Acest articol dezvoltă o secțiune Comuna Racovița în Evul Mediu a articolului principal, comuna Racovița, Sibiu.

right|290px Evul Mediu a lăsat numeroase vestigii istorice în preajma comunei Racovița, aflată în imediata apropiere a intrării Oltului în defileul cu același nume din Carpații Meridionali ai României. Datorită poziției strategice în apărarea frontierelor Transilvaniei, toate localitățile cu populație majoritar românească din apropierea pasului Turnu Roșu au făcut parte din domeniul feudal al Tălmaciului, domeniu condus administrativ și juridic secole de-a rândul din cetatea Turnu Roșu (Porcești). Dovadă în acest sens sunt cetățile de la Lotrioara (Lauterburg), cetatea de la Avrig, fortificațiile medievale de la Boița și nu în ultimul rând cetatea Tălmaciului (denumită de racoviceni „Cășile uriașilor”) adevărata „Coroană (cunună) a țării” (în ) construită în perioada 1369 - 1370.

Atestată documentar în 22 mai 1443, Racovița împreună cu alte șapte localități învecinate: Boița, Plopi (dispărută), Sebeșu de Jos, Sebeșu de Sus, Tălmaciu, Tălmăcel și Turnu Roșu, au făcut parte din Scaunul filial al Tălmaciului, ca subunitate administrativă a Scaunului Sibiului, fiind înglobat la rândul său în 1453 în autoadministrarea sașilor din cele „Șapte Scaune”, urmată de „Universitatea Săsească” începând din 1486 și până în anul 1876. În perioada 1453 - 1700, Racovița este menționată în peste 50 de documente cu caracter feudal, vizând donații și arendări, vânzări, cumpărări și răscumpărări, zălogiri și reambulări de hotare în care sunt implicați domni de pământ și personalități înalte ale țării cum au fost Cristofor, Sigismund și Ștefan Báthory, George Basta și alții.

Cetăți feudale din apropierea satului

Așezarea ungurilor și colonizarea sașilor în regiunile din sudul Transilvaniei, au avut repercusiuni însemnate asupra vieții social-politice a obștiilor libere țărănești. În dorința lor de a-și apăra noile cuceriri, regii unguri au început construirea unor cetăți în preajma noilor granițe, folosind mâna de lucru a localnicilor.Ș.Pascu, Voievodatul Transilvaniei, II, Cluj-Napoca, 1979, p.283. Aceste cetăți aveau menirea de a susține dominația feudală, de a apăra și controla trecătorile din munți și de a constitui loc de refugiu, cel puțin pentru o parte din locuitorii satelor din jur, în vremuri de restriște. Cetatea Lotrioarei (Lauterburg), așezată la confluența Lotrioarei cu Oltul, considerată drept cea mai veche întăritură medievală din zonă.I.Albescu, Turnu Roșu, București, 1966, p. 20-21. Fortificația medievală de la Avrig-Racovița, cunoscută sub acest nume în literatura de specialitate pe considerentul că se află înălțată chiar pe granița dintre Racovița și Avrig,Ș.Lupșa, Satul lui Gheorghe Lazăr, în „Mitropolia Ardealului”, VII, nr. 7-8/1962, p.484, nota 5. în pădurea „Braniștea” pe un loc greu accesibil. Numele primului ei stăpân a rămas necunoscut, după cum necunoscută este și data construirii ei. S.Lupșa o datează din secolele V - X ale erei noastre,Ș.Lupșa, Satul lui Gheorghe Lazăr, în „Mitropolia Ardealului”, VII, nr. 7-8/1962, p.483. în timp ce G.Bekó consideră a fi una dintre cele mai vechi cetăți feudale din Transilvania, contemporană cu cele de la Tilișca, Sibiel, Orlat și Rășinari, deci de prin secolele XII - XIII, construcția marcând totodată zona de frontieră a regatului feudal arpadian.G.Bekó, Elemente de origine locală și răsăriteană în arhitectura militară a epocii feudale timpurii din Transilvania, în „Studii și articole de istorie”, III, București, 1961, p.59. Istoricul sibian, T.Nägler presupune că ea a fost zidită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea,T.Nägler, Castrum Salgo, în „Tribuna Sibiului”, I, nr.123/1968. opinie susținută la acei ani și de către arheologul sighișorean J.M.Ackner.J.M.Ackner, Die Romischen alterthümer und Deutschen Bürgen in Siebenbürgen, Viena, 1857, p.63 - 64. K.Horedt se oprește asupra anului 1200, deci contemporană cu cetatea de la Breaza,K.Horedt, Zur Siebenbürgischen Burgenforschung, în „Südest-Forcshungen”, VI, nr.3-4/1941, p.593. sau cu cele de pe Tâmpa, Măgura Codlei, cea dintre Sadu și Cisnădie ori cele de la Orlat, Tilișca, Gârbova etc.K.Horedt, Contribuții..., p.129. Istoricul de artă V.Vătășianu, consideră datarea ei la anul 1200 prea timpurie,V.Vătășianu, Istoria artei feudale în Țările Române, I, București, 1959, p.10-11. R. Heitel împărtășind la rândul său ipoteza lui Th.Nägler.R. Heitel, În legătură cu unele probleme ale arheologiei cetăților de piatră medievale din Transilvania, în „Buletinul monumentelor istorice”, XXXIX, nr.2/1970, p.26. De asemenea J. M. Ackner o consideră a fi și o veche cetate dacică,J. M. Ackner, Die altdacische Burg bei Rakovitz... Date despre mai vezi și la: E.A. Bielz, Die Burgen und Ruinen in Siebenbürgen, Hermannstadt, 1899, p. 63 și I. Marțian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, Bistrița, 1920, p. 32. afirmație care poate să cuprindă în ea un sâmbure de adevăr, cunoscut fiind faptul că pe teritoriul Transilvaniei se mai citează cetăți medievale, ridicate pe ruinele unor întărituri mai vechi.Ștefan Pascu, Voievodatul..., II, p. 216. Potrivit afirmațiilor lui Ackner și Horedt, cetatea avea două valuri de pământ concentrice, unul lung de 300 metri iar altul de 700 metri, ce închideau o curte cu o suprafață de circa 1800 metri pătrați. Construcția de pământ, după unii autori, de piatră, după alții, la data cercetării ruinelor ei au mai putut fi văzute urme de tencuială precum și de săpături făcute de-a lungul vremurilor. Kurt Horedt presupune că decăderea și părăsirea cetății, de unde se supraveghea și „poteca de cai” care trecea prin valea „Râului Mare”, peste muntele „Scara” spre Curtea de Argeș și Râmnicu Vâlcea,K. Horedt, Zur Siebenbürgischen..., p.593. s-a datorat atât construirii cetății de la Tălmaciu cât și fortificării Sibiului, locuri de unde se putea opune o rezistență mai eficientă împotriva năvălitorilor.D. Anghel, Cetatea feudală de la Vurpăr, în „Apulum”, XI, Alba Iulia, 1973, p. 298.

Cetatea Turnu Roșu, contemporană cu cea de la Avrig, a constituit un important punct vamal și strategic. Cu o datare incertă,I.Albescu, Turnu Roșu, p.11. pe lângă funcția de apărare a trecătorii împotriva incursiunilor din sud, cetatea a îndeplinit secole de-a rândul și o funcție social-economică, aici fiind sediul domeniului feudal al Tălmaciului, cuprinzând un număr de opt localități din jur, printre care și Racovița. De aici, în numele Magistratului sibian, castelanul își exercita drepturile sale politice, administrative și judecătorești asupra întregului domeniu și a supușilor săi.

Cetatea Tălmaciu, cunoscută de către racoviceni până la mijlocul secolului al XX-lea sub denumirea de „Cășile uriașilor”. Ridicată de către sași între anii 1369 - 1370 la porunca regelui ungar Ludovic I, cetatea a avut o viață scurtăI.Albescu, Turnu Roșu, p. 23. dar a fost și este una dintre cele mai mari și mai frumoase cetăți medievale din Transilvania, de unde și denumirea sa de „Landskrone”,I.Albescu, Turnu Roșu, p. 22. adică „Coroana(cununa) țării”.

Cu toate că supușii domeniului Tălmaciului erau slujbași ai acestor cetăți și s-au bucurat de unele facilități, ei s-au răsculat adesea împotriva stăpânitorilor. Astfel, în anul 1366, țăranii români de pe domeniul Tălmaciului s-au alăturat campaniei de represalii pe care o ducea domnitorul muntean Vladislav - Vlaicu împotriva regelui maghiar Ludovic I.M. Holban, Contribuții la studiul raporturilor dintre Țara Românească și Ungaria angevină, în „Studii și materiale de istorie medie”, I, București, 1956, p. 41.A. Dumitrescu-Jippa și N. Nistor, Sibiul și ținutul, p. 67. Câțiva ani mai târziu aceiași țărani se răscoală din nou împotriva oficialităților săsești.A. Dumitrescu-Jippa și N. Nistor, 1.c., p. 68-69.

În 2009, dr.Petre Beșliu Munteanu a descoperit pe teritoriul comunei Racovița situl unei cetăți a cărei datări încă nu este cunoscută. P.B.Munteanu a început o campanie de atragere de tineri pasionați de istorie pentru a începe campania de cercetări arheologice.Se caută voluntari pentru săpăturile arheologice de la Racovița | Stirile de pe strada mea | TribunaCetate descoperită la Racovița | Eveniment | Tribuna

Satul în perioada 1443-1490 200px|left O dată cu primele incursiuni turcești în Transilvania din 1438,N.Lupu, Cetatea Sibiului, București, 1966, p. 24. regii unguri au hotărât să unească „Pământul crăiesc” cu teritoriile locuite de sași, punându-le sub o singură stăpânire și sub același sistem de taxe, cu condiția ca pe acest teritoriu să existe drepturi și libertăți egale pentru toți locuitorii, români sau sași, fără deosebire.I. Pușcariu ș.a., Contribuțiuni istorice privitoare la trecutul românilor de pe pământul crăiesc, Sibiu, 1913. p. XCV. Această măsură s-a concretizat prin diploma dată la 3 februarie 1453Pînă în deceniul al optulea de la sfârșitul secolului al XX-lea, această diplomă a fost considerată ca fiind primul document atestator al satului. de către regele ungur Ladislau al V-lea,Vezi traducerea documentului la capitolul „Descoperiri arheologice și mențiuni documentare ale Racoviței” care la îndemnul guvernatorului Ioan de Hunedoara, a dăruit sașilor din cele „Șapte scaune”Uniune teritorial - administrativă săsească ce-și avea sediul la Sibiu cetățile Lotru, Turnu Roșu și Tălmaciu, cu condiția ca pe aceasta din urmă s-o dărâme iar pe celelalte să le întărească și să le apere. O dată cu cetățile au fost donate sașilor și satele domeniului feudal al Turnului Roșu printre care și jumătate din Racovița,I. Pușcariu, Contribuțiuni..., p. LXXXIX; Urkundenbuch, V, p. XLVIII, 375 - 376 și facsimil pe planșa VII. cealaltă jumătate aparținând deja lui Simion Magnus.

Scaunul filial al Tălmaciului a intrat de drept în posesia celor „7 juzi” în 2 martie 1453,Urkundenbuch, V, p. XLIX și 384,385. dată după care sașii în dorința de a se prevala de prevederile diplomei, au pus stăpânire și pe jumătatea de sat ce aparținea lui Simion Magnus. Au făcut acest lucru, modificând în textul diplomei termenul de „vallibus”(văile) cu „vallachis”, căutând să dovedească că nu numai pământul, munții, apele etc. le-au fost date, ci și valahii și ca urmare au cerut ca românii să fie scoși din statutul de oameni liberi și să fie iobagiți.I. Fruma, Problema Universității Săsești și a intituției celor șapte juzi, Sibiu, 1935, p. 24, 34-35. Ca așa au stat lucrurile o dovedește și porunca dată de Ioan de Hunedoara la data de 16 decembrie 1455, prin care autoritățile superioare scăunale au fost somate să repună în drepturi pe fostul proprietar.Urkundenbuch, V, p. LVI și 512-513. În anul următor, după decesul lui Ioan de Hunedoara, Ladislau al V-lea reconfirmă la data de 9 aprilie 1456 proprietatea lui Simion Magnus,Urkundenbuch, V, p. LVI și 521. în aceeași zi poruncind și Conventului din Cluj-Mănăștur să participe la repunerea acestuia în drepturile sale.Urkundenbuch, V,p. LVI și 522.