RAFO Onești a fost o rafinărie de petrol din România cu o capacitate anuală de rafinare de 3,5 milioane tone petrol, înființată în anul 1956 în orașul Onești. Este prima cea mai mare societate de pe Platforma Petrochimică Borzești, aflată la periferia N-E a orașului. Materia primă este preluată din zonele petrolifere ale județului Bacău și prin conducta S.C. Oil Terminal S.A Constanța - Bărăgan - Onești. Principalele produse petroliere realizate erau benzinele, motorinele, propanul, Gaz Petrolier Lichefiat (GPL), păcura, cocsul de petrol, propilena, paraxilena, nafta și sulful de petrol. Se situează pe locul 3 ca mărime în țară după rafinăriile Petrobrazi și Petromidia.
Istoric miniatura|Rafinăria Onești în anul 1963
Rafinăria I Amplasare și proiectare Amplasarea rafinăriei și a Platformei Petrochimice Borzești în Onești, pe Valea Trotușului, a fost luată ca urmare a dezvoltării extracției petroliere în zonă.Romulus M. Pavel, Cornel Antoci; „Repornirea RAFO este esențială pentru relansarea economică a platformei industriale de la Onești”, în Ziua, anul 7, nr. 2091, 4 mai 2001, p. 8
Rafinăria nr. 10 Onești a fost proiectată începând din 1952 de Institutul de Proiectări pentru Instalații Petroliere (IPIP) din Ploiești în colaborare cu Institutul Ghipro-neftezavodi (în ) din Moscova, prin brigada de proiectanți a lui I. R. Novosilțev. Aceasta a constitut o școală tehnică pentru inginerii români.Vasile Nicorovici, „Pe Valea Trotușului – Nou peisaj petrolifer”, în Scînteia, anul 28, nr. 4651, 11 octombrie 1959, p. 2 Construcția a fost realizată cu utilaje din țară și importG. Nicolescu (ing.), „Rafinăria Onești—o construcție a socialismului”, în Petrol și Gaze, anul 15, nr. 8, august 1964, p. 446 și a fost profilată pe carburanți superiori, cu o orientare pronunțat petrochimică, fiind parte a complexului industrial Borzești.G. Nicolescu (ing.), „Rafinăria Onești—o construcție a socialismului”, în Petrol și Gaze, anul 15, nr. 8, august 1964, p. 447
Intrare în funcțiune și îmbunătățire Rafinăria a intrat în funcțiune în 1 august 1956 cu primele instalații de prelucrareMonografia ..., Verde, 2003, p. 45 (una de distilare atmosferică și în vid și o stație de desalinare electrică a petrolului), fiind cea mai mare rafinărie din regiunea Moldovei și cea mai modernă din țară la momentul respectiv. După această dată a fost dotată cu capacități noi de producție, în 1959 intrând în funcțiune instalația de fracționare a gazelor și gazolinei, moment în care în Moldova s-au obținut pentru prima dată gaze lichefiate pentru uz casnic.
În 1958, în contextul vizitei de câteva zile pe șantierele Combinatului Chimic Borzești, Combinatului de cauciuc sintetic și produse petrochimice Onești, Termocentralei Borzești și Rafinăriei Onești, cele mai relevante din regiunea Moldovei, de către secretarul general al PMR Gheorghe Gheorghiu-Dej, președintele Consiliului de Miniștri Chivu Stoica și vicepreședintele acestui consiliu, Emil Bodnăraș, s-a avut în vedere ca rafinăria automatizată ce avea să se construiască să fie dotată cu unități de cracare catalitică în scopul obținerii de produse cu cifre octanice superioare. „Leaders of the Rumanian Workers' Party and Government on the Big Industrial Sites of Moldavia”, în Agerpres, 9th Year, No. 21, October 31, 1958, p. 6
În 1959 a început construcția celor două instalații de cracare catalitică în pat fluidizat și care au fost puse în funcțiune în anul 1960, ce au fost primele din Republica Populară Romînă, cu un efect economic prin creșterea nivelului cifrei octanice la benzină, la producția de gaze și motorină comerciabilă. În vara anului 1959 s-a produs prima benzină superioară cu cifra octanică 90–92 din România.
Modelul ales al unităților din Onești a fost B-1, produs în URSS. Acesta la rândul lui era o reproducere a Model II al Standard Oil Company de la (SUA), intrat în funcțiune la sfârșitul anului 1942, ca îmbunătățire a Model I, prima instalație de cracare catalitică construită în lume și cu doar trei unități asamblate, introdus în mai 1942 la aceeași rafinărie ca urmare a unui efort combinat al mai multor companii petroliere americane în contextul celui de Al Doilea Război Mondial. Model II / B-1 era caracterizat de amplasarea internă a unor sisteme de cicloane pentru pulberi, fluidizare în fază densă și conducte cu amplasare descendentă pentru pomparea catalizatorului în capătul reactorului și regeneratorului, cu reducerea diametrului reactorului și regeneratorului, precum și a cantității de metal în comparație cu Model I, ce la o capacitate de procesare de 2400 metri cubi pe zi, instalația necesita 6000 de tone de oțel, 3200 metri de țevi, 209 de aparate de control și 63 de electromotoare, cu circulație ascendentă a catalizatorului prin reactor și regenerator împreună cu produșii de reacție (gazele de ardere) și separare a pulberii în sisteme de cicloane externe. (Consultant for UNESCO, Paris, France and former Professor, Institute of Petroleum and Gases, Bucharest-Ploiesti, Romania), Thermal and Catalytic Processes in Petroleum Refining, Marcel Dekker, Inc., New York, Bassel, 2003, p. 438
miniatura|Vedere aeriană cu rafinăria din orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej, așa cum este prezentată în Dicționar enciclopedic român (1965) La momentul intrării în funcțiune a celor două instalații de cracare catalitică au fost reconstruite cele două instalații de distilare atmosferică și vid, ale căror capacități au fost mărite cu aproximativ 21 %, iar în același timp a fost mărită și capacitatea la instalația de desalinare electrică.
În 1961 a fost pornită instalația de cocsare întârziată, prima de acest fel din țară, fiind proiectată și construită local cu o licență ICITPR Ploiești și capacitatea de procesare de 300 000 tone/an. Instalația era prevăzută la extragerea cocsului din camerele de cocs cu un sistem hidraulic, transportul și încărcarea cocsului făcându-se mecanizat. Intrarea în funcțiune a dus direct la o prelucrare mai complexă a petrolului, unde gudronul, folosit până atunci în scop de component pentru combustibilul lichid, a început să fie întrebuințat ca materie primă pentru obținerea de gaze (materie primă pentru Combinatul de cauciuc sintetic și produse petrochimice), benzină (component pentru benzina comerciabilă), motorină ușoară (materie primă pentru cracarea catalitică), motorină grea (materie primă pentru cracarea termică) și cocs (pentru piața internă și externă). Instalațiile de cracare catalitică prelucrau astfel distilatul de vid din petrol și distilatul de la instalația de cocsare întârziată.Monografia ..., Verde, 2003, p. 48
În 1963 rafinăria a intrat într-o fază nouă de dezvoltare prin construcția unui complex de reformare catalitică proiectat în țară, și cu utilaje provenite din țară și import. Materia primă a instalației consta în benzinele de distilare primară din rafinăriile Dărmănești și Onești, benzină cracată termic și gazolină.
S-a construit și o instalație de calcinare a cocsului. Primele două instalații de distilare (1960) aveau fiecare o capacitate de 1,5 Mtpa și erau folosite pentru procesarea petrolului nesulfuros românesc. O a treia coloană CDU, mai mare (3 Mtpa) a fost adăugată ulterior.
Unitatea de extracție a aromaticilor cu dietilenglicol a fost pusă în funcțiune în 1965, folosind o licență HR Inc.- USA cu o capacitate de procesare de 350.000 tone/an. Materia primă care alimentează unitatea este concentratul aromatic (concentrat de benzen + concentrat de toluen + concentrat de xilen). În același an a fost pusă în funcțiune unitatea de separare a aromaticelor, utilizând o licență HR Inc.- USA, cu o capacitate de procesare de 100.000 tone/an. Mai târziu a fost terminată unitatea de fracționare a gazelor, utilizând o licență HR Inc.- USA, cu o capacitate de procesare de 199.000 tone/an.
Între anii 1966-1970, în cadrul rafinăriei, au intrat în funcțiune următoarele instalații: de solventare a motorinei cu furfurol, partea de separare a xilenilor din cadrul complexului de reformare catalitică și instalația de fracționare gaze. De asemenea, s-a realizat creșterea capacității de prelucrare la instalațiile de distilare atmosferică și în vid, precum și creșterea producției de cocs.
Pe 1 aprilie 1969 cele două unități de pe platforma industrială, Combinatul Chimic Borzești, Rafinăria Onești și Combinatul de Cauciuc Sintetic Onești, se comasează într-o unitate gigant, Grupul Industrial de Petrochimie Borzești, având în componență: Uzinele Chimice, Uzina de Petrol și Uzina de Cauciuc. Grupul Industrial de Petrochimie Borzești se întinde pe o distanță de 6 km și are 12.000 de salariați, din care 463 au studii superioare.
Potrivit unui raport al Central Intelligence Agency, la nivelul anului 1970 în Blocul comunist doar România și Polonia dețineau instalații de cracare catalitică la , cu o unitate produsă în URSS și cu o capacitate anuală de procesare de 750 000 de tone și la Rafinăria Brazi, cu o unitate produsă în SUA și o capacitate anuală de 1,1 milioane de tone iar la Rafinăria Gheorghe Gheorghiu-Dej cu două unități sovietice cu o capacitate cumulată de 500 000 de tone. Review of Soviet Petroleum Industry and Equipment, 25 March 1971, p. 12
Platforma Petrochimică Borzești, incluzând și Rafinăria Onești, a furnizat economiei României primele producții de cauciuc sintetic, fenol (întrebuințat ca materie primă în Combinatul de fire și fibre sintetice de la Săvinești), mase plastice, polistiren și PVC, ieșind în evidență alături de alte materii pentru industria petrochimică, fire și fibre sintetice, mase plastice și carburanți, ca impulsul în apariția și dezvoltarea altor ramuri industriale în economia națională, ca cea a industriei de anvelope, medicamente și altele.
Rafinăria II În anul 1977 a început construcția Rafinăriei 2, cu o complexitate mai ridicată și capacitate de prelucrare mult mai mare (de 3,5 milioane tone pe an) decât cea a Rafinăriei 1. Aceasta a fost pusă în funcțiune în perioada 1979–1980, putând asigura produse petroliere finite superioare calitativ pentru Platforma Petrochimică Borzești și pentru piață prin intermediul instalațiilor de cracare catalitică pentru obținerea benzinelor cu cifre octanice superioare, a carburanților diesel și a solvenților pentru industria farmaceutică, precum și a lacurilor și vopselelor.
În perioada 1977-1980 se inaugurează a treia magistrală din țară pentru transportul țițeiului din import pe ruta Constanța – Onești, cu un diametru de 50 cm.
În anul 1979 este pusă în funcțiune unitatea de desalinizare electrică cu instalații românești. În anul 1995 este înlocuită cu instalația de desalinizare bielectrică - Petrolite GmbH cu licență germană, cu o capacitate de 3,5 milioane tone/an. În același an este pornită unitatea de distilare atmosferică și în vid, cu o capacitate de 3,5 milioane tone/an, utilizând licența ICITPR Ploiești și a fost reînnoită în mai multe etape începând cu 1992. Au fost înlocuite și adăugate: talere clasice cu cele Mellapak (Elveția); reorganizarea și optimizarea schimbului de căldură asupra țițeiului pe circuitul de preîncălzire și au fost introduse calculatoare și senzori pe coloanele și încălzitoarele de la unitatea de distilare atmosferică. Obiectivul acestei unități este de a elimina impuritățile, apa, sărurile și clorurile din țiței.
În perioada anului 1980 a fost pusă în funcțiune unitatea de hidrofinare a benzinei, utilizând o licență ICITPR Ploiești, are o capacitate de procesare de 800.000 tone/an. Obiectivul acestei unități este de a pregăti materia primă pentru unitatea de reformare catalitică. Astfel, benzina intră direct în amestec cu benzina rezultată din procesul secundar (cocsificarea, cracarea termică), în proporție de 80/20%, este supusă catalizatorului. Procesul de hidrofinare constă în eliminarea compușilor de sulf, oxigen și azot și pentru reținerea metalelor din compușii organometalici.