Nicolas Flamel (n. în jurul anului 1330 sau 1340, posibil în Pontoise – d. , Paris) a fost un burghez parizian din secolul al XIV-lea, , copist și librar jurat.
Cariera sa prosperă, căsătoria cu Pernelle, o văduvă bogată, și speculațiile sale imobiliare i-au asigurat o avere confortabilă, pe care a lăsat-o, la sfârșitul vieții, fundațiilor și construcțiilor evlavioase. Această avere, care a fost amplificată de zvonuri, se află la originea mitului cum că ar fi fost un alchimist care a găsit piatra filozofală și putea transforma metalele în aur. Datorită acestei reputații i-au fost atribuite mai multe tratate de alchimie, de la sfârșitul secolului al XV-lea până prin secolul al XVII-lea, cel mai cunoscut fiind Cartea figurilor hieroglifice publicată în 1612. Astfel, „cel mai popular alchimist francez nu a făcut niciodată alchimie”.
Biografie upright|alt=Enluminure de l'entrée de la reine Isabeau de Bavière à Paris.|miniatura| Intrarea reginei Isabeau a Bavariei la Paris în 1389 (manuscris anluminat din secolul al XV-lea, British Library). Viața lui Nicolas Flamel este destul de bine documentată pentru un personaj din vremea lui care nu aparținea nobilimii:. actele parohiei , adunate în secolul al XVIII-lea, diverse documente personale ale lui și ale soției sale, inclusiv testamentul său, precum și descrieri și ilustrații, după moartea sa, ale clădirilor și monumentelor religioase pe care le construise.
Flamel scriitor-public și librar-jurat Nicolas Flamel s-a născut în jurul anului 1340 (mai probabil decât în jurul anului 1330, așa cum se indică adesea.), posibil în „Pontoise la șapte leghe de Paris”. La Bibliotheque françoise (1584). A scăpat în tinerețe de Moartea Neagră din 1348, care a omorât între o treime și jumătate din populația europeană. A trăit la Paris în timpul Războiului de 100 de Ani, de la bătălia de la Crécy din 1346 până la cea de la Agincourt din 1415. A trebuit să participe în 1389, cu toți burghezii din Paris îmbrăcați în roșu și verde, la intrarea în Paris a reginei Isabeau a Bavariei și a trăit, cu puțin timp înainte de moartea sa în 1418, greutățile prin care a trecut Parisul în războiul civil dintre armagnaci și burgunzi și Răscoala Cabohienilor (1413).. Din secolul al XIII-lea, înființarea universităților, dar și dezvoltarea literaturii laice, precum și alfabetizarea nobilimii și al clasei de mijloc superioare au dus la înființarea atelierelor laice de copiat și anluminare, care până atunci fuseseră apanajul mănăstirilor. Acestea s-au format în marile orașe, și mai ales la Paris..
alt=Plan de 1552 représentant le Paris de Nicolas Flamel, de sa maison au coin de la rue de Marivaux et de la rue des Écrivains au cimetière des Innocents|thumb|upright| Parisul lui Nicolas Flamel, de la casa lui de la colțul dintre și până la - (1552) zisă „harta de la Basel". A început o carieră ca copist și la Paris, într-un mic magazin din spatele ,. în . A fost poate fratele mai mare, sau o rudă, a lui Jean Flamel, secretar și bibliotecar al marelui bibliofil Jean I de Berry (cel din ). Description de la ville de Paris (1434) : « Gobert le souverain escripvain qui composa l'art d'escripre et de taillier plumes, et ses disciples par leur bien escripre furent retenus des princes, comme le jeune Flamel, du duc de Berry ; Sicart, du roy d'Angleterre ; Guillemin, du grand ministre de Rodes ; Crespy, du duc d'Orléans ; Perrin de l'Empereur Sigemundus de Romme » - « Item Flamel l'aisné, escripvain qui faisoit tant d'aumosnes et d'hospitalitez et fit plusieurs maisons ou gens de mestiers demouroient en bas et du loyer qu'ils paioent, estoient soutenus povres laboureurs en haut. » ch. Le problème des deux Flamel. Ulterior, a cumpărat o casă vizavi de magazin, la colțul dintre rue des Écrivains și rue de Marivaux (rebotezată rue Nicolas-Flamel în 1851Félix Lazare Dictionnaire historique des rues et monuments de Paris (1855), Rue Nicolas-Flamel ), în care a locuit și și-a înființat atelierul, sub semnul La fleur de Lys.. Această casă, decorată cu gravuri și inscripții religioase, și cu maxima „Fiecare să fie mulțumit de bunurile lui, Cine nu-i ajunge, nu are nimic”, depune mărturie despre atitudinea relaxată dobândită atunci de Flamel. Prin comparație cu alte reședințe burgheze mult mai luxoase ale vremii, casa lui Flamel pare să facă excepție.. , care este mult mai largă, acoperă astăzi rue des Écrivains, locul unde se află casa lui Flamel și cea mai mare parte a bisericii, dintre care s-a mai păstrat doar (construit la începutul secolului al XVI-lea), la un secol după moartea lui Flamel).
Probabil după 1368,: nu este citat în 1368 în Ordonanța lui Carol al V-lea Charles V privind scutirea de la paza porților. a devenit librar-jurat (jurat pentru că trebuia să depună jurământ la ),vezi Jurământul prestat de Geoffroy de Saint-Léger, librar-jurat al Universității, de a-și exercita funcția cu credință: 26 noiembrie 1316. membru al privilegiatei categorii a „librarilor, pergamentarilor, aluminatorilor, scriitorilor și legătorilor de cărți, toate meserii aparținând diverselor științe și cunoscuți în Evul Mediu sub denumirea generică de „funcționari”. Ei țineau de Universitate și nu de jurisdicția starostelui Parisului, ca ceilalți negustori”.R. de Lespinasse, Les Métiers et corporations de la Ville de Paris, III, Paris 1897 citat de . În special, acestea sunt scutite în principiu de impozitele directe. Flamel a încercat și în 1415 să afirme acest privilegiu pentru a evita plata unui impozit..
Nicolas și Pernelle alt=Enluminure du portail de l'église Saint-Jacques-la-Boucherie.|stanga|miniatura| Portalul bisericii Saint-Jacques-la-Boucherie, finanțat în 1389 de Nicolas Flamel, și pe care era reprezentat împreună cu soția sa. În jurul anului 1370, s-a căsătorit cu o femeie văduvă de două ori, Pernelle, . iar în 1372 au făcut un act mutual asupra proprietății lor în fața unui notar, care a fost reînnoit de mai multe ori și care o excludea de la moștenire pe sora lui Pernelle și pe copiii ei.. Ei înșiși fără copii, cei doi soți Flamel au început să finanțeze lucrări și construcții religioase.
Pentru a goli mormintele , burghezii din Paris au construit în jurul acestuia, în secolele al XIV-lea și al XV-lea, osuare în care oasele exhumate erau îngrămădite și lăsate la uscat, la înălțime, deasupra arcadelor. În 1389, Nicolas Flamel a construit și a împodobit una dintre aceste arcade, pe , unde erau și tarabe ale scriitorilor publici. Pe ea erau gravate, în jurul unui om negru reprezentând moartea, inițialele lui Nicolas Flamel cu , o poezie și inscripții religioase „scripturi care să-i îndemne pe oameni la credință”, după cum spune în a sa (1434).. În același an, el a finanțat reparația portalului de la , pe care a fost reprezentat în rugăciune împreună cu soția sa, la picioarele Fecioarei Maria, Sfântului Iacob și Sfântului Ioan.
Perenelle a murit în 1397. Chiar înainte de moartea sa, familia sa a încercat ca moștenirea reciprocă dintre soți să fie anulată. A urmat un proces între moștenitorii surorii lui Pernelle și Nicolas Flamel, pe care acesta din urmă l-a câștigat.. După moartea soției sale, el a continuat să finanțeze construcții religioase și s-a angajat în investiții imobiliare în Paris și în împrejurimi.
În 1402, a reconstruit portalul , care se afla pe Île de la Cité, de-a lungul , pe locul actualului „”. Biserica a fost rebotezată în „Sainte-Geneviève-des-Ardents” la începutul secolului al XVI-lea și a fost distrusă în 1747. Statuia sa, cu o haină lungă cu glugă, și cu , simbol al profesiei sale, a fost amplasată într-o nișă de lângă portal.. În 1411, el a finanțat o nouă capelă în spitalul Saint-Gervais (care se afla vizavi de ) și se pare că a contribuit la reparațiile bisericilor Saint-Côme și . În 1407, a ridicat un mormânt pentru Perenelle în , pe care s-a gravat un epitaf în versuri. alt=Dessin de l'arcade du Petit charnier du cimetière des Innocents.|stanga|miniatura| Arcada de la Petit Charnier din , construită de Nicolas Flamel în 1407 desen de Charles-Louis Bernier în 1786. În același an, el a construit o nouă arcadă (cea care avea să atragă cel mai mult atenția alchimiștilor), de data aceasta lângă osuarul din , și a decorat-o cu sculpturi. Și acolo, el era reprezentat împreună cu soția sa, în rugăciune la picioarele lui Hristos, ale Sfântului Petru și ale Sfântului Pavel, înconjurat de îngeri, și cu inițialele NF în tava cu călimară. Mai jos era o friză de cinci basoreliefuri înfățișând diferite figuri religioase convenționale: un leu înaripat, îngeri, o scenă a învierii, doi dragoni în luptă etc. Mai jos, trei panouri reprezentau Uciderea Pruncilor, care dăduse numele cimitirului. Iconografia acestor sculpturi este asemănătoare cu cea a altor monumente funerare din Cimitirul Inocenților.. Aceste construcții și ornamente erau comune la acea vreme: în 1408, ducele de Berry a comandat sculptura de pe portalul bisericii cimitirului, reprezentând și, în 1423–1424, a comandat pictarea marii fresce , pe arcadele de la osuarul de sud (de pe ). În 1786, în timpul distrugerii complete a Cimitirului Inocenților, au fost realizate mai multe desene de Charles-Louis Bernier (1755–1830), inclusiv cu arcada Flamel.vezi Charles Louis Bernier în catalogul Gallica de la BNF. alt=Photo de l'auberge Nicolas-Flamel.|miniatura| Casa lui Nicolas Flamel sau casa „”, din nr. 51, astăzi căminul Nicolas Flamel. Tot în 1407, Flamel a construit mai multe case destinate să găzduiască pe cei săraci, și pe care se vedeau „numeroase figuri gravate în pietre cu un N și un F gotice pe fiecare parte”.. Cea mai cunoscută, și singura care mai există și astăzi, este casa Nicolas Flamel, numită și „”, din (azi la nr. 51). Pe lângă inițialele lui Flamel și diverse figuri, inclusiv îngeri muzicali, stă inscripția: „Noi, bărbații și femeile, muncitorii, locuim pe pridvorul acestei case care a fost făcută în anul de har o mie patru sute șapte, fiecare dintre noi dator să spună un «Tatăl Nostru» și o «Bucură-te, Marie» în fiecare zi, rugându-ne lui Dumnezeu ca harul său să-i ierte pe bieții păcătoși plecați la Domnul. Amin.” Botezată astăzi „casa lui Nicolas Flamel”, deși nu există indicii că el ar fi locuit vreodată acolo, clădirea are reputația de a fi una dintre cele mai vechi clădiri de locuit din Paris.
Flamel deținea și o serie de case în Paris și în satele din jur, dintre care unele îi aduceau venituri, dar altele erau abandonate și în ruine.. Odată cu succesul activității sale de copist și vânzător de cărți, și cu aportul soției sale Pernelle, văduvă de două ori înainte de a se căsători cu el, aceste investiții imobiliare, realizate în contextul crizei economice a Războiului de 100 de Ani, au contribuit probabil la avere..
Piatra funerară și testamentul upright|alt=Photo de la pierre tombale de Nicolas Flamel.|miniatura| Piatra funerară a lui Nicolas Flamel, 1418, Paris, . A murit la și a fost înmormântat la , unde piatra sa funerară a fost instalată pe un stâlp sub o imagine a Fecioarei. Biserica a fost distrusă la sfârșitul Revoluției Franceze, în jurul anului 1797. Piatra funerară a fost totuși păstrată și cumpărată de un anticariat de la un vânzător de fructe și legume din , care a folosit-o ca tarabă pentru spanac. Cumpărată în 1839 de , se află în prezent în :descriptif et reproduction sur le Catalogue des collections des musées de France. „Regretatul Nicolas Flamel, fost scriitor, a lăsat în testamentul său lucrării acestei biserici anumite rente și case, pe care le dobândise și le cumpărase în timpul vieții, pentru a face anumite sfinte slujbe și a împărți bani în fiecare an prin pomană pentru , și alte biserici și spitale din Paris. Rugați-vă aici pentru cei morți.Inscripție de pe piatra funerară a lui Nicolas Flamel: Oasele sale, precum și cele ale soției sale Pernelle îngropate împreună cu el, au fost apoi transferate în catacombele Parisului.