Ion Iovan (n. 9 mai 1937, Găești, Dâmbovița) este un prozator și poet român.

Notă biografică

S-a născut la 9 mai 1937, în Găești-Dîmbovița, într-o familie de comercianți. A absolvit liceul „Matei Basarab” din Pitești (1955), după care a urmat Facultatea de Drept a Universității București (1957-1961) și Școala de Geologie (1961-1963). A fost încadrat ca prospector geolog, apoi ca funcționar la Arhivele Statului, Centrul de librării și Institutul de Proiectare București; după 1990 a lucrat în cadrul Uniunii Scriitorilor, la revista „Memoria” și Editura Eminescu. Din anul 2000 este consilier editorial pentru carte tipărită și inițiative culturale pe internet.

Volume publicate

Dupăamiaza unei clipe, poezie, Editura Cartea Românească, 1976 Rezervație naturală, poezie, Editura Cartea Românească, 1979 Comisia specială, roman, Editura Cartea Românească, 1981 Impromptu, roman, Editura Cartea Românească, 1986 Ultima iarnă, roman, Editura Cartea Românească, 1991 Comisia specială, roman, ediția a II-a, Editura Eminescu, 1998 Mateiu Caragiale. Portretul unui dandy român, eseu biografic, Editura Compania, 2002 Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, însoțite de un inedit epistolar, precum și indexul ființelor, lucrurilor și întâmplărilor, în prezentarea lui Ion Iovan, Editura Curtea Veche, 2008 MJC, roman, Editura Polirom, 2015, ISBN 978-9-734-65529-8

Premii Premiul USR la debut pentru Dupăamiaza unei clipe Premiul pentru proză al revistei Observator cultural; Premiul național acordat de Ziarul de Iași; Premiul special al Uniunii Scriitorilor, pentru Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale Premiul pentru proză al Academiei Române pentru romanul MJC.

Referințe

Bibliografie

Șt. Borbely, în Dicționarul scriitorilor români, M. Zaciu, M. Papahagi, A. Sassu (coordonatori), Editura Fundației Culturale Române, 1998 M. Iovănel, în Dicționarul General al Literaturii Române, 2005 Marius Mihet, „Fictionalizarea geamănului”, în „Suplimentul de cultură”, nr. 503/2015 (http://www.suplimentuldecultura.ro/index.php/continutArticolAllCat/8/10863)

Legături externe

iovan.net IASII LUI CRETU / Jurnalul apocrif al lui Mateiu Caragiale, 18 iunie 2009, Bogdan Cretu, Ziarul de Duminică

Categorie:Prozatori români contemporani Categorie:Poeți români contemporani Categorie:Romancieri români contemporani Categorie:Nașteri în 1937 Categorie:Membri ai Uniunii Scriitorilor din România