Dorin Ștefan (n. 27 iulie 1950, Zărnești, jud. Brașov) este un arhitect român, fondator al biroul de arhitectură „D.S. Birou de Arhitectură” (DSBA). Este unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai arhitecturii românești, apreciat pentru caracterul inovativ, non-convențional al proiectelor sale.
În anul 2010 a primit premiul Academiei Române pentru întreaga activitate iar in anul 2018 a fost recompensat de Uniunea Arhitecților din România cu premiul „Opera Omnia”.
Tinerețea si educația A crescut și s-a format într-un mediu natural, social si meșteșugăresc-profesional deosebit1.My Modernism, dorin STEFAN, editura Paideia, Bucuresti 2016, în Râșnov, în apropiere de Brașov, așezare animată de o veche comunitate (apărată de o cetate țărănească încă din mijlocul secolului al XII-lea) formată în egală măsura din etnici sași și români. În special comunitatea de sași care deținea ateliere de tâmplărie, lăcătușerie, tinichigerie, l-a ajutat în formarea spiritului practic. Bunicul din partea tatălui, născut în Baia Sprie (nordul României), miner, a fost cel care a adus familia în Râșnov după ce a trecut și lucrat prin mai multe mine și cariere din țară. În anii liceului din Colegiul Național Dr. Ioan Meșotă din Brașov este colaborator al revistei școlare „Licăriri” unde publica mici încercări literare și articole „jurnalistice”. În 1975, după 6 ani de studii, absolvă Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București iar în 1998 obține titlul de doctor în arhitectură la UAUIM București cu teza : „Privire asupra orașului (o încercare de perspectivă post-structuralistă)”
Cariera După terminarea facultății, în perioada regimului comunist, lucrează ca asistent la Universitatea de Arhitectura și Urbanism „Ion Mincu” din București și în paralel face proiectare de arhitectură într-un birou de cercetare universitară condus de arhitectul E. B. Popescu. În acest context în 1985 finalizează prima lucrare (împreună cu E. B. Popescu, începută încă din 1981), Casa de cultură pentru tineret Slatina, pentru care primește Premiul Uniunii Arhitecților din România și Medalia de argint la Bienala Internațională de Arhitectură (Interarch 1987) din Bulgaria. Urmează alte proiecte destinate tineretului, „non-conforme” pentru acea perioadă și acel context„Romania- secvente de arhitectura din secolul XIX si pana in prezent”, catalog, editura Adolph Stiller, Viena, 2006, Stefan Ghenciulescu: „...numai putine cladiri publice, dintre care mentionam Casa de cultura din Slatina...au reusit sa nu se conformeze noii directii...”(pag.63). Mai multe proiecte de arhitectură din acea perioadă care erau în șantier nu s-au mai finalizat după schimbarea („revoluția”) de sistem din 1989 din România. În perioada regimului comunist, toate proiectele din țară erau comandă de stat și se realizau în institute de proiectare de stat, fără posibilitatea de a practica arhitectura în afara acestui sistem. Singura „scăpare” în a practica o arhitectură liberă erau concursurile internaționale de arhitectură, dar care, la rândul lor, nu puteau fi trimise la destinație, în afara țării, fără „aprobare” de la stat (o formă de cenzură mai moale). Astfel câteva participări mai importante:
Concursul pentru Teatrul Național din Japonia, 1986, Tokyo, Japonia; Concursul pentru Tete Defense, 1983, Paris, Franța; Consultarea Internațională pentru amenajarea Cartierului halelor din Paris, 1979,Paris, Franța; Mai multe participări la concursurile anuale din Japonia pentru Central Glass International Architectural Design si Shinkenchiku Residential Design din anii 1980.
Imediat după schimbarea regimului politic din România înființează, în 1990, biroul privat
„D. S. Birou de Arhitectura/ DSBA” . Piața de arhitectură se deschide greu în acea perioadă de tranziție de la economia dirijată la economia liberă, în acest sens primele lucrări reflectă această situație fiind amenajări „comerciale” fragile pentru birouri și sedii bancare. Pornind de la regimul închis comunist în dorința de a se exprima iți face propria strategie de lucru Teza de doctorat “Viziuni asupra modernitatii in discursul arhitectilor din Romania, dupa 1989”, Vladimir Vinea, UAU “Ion Mincu” Bucuresti , 2014 „... prea lucid pentru a respinge noua societate capitalistă, demersul teoretic al lui Dorin Ștefan (strâns asociat, firește, practicii sale profesionale) este probabil cea mai coerenta expresie locală a direcției „post-critice”, ce a marcat dezbaterile intelectuale ale disciplinei în anii 2000, și pentru care obiectul preocupării este exact re-conceputalizarea „relației dintre arhitecura și societate sau, mai precis, dintre arhitectură și putere, capital și media”, în jurul principiilor „realismului, pragmatismului și profesionalismului”... exersând, ceea ce va deveni un mod personal obsesiv – „arhitectura ca reacție la context” ( opțiune care va continua și în prima decadă după 1990). În paralel își creează și un context teoretic prin articole critic-analitice prinse sub ceea ce denumea Contextualism (vezi printre altele):
„CONTEXTUALISM VIII – OMUL ȘI LOCUL” – revista „Arhitectura”, nr. 3/1989, București, România; „CONTEXTUALISM VII” – NOUL CONTEXTUALISM – revista „Arhitectura”, nr. 4/1987, București, România; „CONTEXTUALISM VI – SAU DESPRE TAUTOLOGIE ÎN ARHITECTURĂ” – revista „Arhitectura”, nr. 3/1987, București, România; „CONTEXTUALISM V – EXCURS LIRIC” – revista „Arhitectura”, nr. 6/1986, București, România; „CONTEXTUALISM IV” – revista „Arhitectura”, nr. 4/1986, București, România; „CONTEXTUALISM III” – revista „Arhitectura”, nr. 2/1986, București, România; „CONTEXTUALISM II” – revista „Arhitectura”, nr. 3/1985, București, România; „CONTEXTUALISM I” – revista „Arhitectura”, nr. 2/1985, București, România;
Marcată de perioada comunistă, societatea civilă „liberă” din România de după 1989 este preocupată de gestionarea critică a lucrărilor și simbolurilor arhitecturii comuniste. În acest sens și Dorin Ștefan își face o constantă în timp în a aborda critic în special lucrarea simbolică „casa poporului”:
1990 - concurs UAR: "Ce facem cu Casa Poporului?" Premiul UNITER, Ion Caramitru, motivația premiului:...” primul proiect remarcat de noi acoperă monstruozitatea cu ceea ce este mai semnificativ - Pământ. I se lasă doar un periscop, ca un memento. Această idee ni s-a părut interesantă în ordinea gândirii asupra rosturilor unei revoluții care trebuie să decidă ce este de desființat din trecut. Colina care astfel ia naștere simbolizează dealul care a fost odată. Pe de altă parte, tot simbolic este și gestul de a îngropa. Se îngropă cadavrele, spre a fi reintroduse circuitului natural, în ideea unei renașteri într-un alt soi de fertilitate”( Revista Arhitectura nr. 3-4, 1991); 1991 - „Un mușuroi”, instalație, participarea la Bienala de la Veneția 2001 - instalație „Grefa” ( expoziție tematica împreună cu Wanda Mihuleac și cu prezența și suportul teoretic al lui Jacques Derrida) la Gallery East-West RCC New-York (USA) 2008 - animatie video „The Sidewalks of an Architect” , ICR Londra, DSBA
Demers teoretic al REACȚIEI LA CONTEXT (teoretic sau practic) ... „am dezvoltat acest gând, aveam nevoie de un suport conceptual care să fie al meu și al contextului în care lucrăm, trăiam. L-am tot aplicat, mai mult fără voie, dar există acolo undeva iar când trebuia să “deviez” de la proiect, îl ștergeam de praf și-l expuneam la vedere. Într-un fel m-a salvat de la cutia perfectă insensibilă. Am și teoretizat-o, imperfecțiunea. În texte, de fapt în primul text fusese mai mult ca sigur o urmare a unui neajuns, o întâmplare, un neajuns undeva pe parcursul execuției, apoi mi-am făcut un obiectiv din a-l aștepta ... la BCR Ghencea, multe detalii structurale lăsate libere, neacoperite cu finisajele standard; înainte de BCR, pe strada Piepetănari, experimentasem din plin, și chiar programatic, neputințele executanților necalificați; la Twice fuseseră acele detalii fruste devenite școală; ...(chiar si tarziu-2006-7) la Banca Transilvania, sediul din București, când obligați de imperfecțiunile și neplanietățile rezultate din turnarea betonului aparent, am “îmbogățit” detaliul tipic al tâmplăriei “Schuco” cu o ramă suplimentară din profil metalic „L”, care a dat vibrație fațadei”...(pag. 88) in : -“My Modernism” , Dorin STEFAN, editura Paideia, Bucuresti 2016 care continuă și astăzi , s-a articulat în perioada 1980-2000 pe două „linii” practice:
/ 1.”detaliul frust”( prin prezența cu precădere a profilelor metalice aparente -reacție la lipsa de tehnologie și de manoperă din piața românească):
1989-1999: Clubul Twice, Bucuresti 1995: Showroom Niran Co 1993: Pavilionul Romaniei la EXPO Taejon, Coreea;
/2. „detaliul hibrid” „10 arhitecti de 10”, Ioan Augustin, Noi Media Print, 2003: ...”folosind tehnologii ’conventionale’ astazi (metal, sticla), arhitectul /Dorin STEFAN/ reuseste sa saboteze din interior conformismul care paste orice rezolvare de catalog ... detaliile par uneori stranii ...in rezolvari aproape mestesugaresti de imbinari ’inutile’ dar vitale pentru a cabra vizual casa, facand diferenta intre constructie si arhitectura...” (pag.73); (urmarea intrării pe piața din România a sistemelor de construcție - perete cortină și fațadă ventilată dar în varianta ieftină și incompletă):
1999-2004: Cascade Building (clădire de birouri ), Str. Buzesti, Bucuresti; 1999: Opera Center I (clădire de birouri), Piața Operei, Bucuresti;
Criza mondială de după 2008, paradoxal, îl ajută să iasă din obsesia detaliilor fruste-hibride și intră într-o zonă a /3.„detaliului performativ”:
Concursul pentru Taiwan Tower, Taichung, Taiwan (2010)- Locul I pentru concursul de idei; Concursul pentru Extinderea Muzelui de Istorie al Romaniei, București (2016); Imobil Oromolu - Victoriei 8A, Bucuresti (2017);
Expoziții
2010 : The Sidewalks of an Architect , ICR, DSBA 2002 : Bienala de la Veneția , expozant; 1996 : Triennale de Milano , Milano, Italia; 1994 : Caroserii de arhitectură , expoziție personală, București, România; 1991 : Bienala de arhitectură , Veneția, Italia;
1987-1989 : Patru arhitecți , Căminul Artei, București, Brașov, Timișoara, România;
Lucrări de artă
Instalart 2017 –instalart/obiect/005/ dorinSTEFAN : „NON-SENS” , București, Timișoara, Iași, Cluj; „Utopia/Distopia” dorinȘTEFAN – augustinIOAN – decembrie 2012-martie 2013, expoziție la Muzeul Național de Artă Contemporană, curator: Ruxandra Balaci, București; Oglinda – 1986, UAP, IAIM, București, România; Spațiul Obiect – 1982, UAP, UA, IAIM, București, România
Conferințe de/despre arhitectură
dorinSTEFAN „RE-LOCUIREA” in cadrul Bienalei de arhitectura OAR Moldova, Festivalul de Arhitetură MUST Iași, seminar international 17-18 octombrie 2017
seminar: Timișoara, „(re)START! Practici de restaurare” sesiunea III/2017, seminar international, 06/07 octombrie 2017 conferința „dorinSTEFAN- „RE-POSITION”