Echipa națională de fotbal a Lituaniei este controlată de către Federația Lituaniană de Fotbal. A jucat primul meci în 1923. În 1940 Lituania a fost anexată de către Uniunea Sovietică; țara și-a reproclamat independența în 1990 și a jucat primul meci din această postură cu Georgia pe 27 mai în același an.

Istoria recentă În anii 1990, Lituania a reușit o prestație respectabilă în calificările pentru Campionatul Mondial și Campionatul European: locul trei în grupă, atât la calificările pentru Euro 96, cât și la cele pentru Campionatul Mondial 1998. La calificările pentru Euro 2004, au fost de asemenea un adversar demn de luat în seamă, reușind un egal în deplasare cu Germania și o victorie acasă împotriva Scoției; cu toate acestea, o înfrângere cu scorul de 1-0 în fața Scoției din meciul final le-a spulberat speranțele. Deși au terminat pe locul 5 în grupa de calificare pentru Campionatul Mondial 2006, Lituania nu a fost deloc un adversar acceptabil.

Lituania a remizat cu campionii mondiali Italia 1-1 la Napoli într-un meci de calificare pentru Euro 2008 pe 2 septembrie 2006, primul meci competițional al Italiei după finala Campionatului Mondial.

Evoluții în Cupa Mondială 1930 - Nu a participat 1934 - Nu s-a calificat 1938 - Nu s-a calificat 1950 până în 1990 - Nu a participat, era parte a URSS 1994 până în 2018 - Nu s-a calificat

Evoluții în Campionatul European 1960 până în 1992 - Nu a participat, era parte a URSS 1996 până în 2020 - Nu s-a calificat

Lot Lituania Număr Jucător Club în 2006/07 Data nașterii Portari 1 Žydrūnas Karčemarskas Dinamo Moscova 24 mai, 1983 (24 de ani) 2 Paulius Gribauskas Oțelul Galați 2 ianuarie, 1984 (24 de ani) 2 Saulius Klevinskas FK Sūduva 2 aprilie, 1984 (23 de ani) Fundași -- Vidas Alunderis Zagłębie Lubin 27 martie, 1979 (28 de ani) 3 Rolandas Džiaukštas Saturn Ramenskoe 1 iunie, 1978 (29 de ani) 15 Irmantas Zelmikas Tavriya Simferopol 3 ianuarie, 1980 (28 de ani) 5 Andrius Skerla Korona Kielce 29 aprilie, 1977 (30 de ani) 2 Marius Stankevičius Brescia 15 iulie, 1981 (26 de ani) -- Darius Žutautas FK Khazar Lenkoran 30 septembrie, 1978 (29 de ani) 6 Tomas Žvirgždauskas Halmstad 18 martie, 1975 (32 de ani) 4 Gediminas Paulauskas Ekranas 27 octombrie, 1982 (25 de ani) Mijlocași -- Deividas Šemberas CSKA 8 septembrie, 1978 (29 de ani) 18 Deividas Česnauskis Hearts 5 februarie, 1984 (23 de ani) 10 Mindaugas Kalonas Liepājas Metalurgs 28 februarie, 1984 (23 de ani) 17 Tomas Tamošauskas Liepājas Metalurgs 22 mai, 1983 (24 de ani) 14 Aidas Preikšaitis Vėtra 15 iulie, 1970 (37 de ani) 7 Mantas Savėnas Ekranas 27 august, 1982 (25 de ani) -- Vitalijus Kavaliauskas Ekranas 2 iulie, 1983 (24 de ani) 13 Saulius Mikoliūnas Hearts 6 septembrie, 1983 (24 de ani) 16 Marius Žaliūkas Hearts 10 noiembrie, 1983 (24 de ani) Atacanți 10 Tomas Danilevičius U.S. Grosseto F.C. 18 iulie, 1978 (29 de ani) 9 Edgaras Jankauskas AEK Larnaca 12 martie, 1975 (32 de ani) 11 Robertas Poškus FC Rostov 5 mai, 1979 (28 de ani) -- Tomas Radzinevičius SK České Budějovice 5 iunie, 1981 (26 de ani) -- Povilas Lukšys Ekranas 7 iulie, 1979 (28 de ani) 8 Tadas Labukas Oțelul Galati 10 ianuarie, 1984 (24 de ani) -- Andrius Velička Hearts 5 aprilie, 1979 (28 de ani)

Jucători faimoși Golgeteri

#NumeCarierăGoluri (apariții)Goluri pe meci1. Tomas Danilevičius1998 – 19 (59)0,332.Antanas Lingis1928 – 193812 (33)0,363.Edgaras Jankauskas1991 – 200710 (56)0,184.Virginijus Baltušnikas1990 – 19979 (42)0,215Jaroslavas Citavičius1926 – 19338 (24)0,336.Valdas Ivanauskas1990 – 20008 (28)0,297.Darius Maciulevičius1991 – 20058 (38)0,228. Robertas Poškus1996 – 8 (41)0,39. Tomas Ražanauskas1995 – 20097 (40)0,1910.Igoris Morinas1996 – 20077 (52)0,14

Cei mai selecționați jucători #JucătorCarierăMeciuriGoluri1. Andrius Skerla 1996 –7512. Deividas Šemberas 1996 – 6703.Aurelijus Skarbalius1991 – 20056554.Gintaras Staučė1992 – 20046105. Tomas Danilevičius 1998 –59196.Edgaras Jankauskas1991 – 20085610Andrėjus Tereškinas1991 – 20005638.Tomas Žvirgždauskas1998 – 20075509.Igoris Morinas1996 – 200751710. Marius Stankevičius2002 -494

Note

Legături externe Site-ul oficial al Federației Lituaniane de Fotbal Știri despre fotbalul lituanian (site neoficial) Meciurile naționalei Lituaniei din perioada 1923-1930

Categorie:Fotbal în Lituania Lituania