Statul Israel (în ,; în , Dawlat Israil) este o republică parlamentară localizată în Orientul Mijlociu în sudul Levantului, de-a lungul malului de est al Mării Mediterane. Se învecinează cu Libanul în nord, Siria în nord-est, Iordania și Cisiordania în est, Egipt și Fâșia Gaza la sud-vest și conține caracteristici din punct de vedere geografic diverse în suprafața sa relativ mică. Conform cu legislația israeliană, capitala țării este din anul 1949 orașul Ierusalim, dar aproape toate celelalte țări nu o recunosc ca atare, întreținând misiuni diplomatice la Tel Aviv, de fapt, în orașele Tel Aviv, Herzliya, Ramat Gan etc Israelul este definit, în „Declarația de Independență” și în legile lui de bază, ca un „stat evreiesc și democratic” și este singurul stat din lume unde evreii sunt majoritari. Este împărțit în 6 districte.
În urma adoptării planului de împărțire a Palestinei din 1947 al Organizației Națiunilor Unite, pe data de 14 mai, 1948, odată cu expirarea Mandatului britanic pentru Palestina, David Ben-Gurion, președintele Organizației Sioniste și al Agenției Evreiești pentru Palestina, a proclamat independența Statului Israel în cadrul liniilor de împărțire teritorială cuprinse în decizia ONU. Liga Arabă și organizațiile palestiniene au respins atât decizia ONU de împărțire, cât și proclamarea unilaterală a independenței Israelului. Șase state arabe au declanșat cu Războiul arabo-israelian din 1948 lungul Conflict arabo-israelian, care avea ca scop distrugerea Israelului și „aruncarea evreilor în mare”. Ca urmare a rezultatelor războiului arabo-israelian din 1948-1949, teritoriul care ar fi trebuit, după hotărârea ONU (neacceptată de partea arabă), să revină unui stat arab palestinian, a fost, în cele din urmă, împărțit între Israel și două state arabe beligerante, Transiordania și Egiptul. În urma acordurilor de armistițiu încheiate în urma Războiului de Șase Zile din iunie 1967, porțiuni din teritoriile ocupate în acest conflict de către Israel - Ierusalimul de Est inclusiv Orașul vechi, Cisiordania, Peninsula Sinai, Fâșia Gaza și Înălțimile Golan, - au intrat in controlul Israelului. Peninsula Sinai a fost retrocedată Egiptului în urma unui tratat de pace, dar celelalte granițe încă nu au fost definite. Multe state consideră linia de încetare a focului din 1949 (armistițiul din 1949), așa numita „Linie verde”, ca o graniță temporară a Israelului, iar teritoriile ocupate de Israel în cursul războiului din iunie 1967, ca „teritoriile ocupate”. În urma Acordurilor de la Oslo din 1993-1995, Israelul controlează direct zonele C și B din Cisiordania (cea din urmă, în comun cu Autoritatea Națională Palestiniană), zona A fiind guvernată de Autoritatea Națională Palestiniană. Între 2005-2023 Fâșia Gaza a fost evacuată de trupele israeliene și de coloniști israelieni Guardian - Israel completes withdrawal from Gaza 22 august 2005[france24.com/en/live-news/20231027-israel-pummels-gaza-with-strikes-as-it-expands-ground-operations France 24 27 oct 2023 israel-pummels-gaza-with-strikes-as-it-expands-ground-operations]rămânând majoritatea timpului în stare de blocadă din cauza confruntării permanente între regimul Hamas din Gaza și Israel.
Populația din Israel - conform Biroului Central de Statistică israelian - care include toți cetățenii sau resortisanții, dar nu și muncitorii străini, în interiorul Israelului în sine și în așezările israeliene din „teritoriile ocupate”, a fost estimată în septembrie 2019 la 9.092.000 de oameni,după datele Oficiului Central de Statistică al Israelului- Haaretz - Ofer Aderet:In ajunul Anului Nou:circă nouă milioane de israelieni; 35,000 noi imigranți - accesat la 30 septembrie 2019 dintre care 6.744.200 sunt evrei. Cetățenii arabi, al doilea grup etnic ca mărime, include atât musulmani cât și creștini. Alte minorități sunt druzi, cerchezi, samariteni și armeni. La sfârșitul anului 2005, 93% din populația arabă din Ierusalimul de Est au căpătat statut de rezidență permanentă și 5% au avut cetățenie israeliană. În înălțimile Golan, druzii au dreptul să aleagă între cetățenia israeliană și cea siriană.Golan belongs to Syria, Druze protest
Israelul este o țară dezvoltată și o democrație reprezentativă, cu un sistem parlamentar și vot universal.. "A current list of liberal democracies includes: Andorra, Argentina, ... , Cyprus, ... , Israel, ..." Prim-ministrul Israelului servește ca șef al guvernului, iar Knessetul, cu cei 120 de membri, servește ca organism legislativ unicameral.
Israelul este una dintre țările cu cea mai mare speranță de viață din lume.WHO: Life expectancy in Israel among highest in the world Haaretz, May, 2009.
Pe plan economic, deși țara era lipsită, până nu demult, de resurse naturale (în anii 2011-2012 s-au descoperit rezerve de gaze naturale în aria maritimă mediterană aparținând Israelului) în 2023 produsul intern brut nominal (PIB) israelian s-a situat pe locul 29 din lume și locul 13 în PIB pe cap de locuitor. Statul are un indice foarte mare în clasamentul Indicelui Dezvoltării Umane. world population review 2026 În 2010, Israelul a aderat la OCDE. thumb|130px|Israelul văzut din satelit, în ianuarie 2003 thumb|Ierusalimul văzut dinspre Muntele Măslinilor
Etimologie 180px|thumb|upright|Steaua lui David - Poster pentru recrutarea evreilor în Primul Război Mondial, publicat în „American Jewish magazines” (în )
La proclamarea independenței în 14 mai 1948, noul stat evreiesc a fost denumit oficial Medinat Israel, sau Statul Israel (după ce au fost examinate alte nume, istorice și religioase, inclusiv „Eretz Israel” („Țara Israel”), „Tzion” Sion, și „Yehuda” (Iudeea). În primele săptămâni de independență, guvernul a ales termenul de „israelian”, pentru a indica un cetățean al Israelului, cu anunțul oficial făcut de către ministrul de externe, Moshe Sharett.
Numele Israel a fost folosit în cursul istoriei în utilizarea comună și religioasă, pentru a face referire la Regatul Israel antic, la noțiunea geografică a Țării lui Israel sau la întregul poporul evreu. În conformitate cu Biblia ebraică „numele de Israel” a fost dat patriarhului Iacov (Standard , ; Septuaginta ; „lupta cu Dumnezeu”), entry "Jacob". după ce s-a luptat cu succes cu un înger al lui Dumnezeu."And he said, Thy name shall be called no more Jacob, but Israel: for as a prince hast thou power with God and with men, and hast prevailed." (Genesis, 32:28, 35:10). See also Hosea 12:5 . Cei doisprezece fii ai lui, Iacov, au devenit strămoșii israeliților, de asemenea, cunoscute sub numele de douăsprezece seminții ale lui Israel, sau copiii lui Israel. Iacov și fiii săi au trăit în Canaan, dar au fost forțați de foamete să meargă în Egipt timp de patru generații până la Moise, un stră-strănepot lui Iacov, care a condus israeliții înapoi în Canaan, în „Exodul”. Cel mai vechi artefact arheologic, care menționează cuvântul „Israel" este Stela lui Merneptah din Egiptul antic (datată la sfârșitul secolului al 13-lea î.en).. "The Merneptah Stele... is arguably the oldest evidence outside the Bible for the existence of Israel as early as the 13th century BCE."
Zona este, de asemenea, cunoscută sub numele de Țara Sfântă, fiind sfântă pentru toate religiile avraamice, inclusiv creștinism, iudaism, islam și credința bahaistă. Înainte de Declarația de Independență a Israelului din 1948, întreaga regiune a fost cunoscută sub nume diferite, inclusiv: Țara Israelului (Eretz Israel) (pentru evrei), Siria de Sud, Siria Palestina, Regatul Ierusalimului, în antichitate - Iudaea, Coele-Siria, Regatul Israel și Regatul Iudeei, Retienu, Canaan și, în epoca modernă în special, Palestina (în arabă Siria de sud sau Falastin).
Istorie
Antichitate thumb|240px|Masada, simbol naționalthumb|240px|Sinagoga antică Kfar Bar'amJudaism in late antiquity, Jacob Neusner, Bertold Spuler, Hady R Idris, BRILL, 2001, p. 155Art and Judaism in the Greco-Roman world: toward a new Jewish archaeology, Steven Fine, Cambridge University Press, 2005, pp. 13–14 thumb|240px|Cucerirea Ierusalimului în Prima Cruciadă (1099) - dintr-un manuscris medieval Noțiunea de „Țara Israel”, cunoscută în ebraică ca Eretz Yisrael (sau în pronunția așkenază și în limba idiș Eretz Yisroel), a fost importantă și sacră pentru poporul evreu din timpurile biblice. Potrivit Pentateuh, Dumnezeu le-a promis țara celor trei patriarhi ai poporului evreu, Avraam, Isaac și Iacov.From the King James Version of the Bible: "And the Lord thy God will bring thee into the land which thy fathers possessed, and thou shalt possess it; and he will do thee good, and multiply thee above thy fathers." (Deuteronomy, 30:5).From the King James Version of the Bible: "But if ye turn unto me, and keep my commandments, and do them; though there were of you cast out unto the uttermost part of the heaven, yet will I gather them from thence, and will bring them unto the place that I have chosen to set my name there." (Nehemiah, 1:9). Pe baza Scripturii, perioada celor trei Patriarhi a fost plasată undeva la începutul celui de-al doilea mileniu î.Hr., iar primul Regat Israel a fost stabilit în jurul secolului al 11-lea î.Hr.. Ulterior el s-a divizat în regatul Israel și cel al Iudeei sau Iuda, care au dăinuit în următorii 400 ani, fiind cunoscute din Biblie și din diverse surse extrabiblice.. "For a thousand years Jerusalem was the seat of Jewish sovereignty, the household site of kings, the location of its legislative councils and courts." După căderea Regatului de nord al Israelului în 722 î.Hr. regatul Iudeei a persistat până la cucerirea babiloniană în 586 î.e.n. Până la cuceririle musulmane din secolul al 7-lea EC (pe o perioadă de peste 1500 de ani), regiunea a stat sub dominație asiriană, babiloniană, persană, greacă seleucidă, a cunoscut din nou o perioadă de independență vreme de două secole sub regatul ebraic al Hasmoneilor și Antipatrizilor , apoi a ajuns sub dominație romană, persană sasanidă și bizantină. Prezența evreiască din regiune s-a diminuat considerabil după eșecul revoltei Bar Kochba împotriva Imperiului Roman în 132 EC.Oppenheimer, A'haron and Oppenheimer, Nili. Between Rome and Babylon: Studies in Jewish Leadership and Society. Mohr Siebeck, 2005, p. 2. Cu toate acestea, a persistat permanent o mică colectivitate evreiească, iar Galileea a devenit centrul său religios. Mișna și o parte din Talmud, texte centrale evreiești, au fost compuse in timpul secolelor 2 și 4 EC la Tiberias și Ierusalim. În 635 EC, regiunea, inclusiv Ierusalimul, au fost cucerite de către arabi și au rămas sub control musulman arab sau turc, cu o paranteză creștină cruciată, pentru următorii 1300 de ani. Controlul regiunii a fost transferat în următorele șase secole între Califatul Umayyad, cel Abbasid și state ale cruciaților, înainte de a fi cucerită de sultanii mameluci începând cu 1260. În 1516, regiunea a fost cucerită de Imperiul Otoman și a rămas sub dominație turcească până la începutul secolului al 20-lea.
Sionismul și mandatul britanic
thumb|210px|left|Theodor Herzl, vizionar al Statului Evreu, în 1901|upright