Grigore Sălceanu () a fost un poet și dramaturg român, membru titular al Uniunii Scriitorilor din România.
Biografie Grigore Sălceanu a făcut studiile primare la Galați, a continuat studiile liceale la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați, apoi la Liceul „Spiru Haret” din Tulcea și Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța (absolvent sesiunea iunie 1921-1922).
Din 1922 a urmat Facultatea de Litere și Filozofie la Universitatea din București. În acest timp a frecventat și cenaclul literar condus de criticul Mihail Dragomirescu. A înființat revista Pagini dobrogene (1926-1927) și s-a numărat printre membrii fondatori ai revistei Pontice.
A continuat studiile la Sorbona, unde a urmat cursurile unor profesori ca Daniel Mornet, André Le Breton, Gustave Michaud.
După terminarea studiilor și întoarcerea în țară a fost numit profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța, devenind titularul catedrei de limba franceză. Ca profesor, a început să colaboreze la revistele: Analele Dobrogei, Convorbiri literare, Ritmul vremii, Salonul literar, Făt-Frumos, Universul literar, Gazeta literară și în special la revista Tomis.
În 1936 a întemeiat la Constanța un cenaclu literar, pe care l-a condus timp de 20 de ani, îndrumând tinerele talente dobrogene. Membru în Consiliul artistic al Teatrului de Stat din Constanța, care în 9 octombrie 1958 fusese constituit într-o formulă experimentală, unică pe țară.
Deși a abordat și genul dramatic, fiind autor a două piese de teatru - „Ovidius” și „Hyperion”, ambele puse în scenă, este cunoscut mai ales ca poet care și-a dedicat versurile mării, motivul marin fiind leit motivul în majoritatea poeziilor sale.
Grigore Sălceanu s-a ocupat și de traduceri, traducând din limba franceză în română poemele Omul și marea de Charles Baudelaire, Napoleon II de Victor Hugo și Nevermore de Paul Verlaine.
Grigore Sălceanu a tradus în limba franceză poemul Luceafărul de Mihai Eminescu și poeziile populare Miorița și Meșterul Manole.
Ca dramaturg a debutat cu „Întâia sărutare”, piesă care a fost difuzată inițial la radio, ca, mai apoi, să fie tipărită în anul 1936.
În ultimii ani din viață și-a dedicat timpul scrierii romanului autobiografic „Furtuni și limanuri”, aflat în planul de apariții al editurii „Albatros” pe anul 1981, dar care nu a văzut lumina tiparului.
Scrieri Volume de versuri: Flori de mare (1928) Fierbea azi-noapte marea (1933) Basmul Smeilor (poeme feerice) (1934) Feerie (1936) Nopți pontice (1937) Fata de împărat (1941) Poemul creațiunii (1942)
Dramaturgie: Ovidius, (tragedie în cinci acte) Tropaeum Traiani (dramă în versuri) Ambele piese au fost jucate pe scena Teatrului Dramatic din Constanța. Decebal (piesă în versuri) Turnul de rubin (piesă în proză) Țara vânturilor (piesă în proză)
Premii și distincții Premiul pentru poezie al Institutului de literatură pentru traducerile din lirica franceză (1925) Premiul de poezie „Ioan N. Roman” pentru poemul „Bairamdede” (1934) Premiul „Adamachi” decernat de Academia Română, pentru poemul Fata de împărat (1943)
A fost decorat în 20 aprilie 1971 cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.Decretul nr. 138 din 20 aprilie 1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, text publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România din 31 decembrie 1971.
Note
Bibliografie
Oameni în memoria Galațiului : Aniversări 2011. Galați: Axis Libri, 2013 Oprea Nedelcu, Ion Petrulias și Gheorghe Hîncu , Cultura, Știința și arta în județul Galați : Dicționar biobibliografic, Galați, 1973
Categorie:Nașteri în 1901 Categorie:Decese în 1980 Categorie:Poeți români din secolul al XX-lea Categorie:Membri ai Uniunii Scriitorilor din România Categorie:Gălățeni