Sugababes este o formație pop/R&B engleză de fete, câștigătoare a unui premiu BRIT, alcătuită din Siobhán Donaghy, Mutya Buena și Keisha Buchanan.
Grupul a fost format în 1999 de Siobhán Donaghy, Mutya Buena și Keisha Buchanan. După lansarea albumul de debut, Donaghy a părăsit proiectul, Range ocupându-i locul. Al doilea album de studio, Angels with Dirty Face a produs primul lor cântec ocupant al locului întâi, „Freak Like Me”. După o serie de alte succese, ca „Round Roud”, „Hole in the Head” și „Push the Button”, Buena a abandonat grupul în 2005 în timpul promovării albumului Taller In More Ways. A treia schimbare a avut loc în septembrie 2009, când Buchanan a anunțat că a fost nevoită să plece din formație, Ewen luându-i locul.
Formația a lansat până acum opt albume, dintre care două au atins prima poziție în Regatul Unit, iar site-ul allmusic a numit albumul Angels With Dirty Faces ca fiind „unul din cele mai bune albume pop ale anului.” allmusic.com Angels with Dirty Faces > Overview. Accesat pe 17 ianuarie 2010. Din 2000 până acum au lansat 25 de piese, 17 dintre acestea clasându-se în top 10 în UK Singles Chart, colaborând la trei cântece de caritate, atingând în total locul 1 în topul britanic de șapte ori, fiind numite cea mai de succes formație de fete a secolului XXI. bbc.co.uk Accesat pe 17 ianuarie 2010 gm.tv gm.tv Sugababes live. Accesat pe 17 ianuarie 2010 Odată cu lansarea cântecului „About You Now” în 2007, Sugababes a devenit singura formație de fete care au ocupat prima treaptă în clasamentele cântecelor, albumelor și descărcărilor digitale simultan, de două ori, prima dată reușind acest lucru în 2005 cu șlagărul „Push the Button”. bbc.co.uk Accesat pe 17 ianuarie 2010 Formația a lansat cel de-al șaptelea album de studio, Sweet 7, fiind primul cu noua membră, Jade Ewen. În 2011, membrele de atunci au promis un nou album, și un teaser pentru următorul single numit „Freedom”, fiind lansat în septembrie 2011 în mod gratuit. Acest material a rămas ultimul produs al celui de al patrulea line-up.
În 2012, membrele originale s-au reunit sub un nou proiect muzical MKS (Mutya Keisha Siobhán). După lupte legale, cele trei și-au redobândit numele în 2019. În 2022 au lansat cel de al optulea album The Lost Tapes cu mai multe materiale înregistrate din era MKS. În prezent, ele sunt în turneu și au lansat două noi single-uri, „Jungle” și „Weeds” și promit un al nouălea album.
Istoria formației 1998 - 2004: Debutul și succesul într-o nouă componență Formația a luat naștere în momentul în care Keisha Buchanan și Mutya Buena, care erau prietene apropiate încă din copilărie, au întâlnit-o pe Siobhán Donaghy la o petrecere, în anul 1998, moment în care cele trei aveau treisprezece ani. Ele au făcut cunoștință prin intermediul managerului lor, Ron Tom. Buena și Donaghy au lucrat o perioadă cu Tom, iar în timpul înregistrării albumului de debut, „One Touch", le-a fost sugerat să mai introducă o membră în formație. Buchanan a fost chemată de Buena la studioul de înregistrări, unde a dat câteva probe. Buchanan avea o mică experiență în domeniul muzicii deoarece apăruse în cadrul emisiunii televizate My Kind of Music, unde a uimit publicul cu vocea sa puternică. Numele de "Sugababes" provine de la porecla Keyshiei Buchanan din copilărie, "Sugar baby". În timp ce înregistrau albumul de debut, formația era cunoscută drept "The Sugababies" (într-una dintre melodiile nelansate, înregistrate în acea perioadă apare versul "Sugababies on the run, shake it shake it"). În momentul în care cele trei componente ale trupei au împlinit paisprezece ani, au semnat un contract cu London Records, și au luat un nume mai matur, "Sugababes". Schimbarea de nume este posibil să fi apărut și din pricina faptului că exista deja un grup numit "Sugababies".
Pe data de 27 noiembrie a anului 2000, albumul de debut al formației, intitulat One Touch a fost lansat în Regatul Unit. Acesta a fost produs de către Cameron McVey, care mai lucrase și cu All Saints. Membrele formației au contribuit la scrierea pieselor incluse pe album. Produsul a fost comercializat în condiții vitrege datorită recenziilor negative primite. One Touch a fost considerat de către critici destul de clasic și comun, dar lipsit de inovație, însă l-au numit un început promițător pentru Sugababes.All Music Guide despre One Touch
Albumul a avut un debut dezamăgitor pe piața muzicală, vânzându-se foarte slab și reușind să intre pe poziția cu numărul 75 în topul celor mai vândute albume din Regatul Unit. Patru luni mai târziu a atins poziția maximă, pe locul 26. În țara natală a formației, albumul One Touch a fost comercializat în 180,000 de exemplare și în 650,000 pe plan mondial.BPI.co.uk Certificarea One Touch
Single-ul de debut al formației, intitulat "Overload" a intrat în topul celor mai difuzate melodii din Anglia pe poziția cu numărul șase și a fost nominalizată la premiile BRIT la categoria Cel mai bun single. Celelalte extrase pe single de pe album, "New Year", "Run for Cover" și Soul Sound" au câștigat poziții în topurile din Anglia, toate fiind melodii de top 30.
În timpul unui turneu de promovare susținut în Japonia, Siobhán Donaghy a părăsit formația declarând că vrea să urmeze o carieră în modă, fiind diagnosticată ulterior cu depresie.
Heidi Range, una dintre fondatoarele formației Atomic Kitten, a preluat poziția Siobhánei Donaghy în formația Sugababes în anul 2001. În ciuda prestației bune a formației și a vânzărilor decente ale albumului, grupului Sugababes i-a fost reziliat contractul cu London Records, pe motivul că proiectul nu a atins așteptările companiei, cu toate că albumul ajunsese pe locul #6 în Austria și #7 în Germania.
Din moment ce deja începuseră să lucreze la un al doilea album cu noua membră, Heidi Range, trio-ul a căutat o nouă casă de producție, în cele din urmă semnând cu Island Records. Primul single lansat a fost "Freak Like Me", acesta fiind produs de Richard X - înregistrat în apartamentul lui Richard , și una din ultimele piese pregătite pentru album. Melodia a debutat pe primul loc în Marea Britanie.
Al doilea single cu Range, "Round Round", a devenit al doilea #1 al grupului în Marea Britanie, locul #2 în Irlanda, Olanda, Noua Zeelandă și locul #3 în Croația și Danemarca. Melodia a fost prima melodie de top 20 în Australia primind discul de aur, și prima de top 10 în România, devenind cea mai mare poziție a formației în topul românesc până când "Push the Button" a ajuns pe locul #2 la sfârșitul anului 2005. Odată cu aceste succese, al doilea album al formației, "Angels with Dirty Faces" a debutat pe locul 2 în Marea Britanie în topul albumelor, având succes și în Europa, în cele din urmă primind de trei ori discul de platină în Marea Britanie și vânzând 1 milion de copii în Europa. Al treilea single de pe album, o baladă numită "Stronger" a devenit al treilea single de top 10 consecutiv al fetelor în țara natală. Melodia a fost lansată ca dublă față A a melodiei "Angels with Dirty Faces", cea din urmă fiind aleasă ca tema muzicală a filmului The Powerpuff Girls.
Al patrulea single, "Shape", care conține un sample din melodia "Shape of My Heart" a lui Sting, a ajuns pe locul 11 în Marea Britanie, și top 10 în Irlanda, Serbia și Olanda. Single-ul conținea versiunea live a melodiei "Freak Like Me", pe care o interpretaseră la premiile Brit, unde câștigaseră premiul "Cel mai bun artist britanic dance". Succesul lor le-a făcut să înregistreze o nouă piesă, numită "Party in the Club" (rom. "Petrecere în club"), pentru serialul dramatic, "Girls in Love", bazat pe cartea omonimă a lui Jacqueline Wilson.
Cel de-al treilea album al grupului, intitulat Three, a fost lansat la finele anului 2003 și a reprezentat continuarea succesului înregistrat de albumul precedent. El a urcat până pe poziția cu numărul trei în topul celor mai bine vândute albume din Regatul Unit.EveryHit.co.uk Pe album sunt incluse și melodii solo înregistrate de componentele Sugababes: "Whatever Makes You Happy" (Keisha), "Sometimes" (Heidi) și "Maya" (Mutya). Fiind produs de Brian Higgins, Craigie Dodds și Jony Rockstar , albumul Three se axează mult mai mult pe latura pop a formației. Produsul a primit recenzii bune din partea criticilor, revista Rolling Stone dându-i trei puncte din cinci, iar All Music Guide patru din cinci.Rolling Stone despre ThreeAll Music despre Three
"Hole in the Head" a fost primul extras pe single, beneficiind de sprijinul prosturilor de radio din Regatul Unit, melodia a câștigat prima poziție în topul celor mai difuzate piese. Același lucru s-a întâmplat și în Danemarca, Polonia, Serbia și Rusia. În Irlanda, Norvegia și Olanda single-ul a câștigat poziția cu numărul doi, iar în S.U.A. a intrat în topul Billboard Hot 100 pe locul 96 și a urcat până pe locul întâi în Hot Dance Club Play. În România a ajuns până pe pozița cu numărul 53.
Cel de-al doilea single, intitulat "Too Lost in You", a apărut pe coloana sonoră a filmului Pur și simplu dragoste, fiind scris de Diane Warren. Melodia a câștigat poziții bune în topurile din Europa, în România reușind să atingă poziția cu numărul 44. Inițial, melodia Too Lost in You a fost înregistrată în limba franceză de către Patricia Kaas, sub numele de "Quand J'ai Peur De Tout". Cel de-al treilea single, "In the Middle", lansat în 2004, a câștigat poziția cu numărul opt în Regatul Unit și locul 42 în România. Cel de-al patrulea și ultimul extras pe single, "Caught in a Moment", a fost inclus în filmul Wimbledon și a urcat până pe 8 în topurile din Anglia.
Albumul Three a fost comercializat în peste 850,000 de exemplare în Regatul Unit și în aproximativ 1,200,000 copii în Europa.EveryHit.co.uk UK Top 40 database.Bundesverband Musikindustrie: Gold/Platin-Datenbank
În 2004, trio-ul s-a alăturat unor artiști precum Dido sau Robbie Williams, alături de care au reînregistrat melodia "Do They Know It's Christmas?", lansată inițial de Band Aid în anul 1984. Melodia a fost un succes major în Regatul Unit, unde a câștigat prima poziție în topul celor mai difuzate piese. Toții banii obținuți din descărcările digitale au fost folosiți în lupta contra foametei, în regiunea Darfur, din Sudan.
După o pauză luată de formație, membrele Sugababes s-au întors în studiourile de înregistrări, unde au început munca la cel de-al patrulea album. În acest timp Mutya Buena a rămas însărcinată cu iubitul său, Jay. Ea a născut o fată în luna martie a anului 2005, pe care a numit-o Tahlia Maya Buena.
După un an de pauză, Sugababes a susținut primul concert în Edinburgh, în cadrul seriei mondiale de concerte Live 8. La acea perioadă fetele terminaseră de înregistrat cel de-al patrulea album, pentru care lucraseră cu diferiți textieri și producători, printre care și Dallas Austin.
2005 - 2008: Apogeul