British Raj, Imperiul Britanic (rāj - "domnie" în limba hindi) sau mai simplu India Britanică sunt termeni folosiți pentru subcontinentul indian, pentru colonia India și pentru perioada istorică 1858 – 1947 în care Imperiul Britanic stăpânea regiunea.

Regiunea în discuție includea provincii administrate direct de autoritățile coloniale britanice,La început Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, iar, după 1927, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (așa numita „Indie Britanică”) dar și o serie de principate guvernate de o serie de principi locali, care recunoșteau autoritatea puterii suzerane a Coroanei Britanice. Aceste principate, care aveau diverse tratate cu Coroana Britanică, se bucurau de un anumit grad de autonomie locală dar acceptau protectoratul și completa reprezentare în cadrul relațiilor externe a Regatului Unit.

„Imperiul Indian” cuprindea regiuni care aparțin în zilele noastre Indiei, Pakistanului și Bangladeshului. În plus, au mai aparținut în anumite perioade de timp Colonia Aden (1858 – 1937), Birmania Inferioară (1858 – 1937), Birmania Superioară (1886 – 1937) (Birmania a fost desprinsă de India Britanică în 1937), Somalia Britanică (1884 – 1898) și Singapore (1858 – 1867). India Britanică a avut o serie de legături cu posesiunile britanice din Orientul Mijlociu – rupia a servit ca monedă în mai multe regiuni ale imperiului colonial britanic. Colonia care este în zilele noastre Irak a fost administrată imediat după primul război mondial de „Biroul indian al guvernului britanic”.

„Imperiul Indian”, care emitea propriile pașapoarte, era denumit de cele mai multe ori „India”, atât în colonie, cât și pe plan internațional. „India” a fost membru fondator al Ligii Națiunilor și a participat la Jocurile Olimpice de Vară din 1900, 1920, 1928, 1932 și 1936.

Printre alte țări din regiune, Ceylonul, (azi Sri Lanka), care fusese dobândită de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei în 1802 după semnarea Tratatului de la Amiens, era Colonie a Coroanei, dar nu era parte a Imperiului Britanic. Regatele Nepal și Bhutan, după mai multe conflicte cu Regatul Unit al Marii Brianii și Irlandei, au semnat tratate prin care le era recunoscută independența. Cele două regate nu au făcut parte niciodată din British Raj.British Empire - Relations with BhutanBritish Empire - Relations with Nepal Regatul Sikkim a fost trasformat în principat după semnarea „Tratatului anglo-sikkimez” din 1861. Tratatul lăsa în suspensie problema suveranității."Sikkim." Encyclopædia Britannica. 2007. Encyclopædia Britannica Online. 5 Aug. 2007 <http://www.britannica.com/eb/article-46212>. Insulele Maldive au fost protectorat britanic între 1867-1965, dar nu au fost niciodată parte a Imperiului Indian.

Statutul de colonie a Imperiului Indian a durat din 1858, când guvernarea așa-numitei Companii a Indiei Răsăritene Britanice (Raj Company) a fost transferată Coroanei în persoana reginei Victoria (care în 1877 a fost proclamată „Împărăteasă a Indiei”) până în 1947, când Imperiul Indian a fost împărțit în două state suverane: „Dominionul Indiei” (mai târziu Republica India) și „Dominionul Pakistanului” (mai târziu Republica Islamică Pakistan și Republica Populară Bangladesh). Birmania a fost separată de administrația Indiei Britanice în 1937 și a fost administrată direct de autoritățile coloniale britanice până la obținerea independenței în 1948, ca „Uniunea Burmei”.

Preludiu: Guvernarea Companiei Indiei Răsăritene Britanice

Pe 31 decembrie 1600, regina Elisabeta I a Angliei a oferit o „cartă regală” „Companiei Indiei Răsăritene Britanice” prin care aceasta din urmă primea dreptul de a face comerț cu Orientul. Primele corăbii britanice au sosit în India în 1608, ancorând la Surat, în ceea ce este azi Gujarat. După patru ani, negustorii britanici i-au învins pe portughezi în bătălia de la Swally, câștigând favoarea împăratului mogul Jahangir. În 1615, regele James I l-a trimis pe Thomas Roe ca ambasador la curtea lui Jahangir. A fost semnat un tratat comercial, prin care mogulii permiteau Companiei să construiască posturi comerciale în India, în schimbul unor plăți în natură. Compania a făcut comerț cu bumbac, mătase, nitrat de potasiu, indigo și ceai.

Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, Compania stabilise posturi comerciale în aproape toate marile orașe indiene: Bombay, Calcutta și Madras. În 1670, regele Charles al II-lea a oferit Companiei dreptul de a ocupa teritorii, recruta armată, bate monedă și exercita jurisdicție legală în zonele aflate sub controlul ei.

În ultimul deceniu al secolului al XVII-lea, Compania ar putea fi considerată o „națiune” pe subcontinentul Indian, care avea o uriașă putere militară și conducea „trei președinții”: Bengal, Bombay și Madras.

Prima posesiune teritorială pe teritoriul subcontinentului indian a fost înființată în momentul în care unitățile militare ale companiei, aflate sub comanda lui Robert Clive, l-au învins pe guvernatorul din Bengal, Siraj Ud Daulah, în bătălia de la Plassey din 1757. Bengalul a devenit protectorat britanic, sub conducerea directă a Companiei Indiei Răsăritene Britanice.

thumb|right|Harta Indiei Britanice în anul 1855

Legea din 1773, votată de Parlamentul Britanic, asigura guvernului britanic dreptul de supervizare a întregii activități a Companiei Indiei Răsăritene Britanice, dar i-au lăsat acesteia libertatea de acțiune în India. Acesta a fost primul pas pe un drum mai lung, pe care avea să-l parcurgă guvernul britanic de la supervizarea Companiei până la controlul total asupra Indiei. Legea din 1773 a înființat postul de Guvernator General al Indiei. Primul ocupant al acestui post a fost Warren Hastings. Legile următoare, cele din 1813 și din 1833, au adus noi schimbări relației dintre Compania Indiei Răsăritene Britanice și guvernul britanic. Warren Hastings a rămas în India până în 1784 și a fost succedat în funcție de Charles Cornwallis, care a inițiat așa-numitul „Permanent Settlement”, o înțelegere „perpetuă” cu marii latifundiari indieni pentru colectarea taxelor. În următorii 50 de ani, Regatul Britanic a fost angajat într-o serie de lupte pentru eliminarea rivalilor săi pe subcontinentul indian.

La începutul secolului al XIX-lea, Guvernatorul General Richard Wellesley, (fratele lui Arthur Wellesley), a început extinderea domeniilor Companiei într-un ritm nemaiîntâlnit până atunci. L-a învins pe șahibul Tippu și a anexat Mysore în sudul Indiei, a luptat cu francezii și a îndepărtat definitiv influența lor de pe subcontinent. La mijlocul secolului al XIX-lea, guvernatorul general James Broun-Ramsay a lansat cel mai ambițios program de expansiune a Companiei, reușind să-i învingă pe luptătorii sikh în timpul războiului anglo-sikh (la sfârșitul căruia a anexat regiunea Punjab) și a cucerit Birmania ca urmare a victoriei în al doilea război anglo-birmanez. A ocupat de asemenea o serie de principate precum Satara, Sambalpur, Jhansi și Nagpur, folosindu-se de așa-numită „doctrină a lipsei” (prin care se justifica ocuparea principatelor aflate în sfera de influență britanică, conduse de monarhi locali care nu aveau moștenitori direcți pe linie masculină). Anexarea principatului Oudh în 1856 a fost ultima cucerire teritorială a Companiei.

Revolta indiană din 1857

Pe 10 mai 1857, soldații Armatei Indiei Britanice (cunoscuți ca „sepoy” (cipai, din cuvântul urdu sipaahi = soldat), recrutați din cadrul populației indiene hinduse și a celei musulmane, s-au revoltat împotriva britanicilor în garnizoana din Meerut, (65 kilometri nord-est de Delhi). În acele vremuri, dintre cei 238.000 de soldați ai Companiei Indiei Răsăritene Britanice, doar 38.000 erau europeni. Soldații indieni au pornit în marș spre Delhi pentru a-și oferi serviciile împăratului mogul și, în scurtă vreme, toată partea centrală și de nord a Indiei a fost cuprinsă de război. Numeroase regimente ale regatelor și principatelor indiene s-au alăturat insurgenților, dar au existat și regimente indiene care au luptat de partea britanicilor.

Politica de anexări începută de guvernatorul general Dalhousie bazată pe „doctrina lipsei” (care prevedea ca toate principatele aflate sub dominația Companiei Indiei Răsăritene Britanice, ai căror monarhi nu aveau urmași direcți pe linie masculină, să fie unite cu teritoriile Companiei) le interzicea principilor locali să-și aleagă proprii urmași la tron. Adoptarea de către principii indieni a unor moștenitori era o practică veche indiană, acceptată atât de tradiția laică, cât și de cea religioasă. Printre statele anexate cu justificarea lipsei de moștenitori direcți au fost principate sau regate mari precum Satara, Thanjavur, Sambhal, Jhansi, Jetpur, Udaipur și Baghat. În plus, Compania a anexat fără niciun pretext regatele Sind în 1843 și Oudh în 1856. Regatul Oudh a asigurat companiei venituri uriașe.

Sistemul judiciar era nedrept cu indienii, iar britanicii îl considerau normal și de la sine înțeles. Documentul oficial East India (Torture) 1855–1857, care a fost depus la Camera Comunelor în sesiunea 1856-1857, a demonstrat că ofițerii Companiei Indiei Răsăritene Britanice puteau ataca pe diverse căi orice hotărâre judecătorească, care îi condamna pentru brutalități sau omoruri comise împotriva indienilor!

Politicile economice ale Companiei Indiei Răsăritene provocau nemulțumiri printre indieni. Cea mai mare parte a aurului, pietrelor prețioase, argintului sau mătăsii indiene erau exportate în Regatul Unit cu titlu de taxe și impozite, unde erau vândute de multe ori în licitații publice. India a fost secătuită de una dintre marile sale bogății naturale - pietrele prețioase. Pământurile au fost reorganizate dând prioritate intereselor marilor proprietari de pământ, ceea ce facilita colectarea taxelor și impozitelor. În unele regiuni ale țării, fermierii au fost obligați să renunțe la agricultura tradițională de subzistență în favoarea unor culturi comerciale precum cea a indigoului, iutei, cafelei sau ceaiului. Fermierii au fost obligați astfel să suporte greutăți neașteptate generate de creșterea prețurilor la alimente. Industria locală, în special cea a vestiților țesători din Bengal, dar nu numai, a suferit în timpul dominației britanice. Tarifele de import erau menținute la un nivel scăzut, în felul acesta piața indiană fiind inundată de țesăturile și hainele ieftine din Anglia. Industria locală indiană pur și simplu nu a putut face față competiției. Dacă la început India era sursa principală a țesăturilor de lux folosite în Anglia, la un moment dat ea fost redusă doar la un simplu cultivator de bumbac, prelucrat în Regatul Unit, de unde era reimportat în India sub formă de țesături ieftine.

Urmările revoltei - noul Raj thumb|right|Poclamația „Princes, Chiefs, and People of India” a reginei Victoria (1 noiembrie 1858) prin care monarhul declara „Ne vom considera legați de bătinașii teritoriilor noastre indiene de aceleași obligații care ne leagă de toți ceilalți supuși ai noștri”. (pag. 2) thumb|right|Un portret din 1887 al reginei Victoria înfățișată ca împărăteasă a Indiei, la 30 de ani de la revolta indienilor din 1857