Iustin Moisescu () a fost al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977–1986). Iustin Moisescu a fost deputat în Marea Adunare Națională în sesiunile din perioada 1957–1986.
Pregătire teologică
Patriarhul Iustin Moisescu s-a născut la data de 5 martie 1910, în satul Cândești (județul Argeș). Se înscrie la studii la Seminarul orfanilor de război din Câmpulung-Muscel (1922-1930). Termină Seminarul Teologic din Câmpulung-Muscel ca premiant. A fost ales de patriarhul Miron Cristea dintre absolvenții tuturor Seminariilor din anul 1930 și trimis cu o bursă să-și facă licența în Teologie la Universitatea din Atena. În anul 1934 s-a întors în România licențiat în teologie, cu „magna cum laude”.
Patriarhul Miron Cristea, la recomandarea Universității din Atena și a Ambasadei române din Grecia, l-a trimis pe tânărul licențiat de la Atena să-și continue studiile de specializare la Facultatea de Teologie romano-catolică din Strasbourg (Franța), pentru încă doi ani (1934-1936), de unde, cu materialul pentru teza de doctorat, s-a întors încă o dată în anul 1936 la Facultatea de Teologie din Atena, unde a obținut doctoratul, în anul 1937, cu teza: Evagrie din Pont. Viața, scrierile și învățătura, premiată de Academia de Științe din Atena. Susține examene de echivalare la Facultatea de Teologie din București.
A fost apoi numit docent de limba latină la Seminarul "Nifon" din București (1937-1938), profesor de Noul Testament la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Varșovia (1938-1939), înlocuindu-l pe celebrul profesor Nicolae Arseniev. Astfel, la Varșovia a alcătuit următoarele cursuri în limba polonă: "Introducere generală și specială în cărțile sfinte ale Noului Testament"; "Exegeza Epistolei Sf. Pavel către Galateni" și "Exegeza prologului Evangheliei după Ioan". Aceste cursuri au fost cercetate de profesorii Milan Șesan și Vladimir Prelipceanu, care „au constatat valoarea lor științifică, didactică, precum și deplina lor concordanță cu învățătura Bisericii Ortodoxe".
A fost membru al Mișcării legionare.
În anul 1940 este numit ca profesor agregat. În anul 1942 a fost numit, prin concurs, ca profesor titular de Exegeza Noului Testament la Facultatea de Teologie din Cernăuți-Suceava. La Cernăuți și Suceava a mai alcătuit trei cursuri: "Introducere în cărțile Sfinte ale Noului Testament", "Exegeză" și "Ermeneutică Biblică". Despre scrierile în limba română, același raport constată că: „Forma de exprimare a autorului în limba română se distinge prin conciziune și claritate". În anul 1946 este transferat ca profesor la aceeași catedră la Facultatea de Teologie din București, apoi din anul 1948 la Institutul Teologic Universitar din București.
Ca profesor de teologie a publicat mai multe lucrări de specialitate: "Sfânta Scriptură și interpretarea ei în opera Sf. Ioan Hrisostom" (1939-1941); "Originalitatea parabolelor Mântuitorului" (1944-1945); "Activitatea Sfântului Apostol Pavel în Atena" (1946); "Ierarhia bisericească în epoca apostolică. Anexă: Texte biblice si patristice despre pace și muncă" (Craiova, 1955); "Simbolica lui Hristu Andrutsos, traducere din grecește" (Craiova, 1955); "Sfântul Pavel și viața celor mai de seamă comunități creștine din epoca apostolică" (1951); "Temeiurile lucrării Bisericii pentru apărarea păcii" (1953).
Mitropolit al Ardealului
După decesul mitropolitului Nicolae Bălan și rămânerea vacantă a scaunului de mitropolit al Ardealului, Iustin Moisescu a intrat în monahism, la 23 februarie 1956 a fost hirotonit diacon de către episcopul-vicar patriarhal Teoctist Arăpașu, a doua zi celălalt episcop-vicar patriarhal, Antim Nica, l-a hirotonit preot, iar a patra zi, 26 februarie 1956, Adunarea Națională Bisericească, constituită în colegiu electoral potrivit statutului, l-a ales arhiepiscop al Sibiului și mitropolit al Ardealului.
Și-a rezervat apoi zece zile de meditație, înainte de a cere ca Domnul să-i deschidă brațele părintești și să-l primească în rândurile monahilor de la Mănăstirea Cernica, la 8 martie 1956. Ales deja mitropolit, la 15 martie 1956 patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian Marin al Olteniei și episcopul Nicolae Colan al Clujului îl vor hirotoni arhiereu, și i se va încredința de îndată cârja lui Șaguna, la 18 martie 1956, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu. În scurtă trecere prin Sibiu a înființat în locul decedatei "Reviste teologice" (1947), revista teologică "Mitropolia Ardealului" (nr. 1-2, în septembrie-octombrie 1956).
Înainte de alegerea ca mitropolit al Ardealului, într-o lungă și substanțială cuvântare, chibzuindu-și bine cuvintele, patriarhul Justinian îl caracteriza așa în fața Colegiului electoral pe cel ce trebuia ales: „Va trebui să trimitem acolo pe cel mai bun dintre clericii de astăzi ai Bisericii noastre, o personalitate viguros conturată, cu aleasă pregătire teologică, temeinic orientată în toate problemele pe care le ridică lumea noastră contemporană", căci „la vremuri noi, ne trebuie oameni noi".
Mitropolit al Moldovei și Sucevei
Mitropolitul Iustin păstorește o scurtă perioadă ca mitropolit al Ardealului. La 10 ianuarie 1957 este ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar peste trei zile este instalat pe scaunul cinstit odinioară de Dosoftei, Varlaam, Veniamin Costachi, pentru a nu-i pomeni decât pe aceștia, pentru că șirul celor mari de la Iași este prea mare, ca să poată fi pomenit acum în întregime.
Când a fost ales mitropolit al Moldovei și Sucevei, și-a conturat programul prin cuvintele: „Cu toată silința voi desfășura o lucrare statornică de ocrotire și păstrare a Sfintelor locașuri: biserici, mânăstiri și schituri - minunate opere de artă - care alcătuiesc diadema MitropoIiei Moldovei; iar din cei ce se nevoiesc în aceste comori ale evlaviei străbune, mă voi strădui să fac slujitori harnici și devotați Bisericii, Patriei și binelui obștesc. Neîncetat voi priveghea la buna îndrumare a preoțimii Eparhiei mele, întru îndeplinirea cu prisosință a îndatoririlor ei către Biserică și Patrie. Voi urmări cu toată luarea minte ca roadele lucrării preotești să se vadă din buna chivernisire a locașilor dumnezeiești, din propovăduirea dragostei între toți fiii Patriei și din jertfelnica dăruire pentru binele obștesc".
Încă din acea vreme datează și prima alegere, repetată până la moarte din patru în patru ani ca deputat în Marea Adunare Națională (3 februarie 1957, în Circumscripția Hârlău).
Ca mitropolit al Moldovei, a desfășurat o activitate prodigioasă. Au fost ridicate noi clădiri - adevărate monumente de arhitectură - în incinta Centrului eparhial Iași, iar Catedrala și reședința au fost refăcute. Au fost restaurate numeroase mănăstiri și biserici - monumente istorice din Eparhie. Pe lângă cele mai multe s-au pus bazele unor muzee sau colecții muzeale. S-au construit clădiri noi la Seminarul Teologic din Mănăstirea Neamț, iar cele vechi au fost modernizate.
Acasă, în Moldova, concomitent cu numeroasele călătorii și griji externe a inițiat cu haruri de arhitect înnăscut, transformarea radicală a Centrului Mitropolitan dintr-o suită de maghernițe într-un centru modern, pe măsura epocii noastre. Înzestrat de asemenea cu un neașteptat spirit practic, a construit în plin comunism trei mari clădiri la Centrul eparhial (două corpuri administrative și un cămin preoțesc), peste 70 de biserici și capele noi, 52 de case parohiale, 5 sedii de protopopiat. A înființat 10 muzee de artă bisericească, obținând fonduri de la Stat și cheltuind bani dăruiți de credincioși. De asemenea, a restaurat, integral sau parțial, peste 20 de mănăstiri și schituri: Putna, Sucevița, Moldovița, Voronet, Arbore, Humor, Slatina, Dobrovăț, Cetățuia, Râșca, Neamț, Sihăstria, Secu, Bistrița, Văratec.
A condus câteva delegații ortodoxe române în vizitele făcute altor Biserici: Anglia (1958), Biserica siriană din Malabar (1961), S.U.A. (1970), Biserica luterană din Danemarca (1971), Patriarhia Ecumenică (1974). A făcut parte din câteva delegații sinodale conduse de patriarhul Justinian și a primit numeroase delegații străine la Iași sau în cuprinsul Arhiepiscopiei Iașilor. Ca membru în Comitetul Central al Consiliului Ecumenic al Bisericilor (1961-1977), a participat la Adunările generale de la New Delhi (1961), Uppsala (1969), Nairobi (1975) și la sesiunile anuale ale Comitetului Central la Paris (1962), Geneva (1966,1973 și 1976), Heraklion Creta (1967), Canterbury (1969), Addis-Abeba (1971), Utrecht (1972), Berlin (1974) ș.a.
A făcut parte din Prezidiul Conferinței Bisericilor Europene și din Comitetul Consultativ, participând la Adunările generale Nyborg IV (1964), Nyborg V (1966), Nyborg VI (1971) și Engelberg (1974), precum și la sesiunile Prezidiului și Comitetului Consultativ. A condus delegațiile Bisericii Ortodoxe Române la Conferințele panortodoxe de la Rodos (1961, 1963, 1964) și Chambesy (1968), la prima Conferință pregătitoare a Sfântului și marelui Sinod panortodox (Chambesy 1971).
Ca ierarh a publicat numeroase articole, pastorale, cuvântări, dări de seamă, mai ales în revista "Mitropolia Moldovei și Sucevei". În afară de revista "Mitropolia Moldovei și Sucevei", care a apărut 20 de ani sub directa sa îndrumare, Centrul mitropolitan Iași a editat și alte lucrări, între care: volumul "Monumente istorice-bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei" (1974); "Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, ediție critică" (1975); monografiile: "Catedrala Mitropolitană din Iași" (1977), "Mănăstirea Cetățuia" (1977); broșuri-albume de popularizare a mănăstirilor din Moldova și cărți de rugăciuni etc..
Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române thumb|300px|Întrevederea dintre Nicolae Ceaușescu (flancat de Manea Mănescu și Ștefan Voitec) și patriarhul Iustin Moisescu,București, 18 iunie 1977 A fost ales la 12 iunie 1977 ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscăunat în Catedrala Patriarhală din București la 19 iunie 1977 și păstorind ca patriarh până la moarte. A condus câteva delegații sinodale care au vizitat alte Biserici: Patriarhia Ecumenică (1978), Arhiepiscopia misionară ortodoxă română din Statele Unite și Canada (1979), Biserica Ortodoxă Rusă (1980), Biserica Ortodoxă Sârbă (1981), Biserica luterană din Suedia (1981), sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor de la Geneva (1981), Biserica Ortodoxă Bulgară (1982), Biserica reformată din Ungaria (1982), Biserica Ortodoxă din Grecia (1984). A primit vizita unor întâistătători de Biserici, precum și a numeroși reprezentanți ai altor Biserici și confesiuni creștine din lumea întreagă în calitate de patriarh.
A menținut relații cordiale cu conducerea Republicii Socialiste România: el a trimis președintelui Nicolae Ceaușescu, printre altele, o telegramă de susținere necondiționată, alături de alți conducători ai cultelor religioase, a poziției delegației române (de respingere a propunerilor sovietice de creștere a înarmării și de subordonare a armatelor naționale) de la Consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia din noiembrie 1978, în care și-a exprimat adeziunea la politica regimului comunist „pusă în slujba consolidării cursului spre destindere, dezarmare, pace, securitate și înțelegere între popoare” și recunoștința „pentru minunatele condiții create tuturor cetățenilor, indiferent de naționalitate, convingeri său crez religios, de a trăi liber, mulțumiți și prosper în țara lor mereu mai înfloritoare și cu mereu sporit prestigiu internațional”.