Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în județul Maramureș, pe teritoriul administrativ al comunei Săcel.

Localizare Aria naturală se află în partea estică a Munților Rodnei (parte din gruparea nordică a Carpaților Orientali), pe versantul sudic al Muntelui Măgura, în extremitatea sud estică a județului Maramureș (aproape de limita teritorială cu județul Bistrița-Năsăud), în partea estică a satului SăcelProtectedPlanet.net - Peștera și izbucul Izvorul Albastru al Izei - delimitarea ariei protejate.

Descriere Rezervația naturală (înființată în anul 1977) declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000Legea Nr. 5 din 6 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000 , accesat la 29 iulie 2013 (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) se întinde pe o suprafață de 100 hectareApmmm.anpm.ro - Agenția pentru Protecția Mediului Maramureș ; accesat la 29 iulie 2013 și este înclusă în Parcul Național Munții RodneiParcrodna.ro - Larcul Național Munții Rodnei - Arii protejate incluse în parc; accesat la 29 iulie 2013.

Aria naturală reprezintă o zonă montană (doline, văii, canioane, stâncării, peșteri) unde la intrare în Peștera Izvorul Albastru al Izei, apele pârâului Măgurii intră în subteranul Vârfului Măgurii, străpungând stâncăriile (printr-un canion și formând mici cascade), fenomene carstice impresionante dezvoltate în calcare eocene atribuite perioadei de mijloc a paleogenuluiMarasilva.ro - Arii protejate în județul Maramureș - Izvorul Albastru al Izei ; accesat la 29 iulie 2013.

Denumirea acestei arii protejate geologice și peisagistice provine de la nuanța verzui-albăstruie a izvorului carstic, unul din afluenții de obârșie ai râului Iza.

Atracții turistice În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice, muzee, arii protejate, zone naturale), astfel:

Mănăstirea Moisei, complex monahal cu biserică de lemn, biserică de zid, chilii, grădiniManastireamoisei.ro - Mănăstirea Moisei, județul Maramureș - Website-ul oficial ; accesat la 29 iulie 2013 Biserica de lemn din Mănăstirea Moisei cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construcție 1672, monument istoric Biserica "Sf. Apostoli Petru și Pavel" din Săcel, construcție 1909, monument istoric Parcul Natural Munții Maramureșului Parcul Național Munții Rodnei Rezervația naturală Izvorul Bătrâna (0,50 ha) Peștera din Dealul Solovan, arie naturală declarată monument natural Mori țărănești de apă în satul Săcel Trasee montane în Munții Rodnei Valea Izei Atelierul de lucru și cuptorul olarului Tănase Burnar (fiul renumitului meșter olar Tanase Cocean), ultimul meșter care lucrează ceramică de SăcelSăcel Maramureș - Tănase Burnar - Ceramist - Ceramică dacică ; accesat la 29 iulie 2013 Vezi și Lista rezervațiilor naturale din județul Maramureș Listă de rezervații naturale din România

Legături externe Atracții naturale din Maramureș - Izvorul Albastru al Izei , turismland.ro (Autor: Anca Savu) Mândru de Maramureș - Rezervația naturală Izvorul Albastru al Izei, gazetademaramureș.ro

Note

Categorie:Rezervații naturale din județul Maramureș Categorie:Munții Rodnei Categorie:Turismul în județul Maramureș