Republica Congo (; Kongo: Repubilika ya Kongo; Lingala: Republiki ya Kongó), cunoscută și ca Republica Congo, Congo de Vest, Congo-Brazzaville sau simplu Congo, este o țara situată în Africa Centrală. Este mărginită de cinci țări: Gabon și Oceanul Atlantic la vest; Camerun în partea de nord-vest; Republica Centrafricană la nord-est; Republica Democrată Congo în partea de est și de sud; și de exclava angoleză Cabinda în partea de sud-vest.
Regiunea a fost dominată de triburi vorbitoare de limba Bantu, care au construit căi de comerț înspre Bazinul Fluviului Congo. Congo-Brazzaville a fost parte din colonia franceză "Africa Ecuatorială". După obținerea independenței în 1960, colonia "Congo-ul Francez" a devenit Republica Congo. Republica Populară Congo a fost o perioadă de dictatură marxist-leninistă, când exista doar un singur partid în perioada 1970-1991. Alegeri libere la care au participat mai multe partide se țin din 1992, cu toate că un guvern ales democratic a fost demis în anul 1997, în urma Războiul Civil din Republica Congo, și președintele Denis Sasssou Nguesso a condus țara 26 de ani din ultimii 36 de ani, cât a făcut parte din viața politică.
Stabilitatea politică și dezvoltarea producției de hidrocarburi a făcut din Republica Congo al patrulea cel mai mare producător de petrol din Golful Guinea, oferind țării o relativă prosperitate, în ciuda instabilității din unele zone și distribuirea petrolului neuniform pe cuprinsul țării.
Țara are cel mai mare aport la PIB din exporturi, însumând 47%.
Istorie
Perioada pre-colonială
Populația vorbitoare de Bantu, care au fondat triburi în timpul expansiunii Bantu, au strămutat și absorbit, în mare măsură, primii locuitori ai regiunii, poporul Pigmei, în jurul anului 1500 î.Hr.; Bakongo, un grup etnic Bantu care de asemenea a ocupat părți unde, în prezent, se află Angola, Gabon și Repubica Democrată Congo, au format afinitățile etnice, dar și rivalități între aceste țări. Mai multe regate Bantu — mai notabile: Kongo, Loango, și Teke—au realizat rute comerciale spre bazinul Fluviului Congo.
Exploratorul portughez Diogo Cão a ajuns la gura de vărsare a fluviului Congo în anul 1448. Relațiile comerciale au crescut rapid între Regatele Bantu și negustorii europeni care tranzacționau diferite mărfuri, produse manufacturiere și oameni capturați din hinterlanduri. După ce a fost un centru pentru comerțul transatlantic timp de secole, colonizarea directă de către europeni a Deltei Fluviului Congo a început spre sfârșitul sec al XIX-lea, ulterior erodând puterea populației Bantu din regiune.Boxer, C. R. The Portuguese Seaborne Empire, 1415–1825, A. A. Knopf, 1969, ISBN 0090979400
Perioada Colonială Franceză Zona din nordul fluviului Congo a ajuns sub stăpânire franceză în 1880, în urma tratatului lui Pierre de Brazza cu Regele Makoko din Bateke.Olson, James S. & Shadle, Robert. Historical Dictionary of European Imperialism, p. 225. Greenwood Publishing Group, 1991. ISBN 0-313-26257-8. Accessed 9 octombrie 2011. Colonia Congo a devenit cunoscută la început drept “Congo-ul Francez”, apoi ca “Congo-ul de Mijloc” în 1903. În 1908, Franța a organizat Africa Ecuatorială Franceză (AEF), care cuprindea Congo-ul de Mijloc, Gabon, Ciad, și Oubangui-Chari (în prezent, Republica Centrafricană). Francezii au pus capitala federală la Brazzaville. Dezvoltarea economică din primii 50 de ani de conducere colonială în Congo s-a centrat pe extracția de resurse naturale. Metodele erau de multe ori brutale: construcția Congo–Ocean Railroad după Primul Război Mondial se estimează că a costat 14.000 de livre.
În timpul Ocupației naziste a Franței din timpul celui de Al Doilea Război mondial, Brazzaville a funcționat drept capitală simbolică a Franței Libere între anii 1940 și 1943.United States State Department. Office of the Historian. A Guide to the United States' History of Recognition, Diplomatic, and Consular Relations, by Country, since 1776. "Republic of the Congo". Accessed 9 octombrie 2010. Conferința de la Brazzaville din 1944 anunța o reforma majoră în ceea ce privește politica colonială dusă de către Franța. Congo a profitat de mărirea cheltuielilor administrative și de infrastructura de după război, ca rezultat al locației geografice centrale, dar și pentru că capitala federală a AEF se afla la Brazzaville. A primit și o legislatură locală, după adoptarea constituției din 1946, care a stabilit a A Patra Republică Franceză.
După reviziurea constituției franceze care stabilea A Cincea Republică Franceză în 1958, AEF s-a dizolvat în părțile component ale acesteia, fiecare devenind o colonie autonomă în Comunitatea Franceză. În timpul acestor reforme, Congo de Mijloc a devenit Republica Congo în 1958United States State Department. Bureau of African Affairs. Background Notes. "Republic of the Congo". Accessed 9 octombrie 2011. și a adoptat prima constituție în 1959.Robbers, Gerhard (2007). Encyclopedia of World Constitutions. Infobase Publishing. ISBN 0-8160-6078-9. Accessed 9 octombrie 2011. Antagonismul între susținatorul Mbochi, Opangault și Youlou care susținea pe Balalis, a avut drept rezultat o serie de revolte în Brazzaville în Februarie 1959, pe care Armata Franceză le-a stopat.CONGO REPUBLIC: BRAZZAVILLE RIOTS AFTERMATH . Reuters (27 februarie 1959)
Era post-independență
Republica Congo a obținut independența totală față de Franța pe 15 august 1960. Fulbert Youlou a condus ca primul președinte al țării până când din cauza unor nemulțumiri din domeniul muncii dar și partidele politice rivale au instigat la o revoltă de trei zile care a dus la înlăturarea lui. Armata Congoleză a preluat conducerea asupra țării și au numit provizoriu un guvern civil condus de către Alphonse Massamba-Débat.
Resentimentele și amărăciunea dintre Baali și populația Mbochi a dus la o revoluție în Brazzaville (Februarie 1959). Armata Franceză a intervenit pentru a înlătura turbulențele. Controversatul conducător, Abbé Fulbert Youlou, primul om de culoare care este ales primar în Africa Ecuatorială Franceză și “primul președinte al țării” a fost înlăturat în August 1963 în timpul Les Trois Glorieuses care este o referință la revoluția din 1830 cu același nume împotriva lui Charles la X-lea la Franței.Alain Mabanckou "The Lights of Pointe-Noire" ISBN 978-1620971901. 2013. p.175
Noi alegeri au avut loc în Aprilie 1959. Până când Congo a devenit independentă (August 1960), Jacques Opangault, fostul oponent la lui Youlou, a fost de accord să lucreze cu el. Youlou a devenit primul Președinte al Republicii Congo. Cum tensiunea politică era mare în Pointe-Noire, Youlou a mutat capitala la Brazzaville.
Conform constituției din 1963, Massamba-Débat a fost ales președinte pe o perioadă de cinci ani. În perioada în care Massamba-Débat a fost în funcție regimul a adoptat "socialismul științific" drept ideologie națională constituțională. În 1965, Congo a stabilit relatâții cu Uniunea Sovietică, cu Republica Populară Chineză, Coreea de Nord și Vietnamul de Nord. Regimul lui Massamba-Débat a invitat câteva sute de soldați cubanezi pentru a antrena armata partidului, aceste trupe au ajutat la ramanerea guvernului său în picioare în urma loviturii de stat din 1966 condusă de către paratrupe loiale viitorului președinte Marien Ngouabi. Cu toate acestea, Massamba-Débat nu a fost capabil să reconcilieze diferite instituții, triburi și facțiuni ideologice din țară. Regimul său s-a prăbușit printr-o lovitura de stat din Septembrie 1968 Marien Ngouabi, care a participat la lovitura de stat și-a asumat președinția pe 31 decembrie 1968. Un an mai târziu Președintele Ngouabi a proclamat Congo ca fiind prima “republică populară” , Republica Populară Congo, și a anunțat decizia Mișcării Revoluționare Naționale decizia de a schimba numele în Partidul Muncitoresc Congolez. Ngouabi a supravețuit unei tentative de lovitură de stat în 1972 dar a fost asasinat pe 16 Martie 1977. Un Comitet Militar al Partidului format din 11 membrii a fost desemnat să conducă un guvern interimar avându-l pe Joachim Yhombi-Opango drept președinte al republicii. Doi ani mai târziu, Yhombi-Opango a fost înlăturat de la putere și Denis Sassou Nguesso a devenit noul președinte.
Sassou Nguesso a aliniat țara la Blocul Estic și a semnat un pact de douăzeci de ani de prietenie cu Uniunea Sovietică. De-a lungul timpului, Sassou a trebuit să se bazeze mai mult pe represiuni politice și mai puțin pe patronaj pentru a-și menține dictatura.
Pascal Lissouba, care a devenit primul președinte ales din Congo (1992–1997) în timpul perioadei pe pluripartidism democratic, a încercat să implementeze reforme economice cu susținerea FMI pentru liberalizarea economiei. În Iunie 1996 FMI a aprobat 69,5 milioane DST (100 milioane dolari americani) pe o perioadă de trei ani și era pe cale să anunțe o întelegere anuală reînnoită când la jumatatea anilor 1997 în Congo a izbucnit războiul civil.
Progresul democratic din Congo a fost deraiat în 1997 când Lissouba și Sassou au început să se lupte pentru putere în războiul civil. Cum alegerile prezidențiale care erau stabilite pentru Iulie 1997 se apropiau, tensiunile dintre taberele lui Lissouba și Sassou au crescut. Pe 5 Iunie forțele guvernului Președintelui Lissouba au înconjurat campusul lui Sassou din Brazzaville iar Sassou a ordonat miliției sale private (cunoscută ca “Cobrele”) să reziste. Așa a început un conflict de patru luni care a distrus mare parte din Brazzaville și a dus la moartea a zeci de mii de civili. La începutul lui Octombrie, regimul din Angola a început să invadeze Congo pentru a-l pune la putere pe Sassou. Pe la mijlocul lui Octombrie guvernul lui Lissouba a căzut. La scurt timp după aceasta, Sassou s-a declarat președinte.
La controversatele alegeri din 2002 Sassou a câștigat cu aproximativ 90% din voturi. Principalii săi rivali Lissouba și Bernard Kolelas, au fost impiedicați să candideze iar principalul candidat credibil Andre Milongo, și-a îndemnat sușținătorii să boicoteze alegerile iar pe urmă s-a retras din cursă. O nouă constituție adoptată în urma referendumului din Ianuarie 2002, i-a acordat președintelui noi puteri extinzându-i mandatul de la cinci la șapte ani, și a introdus o nouă adunare bicamerală. Observatorii internaționali au pus la îndoială organizarea alegerilor prezidențiale și a referendumului constituțional. După alegerile prezidențiale s-au reluat în Regiunea Pool luptele dintre forțele guvernamentale și rebeli conduși de către Pastor Ntumi; un tratat de pace a fost semnat în Aprilie 2003.
Sassou a câștigat de asemenea și urmatoarele alegeri prezidențiale din Iulie 2009 Conform Observatorului Congolez al Drepturilor Omului, o organizație non-guvernamentală, alegerile au fost marcate de o participare “foarte scăzută” de “fraudă și nereguli”.Vote results expected as opposition alleges fraud. France24 (16 iulie 2009). În Martie 2015 Sassou a anunțat că doreste să mai candideze pentru încă un mandat și un referendum constituțional din Octombrie a rezultat în modificarea constituției care i-a permis să candideze la alegerile prezidențiale din 2016.
Guvern și politică
Congo-Brazzaville a avut un sistem politic plurupartid încă de la începutul anilor 1990, cu toate că sistemul este dominat de Președintele Denis Sassou Nguesso; care a dus lipsă de competitori serioși la alegerile prezidențiale care au avut loc sub conducerea sa. Sassou Nguesso este susținut de către partidul său Partidul Muncitoresc Congolez () dar și de un număr de alte partide mai mici. Regimul lui Sassou a fost cuprins de dezvăluiri ale corupției în ciuda încercărilor de a le cenzura. O investigație franceză a descoperit peste 110 de conturi în banci și mai multe proprietăți în Franta; Sassou a denunțat investigația ca fiind “rasistă” și “colonială”. Numele lui Denis Christel Sassou-Nguesso, fiul lui Denis Sassou Nguesso, a aparut în Panama Papers.