Aurel Persu (numele complet Aurel Ștefan Nicolae Persu; uneori grafiat Perșu; n. 26 decembrie 1890, București – d. 5 mai 1977, București) a fost un inginer mecanic, profesor universitar, inventator și violoncelist român, unul dintre pionierii aplicării aerodinamicii în construcția automobilelor. Este cunoscut îndeosebi pentru automobilul aerodinamic construit în Germania în anii 1920, considerat primul automobil cunoscut la care toate cele patru roți erau integrate în conturul aerodinamic al caroseriei.

Biografie Aurel Ștefan Nicolae Persu s-a născut la București la 26 decembrie 1890, fiind fiul agronomului și proprietarului agricol Ion Persu, care deținea o exploatație în județul Buzău, și al Zoei Persu. Mama sa era fiica colonelului Ștefan Stoica, fost aghiotant al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, provenit dintr-o familie originară din Făgăraș și înrudită cu familia lui Lucrețiu Pătrășcanu. Persu s-a născut în casa familiei de pe Calea Victoriei nr. 183, construită de tatăl său pe un teren primit de la prietenii acestuia, Alexandru și Zoe Filipescu.

În aceeași casă s-au născut și cei patru frați ai săi. Gabriel Jean Persu (1886–1981) a devenit inginer constructor, a studiat la Paris și, după Primul Război Mondial, a participat la construirea gării din Ploiești. Alexandru Leon Persu (1889–1981), proprietar agricol, s-a căsătorit cu Ecaterina Eminescu, fiica căpitanului Matei Eminescu, fratele poetului Mihai Eminescu. René-George-Octavian Persu (1893–1916) a studiat ingineria construcțiilor la Paris și s-a oferit voluntar în Armata Franceză în 1914, fiind ucis în luptă în timpul bătăliei de pe Somme din 1916. Sora sa, Eliza Zoe Persu (1894–1939), împărtășea interesul lui Aurel pentru muzică și a devenit ulterior călugăriță la mănăstirea catolică Couvent de Val Virginal din Hougaerde, Belgia.

Persu a urmat școala primară la Școala „Spiru Haret” din București, după care a studiat la pensionatul particular Chewitz-Thierin și la Liceul „Gheorghe Lazăr”. Ulterior s-a transferat la Liceul „Mihai Viteazul”. În 1909 a plecat în Germania pentru a studia ingineria mecanică la Școala Superioară Tehnică din Berlin-Charlottenburg, unde a absolvit Secția de Mecanică în 1913 cu distincție, fiind primul din promoția sa. Lucrarea sa de absolvire, din domeniul mecanicii teoretice, a fost realizată sub îndrumarea profesorului Eugen Meyer.

În 1914 a fost medaliat de Ministerul Instrucțiunii Publice din Germania pentru lucrarea Die Schwingungen eines Stabes im freien Weltraum – Schiffsschwingungen, din domeniul mecanicii teoretice. În același an a urmat cursuri de aerodinamică și mecanica aeronavelor. După Primul Război Mondial, s-a întors la Berlin pentru a-și completa pregătirea în domeniul construcției de aeronave, al motoarelor ușoare cu ardere internă și al mecanicii aviației.

În timpul Primului Război Mondial a servit în Armata Română, fiind înaintat la gradul de locotenent și repartizat, după intrarea României în război, unei unități de tracțiune automobilă, unde s-a ocupat de instruirea trupelor motorizate. Pentru activitatea sa militară a fost decorat cu Ordinul Coroana României.

A desfășurat o îndelungată activitate didactică. A fost conferențiar la Universitatea din București, iar ulterior la Școala Politehnică din București, unde a predat mecanică și construcția automobilelor. În 1935 a fost ales membru corespondent al Academiei de Științe din România.

Persu s-a implicat și în dezvoltarea automobilismului și aviației sportive românești. A organizat sau participat la organizarea unor competiții precum Cupa Carpatică, Circuitul Unirii, Marele Premiu al Bucureștiului, Marele Premiu al Brașovului și cursele de coastă de la Sinaia, Brașov, Cluj și Sibiu. A activat în cadrul Automobil Clubului Român și al Aeroclubului României.

În 1938 a fost numit prin decret regal director general al fabricii de avioane I.A.R. Brașov, unde a colaborat cu specialiști precum Elie Carafoli și a contribuit la dezvoltarea construcției aeronautice românești. A părăsit conducerea întreprinderii în 1940, continuându-și activitatea didactică la București. În 1948 a fost înlăturat din învățământul superior.

Activitatea muzicală Pe lângă activitatea inginerească, Persu a fost un violoncelist pasionat. În anii de liceu a studiat violoncelul la Conservatorul din București cu Constantin Dimitrescu și Dimitrie Dinicu, iar în timpul studiilor din Germania și-a continuat pregătirea muzicală. A interpretat muzică de cameră și, ocazional, a cântat alături de George Enescu.

Între 1953 și 1962 a activat ca violoncelist profesionist în Orchestra Simfonică a Cinematografiei, participând la concerte și înregistrări sub conducerea unor dirijori precum Constantin Silvestri și Emanoil Elenescu. Din 1957 a fost membru al Orchestrei Inginerilor și șef al partidei de violoncel, continuându-și activitatea în cadrul acesteia până la sfârșitul anilor 1960.

Începând din 1969, în urma unor probleme cardiace, și-a redus considerabil activitatea. A murit la 5 mai 1977, la București, în urma unui infarct survenit în contextul demolării casei familiei de pe Calea Victoriei, după cutremurul din 4 martie 1977.

Automobilul cu formă aerodinamică mini|Automobilul lui Persu la Berlin (1923) thumb|Automobilul lui Persu, expus la București (2009) miniatura|Sigla automobilului aerodinamic

Invenția care l-a făcut cunoscut a fost un „Automobil de formă aerodinamică cu patru roți montate înăuntrul formei aerodinamice”. Preocuparea lui Persu pentru reducerea rezistenței aerului data de la începutul anilor 1920. În urma calculelor și experimentelor sale, el a considerat că forma caroseriei unui automobil trebuie să se apropie de cea a unei picături de apă, cu partea mai voluminoasă în față și secțiunea micșorându-se treptat spre spate.

Cererea de brevet în Germania a fost depusă la 13 noiembrie 1922, iar brevetul german nr. 402683 a fost acordat la 19 septembrie 1924. Invenția a fost brevetată și în alte țări, printre care Elveția, Regatul Unit, Belgia, Franța, Austria, Ungaria și Cehoslovacia. În Statele Unite, Persu a depus cererea la 30 octombrie 1923, brevetul nr. 1.648.505, intitulat Streamline Power Vehicle, fiind acordat la 8 noiembrie 1927.

Elementul definitoriu al proiectului era integrarea tuturor celor patru roți în volumul aerodinamic al caroseriei. Ecartamentul punții din spate era considerabil mai îngust decât cel al punții din față, ceea ce permitea ca și roțile posterioare să fie cuprinse în conturul caroseriei. Motorul era amplasat în partea posterioară, iar pasagerii în partea din față. Din cauza ecartamentului posterior foarte redus, Persu a eliminat diferențialul din transmisie, soluție prevăzută și în documentația brevetului american.

Automobilul a fost construit în perioada 1922–1924, cu fonduri proprii, la diferite ateliere din Berlin. Din punct de vedere tehnic, acesta folosea componente disponibile pe piața germană. Motorul AGA, fabricat de A.G. für Automobilbau din Berlin, era un motor cu ardere internă și aprindere prin scânteie, cu patru cilindri în linie, de aproximativ 1.400 cm³ și 20 CP. Automobilul era prevăzut cu frâne pe saboți care acționau numai asupra roților din spate. Cutia de viteze era de aceeași fabricație ca motorul, demarorul era produs de Eisemann, iar carburatorul de Arthur Haendler & Co. din Berlin.

Coeficientul de rezistență aerodinamică al automobilului a fost considerat timp îndelungat ca fiind de aproximativ 0,22. Valoarea nu fusese însă determinată printr-un test aerodinamic modern al automobilului. Un studiu publicat în 2026, bazat pe teste într-un tunel aerodinamic asupra unui model la scara 1:8 și pe simulări CFD, a determinat un coeficient de rezistență aerodinamică de 0,364 experimental și 0,353 prin simulare. Valorile sunt mai mari decât intervalul de 0,22–0,28 atribuit anterior automobilului, însă performanța sa aerodinamică era excepțională pentru epoca în care fusese conceput.

Aurel Persu a adus automobilul în România și l-a folosit timp de mai mulți ani. A parcurs cu acesta peste 120.000 km, automobilul atingând o viteză maximă de aproximativ 80 km/h. Deși nu dispunea de diferențial, putea aborda viraje strânse la viteze de până la aproximativ 60 km/h. Ford și General Motors s-au arătat interesate de cumpărarea brevetului, însă Persu a refuzat ofertele deoarece companiile nu îi garantau introducerea automobilului în producția de serie.

În 1969, Persu a donat automobilul Muzeului Național Tehnic „Dimitrie Leonida” din București. Automobilul nu mai circulase de mai mulți ani la momentul donării, deși a fost considerat mult timp ca fiind predat muzeului în stare de funcționare.

În 2023, automobilul a trecut printr-un amplu proces de restaurare și recondiționare, realizat cu aprobările necesare pentru intervenția asupra unui bun de patrimoniu. În timpul lucrărilor a fost identificată și refăcută culoarea originală a automobilului, un kaki închis, după ce timp de mai multe decenii fusese cunoscut publicului într-o nuanță gri-argintie. După restaurare, automobilul a fost expus în Pavilionul României la cea de-a 18-a ediție a Bienalei de Arhitectură de la Veneția, desfășurată în 2023. În ianuarie 2024 a făcut parte din expoziția itinerantă a pavilionului românesc prezentată la Timișoara.

Premiul Automobilul aerodinamic Aurel Persu Revista Auto Mondial, împreună cu Național TV, emisiunea autoMobile și Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, au inițiat în 2006 „Premiul Automobilul aerodinamic Aurel Persu”, acordat constructorilor de automobile pentru modele noi cu un coeficient aerodinamic mai mic de 0,3 și un design atrăgător. Printre automobilele care au primit premiul s-au numărat Mercedes S-Klasse (2006), Toyota Corolla (2007) și Opel Insignia (2009).

Alte automobile aerodinamice Automobilul lui Persu nu a reprezentat prima încercare de aplicare a principiilor aerodinamicii în construcția de automobile. Printre proiectele anterioare se numără La Jamais Contente, automobilul electric al lui Camille Jenatzy din 1899, A.L.F.A. 40-60 HP Aerodinamica „Siluro Ricotti”, realizat în 1914, și Rumpler Tropfenwagen, proiectat de inginerul de aviație austriac Edmund Rumpler și prezentat la Berlin în 1921. Aceste proiecte aveau însă roțile amplasate în afara volumului principal al caroseriei sau numai parțial carenate, în timp ce soluția lui Persu integra toate cele patru roți în conturul aerodinamic.

Alte automobile sau proiecte cunoscute pentru preocupările lor aerodinamice sunt: Dymaxion – 1933 (de Buckminster Fuller) Aptera

Opere (selectiv) Aurel Persu – Priviri noui ce rectifică și simplifică studiul mecanicei, București, 1943 Aurel Persu – Le principe de la dualité des forces. Considérations mécaniques pour apprendre à connaître, définir et apprécier la notion de „masse”, Belgia, 1971, Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” Aurel Persu – L'automobile aerodynamique, Belgia, 1973, Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” Aurel Persu – Mecanique applique. Mon testament scientifique, Belgia, 1975, Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”

Note

Bibliografie Mircea-Dimitrie Cazacu (coord.), Constantin Aramă, Radu Voinea, Petru Ghenghea ș.a., Aurel Persu, inventator al automobilului aerodinamic, București, Editura Tehnică, 1996. Mircea-Dimitrie Cazacu (coord.), Constantin Aramă, Radu Voinea, Petru Ghenghea ș.a., Aurel Persu, inventator al automobilului aerodinamic, București, Editura AGIR, 2013, ISBN 978-973-720-472-1. Constantin Bogoșel, Petru Florin Oproiescu și Ioan Ciprian Soțan – Aurel Persu - Documente, Consemnări, Editura EDU, Târgu Mureș, 2013. Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii - Dicționar, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982. Sorin Avram, Emanuel Bădescu, Cristian Român, 100 de inovatori români, Institutul Cultural Român, 2017, p. 118.

Legături externe

Aurel Persu în Galeria personalităților - Muzeul Virtual al Științei și Tehnicii Românești