Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (în ; ) a fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din 1894 până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la ordinul lui Lenin. În anul 2000, Țarul Nicolae al II-lea a fost Canonizat drept sfânt în Biserica Ortodoxă Rusă.
Familia. Anii tinereții thumb|left|200px|Împărăteasa Maria Feodorovna cu fiul ei Nicolae în 1870. Nicolae al II-lea a fost fiul împăratului Alexandru al III-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Feodorovna (născută Prințesa Dagmar a Danemarcei). Pe linie paternă a fost nepot al împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei, iar pe linie maternă a fost nepot al regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei. A avut trei frați mai mici (Alexandru, George, Mihail) și două surori mai mici (Xenia și Olga).
La 13 martie 1881, în urma asasinării bunicului său Alexandru al II-lea, Nicolae a devenit țarevici (moștenitor al tronului), iar tatăl său țar. Nicolae și alți membri ai familiei au asistat la acest eveniment în timpul șederii la Palatul de iarnă din Sankt Petersburg,Massie, R, Nicholas and Alexandra, p.38 însă din motive de securitate, noul țar și familia sa s-au mutat la Palatul Gatchina, situat în afara orașului.
Nicolae era văzut ca prea blând de către durul și pretențiosul său tată care, dată fiind moartea sa prematură, nu și-a pregătit fiul pentru conducerea vastului imperiu. Acesta se pare că nici măcar nu intenționa să-l pregătească pe Nicolae pentru o astfel de funcție dificilă, considerându-l „un fel de imbecil” pe care n-are nici un sens să încerci să-l pregătești în meseria guvernării."Alexandru, care nu pricepea nimic în materie de complexe fizice și psihologice, își consideră băiatul un becisnic și ceva gen imbecil." - "A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution", Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996) Țarul Alexandru III își numea, de altfel, fiul, „fetița”"Îl numea fetița și considera că n-avea sens să-l pregătească pentru treburile guvernării." - "A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution", Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996), iar atunci când ministrul lui de finanțe, contele Witte, i-a sugerat că ar fi timpul să-l inițieze pe moștenitor în afacerile tronului, împăratul s-a arătat surprins, declarând că e imposibil ca Witte să nu fi constatat deja, dacă a discutat până atunci cu țareviciul Nicolae, că acesta „este un prost.”"Când contele Witte, ministrul de finanțe, i-a sugerat că a venit vremea să-l educe pe moștenitorul tronului în afacerile statului, Alexandru s-a arătat surprins. Spune-mi, l-a întrebat pe ministru, ai purtat vreodată un dialog cu Înălțimea Sa Imperială, Marele Duce Țarevici? Witte a admis că da. Atunci nu-mi spune că niciodată n-ai observat că Marele Duce e-un prost!" - "A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution", Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996) Mai târziu, când sfetnicul apropiat al tatălui său (și mai târziu și al lui), reacționarul Pabiedonósțiev, a încercat să-l inițieze în detaliile funcționării statului, Nicolae al II-lea s-a lăsat absorbit de scobitul în nas."Când Pabiedonósțiev a încercat să-l educe în detaliile funcționării statului, acesta a început să-și scobească nasul. Politica îl plictisea pe Nicolae." - "A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution", Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996) Pabiedonósțiev considera că Nicolae al II-lea „pricepe doar semnificația unor fapte izolate, fără legăturile lor cu restul, fără o apreciere a influenței celorlalți factori care intervin, El aderând la măruntul și nesemnificativul Lui punct de vedere.”"Mintea îi era aceea a unui miniaturist, bine concentrată pe detaliul cel mai minor al administrației, dar în același timp incapabil să sintetizeze din toate aceste fapte niște principii generale al guvernării. Așa cum a spus o dată Pabiedonósțiev despre el, El pricepe doar semnificația unor fapte izolate, fără legături cu restul, fără o înțelegere a relației între toți ceilalți factori pertinenți, tendințe sau evenimente relevante. El rămâne fixat pe măruntul și nesemnificativul lui punct de vedere." - "A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution", Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996)
Pe 6 ( 18 ) mai 1884 , la împlinirea vârstei majoratului (pentru moștenitor ), a depus jurământul în Marea Biserică a Palatului de Iarnă , anunțat prin cel mai înalt manifest. Primul act publicat în numele său a fost un rescript adresat guvernatorului general al Moscovei, V. A. Dolgorukov: 15 mii de ruble pentru distribuire, la discreția sa, „între locuitorii Moscovei care au cea mai mare nevoie de ajutor”.
În primii doi ani, Nikolai a servit ca ofițer junior în Regimentul Preobrajenski . A servit în Regimentul de Husari Garda de Viață ca și comandant de escadrilă timp de două sezoane de vară, apoi a servit în tabăra de artilerie . Pe 6 ( 18 ) august 1892, a fost promovat la colonel. În același timp, tatăl său l-a introdus în treburile guvernării țării, invitându-l să participe la ședințele Consiliului de Stat și ale Cabinetului de Miniștri. La propunerea ministrului Căilor Ferate, S. Yu. Witte , Nikolai a fost numit președinte al comitetului pentru construcția Căii Ferate Transsiberiene în 1892 pentru a dobândi experiență în afacerile guvernamentale. La vârsta de 23 de ani, Moștenitorul era un om care primise informații ample în diverse domenii ale cunoașterii.
Educația sa a inclus călătorii în diferite provincii ale Rusiei, pe care le-a făcut împreună cu tatăl său. Pentru a-și completa studiile, tatăl său i-a alocat crucișătorul Pamyat Azova, ca parte a unei escadrile pentru o călătorie în Orientul Îndepărtat. Pe parcursul a nouă luni, el și alaiul său au vizitat Austro-Ungaria, Grecia, Egipt, India, Thailanda, China, Japonia și, mai târziu, pe uscat din Vladivostok, traversând Siberia , s-a întors în capitala Rusiei. În timpul călătoriei, Nikolai a ținut un jurnal personal. În Japonia, polițistul japonez Tsuda Sandzo a atentat la viața lui Nikolai (vezi Incidentul Otsu ). Înainte ca polițistul să fie capturat, a reușit să-i provoace răni la cap, braț și ureche țareviciului; cămașa lui Nikolai cu pete de sânge este păstrată în Schit .
La 26 de ani, cu mai puțin de o lună înainte de a accede la tronul Rusiei, jurnalul personal al viitorului țar Nicolae al II-lea, conține stupidități gen descrierea unor epice bătăi cu castane între el și amicul lui apropiat, prințul George al Greciei: „am început bătaia cu castane în fața casei și-am sfârșit-o pe acoperiș.” Câteva zile mai târziu, jurnalul se face mărturia unei alte bătăi, de această dată una cu conuri de pin."Jurnalele pe care le scria între 20 și 26 de ani sunt pline de mici note stupide despre jocuri și pozne. ("The diaries he wrote in his early twenties are full of silly little notes about games and pranks.) În 1894, la vârsta de 26 de ani, de exemplu, adică cu mai puțin de o lună de a se sui pe tron, acesta relata în jurnal o epică bătaie cu castane în care l-a avut ca adversar pe prințul George al Greciei în parcul regal: începurăm în fața casei și-am sfârșit pe acoperiș. Câteva zile mai târziu acesta descria o altă bătaie, de această dată cu conuri de pin." - "A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution", Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996)
Totuși în contrast cu un specimen gen împăratul Ferdinand I al Austriei, care retardat mintal fiind, declara candid că „e ușor să guvernez, mai greu e să mă semnez”"Revolutions Of 1948 - A Social History", Priscilla Robertson, Princeton University Press 1952, pp. 189-190. (He was indeed watched by his friends and family as if by jailers, because they knew he would sign anything anybody asked - though it was easy to govern, he remarked, the hard job was writing one's name - and what ever he signed was law.), se pare că Nicolae însuși realiza că sarcina conducerii unui uriaș imperiu aflat în plină fază a industrializării și a unei profunde prefaceri sociale (sau a unei Rusii aflată deja în agitație revoluționară provocată de abandonarea reformelor politice după asasinarea țarului Alexandru II de către un grup terorist de stânga), îl depășește complet: thumb|left|200px|Țareviciul Nicolae Alexandrovici Romanov la 21 de ani.la moartea tatălui lui, țarul Alexandru III - secerat prematur de alcool și-o maladie renală - Nicolae își întreabă cu patetism verișorul, printre lacrimi, „ce se va întâmpla acum cu mine și cu Rusia?” El declară cu această ocazie că nu este pregătit să devină țar, că în plus n-a vrut niciodată să devină țar și nu știe nimic despre cum se guvernează sau discută cu miniștrii."În timp ce mulțimea de rude, medici și curteni s-a adunat în jurul patului de moarte al marelui autocrat, Nicolae a izbucnit în plâns, spunându-i patetic vărului lui, Alexandru: Ce se va întâmpla acum cu mine și cu toată Rusia? Nu sunt pregătit să fiu Țar. Niciodată n-am vrut să fiu unul. Nu știu nimic despre cum să guvernezi. Nu știu nici măcar cum să vorbesc miniștrilor." - "A People's Tragedy: A History Of The Russian Revolution", Orlando Figes, Penguin Books 1998 (first published in Great Britain by Jonathan Cape 1996)
Nicolae s-a îndrăgostit de Prințesa Alix de Hesse și Rhin, o nepoată a Reginei Victoria, dar tatăl său nu a fost de acord cu o astfel de alianță, el sperând să perfecteze o căsătorie cu o prințesă din Casa de Orléans, pentru a întări proaspăta alianță cu Republica Franceză. Numai când se afla pe patul de moarte, temându-se pentru succesiunea dinastiei Romanovilor, Alexandru al III-lea a fost de acord ca Nicolae să se căsătorească cu o prințesă din Germania.
Ca țarevici, Nicolae a făcut mai multe călătorii pe tărâmuri îndepărtate, incluzând o călătorie importantă în Orientul Îndepărtat de unde s-a ales cu o cicatrice pe frunte. Un japonez considerat de unele surse nebun, altele descriind mai degrabă un ultra-naționalist."The Attempt on the Life of Nicholas II in Japan", George Alexander Lensen, Russian Review, Vol. 20, No. 3 (Jul., 1961), pp. 232-253, published by Wiley on behalf of The Editors and Board of Trustees of the Russian Review., aproape că l-a omorât, dar salvarea a venit de la vărul său, Prințul George al Greciei (ziarele japoneze ale vremii considerau totuși relatarea despre intervenția prințului George drept o simplă romanțare. Fapt este că familia imperială rusă, ca și cea japoneză, i-a răsplătit pentru salvarea vieții țareviciului, îmbogățindu-i, pe doi japonezi (Mukobatake Jisaburo și Kitaga Ichitaro) care cărau o ricșă și care l-au imobilizat și lovit cu propria lui sabie pe ex-samuraiul atacant.). Nicolae s-a reîntors la Sankt Peterburg cu o ură crescută față de Imperiul Japonez.
Țar al Rusiei thumb|left|320px|Încoronarea Țarului Nicolae al II-lea Nicolae s-a urcat pe tron în data de 1 noiembrie 1894, și la scurtă vreme după aceea s-a căsătorit cu Prințesa Alix (din acel moment înainte Împărăteasa Alexandra Feodorovna). Ei au avut cinci copii: Marile Ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și Țareviciul Alexei. Titlul de Țar, derivat din titlul roman Cezar, ajuns în rusă prin bizantinul Kaisar, a fost abolit oficial în 1712 de Petru cel Mare, dar a fost folosit în mod neoficial de-a lungul domniei lui Nicolae. Titlul său oficial era: