Filipine - oficial Republica Filipine (în filipineză Republika ng Pilipinas; în ) - este o țară insulară (vezi arhipelag) din Asia de Sud-Est, situată în Oceanul Pacific. Capitala sa este Manila, iar cel mai populat oraș este Quezon City. La nord, este separată de insula Taiwan prin strâmtoarea Luzon; la vest se află Marea Chinei de Sud, cunoscută și sub numele de Marea Filipinelor de Vest și Vietnam; la sud-vest, insula Borneo; la sud, Marea Celebes o separă de alte insule indoneziene; iar la est este mărginită de Marea Filipinelor. Poziția sa în Cercul de foc al Pacificului și climatul său tropical o fac predispusă la cutremure și taifunuri. Țara este bogată în resurse naturale și este situată într-una dintre cele mai bogate în biodiversitate zone din lume. Este formată din 7641 de insule care sunt clasificate geografic în trei grupuri: insula Luzon, grupul Visayas și insula Mindanao.
Filipine are o populație estimată la 109 milioane de locuitori, conform recensământului din 2020; este, de asemenea, a 12-a cea mai populată țară din lume, fără a lua în calcul cele 12 milioane de filipinezi care trăiesc în străinătate. Pe insulele sale coexistă diverse etnii și culturi. Clasificată ca țară recent industrializată, economia sa continuă creșterea constantă de care s-a bucurat de la independență. Reformele economice implementate la începutul secolului al XXI-lea au făcut ca sectorul serviciilor să înlocuiască agricultura ca principală activitate economică, iar în prezent acesta contribuie cu mai mult de jumătate din PIB. Cu toate acestea, Filipine se confruntă încă cu mai multe provocări în ceea ce privește infrastructura: lipsa de dezvoltare a sectorului turistic, a educației, a asistenței medicale și a dezvoltării umane.
În preistorie, negrito au fost unii dintre primii locuitori ai arhipelagului, urmați de valuri succesive de popoare austroneziene care au adus cu ele tradiții și obiceiuri din Malaysia, India și lumea musulmană, în timp ce comerțul a introdus unele aspecte culturale chinezești. Aceștia au înființat primele regate insulare conduse de datu, rajahi sau sultani.
În 1521, sosirea exploratorului Fernando Magellan - un portughez aflat în serviciul Spaniei - a marcat începutul unei ere de influență și, ulterior, de dominație spaniolă. Miguel López de Legazpi a înființat prima așezare spaniolă în Filipine în 1565, odată cu fondarea orașului Cebú. În 1571, a fondat orașul Manila, care avea să devină centrul administrativ și economic al Imperiului spaniol în Asia și portul de plecare al galionului Manila cu destinația Acapulco. Filipinele au fost guvernate de Viceregatul Noii Spanii, centrat pe Mexic, înainte de a fi decretată conducerea directă după independența Mexicului. Trei secole de influență spaniolă au dat naștere unei culturi hispano-asiatice, evidentă în arta, muzica, bucătăria și obiceiurile filipineze, în special în religia sa catolică. A apărut, de asemenea, o variantă filipineză a limbii spaniole, care a înflorit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea.
La sfârșitul secolului al XIX-lea a izbucnit Revoluția filipineză, susținută de SUA, urmată de Războiul hispano-american, care a dus la cedarea insulelor de către Spania către SUA în 1898. Neînțelegerile dintre noua Republică Filipineză și SUA au dus la Războiul filipino-american, care s-a încheiat cu victoria SUA în 1903. Astfel, Statele Unite au înlocuit Spania ca putere dominantă. Cu excepția perioadei de ocupație japoneză, americanii și-au menținut suveranitatea asupra insulelor până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946. De la independență, țara a trecut prin mai multe crize politice care au servit la definirea caracteristicilor unei republici constituționale.
Moștenirea diverselor perioade istorice se reflectă în cultura actuală a țării, care este o combinație de elemente indigene prehispanice, chinezești și hispanice datorate celor trei secole de prezență spaniolă. Această cultură metisă este prezentă în mâncarea, muzica, dansul și arta filipineză. Caracterul hispanic este cel mai evident în religia catolică, în moștenirea arhitecturală, în special în bisericile și casele în stil colonial, în multe dintre toponimele țării și în nume și prenume. În cele din urmă, moștenirea americană dăinuie în limba engleză și într-o mai mare afinitate cu cultura populară.
Etimologie Înainte de a dobândi numele actual, au fost folosite alte nume pentru a se referi la țară, cum ar fi „Islas del Poniente” și „San Lazaro”, ambele date de Fernando Magellan. Cuvântul „Filipine” provine de la numele regelui Filip al II-lea al Spaniei. În timpul unei expediții din 1542, exploratorul spaniol Ruy López de Villalobos a numit insulele Leyte și Sámar „Felipinas” în onoarea prințului de Asturia de atunci. În cele din urmă, numele a fost modificat, iar denumirea „Insulele Filipine” a ajuns să fie o referire la toate insulele din arhipelag. Denumirea oficială a Filipinelor s-a schimbat de mai multe ori de-a lungul istoriei sale. În timpul Revoluției filipineze, Congresul de la Malolos a proclamat înființarea „Republicii Filipine”. Odată cu colonizarea americană și introducerea limbii engleze, denumirea oficială a țării a fost tradusă în noua limbă predominantă, Republica Filipine. Astfel, de la independență, denumirea oficială a fost „Republica Filipine”, fără prefixul „las” care rezultă din traducerea literală a numelui.
Istorie Preistorie și epoca prehispanică Până de curând, se credea că cele mai vechi rămășițe umane descoperite în arhipelagul filipinez erau cele ale omului din Tabon - cu o vechime cuprinsă între 22.000 și 24.000 de ani., dar au fost înlocuite de metatarsianul omului din Callao, care, conform metodei uraniu-toriu, are o vechime de 67.000 de ani. Negrito au fost printre primii locuitori ai insulelor, dar data apariției lor este încă necunoscută. În timpul anului 13.000 î.Hr, a avut loc așezarea austro-asiatică, când aceștia au cutreierat masa de uscat pre-sunedică a Sondalandului, din care Filipinele sunt un rest de insulă postdiluviană, așa cum a fost detectat în genele popoarelor Manobo și Sama. Concomitent cu aceasta a avut loc expansiunea spre vest a rasei papuașe, așa cum se poate observa în genetica Blaan și Sangil. În jurul anului 3000 î.Hr., după topirea calotelor glaciare polare, marinarii austronezieni, care formează majoritatea populației actuale, au migrat spre sud din Taiwan. Din jurul anului 1 d.Hr. și până în perioada precolonială a existat, de asemenea, o imigrație limitată din Asia de Sud, așa cum se constată în ADN-ul grupului etnic Dilaut. Până în anul 1000 î.Hr., locuitorii arhipelagului s-au organizat în patru tipuri de grupuri sociale: triburi de vânători-culegători, societăți de războinici, mici plutocrații și principate centrate pe porturile maritime.
În următoarele secole, comerțul cu popoarele maritime și cu alte țări asiatice a adus cu sine influența islamului, a budismului și a hinduismului. În această perioadă nu a existat un stat politic unificator care să cuprindă întregul arhipelag filipinez. În schimb, insulele au fost împărțite între mai multe talasocrații, adesea beligerante, conduse de diverși datu, rajahi sau sultani. Printre acestea se numărau regatele Manila, Namayan și Tondó; politias de Cainta, Ma-i, Sandao și Pulilu; kedatuans de Dapitan și Madja-as; rajanatele Cebu, Butuan și Sanmalan; și sultanatele de Lanao, Maguindanao și Sulu. Unele dintre aceste societăți făceau parte din imperiile malay din Srivijaya, Madjapahit și Brunei. Islamul a ajuns în Filipine prin intermediul unor comercianți și al unor prozelitiști din Malaya și Indonezia. Astfel, în secolul al XV-lea, islamul era stabilit în arhipelagul Sulu, iar în 1656 se înregistrează că a ajuns în Mindanao, Luzon și BVisayas. Regatele filipineze erau divizate și slab populate. Acest lucru s-a datorat războaielor constante dintre regate și frecvenței dezastrelor naturale. Storms of history Water, hazard and society in the Philippines 1565-1930 By Greg Bankoff Unii filipinezi (Luzons) au făcut comerț, s-au stabilit și au luptat în Asia de Sud, de Sud-Est și de Est.
Dominația spaniolă
În 1521, exploratorul portughez Ferdinand Magellan a sosit în Filipine și a lua în posesiune insulele pentru Spania. Cucerirea a început în 1565, când exploratorul spaniol Miguel Lopez de Legazpi a sosit din Noua Spanie și a fondat prima așezare spaniolă, actualul Cebú. În 1571, după ce au tratat cu familiile regale indigene în timpul conspirației Tondo și după ce au învins echipajul piratului chinez Limahong, spaniolii au stabilit Manila drept capitală a Filipinelor și a Indiilor Orientale Spaniole.
Stăpânirea spaniolă a însemnat unitatea politică a arhipelagului pentru prima dată în istoria sa. Din 1565 până în 1821, Căpitănia Generală a Filipinelor a depins de Viceregatul Noii Spanii cu sediul în Ciudad de México, iar după Războiul de Independență mexican, a fost administrată direct de la Madrid. De la aceeași Căpitănie, Spania a controlat alte teritorii ale sale din Pacific, inclusiv Guam, Palau, Insulele Caroline și Insulele Mariane. Între secolele XVI și XIX, galionul Manila a legat capitala Filipinelor de Acapulco, Mexic, făcând una sau două călătorii pe an în ambele direcții. Din cauza războaielor constante care produceau profituri mici, Filipinele erau subvenționate de argintul extras din Potosi în Bolivia și Peru. Comerțul transpacific a introdus în arhipelag alimente precum porumbul, roșia, cartoful, ardeiul iute și ananasul, toate provenind din America.21 Misionarii catolici au convertit majoritatea locuitorilor la creștinism și au înființat școli, universități și spitale. De asemenea, spaniolii au adus în Filipine plugul, presa tipografică, ceasul și construcțiile din piatră. Un decret spaniol din 1863 a instituit pentru prima dată educația publică gratuită în țară, ceea ce a dus la rate ridicate de alfabetizare.
În timpul dominației spaniole, forțele spaniole și loialiștii indigeni au luptat împotriva mai multor rebeliuni interne și a multiplelor atacuri externe ale piraților chinezi, neerlandezi și portughezi: de remarcat în mod special luptele din Cagayan (1582), care i-au opus pe faimoșii Tercios spanioli unor pirați și ronini japonezi. Într-o prelungire a luptelor din Războiul de Șapte Ani, forțele britanice au ocupat pentru scurt timp orașul Manila după o bătălie dură. Forțele britanice au găsit aliați precum Diego și Gabriela Silang, care au profitat de ocazie pentru a conduce o revoltă, până când dominația spaniolă a fost în cele din urmă restaurată în urma Tratatului de la Paris din 1763. În timpul ocupației, britanicii au profitat de ocazie pentru a fura hărți valoroase ale Pacificului din arhivele din Manila. Spaniolii care au purtat cândva un război împotriva musulmanilor din țara natală, cunoscut sub numele de Reconquista, i-au ațâțat pe filipinezii păgâni și musulmani unii împotriva altora. Spaniolii au extins războiul împotriva islamului din Europa la islamul din Filipine.[Moriscos peninsulares, moros filipinos y el islam en el extremo oriental del imperio español: 2. Edición de la Primera carta para la S.C.M.R acerca de los mahometanos de las Philipinas de Melchor de Ávalos (1585) https://www.cervantesvirtual.com/descargaPdf/moriscos-peninsulares-moros-filipinos-y-el-islam-en-el-extremo-oriental-del-imperio-espanol-estudio-y-edicion-de-la-segunda-carta-para-la-scmr-acerca-de-los-mahometanos-982334/ ] Escrito por Francisco Franco Sánchez e Isaac Donoso Jiménez Conflictul spaniol-moro a durat câteva sute de ani. În ultimul sfert al secolului al XIX-lea, Spania a cucerit porțiuni din Mindanao și pe musulmanii moro din Sultanatul Sulu, recunoscând în mod oficial suveranitatea spaniolă.