Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchizMarchizul este un titlu de noblețe, aflat între cele de duce și conte. de Condorcet, (), a fost un filosof, pedagog, matematician, politolog, economist și om politic francez.
Originile lui Nicolas de Condorcet Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet este unul dintre descendenții familiei Caritat. Familia Caritat era originară din localitatea CondorcetCondorcet este o comună franceză, situată în departamentul Drôme, în regiunea Rhône-Alpes. din DauphinéDauphiné este o veche provincie franceză, care corespunde actualelor departamente Isère, Drôme și Hautes-Alpes.
Tinerețea lui Nicolas de Condorcet Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet s-a născut la 17 septembrie 1743, la Ribemont, în Picardie. Tatăl său a murit pe când era foarte tânăr. Mama sa, o femeie foarte credincioasă, l-a încredințat, pentru a fi educat, colegiului iezuit din Reims, apoi colegiului de Navara<ref>Colegiul de Navara a fost fondat în 1304 la Paris, datorită soției regelui Filip cel Frumos, Ioana I de Navara. A funcționat până în timpul Revoluției Franceze, când, în clădirile sale a fost instalată Școala Politehnică.</ref>, de la Paris. Condorcet s-a distins repede prin capacitățile sale intelectuale. Primele sale distincții publice pe care le-a primit au fost la matematici. La vârsta de 16 ani, capacitățile sale de analiză au fost remarcate de D'Alembert și Clairaut, și, în curând, a devenit elev al lui D'Alembert.
În anul 1786, Nicolas de Condorcet a luat-o în căsătorie pe Sophie de GrouchyCare era în vârstă de 23 de ani, sora viitorului mareșal de Grouchy, el însuși cumnat al lui de Cabanis.
Matematician Din 1765 până în 1774, Nicolas de Condorcet s-a concentrat îndeosebi în domeniul științelor. În anul 1756, el și-a publicat prima lucrare de matematică, întitulată Essai sur le calcul intégralÎn românește: Eseu despre calculul integral, care a fost primită foarte favorabil, lansându-și cariera sa de matematician de renume. Acest eseu va fi doar începutul unei lungi serii de lucrări în domeniul matematicilor. În acest sens, Condorcet a devenit celebru prin modul cum a aplicat în astronomie rezultatele analizei matematice.
De asemenea, Condorcet a studiat teoria probabilităților, ai cărei descoperitori au fost Pascal și Fermat. A făcut cercetări pentru aplicarea practică a teoriei probabilităților la loterie și alte jocuri de hazard, precum și în probleme sociale, dezvoltate ulterior de Laplace.
La 25 februarie 1769, Nicolas de Condorcet a fost ales membru al Academiei Regale de Științe. thumb|200px|Marchiz de Condorcet În anul 1772, a publicat din nou lucrări despre calculul integral, care au fost în mod unanim apreciate și considerate ca revoluționare în numeroase domenii. Puțin timp după aceea, s-a întâlnit și a legat o strânsă prietenie cu economistul Turgot, cel care va deveni administrator sub Ludovic al XV-lea (1772), apoi controlor general, sub Ludovic al XVI-lea (1774).
Om politic thumb|200px|Statuia Marchizului de Condorcet de Pierre Loison, pe la anul 1853, Palatul Luvru
În 1774 Nicolas de Condorcet a fost numit inspector general al MonedeiSediul administrației franceze a monedelor și medaliilor de la Paris, precum și Muzeul Monedelor, se află pe malul stâng al Senei. Este o capodoperă a arhitecturii, realizată în stilul Ludovic al XVI-lea. de către Turgot. De atunci, Condorcet și-a deplasat interesul de la matematici spre filosofie și spre politică. În anii care au urmat, el a luat apărarea drepturilor omului, îndeosebi apărarea drepturilor femeilorCondorcet a fost unul dintre filosofii cei mai hotărâți în apărarea drepturilor femeilor, și unul dintre rarii care s-au preocupat de aceasta., evreilor și negrilor. A susținut ideile novatoare foarte recente, pe atunci, din Statele Unite. A propus în Franța reforme politice, administrative și economice.
În 1776, a fost demis din postul de controlor general. Condorcet a hotărât atunci să demisioneze din postul său de inspector general al Monedei, însă demisia sa nu a fost acceptată, el rămânând în acet post până în 1791. Mai târziu, în 1786, Condorcet va scrie La Vie de M. TurgotÎn limba română: Viața Domnului de Turgot.
Condorcet va îndeplini și alte funcții prestigioase: în 1777, el a fost numit secretar al Academiei de Științe, iar în anul 1782, secretar al Academiei Franceze.
Începând cu anul 1791, Condorcet este fidel monarhiei, dar, un an mai târziu, după căderea lui Ludovic al XVI-lea devine adeptul republicii.
Teoretician al sistemelor de vot thumb|200px|Pagină de titlu a lucrării Essai sur l’application de l’analyse à la probabilité des décisions rendues à la pluralité des voix În numeroase opere, (Essai sur l’application de l’analyse à la probabilité des décisions rendues à la pluralité des voixÎn românește: Eseu despre aplicarea analizei la probabilitatea deciziilor luate în pluralitatea voturilor - Essai sur la constitution et les fonctions des assemblées provincialesÎn românește: Eseu despre constituția și funcțiile adunărilor provinciale - Sur les électionsÎn românește: Despre alegeri), Condorcet se interesează de reprezentativitatea sistemelor de vot. El demonstrează că votul pluralist poate foarte bine să nu reprezinte dorințele alegătorilor îndată ce primul candidat nu primește mai mult de jumătate din numărul voturilor.
El propune propriul său sistem de vot, metoda Condorcet, chiar admițând că este puțin realizabilă la scară mare, și schimbă o corespondență foarte bogată cu Jean-Charles de Borda, conceptorul unui alt sistem, cunoscut sub numele de metoda Borda.
Nicolas de Condorcet pune în evidență un neajuns în propriul său sistem de vot - paradoxul lui Condorcet - care dovedește imposibilitatea, în sistemul său, de a degaja cu certitudine o voință generală pornind de la suma voințelor individuale. Kenneth Arrow va dovedi, drept urmare, că această imposibilitate este inerentă oricărui sistem de vot: Teorema imposibilității lui Arrow. Alte lucrări În 1786, Marchizul de Condorcet a lucrat din nou în domeniul matematicilor (calcul integral și ecuații diferențiale), arătând un nou mod de tratarea calculelor infinitezimale. Aceste lucrări nu au fost, însă, niciodată publicate. În 1789, a publicat Viața lui VoltaireÎn original: La Vie de Voltaire, în care s-a dovedit tot atât de opus bisericii ca și Voltaire. A publicat douăzeci și patru de articole despre analiza matematică, în Suplimentul Enciclopediei lui Diderot și D'Alembert.
Revoluția Franceză În 1789, când Revoluția a izbucnit în Franța, Condorcet a avut un rol major, el, mare apărător al numeroaselor cauze liberale, care spera reconstruirea raționalistă a societății. După căderea Bastiliei (14 iulie 1789), Condorcet a fost ales în Consiliul municipal al Parisului, iar în 1791, a fost ales reprezentant al Parisului în sânul Adunării Legislative1791 - 1792, după ce a cerut stabilirea Republicii, devenind chiar secretarul Adunării. Este cu BrissotiniiDenumirea inițială a Girondinilor. Adunarea a adoptat, pentru sistemul educativ al națiunii, structura pe care o propunea Condorcet: a introdus noțiunea fundamentală de laicitate a învățământului. A propus chiar și o schiță de constituție, pentru noua Franță. În afară de aceasta, Condorcet a luat partea activă a cauzei femeilor, pronunțându-se pentru dreptul de vot al femeilor, într-un articol publicat în Journal de la Société, în anul 1789, și publicând, în 1790, articolul De l’admission des femmes au droit de cité.
Curând însă, Condorcet s-a găsit într-o postură proastă. Două curente de gândire se confruntau, privitor la modul de reformare a statului francez: Girondinii și Iacobinii, aceștia din urmă fiind conduși de Maximilien de Robespierre. Condorcet, care făcea parte din Girondini, a votat contra executării lui Ludovic al XVI-lea, dar nu a fost nici un partizan al clemenței, cerând condamnarea fostului monarh la galeră, pe viață, idee, pe care, de altfel, doar el o susținea.Girondinii au pierdut controlul Adunării, în favoarea Iacobinilor, în 1793. În anul 1793, face parte din Convenția Națională, de unde Girondinii sunt curând proscriși, prin contribuția decisivă a lui MaratIacobinul Marat (1743 - 1793) nu l-a putut ierta pe Condorcet pentru dezvăluirile pe care acesta din urmă le făcuse cu privire la realitatea așa-ziselor 5000 de lucrări științifice ale lui Marat. Iacobinul Marie-Jean Hérault de Séchelles a propus atunci o nouă constituție, foarte diferită de cea elaborată de Condorcet. Dar Condorcet a criticat-o, ceea ce a dus la condamnarea sa pentru trădare. La 3 octombrie 1793, un mandat de arestare a fost eliberat contra lui.
Fuga
Mandatul de arestare emis contra sa l-a forțat pe Condorcet să se ascundă. Și-a găsit refugiu, timp de cinci luni, la locuința Doamnei Vernet, situată pe strada Servandoni, de la Paris. A profitat de răgazul oferit de refugiu pentru a scrie una din lucrările sale cele mai apreciate de posteritate: Esquisse d’un tableau historique des progrès de l’esprit humainÎn românește: Schiță a unui tablou istoric al progreselor spiritului uman, care a fost publicat postum, în 1795.
Sfârșitul vieții La 25 martie 1794, și-a părăsit ascunzătoarea, convins fiind că aici nu mai este în siguranță și a încercat să părăsească, pe ascuns Parisul. A fost arestat la Clamart, două zile mai târziu, și dus în închisoare la Bourg-Égalité (Bourg-la-Reine). Două zile mai târziu, a fost găsit mort, în celula sa. Circumstanțele morții sale au rămas enigmatice (sinucidere, crimă, boală).Potrivit lucrării Histoire et dictionnaire de la Révolution française, 1789-1799, de Tulard, Fayard și Pierro, paginile 612 și 671, Robert Laffont, collection Bouquins 1987, ISBN 2-221-04588-2, Condorcet s-ar fi otrăvit cu ajutorul unei substanțe pe care Cabanis (medic și fiziologist) ar fi furnizat-o Girondinilor, în ajunul proscripției, dar potrivit soților Badinter, în Condorcet : un intellectuel en politique, Fayard, 1988, teza morții prin edem pulmonar ar fi mai plauzibilă.
Transfer la Panteonul din Paris right|thumb|300px|În mod simbolic, Condorcet a fost înmormântat în Panteon, la 12 decembrie 1989 (fotografie din 1989). Cu prilejul sărbătorilor bicentenarului Revoluției Franceze, în prezența lui François Mitterrand, președintele Republicii Franceze, rămășițele pământești ale lui Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet au fost transferate, în mod simbolic, la Panteonul din Paris, odată cu cele ale lui abbé Henri GrégoireAbbé Grégoire (1750-1831) a fost un cleric și om politic francez. A jurat pe Constituția civilă a clerului în 1790 și a fost la originea emancipării evreilor francezi. Senator în 1803, el s-a opus despotismului napoleonian. și cele ale lui Gaspard MongeGaspard Monge, conte de Péluse (1746-1818) a fost un matematician francez. L-a însoțit pe Napoleon Bonaparte în Egipt. A fost creatorul geometriei descriptive., la 12 decembrie 1989. În fapt, sicriul care ar fi trebuit să conțină rămășițele pământești ale lui Condorcet era gol: înhumat în groapa comună a vechiului cimitir din Bourg-la-Reine, dezafectat în secolul al XIX-lea, rămășițele sale nu au fost niciodată găsite.
Scrieri 1765 : Du calcul intégralÎn românește: Despre calculul integral. 1767 : Du problème des trois corpsÎn românește: Despre problema celor trei corpuri. 1768 : Essais d’analyse. 1773 : Éloges des académiciens de l’Académie royale des sciences, morts depuis l’an 1666 jusqu’en 1699. 1774 : Lettres d’un théologien à l’auteur du Dictionnaire des trois siècles. 1775 : [Mai jos, mai multe broșuri privitoare la reformele economice ale lui de Turgot] 1775 : Lettre d’un laboureur de Picardie à M. N. (Necker) auteur prohibitif à Paris. 1775 : Réflexions sur les corvées. Monopole et monopoleur. 1775 : Rapport sur un projet de réformateur du cadastre. 1775 : Réflexions sur la jurisprudence universelle.