„Corbul” (original în limba engleză The Raven) este un poem narativ al scriitorului american Edgar Allan Poe, publicat pentru prima dată în ianuarie 1845. El este adesea evidențiat datorită muzicalității versurilor, a limbajului stilizat și a atmosferei supranaturale. Poemul relatează vizita misterioasă a unui corb vorbitor în locuința unui bărbat îndoliat, asistând la căderea lentă a acestuia într-o stare de nebunie. Bărbatul, adesea identificat ca fiind un student,Meyers, 163Silverman, 239 plânge moartea iubitei sale, Lenore. Șezând pe un bust ce o reprezintă pe zeița Pallas Atena, corbul pare să agraveze suferința naratorului prin repetarea constantă a cuvântului „Nevermore”.Deși cuvântul „nevermore” este tradus prin „niciodată” în unele ediții, adesea este păstrat cuvântul original în limba engleză. Poemul are o serie de influențe din folclor și antichitatea clasică.
Poe a susținut că a scris poemul logic și metodic, dorind să creeze un poem care să aibă succes atât critic, cât și la masele de oameni, precum a explicat în eseul „Filosofia creației poetice” (1846). „Corbul” a fost parțial inspirat de corbul vorbitor din romanul Barnaby Rudge al lui Charles Dickens.Kopley & Hayes, 192 Poe a folosit ritmul complex și măsura din poemul „Lady Geraldine's Courtship” de Elizabeth Barrett, făcând de asemenea uz de rimă internă și aliterație.
„Corbul” a apărut prima dată pe 29 ianuarie 1845 în New York Evening Mirror. Publicarea poemului l-a făcut cunoscut pe Poe în timpul vieții, dar nu i-a adus venituri substanțiale. Poemul a fost curând retipărit, parodiat și ilustrat. Opinia criticilor este împărțită în ceea ce privește valoarea sa literară, dar „Corbul” rămâne totuși unul din cele mai faimoase poeme scrise vreodată.Silverman, 237
Intriga <div style="margin-left: 4px; margin-bottom: -1.5em; margin-top: -1.5em"> „Stînd, cîndva, la miez de noapte, istovit, furat de șoapte Din oracole cețoase, cărți cu tîlc tulburător, Piroteam, uitînd de toate, cînd deodată-aud cum bate, Cineva părea că bate – bate-n ușa mea ușor. «E vreun trecător – gîndit-am – și-a bătut întîmplător. Doar atît, un trecător.»”Traducerea versurilor în limba română s-a făcut folosind varianta din lucrarea „Mihu Dragomir, Poezii și poeme, Editura Tineretului, București, 1963.”
thumb|upright|„N-a-ncercat vreo plecăciune de salut”. Ilustrație de Gustave Doré (1884). „Corbul” prezintă un narator anonim care, într-o noapte tristă de decembrie, citește „cărți cu tâlc tulburător” ca un mijloc de a uita de pierderea iubitei sale Lenore. El aude o bătaie în ușă fără să fie nimeni acolo și simte brusc că tâmplele îi „ardeau văpaie”.Poe, 774 Bătaia se repetă puțin mai tare, iar naratorul își dă seama că zgomotul provine de la fereastra sa. El deschide geamul pentru a cerceta sursa zgomotului și atunci un corb intră în cameră „c-un foșnet grav de-aripă”. Fără să-i acorde atenție bărbatului, corbul se așează pe un bust al zeiței Pallas Atena aflat deasupra ușii.
Amuzat de dispoziția serioasă a corbului, bărbatul îi cere păsării să-și spună numele. Singurul răspuns al corbului este „Nevermore”. Naratorul este surprins de faptul că pasărea vorbește, deși ea nu rostește decât acel cuvânt. El își spune singur că „prietenul” său corbul va zbura din viața sa ca și „mulți prieteni, mulți, ca-n zbor” sau ca speranțele pe care le-a avut odată. Ca și cum i-ar răspunde, corbul rostește din nou „Nevermore”. Naratorul ajunge la concluzia că pasărea a învățat cuvântul „Nevermore” de la un stăpân nefericit și că este singurul cuvânt pe care îl știe.
Cu toate acestea, naratorul își trage scaunul drept în fața corbului, dorind să afle mai multe despre el. El se gândește un moment în tăcere, iar mintea îi fuge din nou la pierduta sa Lenore. Începe să creadă că aerul devine mai dens și că simte prezența îngerilor și se întreabă dacă Dumnezeu îi trimite un semn că ar trebui să o uite pe Lenore. Pasărea îi răspunde din nou negativ, sugerând că el nu se poate elibera de propriile amintiri. Naratorul se înfurie, numind corbul „sol al Beznei” și „profet”. Într-un final, el întreabă corbul dacă se va întâlni cu Lenore în Rai. Când corbul îi răspunde cu același cuvânt, naratorul țipă și îi comandă să se întoarcă pe „țărmul Nopții”, dar pasărea nu se mișcă. „De-atunci, pe totdeauna, Corbul stă, și stă într-una” pe bustul zeiței Pallas Atena, rămânând acolo pentru totdeauna. Autorul mărturisește atunci că sufletul lui este prins sub umbra corbului și că nu se mai ridica „Niciodată – Nevermore!”.
Scrierea poemului
Poe a profitat de succesul poemului, scriind un eseu numit „Filosofia creației poetice” (1846), în care detaliază modul în care a fost compus „Corbul”. Descrierea prezentată este probabil exagerată, cu toate că eseul oferă o vedere de ansamblu asupra teoriei literare a lui Poe.Krutch, 98 Acesta explică că fiecare componentă a poemului are o bază logică: corbul intră în cameră pentru a evita o furtună (în „miez de noapte” într-un „decembrie cu zloată”), iar așezarea sa pe un bust alb pal, avea intenția de a crea un contrast vizual în comparație cu pasărea, ce era neagră. Autorul susține că niciun aspect al poemului nu a fost întâmplător, fiind controlat total de către el.Silverman, 295–296 Chiar termenul „Nevermore”, susține Poe, este folosit datorită efectului creat de sunetele vocalice lungi (cu toate că este posibil să fi fost inspirat de George Gordon Byron sau Henry Wadsworth Longfellow).Forsythe, 439–452 Poe a mai folosit sunetul produs de vocala „o” lungă și în alte poeme: „no more” în „Tăcere” sau „evermore” în „Viermele biruitor”. Subiectul în sine, a declarat Poe, a fost ales deoarece „moartea ... unei femei frumoase este fără îndoială cea mai poetică temă din lume”. Spusă de „buzele... unui îndrăgostit îndoliat” este modul mai potrivit pentru a obține efectul scontat. Pe lângă tema de esență poetică, este posibil ca Lenore să fi fost inspirată de evenimente reale din viața lui Poe precum pierderea timpurie a mamei sale, Eliza Poe, sau lunga boală suportată de soția lui, Virginia. În esență, Poe consideră „Corbul” un experiment de a „mulțumi atât gustul mulțimii, cât și al criticilor”, fiind accesibil atât masei, cât și înaltelor cercuri literare. Nu este cunoscută durata de lucru a poetului la „Corbul”, existând unele teorii ce susțin că acest lucru a durat o singură zi, în timp ce alte teorii susțin că scrierea poemului a durat zece ani. Poe a recitat un poem ce se crede că a fost o versiune de început a „Corbul”-ui în 1843 în Saratoga, New York. Este posibil ca o variantă timpurie să fi conținut o bufniță.Weiss, 185
Istoricul publicării
Poe i-a arătat pentru prima dată poemul prietenului și fost angajator, George Rex Graham de la Graham's Magazine, în Philadelphia. Graham a refuzat creația, care e posibil să nu fi fost în varianta finală, cu toate că i-a dat 15 dolari lui Poe din milă.Hoffman, 79 Poe a încercat apoi să vândă „Corbul” publicației The American Review, primind 9 dolari.Ostrom, 5 Aceasta a publicat-o în ediția sa din februarie 1845, sub pseudonimul „Quarles”, o aluzie la poetul englez Francis Quarles.Silverman, 530 fără a face cunoscut numele autorului. Prima dată când numele lui Poe a fost publicat alături de poezie a avut loc la 29 ianuarie 1845 în Evening Mirror. Nathaniel Parker Willis, editor la Evening Mirror, a descris poemul în introducere ca fiind „neîntrecut în poezia engleză datorită conceperii delicate, ingenuității de maestru în versificație, precum și consistenței, menținute de elevarea imaginativă... Va rămâne în mintea tuturor celor care îl vor citi”. În urma acestei publicări, poemul a apărut în mai multe ziare de-a lungul Statelor Unite, inclusiv New York Tribune (4 februarie 1845), Broadway Journal (nr. 1, 8 februarie 1845), Southern Literary Messenger (vol. 11, martie 1845), Literary Emporium (vol. 2, decembrie 1845), Saturday Courier (nr. 16, 25 iulie 1846) și Richmond Examiner (25 septembrie 1849). A apărut și în numeroase antologii, începând cu Poets and Poetry of America, realizată de Rufus Wilmot Griswold in 1847.
Succesul imediat al „Corbul”-ui i-a făcut pe cei de la editura G. P. Putnam's Sons să publice o colecție cu proza lui Poe, intitulată Tales (Povestiri) în iunie 1845; aceasta a fost prima lui carte publicată în ultimii cinci ani.Meyers, 177 Au publicat și o colecție de poezii intitulată The Raven and Other Poems (Corbul și alte poeme) pe 19 noiembrie 1845.Thomas & Jackson, 591 Micul volum, primul de acest fel din ultimii 14 ani ai lui Poe,Peeples, 136 avea 100 de pagini și era distribuit pentru 31 de cenți.Silverman, 299 Pe lângă acest poem, au mai fost incluse și altele precum: „Viermele biruitor”, „Ulalume”, „Palatul bântuit”, plus alte 13 poezii.Sova, 209 În prefață, Poe le-a numit „fleacuri”, care au fost modificate fără permisiunea sa.
Ilustratori thumb|right|„Știu, eu n-am să scap din umbra-i nemișcată pe covor.” Ilustrație de Dore. Publicările ulterioare ale poemului au inclus desene realizate de ilustratori bine cunoscuți. „Corbul” a apărut în anul 1858 într-o antologie britanică dedicată lui Poe, cu ilustrații de John Tenniel, cunoscut pentru realizarea ilustrațiilor din Alice în Țara Minunilor (The Poetical Works of Edgar Allan Poe: With Original Memoir, London: Sampson Low). Poemul a fost publicat independent, cu xilogravură de Gustave Doré în 1884 (New York: Harper & Brothers). Doré a murit înainte de publicare.Scholnick, Robert J. "In Defense of Beauty: Stedman and the Recognition of Poe in America, 1880-1910", inclus în vol. Poe and His Times: The Artist and His Milieu, editat de Benjamin Franklin Fisher IV. Baltimore: The Edgar Allan Poe Society, 1990. p. 262. ISBN 0-9616449-2-3 În 1875, o ediție franceză, cu text în limbile franceză și engleză, a fost publicată cu litografie de Édouard Manet, fiind tradusă de poetul simbolist Stéphane Mallarmé. Mai mulți artiști ai secolului al XX-lea și al secolului al XXI-lea au creat ilustrații bazate pe poem, inclusiv Edmund Dulac, István Orosz - Anamorphic illustration for "The Raven" - the same illustration with a chrome-plated brass cylinder și Ryan Price.
Analiză
Poe a scris poemul ca o povestire, fără să creeze o alegorie sau să cadă în didacticism. Tema principală este cea a devotamentului veșnic.Cornelius, Kay. „Biography of Edgar Allan Poe” in Bloom's BioCritiques: Edgar Allan Poe, Harold Bloom, ed. Philadelphia: Chelsea House Publishers, 2002. p. 21. ISBN 0-7910-6173-6 Naratorul este prins între dorința de a uita și cea de a-și aminti, părând că simte plăcere să se concentreze pe pierderea suferită.Kopley & Hayes, 194 Naratorul presupune că „Nevermore” e singurul cuvânt pe care îl cunoaște, „de-altele-i neștiutor”, dar continuă să-i pună întrebări, cu toate că știe răspunsul. Întrebările sunt puse atunci, cu scopul anumit de a incita sentimentul de pierdere și de a se subaprecia.Hoffman, 74 Poe nu lămurește dacă pasărea chiar știe ce spune sau intenția a fost de a cauza o reacție în naratorul poemului.Hirsch, 195-196 Naratorul este prezentat la început ca fiind slăbit și obosit, devenind pe parcurs plin de regrete, înainte de a trece la o stare de furie și în final la una de nebunie.Hoffman, 73–74 Christopher F. S. Maligec sugerează că poemul este un paraklausithyron elegiac, un motiv poetic din Grecia și Roma Antică, ce consistă în lamentarea unui exclus la ușile închise ale iubitei.Maligec, Christopher F. S. „'The Raven' as an Elegiac Paraclausithyron”, Poe Studies vol. 42, 2009. pp. 87-97. DOI: 10.1111/j.1947-4697.2009.00015.x
Influențe thumb|left|„Sus, pe bust, se-opri din zbor”. Așezarea corbului pe bustul zeiței Pallas Atena, un simbol al înțelepciunii, are ca scop prezentarea naratorului ca elev. Ilustrație de Édouard Manet pentru traducerea lui Stéphane Mallarmé', Le Corbeau (1875).