Osînda este un film românesc din 1976, regizat de Sergiu Nicolaescu după un scenariu inspirat din romanul Velerim și Veler Doamne (1933) al scriitorului român Victor Ion Popa. Rolurile principale au fost interpretate de Amza Pellea, Ernest Maftei, Gheorghe Dinică, Ioana Pavelescu, Sergiu Nicolaescu, Emmerich Schäffer, Mihai Mereuță, Aimée Iacobescu și Alexandru Dobrescu.

Filmul relatează povestea unui fost ocnaș pe nume Manlache Preda, care se întoarce acasă după 12 ani: zece ani de ocnă, făcuți pentru că a participat la Răscoala din 1907, și doi ani de război. El este acuzat pe nedrept de uciderea boierului la care muncea, dar fuge în munți și este ucis când coboară din nou în sat de veșnicul său dușman, jandarmul local. Este pus accentul pe tragedia individuală a personajului principal care, chiar și după ispășirea la temniță și apoi pe front a unor păcate mai vechi, este stigmatizat în continuare de societatea rurală în care trăiește.Mircea Alexandrescu - „Osînda”, în Cinema, anul XIV, 1976, nr. 9 (165), p. 9.

Acest film a fost propunerea României la Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1977.Florentina Ciuverca - Sergiu Nicolaescu, trimis de 5 ori la Oscar, în "Evenimentul Zilei", 19 februarie 2009.Adriana Stanca - „Premiile OSCAR 2013. Lista filmelor pe care România le-a trimis în competiția internațională de-a lungul anilor”, în „Gândul”, 9 ianuarie 2013.

Rezumat

Pentru participarea sa la Răscoala de la 1907 și uciderea boierului din satul său, țăranul Manlache Preda a fost arestat și a stat 10 ani la ocnă. El a fost eliberat în 1917 și trimis ca soldat pe front în Primul Război Mondial. Comandantul său militar a fost ofițerul Tudor Marian.

În 1919, după sfârșitul războiului, Manlache este lăsat la vatră și se întoarce în satul natal după 12 ani de absență. Fostul ocnaș are părul albit înainte de vreme și trăsăturile feței înăsprite. În acest timp, soția sa l-a părăsit și i-a vândut pământul boierului Leon Pârâianu, al cărui unchi fusese omorât în timpul Răscoalei. Autoritățile locale îl întâmpină cu ostilitate, sătenii sunt suspicioși și copiii fug de el. Nemaivând nici casă și nici pământ, Manlache se învoiește să intre în slujba boierului pentru a-și primi înapoi bucata de teren. El are grijă de caii cuconului Leon, prinzându-i și apoi lăsându-i liberi pe cei doi găzari care, într-o noapte furtunoasă, intraseră în grajd cu intenții necinstite. Temându-se de insistența jandarmului Ion, țăranca Ruxandra, fiica fostului răsculat Vasile Țigău mort în temniță și care era nemăritată deși avea vârsta de 25 de ani, îl roagă pe Manlache s-o ia de nevastă. Fostul ocnaș acceptă și cei doi trăiesc împreună.

Nemulțumită de traiul monoton și de pustietatea în care trăiau la țară, boieroaica Magda Pârâianu încearcă să-l seducă fără succes pe Manlache și apoi își convinge soțul să plece împreună la Paris. Ei lipsesc de la moșie un an, timp în care boierul a câștigat o sumă mare de bani la cazinourile din Franța. Ruxandra a rămas gravidă în acest timp.

Într-una din zile, Leon Pârâianu pleacă de la conac cu șareta, urmând să se întoarcă a doua zi. În dimineața următoare, pe când se întorcea spre conac, boierul este lovit cu muchea securii de cei doi găzari. Manlache aude țipete și aleargă după câinele Firicel ce pornise în urmărirea ucigașilor. El îl găsește pe boier care îi spune cu ultimele puteri că a fost vândut și apoi își dă ultima suflare. Între timp, câinele dispăruse în ceața groasă, urmărindu-i pe criminali. Dorind să se răzbune, jandarmul Ion îi spune procurorului Marian (superiorul lui Manlache în războiul tocmai terminat) că fostul ocnaș este cel bănuit de uciderea lui Leon Pârâianu, urmele lui de bocanci fiind găsite lângă mort.

Auzind că este bănuit de crimă, fostul ocnaș fuge, dar procurorul ordonă ca jandarmii să nu tragă și fugarul să fie prins viu pentru a putea fi interogat. El este adăpostit de bătrânul cantonier Petrache Sava, de la care află că niște găzari trecuseră în zilele trecute prin zonă. Timpul trece și vine iarna, dar jandarmii nu reușesc să dea de urma fugarului, iar câinele Firicel nu mai apare și nici nu i se găsește leșul. Între timp, jandarmul Ion o urmărește pe Ruxandra și încearcă să o siluiască într-o noapte. Moș Petrache îi transmite femeii că Manlache urmează să se ducă în munți și să se adăpostească la stâna lui Bădin.

Procurorul află că doi găzari dintr-un sat vecin au cheltuit o sumă de bani nejustificată și bănuiește că aceștia ar fi fost plătiți de cineva (probabil de soția boierului) pentru a săvârși crima. Judecătorul Elefterescu vrea să închidă însă cât mai repede dosarul și să-l condamne pe Manlache. Pentru a da de urma fugarului, procurorul dispune arestarea lui moș Petrache. Acesta din urmă este eliberat de Manlache, iar cei doi fug prin mlaștina înghețată. Fostul ocnaș este rănit grav, iar moșul se duce după doctorii și este arestat din nou de jandarmi. Bătut cu sălbăticie, Petrache hotărăște să ia totul asupra sa și le spune procurorului și judecătorului că el l-a ucis pe conul Leon (pentru că acesta i-a batjocorit fata) și apoi pe Manlache, care ar fi amenințat că-l denunță. Fostul ocnaș reușise totuși să fugă și se adăpostise la stâna lui Bădin, aflată în munți, unde îl vizitează Ruxandra. El plănuiește să rămână acolo până în primăvară, când va încerca să-și facă dreptate.

Aflat în închisoare, fostul cantonier este omorât în bătaie de plutonierul Bobincă și apoi atârnat de o grindă din celulă pentru a lăsa impresia că s-ar fi spânzurat. Judecătorul vrea să claseze cazul și obține numirea procurorului într-un post din București. Marian crede însă că declarațiile lui Petrache sunt mincinoase și pornește în ajunul Crăciunului, împreună cu doi jandarmi, spre stâna unde se adăpostea fugarul. Din cauza viscolului, procurorul și jandarmul Bobincă se pierd în munți și sunt atacați și uciși de lupi. Între timp, pe Ruxandra o apucă durerile nașterii înainte de vreme, iar Manlache o ia în brațe și o duce la biserica din sat, unde femeia moare în timpul nașterii. El o înmormântează în vârful unui deal din cimitirul satului, punându-i pe mormânt o cruce mare din lemn pe care o târâse cu greu prin zăpadă.

După moartea procurorului, judecătorul clasează cazul și afirmă că Marian era nebun. Autoritățile puseseră un premiu pentru prinderea lui Manlache Preda. Găzarul, considerat vinovat de crimă de către procuror, murise și el în urma mușcăturilor unui câine sălbăticit. Boieroaica Pârâianu găsise deja un înlocuitor pentru soțul ei, existând tot mai multe zvonuri că ea ar fi pus la cale asasinatul.

Primăvara sosește, iar fostul ocnaș coboară în sat pentru a merge la mormântul Ruxandrei. În timp ce urca dealul, el este împușcat de la distanță de mai multe ori de către jandarmul Ion, care-l aștepta lângă biserică. Manlache reușește să ajungă cu ultimele puteri până la cruce și cade peste ea, scoțând-o din pământ și rostind: „Grijania ei de lume!”.

Distribuție

Amza Pellea — țăranul Manlache Preda, fost ocnaș Ernest Maftei — cantonierul Petrache Sava Gheorghe Dinică — Ion, șeful postului de jandarmi Ioana Pavelescu — țăranca Ruxandra Sergiu Nicolaescu — procurorul Tudor Marian Emmerich Schäffer — moșierul Leon Pârâianu (menționat Emerich Schäffer) Mihai Mereuță — plutonierul de jandarmi Bobincă Aimée Iacobescu — Magda Pârâianu, soția moșierului Alexandru Dobrescu — judecătorul Elefterescu Cornel Gîrbea — ciobanul Bădin Constantin Rauțchi — găzarul Iordan Elisabeta Jar-Rozorea — soția lui Manlache Elena Dacian — mama lui Manlache Vasile Nițulescu — preotul satului Aurel Popescu Gheorghe Mazilu Vasile Popa — găzar Ion Andrei Tudor Stavru Alexandru Mereuță Dumitru Ghiuzelea Ion Pall Ion Militaru Constantin Totoescu Vasile Fînaru Dan Șchiopu

Producție

Scenariu Scenariul acestui film este inspirat din romanul Velerim și Veler Doamne (1933) al lui Victor Ion Popa Călin Stănculescu - „Cartea și filmul” (Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011), p. 18. și a fost scris de inginerul sunetist Anușavan Salamanian și regizorul Sergiu Nicolaescu.Călin Căliman - „Istoria filmului românesc (1897-2000)” (Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000), p. 287. Cei doi coautori au încheiat la 27 august 1975 un contract cu Casa de Filme 5 pentru scenariul viitorului film.

Nicolaescu a afirmat că a lucrat intens la scrierea scenariului împreună cu Titus Popovici, fiind modificate unele aspecte din roman.Osânda pe situl personal al regizorului Sergiu Nicolaescu, accesat la 5 septembrie 2012. Scenariștii au preluat câteva personaje printre care personajul principal Manlache Pleșa (căruia i-au schimbat numele în cel de Manlache Preda) și Rusanda (aceasta era în roman un personaj secundarValerian Sava - „Osînda”, în „Cinema”, anul XIV, 1976, nr. 4 (160), p. 7., dar în film a dobândit o întindere mai mare și i s-a schimbat numele în cel de Ruxandra)Cristian Luis Vasilescu - „Până la capăt! Contribuții ale lui Sergiu Nicolaescu la cinematografia națională” (Ed. Universitară, București, 2011), p. 69., precum și câteva întâmplări, dar au modificat semnificațiile faptelor relatate, punând accentul pe laturile sociale descrise în roman.

Probleme apărute pe parcurs După afirmațiile proprii, Sergiu Nicolaescu intenționa în primăvara anului 1975 să realizeze filmul Osînda. Autoritățile comuniste reprezentate de Dumitru Popescu „Dumnezeu” îi blocau filmul pe motiv că tema acestuia nu era de actualitate. Regizorul a fost sfătuit de Dumitru Ghișe, directorul Casei de Filme 4, să facă un „film de actualitate”, care să abordeze problemele de viață cu un realism socialist, pentru a-i sensibiliza pe responsabilii cu cenzura să aprobe filmul Osînda.Sergiu Nicolaescu, Viață, destin și film, ediția a II-a revizuită, Ed. Universitară, București, 2011, p. 54.Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 213. La propunerea scenaristului Francisc Munteanu, „un maestru al compromisului”, Nicolaescu a luat scenariul „Copacii mor în picioare” și l-a adaptat, realizând apoi filmul Zile fierbinți (1975).Cristian Luis Vasilescu, op. cit., p. 214.„Din culisele cinematografiei“. Povestea iubirii interzise dintre dintre Amza Pellea și Ioana Pavelescu: „Avusei de la cel de sus o osândă la filmul «Osânda»!“, adevarul.ro, adus la 10 martie 2018, accesat la 12 iunie 2020

După premiera filmului, Sorin V. Popa, fiul scriitorului Victor Ion Popa și deținătorul de drepturi asupra romanului, a cerut și obținut blocarea de către Româniafilm a plății onorariului celor doi scenariști din cauza faptului că nu i se ceruse acordul pentru ecranizare. Regizorul a afirmat ulterior că fiul scriitorului i-a reproșat că nu a respectat acțiunea romanului și a făcut unele adăugiri. În urma mai multor discuții și a unui proces ce a durat până în 1978, cei trei au ajuns la o înțelegere și au convenit la 10 august 1978 că sunt „coautori” ai scenariului. Sorin V. Popa și Anușavan Salamanian au primit câte 45% din onorariul total și din drepturile de folosință, în timp ce Sergiu Nicolaescu a primit doar 10%. Fiul scriitorului a fost de acord ca numele său să fie omis de pe generic și de pe materialele publicitare, el retrăgându-și plângerea în justiție.

Filmări Filmul a intrat în faza de producție la 10 septembrie 1975. Filmările au avut loc în perioada 27 octombrie 1975 - 19 martie 1976 și s-au desfășurat în zona Făgăraș (mai precis la Sâmbăta de Sus), la Călugăreni, Sinaia, Brașov, Mangalia, Tariverde (comuna Cogealac, județul Constanța) și Târgoviște. Regizorul povestea că a avut noroc cu vremea, cutreierând zilnic cam 200 km cu echipa de filmare pentru a găsi un loc cu zăpadă: „când ne opream, ca o recompensă pentru efortul nostru, începea să ningă”. Regizor secund a fost Dumitru D. Câta. Printre asistenți au fost Mihai Teclu (asistent de regie), arh. Gheorghe Bălășoiu și Mara Cuculaș (asistenți de scenografie), Doina Zaharia și Anca Dobrescu (asistenți de montaj). Filmul a fost realizat în studiourile Centrului de Producție Cinematografică București.