgăduit.

Cu acea ocazie, Dumnezeu l-a binecuvântat pentru prima oară oferindu-i favoarea și asistența sa și promițându-i o descendență numeroasă. În plus Avraam va fi izvor de binecuvântare pentru toate neamurile (cf. Gn 12,3; deoarece între descendenții săi va fi Mesia).

La 75 de ani Avraam cu soția sa, Sarai-Sara, și cu nepotul său Lot (fiul lui Haran, fratele lui Avraam, mort deja) au abandonat Haranul și s-au îndreptat cu toate ale lor (turme și vreo 100 de slujitori, cf. Gn 14,14) spre sud-vest: Canaan, pe care l-a străbătut de la nord la sud în diferite direcții. Astfel, Avraam și ai săi pot fi întâlniți la Sichem (Shkhem), la stejarul lui Mambre (Mamre), în centrul țării, în defileul dintre munții Hebel și Garizim apoi, în sud, la Betel (Beit El) și – în sfârșit – în Negheb (Neghev)(partea extrem meridională).

La Stejarul lui Mambre îi apare Domnul, care îi promite în stăpânire tot acel teritoriu, drept care Avraam a înălțat acolo și mai apoi la Betel câte un altar (cf. Gn 12,5-9).

Cu ocazia unei secete a fost nevoit "să coboare" în Egipt, pământ pe care Nilul îl salva de la secetă și, ca să evite neplăcerea / pericolul ca regele – înlăturând soțul – să o ia pe Sara pentru haremul său, Abraam a sfătuit-o să se prezinte drept sora lui. Dumnezeu a vegheat asupra lui Avraam și a soției sale, Sara, ferind-o, astfel, de un ultraj și a întors totul spre binele lui Avraam.

Întors în Canaan, ca să evite neînțelegerile și certurile cu nepotul său Lot (datorită turmelor numeroase și, legat de acestea, nevoia de loc pentru pășunat) Avraam i-a propus o despărțire pașnică, lăsându-l pe nepot să aleagă: a ales teritoriul numit mai apoi în traducere greacă „Pentapolis” (cele Cinci Cetăți: Sodoma, Gomora, Țoar, Adma și Țeboim). Încă odată cu acea ocazie, Dumnezeu a reînnoit promisiunile sale (cf. Gn 13,14-17).

După ce s-a despărțit de Lot, Avraam a ridicat corturile sale la Stejarul lui Mamre, lângă Hebron, unde a ridicat un altar Domnului, sfințind locul care era dedicat înainte cultului unei zeități cananeene.

O expediție militară i-a permis lui Avraam să folosească forța sa. Biblia povestește că după 12 ani de bir plătit regelui Elamului, care stăpânea în vremea aceea în Mesopotamia și-și exercita stăpânirea în mai tot Orientul Mijlociu, cei cinci regi ai Pentapolisului din Canaan au încercat să scuture jugul, împotriva lor însă s-au unit 4 regi orientali: ’Amrafel, regele din Senar (Šin); Arioh, regele din Elasar; Kedarlaomer, regele din Elam și Todal, regele din Goim. Printre prizonierii luați se afla și Lot, pe care Avraam – după ce a urmărit îndelung trupele oștile biruitoare –l-a eliberat printr-un atac nocturn, fulger.

Încercările de a identifica pe Avraam și familia sa, ca și pe regii aminitiți în narațiunea despre ei, cu personaje regale sau militare cunoscute din sursele scrise nebiblice ale Orientului Antic, până în prezent n-au dat roade. Biblia ebraică, cu limitele ei, continuă să fie singura sursă fundamentală scrisă antică a informațiilor despre Avraam și patriarhii evrei.

La reîntoarcerea din expediție, Avraam a fost întâmpinat de Melchisedec (în ebraică: Melkitzedek), rege în Salem și preot „al Dumnezeului celui Preaînalt”, care a oferit „pâine și vin” atât soldaților obosiți cât și (mai ales) jertfă Domnului, binecuvântându-l pe Avraam care, la rândul său, i-a oferit preotului a zecea parte din prada de război (cf. Gn 14, 17-24).

Într-o nouă teofanie, Avraam a cerut lui Dumnezeu ca promisiunea pe care i-a făcut-o să se concretizeze într-un moștenitor, reconfirmând credința sa necondiționată, lucru pe care „Dumnezeu i l-a socotit dreptate” și, drept răspuns, a dăruit valoare cuvântului său divin încheind cu Abraam un legământ solemn (poate conform cu practica juridică babiloniană sau alte practici juridice semitice din vechime): Dumnezeu în simbolul unei flăcări arzânde a trecut printre animalele sacrificate și tăiate în două (cf. Gn 15).(legământ numit în ebraică „Brit bein habetarim”)

Sara, până atunci iremediabil stearpă, pentru a avea totuși un fiu, s-ar fi prelevat de dreptul pe care i-l conferea, de exemplu, legea babiloniană (cf. Codex Hammurabi, 144-147) și i-a oferit lui Avraam pe sclava sa Hagar, ca ea să-i dea un moștenitor, care ar fi fost considerat fiul stăpânei.

Alianța cu Abraam