Bjørnstjerne Bjørnson

Bjørnstjerne Martinus Bjørnson () a fost un poet , orator, comentator social, editor și personalitate teatrală norvegiană. Opera sa este foarte vastă, incluzând „” (Povești țărănești), piese de teatru, poezie, romane, articole, discursuri și un număr enorm de scrisori.Halvdan Koht a estimat aproximativ 30.000 de scrisori. Ca poet și activist social, Bjørnson a acționat atât în spirit național, cât și nordic. El a fost un polemist prolific și extrem de influent în viața publică norvegiană și în dezbaterea culturală scandinavă.

Deși povestirile țărănești ale autorului sunt înrădăcinate în romantismul național norvegian în ceea ce privește forma, stilul și caracterizarea, Bjørnson a trecut mai târziu de la drama saga modernă și drama burgheză contemporană la primele drame realiste problematice.

Bjørnson a fost și un poet prolific, iar multe dintre poemele sale au fost puse pe muzică, inclusiv de Rikard Nordraak, Halfdan Kjerulf și Edvard Grieg. Și alți compozitori nordici au pus pe muzică poemele sale. Unul dintre cântecele sale patriotice, „” (Da, iubim această țară), pusă pe muzică de Rikard Nordraak, a devenit imnul național al Norvegiei.http://www.nb.no/bjornson/bjoernsons-beste/maanedens-sang/mai-ja-vi-elsker-dette-landet.A se vedea și recenzia și înregistrarea piesei „” (Există o țară):

Storting i-a acordat un salariu de artist în anul 1863. În 1903, a devenit primul poet norvegian care a primit Premiul Nobel pentru literatură. Este cunoscut și ca fondatorul Asociației Limbii Norvegiene. Alături de Henrik Ibsen, Jonas Lie și Alexander Kielland, Bjørnson a fost promovat de editura Gyldendal ca unul dintre cei patru mari poeți norvegieni din perioadele interbelice și postbelice.

Copilăria și educația

Bjørnstjerne Bjørnson și Rikard Nordraak, compozitorul care a pus pe muzică mai multe poezii ale lui Bjørnson, erau veri. Mama poetului, Inger Elise, născută Nordraak (1808–1897), era sora tatălui compozitorului, maestrul pictor Georg Marcus Nordraach (1811–1891). La fel ca Nordraak, Bjørnson era descendent al finlandezului Mads Mikkelsen Finne din districtul Land. Tatăl poetului, Peder Bjørnson (1798–1871), provenea dintr-o familie de mari fermieri, dar a trebuit să renunțe la ferma familiei Skje din Land la o vârstă fragedă. A început să studieze, a obținut diploma de teologie în 1829 și a fost hirotonisit în 1831. Apoi a venit în satul montan Kvikne, care la acea vreme era o municipalitate separată. Primul său fiu, Bjørnstjern (mai târziu Bjørnstjerne), s-a născut în vicariatul îndepărtat din Bjørgan.

Peder Bjørnson s-a mutat în cele din urmă, iar în 1837 a fost numit în parohia Nesset în districtul Romsdal. În „țara aspră a Romsdalului”,Vezi poezia „Romsdalen” în „Collected Poems”. v. VIII, pp. 369–373 a crescut Bjørnstjerne Bjørnson și s-a simțit acasă. Potrivit biografului Christen Collin, în copilărie era un băiat sălbatic, cu o inimă mare și un talent remarcabil pentru povestit, „mai ales când venea vorba de lumea fermierilor, în care se cufunda cu totul”. Servitorii au devenit, de asemenea, confidenții lui în timpul copilăriei: „El a preferat întotdeauna camerele servitorilor și locurile unde se aflau muncitorii.”Chr. Collin 1923, Bjørnstjerne Bjørnson : Hans barndom og ungdom, v. 1 p. 40 Faptul că a fost nevoit să asiste la execuția lui Per Hagbø la scurt timp după ce a împlinit nouă ani poate explica opoziția lui față de pedeapsa cu moartea mai târziu în viață.Sentința pronunțată împotriva tânărului Per Hagbø, acuzat de uciderea iubitei sale însărcinate, a fost confirmată de Curtea Supremă din Trondheim la 15 martie 1841. Execuția a avut loc în iarna următoare.Edvard Hoem: Faderen s. 112 ediție broșată din 2009.«Et stygt barndomsminde»

Timp de cinci ani, a frecventat școala secundară din Molde, cel mai apropiat oraș. În poemul său autobiografic „” (Vechiul Heltberg), el descrie școala secundară ca fiind „o școală mică, foarte îngrijită”, pe care atât biserica, cât și statul se puteau baza, dar care „era rareori unsă cu uleiul spiritului”. Și mai departe: „Trebuia să mergem acolo până creșteam. / Am mers și eu acolo, – dar am citit Snorre.” Primul său poem publicat, (Discursul libertății), despre Revoluția franceză de la 1848, a fost publicat în același an.

După câțiva ani de studii în Molde, Bjørnson a fost trimis, la vârsta de 17 ani, la Școala Latină Heltberg () din Christiania pentru a se pregăti pentru universitate. Aceasta era aceeași școală care i-a format pe Ibsen, Lie și Vinje. Bjørnson și-a dat seama că dorea să-și urmeze talentul pentru poezie (scria versuri de la vârsta de unsprezece ani). S-a înscris la Universitatea din Oslo în 1852, începând curând o carieră de jurnalist, concentrându-se pe critica dramatică.”.

Perioada de început În 1857, Bjørnson a publicat , primul dintre romanele sale țărănești. În 1858, acesta a fost urmat de , în 1860 de (Un băiat fericit) și în 1868 de (Pescărița). Acestea sunt cele mai importante exemple ale bonde-fortellinger sau povestirilor sale țărănești.. Un eseu biographic din 1910 de William Morton Payne, traducător al diverselor opere ale lui Bjørnson. Cel puțin șapte compozitori danezi au compus muzică bazată pe Arne: Morten Eskesen, C. J. Frydensberg, Peter Heise, Anton Nielsen, Oluf Ring, Henrik Rung și Sigrid Henriette Wienecke.

Bjørnson era nerăbdător „să creeze o nouă saga din perspectiva țăranului”, după cum spunea el, și considera că acest lucru trebuia făcut nu doar în proză ficțională, ci în drame naționale sau . Cea mai veche dintre acestea era o piesă într-un act, a cărei acțiune se petrecea în secolul al XII-lea, (Între bătălii), scrisă în 1855 și montată în 1857. În această perioadă, el a fost influențat în mod special de studiile lui Jens Immanuel Baggesen și Adam Gottlob Oehlenschläger, în timpul unei vizite la Copenhaga. a fost urmată de (Hulda cea șchioapă) în 1858 și (Regele Sverre) în 1861. Cea mai importantă operă a sa până în acel moment a fost trilogia poetică (Sigurd cel rău), pe care Bjørnson a publicat-o în 1862.

Perioada de maturitate

La sfârșitul anului 1857, Bjørnson a fost numit director al teatrului din Bergen, funcție pe care a deținut-o timp de doi ani, după care s-a întors la Christiania. Între 1860 și 1863 a călătorit mult prin Europa. La începutul anului 1865, a preluat conducerea Teatrului Christiania și a pus în scenă comedia sa populară (Proaspăt căsătoriți) și tragedia romantică „Mary Stuart în Scoția”. În 1870 a publicat „Poems and Songs” și ciclul epic „Arnljot Gelline”; cel din urmă volum conține oda „Bergliot”, una dintre cele mai frumoase contribuții ale lui Bjørnson la poezia lirică.

Între 1864 și 1874, Bjørnson a dat dovadă de o slăbire a forțelor intelectuale foarte remarcabilă la un om cu energia sa; el s-a ocupat în principal de politică și de activitatea sa de manager teatral. Aceasta a fost perioada celei mai aprige propagande a lui Bjørnson ca agitator radical. În 1871, el a început să-și completeze activitatea jurnalistică ținând conferințe în toată Scandinavia.

Între 1874 și 1876, Bjørnson a fost absent din Norvegia și, în liniștea exilului voluntar, și-a recăpătat puterea imaginativă. Noua sa carieră de autor dramatic a început cu (Un faliment) și (Editorul) în 1874, drame sociale extrem de moderne și realiste.

Colaborările cu Grieg În anii 1870, Bjørnson și compozitorul Edvard Grieg, care împărtășea interesul său pentru autonomia Norvegiei, au devenit prieteni. Grieg a pus pe muzică mai multe dintre poemele sale, printre care și Sigurd Jorsalfar. În cele din urmă, au decis să compună o operă bazată pe Povestea regelui Olav Trygvason, dar o dispută cu privire la ordinea în care trebuiau create muzica și versurile l-a determinat pe Grieg să se concentreze pe compunerea muzicii pentru piesa lui Henrik Ibsen, Peer Gynt, ceea ce l-a jignit, firește, pe Bjørnson. În cele din urmă, prietenia lor a fost reluată.

„Poetul național”

Bjørnson s-a stabilit pe moșia sa din Aulestad, în comuna Gausdal. În 1877 a publicat un alt roman, , în care ideile sale privind problemele sociale erau în plină fermentație, și și-a exprimat sentimentele republicane în piesa polemică (Regele). Într-o ediție ulterioară a piesei, el a adăugat un eseu despre „Libertatea intelectuală” pentru a-și explica mai detaliat poziția. (Căpitanul Mansana), un episod din războiul de independență italian, a fost scris în 1878.

Extrem de dornic să obțină succesul deplin pe scenă, Bjørnson și-a concentrat energia asupra unei drame despre viața socială, Leonarda (1879), care a stârnit o controversă violentă. O piesă satirică, (Noul sistem), a fost produsă câteva săptămâni mai târziu. Deși aceste piese din a doua perioadă a lui Bjørnson au fost intens discutate, puține au avut succes financiar.

Bjørnson a produs o dramă socială, (O mănușă), în 1883, dar nu a reușit să convingă niciun manager să o pună în scenă, cu excepția unei forme modificate. În toamna aceluiași an, Bjørnson a publicat o dramă mistică sau simbolică, (Dincolo de puteri), care trata cu o forță extraordinară caracteristicile anormale ale entuziasmului religios; aceasta nu a fost pusă în scenă până în 1899, când a avut un mare succes.

Implicarea în politică Încă din tinerețe, Bjørnson l-a admirat pe Henrik Wergeland și a devenit un purtător de cuvânt fervent al mișcării de stânga norvegiene. În acest sens, l-a susținut pe Ivar Aasen și s-a alăturat forțelor în luptele politice din anii 1860 și 1870. Când în 1881 urma să fie ridicat marele monument dedicat lui Henrik Wergeland, a izbucnit o luptă politică între stânga și dreapta, iar stânga a câștigat. Bjørnson a ținut discursul în numele lui Wergeland, onorând totodată constituția și fermierii.

Opiniile politice ale lui Bjørnson i-au adus acuzația de înaltă trădare și s-a refugiat pentru o perioadă în Germania, revenind în Norvegia în 1882. Convins că teatrul îi era practic închis, s-a întors la roman și a publicat în 1884 (Steagurile flutură în oraș și în port), în care și-a exprimat teoriile despre ereditate și educație. În 1889 a tipărit un alt roman lung și și mai remarcabil, (Pe calea lui Dumnezeu), care se ocupă în principal de aceleași probleme. În același an a fost publicată o comedie, (Geografie și iubire), care a avut succes.

O serie de nuvele, cu caracter mai mult sau mai puțin didactic, care tratează aspecte surprinzătoare ale experienței emoționale, au fost adunate și publicate în 1894. Piesele de teatru ulterioare au fost o tragedie politică intitulată (1898), a doua parte a (Dincolo de puteri II) (1895), (1901), (La Storhove) (1902) și (Ferma lui Dag) (1904). În 1899, la deschiderea Teatrului Național, Bjørnson a fost ovationat, iar drama sa epică despre regele Sigurd Cruciatul a fost pusă în scenă la deschiderea Nationaltheatret (Teatrul Național) din Oslo. Bjørnson a fost unul dintre colaboratorii revistei anti-Uniune Ringeren, editată de Sigurd Ibsen în 1898.

Un subiect care îl interesa foarte mult era chestiunea , adoptarea unei limbi naționale pentru Norvegia, distinctă de dansk-norsk (dano-norvegiană), în care fusese scrisă până atunci cea mai mare parte a literaturii norvegiene. Într-o etapă timpurie, înainte de 1860, Bjørnson experimentase el însuși cu cel puțin o povestire scrisă în landsmål. Interesul său nu a durat însă prea mult și a abandonat curând această inițiativă. Ulterior, a regretat că nu a reușit să stăpânească această limbă. Patriotismul puternic și uneori destul de îngust al lui Bjørnson nu l-a orbit în fața a ceea ce el considera a fi o nebunie fatală a unei astfel de propuneri, iar prelegerile și pamfletele sale împotriva „conflictului lingvistic” în forma sa extremă au fost foarte eficiente.