În sintaxa tradițională a unor limbi, complementul indirect, numit și obiect indirectDenumire folosită în gramatica românească de Coteanu 1982 (p. 291), cf. indirect object (ex. Bussmann 1998, p. 553), objet indirect (ex. Dubois 2002, articolul objet). sau complement de obiect indirectCf. complément d’objet indirect (ex. Dubois 2002, art. objet)., este o parte de propoziție secundară greu de definit, din cauza caracterului său eterogen din punctul de vedere al formei și al conținutuluiAvram 1997, p. 374–379.. Are definiții diferite în gramatici a diverse limbi, dar și în ale aceleiași limbi, în funcție de mai multe puncte de vedere: semantic, morfologic și structuralBussmann 1998, p. 553.. Unele gramatici, chiar tradiționale, nu delimitează un astfel de complementDe exemplu gramaticile limbii maghiare..
Una dintre definițiile generale este prin contrast cu cea a complementului direct. Pe când acesta este implicat în acțiune ca obiect asupra căruia se efectuează aceasta, complementul indirect este și el implicat în acțiune, dar ca obiect în legătură cu care se efectuează aceastaČirgić 2010, p. 271..
Conform altei definiții generale, care pornește de la sensul verbului regent, tot prin contrast cu definiția complementului direct, care întregește înțelesul verbelor tranzitive, complementul indirect întregește înțelesul verbelor intranzitive, în afara cazului verbelor cu sensul „a da” și „a zice”, care sunt tranzitive, dar pot avea ambele tipuri de complementeKlajn 2005, p. 230–231..
În gramatici ale limbii franceze, complementul indirect se definește tot în contrast cu cel direct, dar din punct de vedere structural. Denumirile sunt luate ad litteram, adică complementul direct este cel conectat la regent fără prepoziție, dacă este exprimat printr-un substantiv sau un pronume disjunct, iar cel indirect este legat cu o prepoziție, în afară de cazul când este exprimat printr-un pronume conjunct (clitic)Grevisse și Goosse 2007, p. 323..
Altă definiție structurală este tot în contrast cu complementul direct, cel puțin în gramatici ale limbilor care au diateza pasivă a verbului. Complementul direct al unui verb activ poate fi subiect dacă verbul devine pasiv, dar nu și complementul indirectGrevisse și Goosse 2007, p. 321..
Complementul indirect se poate delimita mai ușor de cel direct, de cel de agent și de unele circumstanțiale, și mai greu de alte complemente circumstanțiale, trebuind să fie luate în seamă toate trăsăturile semantice, morfologice și structurale care i se pot găsi. Unii lingviști chiar pun la îndoială utilitatea delimitării saleDe exemplu Faltz, L.M., On indirect objects in universal grammar (Despre obiectele indirecte în gramatica universală), Chicago Linguistic Society, nr. 14, 1978, pp. 76–87, sau Ziv, Y. și G. Sheintuch, Indirect objects reconsidered (Reconsiderarea obiectelor indirecte), Chicago Linguistic Society, nr. 15, 1979, pp. 390-403, cf. Bussmann 1998, p. 553..
Regentul complementului indirect
Complementul indirect poate determina în primul rând un verb. Acesta poate fi intranzitiv. Exemple: Opinia dumitale contravine realitățiiCoteanu 1982, p. 291–293.; La grêle a nui aux récoltes „Grindina a dăunat recoltelor”Dubois 2002, articolul objet.; This occurred to me „Asta mi s-a întâmplat (mie)”; Nisam mislio na vas „Nu m-am gândit la voi/dumneavoastră”.
Verbul regent poate fi și tranzitiv, iar atunci complementul indirect este în prezența unui complement direct: Se va atribui cuiva un premiu de consolare?; donner une pomme à un enfant „a da un măr unui copil”; John gave Mary the book „John i-a dat cartea lui Mary”; Izdala je sobu dvjema studentkinjama „A închiriat camera la două studente”Čirgić 2010, p. 273..
Regentul complementului indirect mai poate fi: un adjectiv: dornic de muncăBărbuță 2000, p. 259–260., Budi milostiv svome djetetu „Fii binevoitor cu copilul tău”Barić 1997, p. 440.; un adverb: Se află departe de părinți, Bolje je njemu nego nama! „Lui îi este mai bine decât nouă!”; o interjecție predicativă: Vai de noi!, Jao, jao meni „Vai, vai de mine”.
În funcție de sensul verbului, complementul indirect poate fi esențial, adică indispensabil pentru ca propoziția să fie corectă, ex. L’accident résulte de votre imprévoyance „Accidentul rezultă din neglijența dumneavoastră”Grevisse și Goosse 2007, p. 318., donner une pomme à un enfant „a da un măr unui copil», sau neesențial : J’ai cueilli des fleurs pour vous „Am cules flori pentru dumneavoastră”.
Părțile de vorbire care exprimă complementul indirect
În majoritatea cazurilor, complementul indirect se exprimă prin părți de vorbire nominale: substantiv sau un cuvânt substantivat (adjectiv, numeral), ori prin pronume: I-a adus apă bunicii, Li s-a spus la amândoi să vină, Și-a amintit de tine; Les cambrioleurs ont profité de mon absence „Spărgătorii au profitat de absența mea”, J’ai cueilli des fleurs pour vous „Am cules flori pentru dumneavoastră”; The man bought the woman a diamond ring „Bărbatul i-a cumpărat femeii un inel cu diamant”, We send you a cheque „Îți/Vă trimitem un cec”Eastwood 1994, p. 10.; Sve zavisi od rezultata „Totul depinde de rezultat”, Više ga se ne plašim „Nu mă mai tem de el”.
Mai rar, complementul indirect este exprimat printr-o formă nominală a verbului (la un mod nepredicativ). În română poate fi gerunziul (Nu mă mai satur citind), supinul (M-am apucat de făcut conserve) sau, mai rar, infinitivul: M-am săturat a vorbi degeaba. Acesta poate fi totdeauna înlocuit cu un verb predicat al unei propoziții completive indirecte, construcție preferată în română celei cu infinitivul.
În alte limbi este folosită de regulă numai una dintre aceste forme, cea de infinitiv, mai frecvent decât în română: Elle se force à manger „Se forțează să mănânce”Grevisse și Goosse 2007, p. 1126., I expect to be invited to the wedding „Mă aștept să fiu invitat(ă) la nuntă”Eastwood 1994, p. 141..
Printre limbile din diasistemul slav de centru-sud (bosniacă, croată, muntenegreană, sârbă, pe scurt BCMS), croata preferă de asemenea infinitivul în această situație, pe când sârba preferă completiva indirectă, fără să fie exclusă cealaltă construcție în niciuna dintre ele: Spremao se dočekati goste „Se pregătea a primi oaspeți” vs. Spremao se da dočeka goste „Se pregătea să primească oaspeți”Barić 1997, p. 575..
Spre deosebire de celelalte limbi amintite aici, în română, complementul indirect poate fi exprimat și prin adjectiv posesiv: Ați complotat contra mea.
Chestiuni structurale
Construcții fără prepoziție
În limbile cu un grad relativ ridicat de sintetism, care au declinare, complementul indirect este deseori la cazul dativ fără prepoziție: Gheorghe îi scrie Mariei, Vă povestesc totul; Zahvaljujemo svim dobročiniteljima „Le mulțumim tuturor binefăcătorilor”, Ne prija mi sladoled „Nu-mi priește înghețata”.
Într-o limbă ca franceza, care nu mai are declinare, doar pronumele personale clitice (conjuncte) pot fi complemente indirecte fără prepoziție, dintre care cele cu forme diferite de cele folosite în funcție de subiect reprezintă vestigii ale declinării: Un malheur m’est arrivé „Mi s-a întâmplat o nenorocire”, Une idée lui est venue „I-a venit o idee”Grevisse și Goosse 2007, p. 864..
În limbi ca BCMS, complementul indirect fără prepoziție poate fi și la alte cazuri decât dativul: la genitiv: Seti se obećanja „Amintește-ți de promisiune”; la instrumental: Bavi se naučnim radom „Se ocupă cu munca științifică”Čirgić 2010, p. 208..
Construcții cu prepoziție
În limbile cu un grad relativ scăzut de sintetism, fără declinare, prepozițiile sunt mijlocul principal de a forma complementul indirect împreună cu cuvinte de natură nominală, în afară de pronumele clitice. Franceza este o limbă în care acesta este totdeauna cazul: nuire à son prochain „a-i dăuna semenului său”, Je compte sur vous „Mă bizui pe voi/dumneavoastră”.
În română, limbă mai sintetică decât franceza și mai puțin sintetică decât BCMS, multe complemente indirecte se construiesc cu diverse prepoziții, mai ales cu cuvinte la cazul acuzativ, care de fapt se distinge foarte rar prin formă de cazul nominativ, ceea ce apropie construcțiile respective de cele din franceză: Am primit scrisoare de la părinți, M-am adresat către director, Copilul seamănă cu mama, Și-a amintit de tine. Mai rar, sunt și complemente indirecte la cazul genitiv cu prepoziție: Nevoile s-au abătut asupra casei lor.
În BCMS, de asemenea, mai sunt și complemente indirecte cu prepoziție, la genitiv ( Sve zavisi od rezultata „Totul depinde de rezultat”), la acuzativ ( Ljutim se na vas „Sunt supărat(ă) pe voi/dumneavoastră”Čirgić 2010, p. 204.), la instrumental ( Nastavićemo s vežbama „Vom continua cu exerciții”) sau la locativ: O vama će se puno pisati „Despre voi/dumneavoastră se va scrie mult”Jahić 2000, p. 381..
Construcții cu mai mult de un obiect
Sunt frecvente construcțiile cu complement direct și complement indirect ale verbelor de tipul „a da” și „a zice”: A mărturisit totul (CD) mamei (CI); Je me (CI) coupe une tranche (CD) de jambon „Îmi tai o felie de șuncă”Grevisse și Goosse 2007, p. 991.; I can show it (CD) to you (CI) „Pot să ți-l/o arăt”Eastwood 1994, p. 43.; Ja sam joj uzeo nešto (CD) „Eu am luat ceva de la ea”Barić 1997, p. 442..
Unele verbe pot avea două complemente indirecte: Ți-am vorbit despre ea, Din urs s-a prefăcut în om; un secret dont j’ai hérité de mon grand-père „un secret pe care l-am moștenit de la bunicul meu”Recțiunea verbelor cu același sens poate fi diferită de la o limbă la alta. În franceză, hériter „a moșteni” cere complement indirect.; Zahvalite im za brigu „Mulțumiți-le pentru preocupare”Čirgić 2010, p. 274..
Se întâlnesc și cazuri cu un complement direct și două indirecte, deci trei tipuri de obiect: unul care corespunde complementului direct (obiectul atribuit), altul care corespunde complementului indirect ce exprimă primitorul obiectului atribuit, dar care nu este beneficiarul lui, și iarăși altul care corespunde complementului indirect ce exprimă beneficiarul acțiunii. Exemplu în limba fula: Duudu hokkanii Buuba Muhammadu ceede „Duudu i-a dat lui Muhammadu bani pentru Buuba”. Verbul hokkanii conține un sufix, -an-, care se referă în mod specific la beneficiarEifring și Theil 2005, cap. 2, p. 38..
Dublarea complementului indirect
În unele limbi, precum româna sau franceza, sunt cazuri de dublare a complementului indirect exprimat de un cuvânt cu sens lexical sau un pronume disjunct, printr-un pronume conjunct corespunzător acestuia, care îl anticipă sau îl reia, fără să fie vorba de două complemente indirecte.
În franceză, aceasta se întâmplă numai ca metodă de scoatere în evidență a unei părți din propoziție: Je lui ai donné un air tout neuf, à mon manteau (anticipare) „I-am dat o înfățișare cu totul nouă mantoului meu”, À mon père, je lui parle très peu (reluare) „Cu tatăl meu vorbesc foarte puțin”Wyler 2019, pagina Détachement et thématisation (Detașare și tematizare)..
În română sunt cazuri de anticipare și de reluare facultative sau obligatorii, cu sau fără scoatere în evidență:(I-)am dat-o altuia (anticipare facultativă fără scoatere în evidență);Îi e somn copilului (anticipare obligatorie pentru scoaterea în evidență a lui somn);Cui (îi) dai cartea? (reluare facultativă fără scoatere în evidență);Copilului îi e somn (reluare obligatorie fără scoatere în evidență).
Construcții echivalente
Construcții cu complement indirect
În afară de echivalența amintită mai sus între o construcție cu complement indirect și una cu completivă indirectă, există și două feluri de construcții cu complement indirect echivalente: una fără prepoziție, cealaltă cu prepoziție.
În română poate fi vorba de substantive sau pronume la dativ echivalente cu aceleași cuvinte construite cu prepoziție + acuzativ: Construcția corespunde regulii/cu regula; liniște necesară studiului/pentru studiuAvram 1997, p. 472.; Îți seamănă – Seamănă cu tine.