Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Istoria Cehoslovaciei în timpul celui de-al doilea război mondial acoperă perioada 15 martie 1939 – 8 mai 1945. În ziua de 15 martie 1939 trupele germane au ocupat Boemia și Moravia. Statul cehoslovac a dispărut de pe harta politică a Europei pentru aproape șase ani. Au fost înființate statul-marionetă Protectoratul Boemiei și Moraviei, care era sub controlul total al Germaniei Naziste, și Republica Slovacia, stat satelit al Reichului, dar care nu a fost ocupat de trupele germane.

Cehoslovacia în perioada interbelică thumb|Cehoslovacia în 1928.

Cehoslovacia s-a format după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar. Apariția noului stat a fost consfințită de semnarea Tratatului la Saint Germain en Laye la sfârșitul primului război mondial. În conformitate cu recensământul din 1921, Cehoslovacia avea 13.613.172 locuitori. Pavel Bělina, Petr Čornej, Jiří Pokorný, Histoire des Pays tchèques, Seuil, Paris, 1995, pag.368 thumb|left| Edvard Beneš, al doilea președinte al Cehoslovaciei

Populația republicii era formată din: 51 % cehi, 23,4 % germani din Sudetenland 14 % slovaci 5,5 % unguri 3,4 % ruteni, ucraineni și ruși 1,3 % evrei 1,4 % alte minorități – polonezi, români, țigani, etc.

Din punct de vedere al limbilor oficiale, doar ceha și slovaca aveau acest statut. Celelalte minorități își puteau folosi limbile lor în raporturile cu administrația numai în regiunile în care reprezentau mai mult de 20% din populație. Primele alegeri legislative au avut loc pe 18 aprilie 1920. Tensiunile naționaliste au marcat întreaga viață politică a țării până la ocuparea ei de către Germania în 1939.

Franța și Cehoslovacia au semnat pe 24 ianuarie 1924 un tratat de alianță. Tensiunile dintre cehi și slovaci au fost latente în anii 1920 și virulente în anii 1930. Germanii din Sudeți au înființat Partidul Germanilor Sudeți („Sudetendeutsche Partei” - SdP) condus de Konrad Henlein, care milita, bucurându-se de sprijinul disimulat al naziștilor, pentru unificarea regiunii cu Reichul. Criza dintre cetățenii cehoslovaci de etnie cehă și cei de etnie germană s-a acutizat după Anschluss (anexarea Austriei de către Germania) în 1938. Pentru toată lumea a devenit clar că următoarea mișcare a lui Hitler va fi ocuparea Regiunii Sudeților. În luna februarie a anului 1938 Hitler a declarat public că rezolvarea justă a problemei germanilor sudeți va fi făcută doar după unificarea cu Reichul a regiunilor locuite majoritar de germani. În Cehoslovacia tensiunile naționaliste au atins un nou prag critic după ce SdP a respins toate propunerile făcute de președintele Edvard Beneš. În același an guvernul de la Praga a scos în afara legii Partidul Germanilor Sudeți.

Acordurile de la München thumb|Personalitățile prezente la semnarea Acordurilor de la München, (de la stânga la dreapta) : Chamberlain, Daladier, Hitler, Mussolini și Ciano

În 1938 niciunul dintre aliații importanți ai Cehoslovaciei – (Franța și Regatul Unit) nu doreau să se implice într-un conflict în Europa. În schimb au participat la o conferință la München pentru rezolvarea conflictului germano-cehoslovac. Pe 29-30 septembrie liderii Germaniei (Adolf Hitler), Italiei (Benito Mussolini), Regatului Unit (Neville Chamberlain) și Franței (Édouard Daladier) au căzut de acord cu privire la unificarea cu Germania a regiunilor locuite majoritar de germani în Cehoslovacia și cu cedarea de către Cehoslovacia în favoarea Poloniei a unei părți din Silezia.

Reprezentanților Cehoslovaciei nici măcar nu li s-a permis să participe la negocieri. Președintele Beneš a fost obligat să accepte această înțelegere, ceea ce a provocat mari demonstrații populare în mai multe orașe ale Cehiei. Pe 5 octombrie Beneš a demisionat și a părăsit în grabă țara. Șeful guvernului de la Praga a încercat să stabilească relații mai bune cu Germania.Histoire des Pays tchèques, pag. 395

Cehoslovacia a fost pur și simplu paralizată din punct de vedere militar. Cehii construiseră o importantă linie defensivă asemănătoare cu linia Maginot în regiunile de graniță cu Germania, care acum se afla în mâinile Reichului. Fără această linie fortificată, statutul de independență al țării era amenințat, deoarece depindea în totalitate de bunăvoința Germaniei Naziste și de capacitatea aliaților occidentali de a-i garanta noile frontiere, așa de cum se angajaseră de altfel la München. În afară de aceste probleme, în Cehoslovacia au început să se manifeste din nou tensiunile naționaliste, de astă dată în Slovacia și în Ucraina Subcarpatică. Pe 19 noiembrie 1938 Parlamentul aprobase autoguvernarea acestor două regiuni. Partidul Comunist Cehoslovac a trecut în ilegalitate, iar liderii săi au fugit în URSS.

Pe 14 martie 1939, bucurându-se de sprijinul Germaniei, Jozef Tiso a proclamat independența Republicii Slovacia. A doua zi dimineața, armatele germane, violând acordurile semnate cu șase luni mai înainte la München, au invadat și ocupat ce mai rămăsese din Cehia – Boemia și Moravia – și au înființat aici un protectorat. Președintele Emil Hácha nu a dat ordine armatei să reziste invaziei străine. Franța și Anglia nu au întreprins nicio acțiune concretă împotriva Germaniei. Doar invadarea Poloniei i-au determinat pe anglo-francezi să intervină, ceea ce a dus la declanșarea celui de-al doilea război mondial.

Protecoratul Boemiei și Moraviei thumb|220 px|Stema Protectoratului Boemiei și Moraviei

Ocupația germană

Statutul protectoratului Boemiei și Moraviei era stabilit de un ordin al lui Hitler din 16 martie 1939. Protectoratul Boemiei și Moraviei nu avea o reprezentare clară peste graniță și nici armată națională. Guvernul local avea mai degrabă un rol consultativ. În toate provinciile, guvernarea era asigurată de un Oberlandrat". A fost autorizată existența unui singur partid politic „Alianța națională”. Cu o majoritate zdrobitoare (99%) a fost aprobat printru-un plebiscit ca în Protectorat să nu mai fie ales un parlament. <ref name="Laran">M. Laran, articolul Tchécoslovaquie din Encyclopedia Universalis, 2000.</ref> Președintele și guvernul protectoratului nu se bucurau de puteri reale. Puterea se afla în mâinile lui Karl Hermann Frank, „Reichsprotektor” și secretar al protectoratului. Diferitele servicii polițienești ale Germaniei Naziste, precum Sicherheitsdienst sau Gestapo, operau fără restricții pe întregul teritoriu al Moraviei și Boemiei, acționând împotriva oponenților politici cehi sau germaniPetr Čornej, Jiří Pokorný, L'Histoire des pays tchèques jusqu'à l'an 2004, Práh, 2003.. În prima lună de la instaurarea protectoratului, ocupația germană a fost relativ blândă. Germanii au încercat în acest fel să câștige simpatia și colaborarea muncitorilor calificați, de care avea atâta nevoie. Represiunea dură a fost rezervată în principal pentru intelectuali și politicieni, cărora dezlănțuirea luptelor celui de-al doilea război mondial le putea da unele speranțe de eliberare. Pe 28 octombrie 1939, cu ocazia aniversării zilei independenței Cehoslovaciei, au avut loc demonstrații de protest împotriva ocupației și, în timpul confruntărilor cu poliția, fost ucis studentul Jan Opletal. Poliția germană s-a folosit de demonstrațiile studențești generate de moartea lui Opletal ca pretext pentru închiderea facultăților. Nouă lideri ai mișcărilor studențești au fost împușcați, iar alți tineri au fost deportați în lagărele de concentrare. Portofoliul educației naționale a fost încredințat unui colaboraționist, colonelul Moravec . Hitler a considerat că von Neurath a acționat prea blând în timpul reprimării demonstrațiilor, l-a numit pe 24 septembrie ca adjunct al primului pe Reinhard Heydrich. De fapt, von Neurath a fost lipsit practic de orice putere. Din momentul în care a ajuns la Praga, Heydrich a luat măsuri hotărâte pentru înăsprirea regimului de ocupație. Prima sa măsură a fost să-l condamne la moarte pe prim-ministrul Alois Elias Mario R. Dederichs, Heydrich, Tallandier, Paris, 2007, pag.172. Între 27 septembrie și 29 noiembrie, Heydrich a dat ordine pentru executarea a peste 400 de cehi. Gestapoul a devenit din ce în ce mai activ în eliminarea oponenților. Mai mulți intelectuali au fost executați în această perioadă, printre ei fiind Vladislav Vančura (1942) și Julius Fučík (1943) .

În afara de politica de teroare, Heyndrich a încercat să câștige simpatia „părții sănătoase” a populației, prin îmbunătățirea rațiilor și lupta împotriva pieței negre. thumb|center|400 px | Jaroslav Krejčí, cancelar al Protectoratului, în timpul unui miting din Tábor. Peretele din spatele tribunei este decorat cu steagurile Reichului, ale Protectoratului și cu vulturul nazist cu aripile deschise „protectoare” deasupra leului Boemiei și vulturului Maraviei.

Persecuțiile rasiale Legea cehoslovacă, care urma exemplul legii austro-ungare de dinainte de primul război mondial recunoștea tuturor cetățenilor săi cetățenia cehoslovacă și naționalitatea, (cehă, slovacă, germană, evreiască, poloneză, maghiară, etc). În momentul ocupării țării de către naziști, această caracteristică a legii cehoslovace a fost folosită pentru stabilirea unor liste speciale pentru cetățenii supuși discriminării rasiale. Aceleași liste au fost folosite și după război, de data aceasta de guvernul de la Praga, pentru expulzarea germanilor din Cehoslovacia, ca urmare a punerii în practică a decretelor lui Beneš.

Persecutarea evreilor Încă din primele zile ale protectoratului „Reichsprotektor” Von Neurath a aplicat Legile de la Nürnberg în ceea ce privește statutul evreilor. Raul Hilberg, La destruction des Juifs d'Europe, Gallimard, collection Folio, 2006, vol. I, pag. 224 Evreii au fost excluși din societatea cehă printr-o serie întreagă de regulamente ale ocupantului german. Evreii trebuiau să poarte un semn special, libertatea lor de mișcare a fost limitată, li s-au oferit rații minime de alimente, li s-a interzis participarea la evenimentele culturale sau sportive, iar copiilor li s-a interzis accesul în instituțiile de învățământ. Histoire des pays tchèques, pag. 405 Ceva mai târziu, au fost confiscate proprietățile evreiești, iar evreii au fost deportați treptat în lagărul de concentrare Theresienstadt din Boemia. Acest lagăr a fost creat de naziști ca o „colonie evreiască model”. Cei mai mulți dintre cei 141.184 evreii care au trecut prin acest lagăr erau din Protectorat, în vreme ce alții erau veniți din Germania sau Austria. Până în cele din urmă, cei mai mulți evrei din Theresienstadt au fost transportați în lagărul de exterminare de la Auschwitz.Raul Hilberg, La destruction des Juifs d'Europe, Gallimard, collection Folio, 2006, vol. II, pag. 791

În conformitate cu un document german, la sfârșitul anului 1942, 69.677 de evrei din Protectorat fuseseră deportați. La sfârșitul războiului mai rămăseseră cam 6.550 de evrei nedeportați. Cei mai mulți evrei din această ultimă categorie erau membri ai familiilor mixte. Raul Hilberg, " The destruction of the Jewry of Europe ", Gallimard, collection Folio, on 2006 vol. II, pag. 849-850. .

Persecutarea țiganilor