thumb|right|Siberia (ca regiune istorică în roșu deschis și închis) și Subiectele federale ale Rusiei (doar roșu închis)
Siberia (rusă: Сиби́рь, Sibir, probabil din limba mongolă, „ținutul liniștit”, sau din limba tătară — seberü „a broda”) este o zonă vastă a Rusiei și a nordului Kazahstanului, fiind compusă din toată Asia de Nord. Se întinde, pe direcția est-vest, de la Munții Ural la Oceanul Pacific și pe direcția nord-sud, de la Oceanul Arctic până la dealurile Kazahstanului de nord și la granițele Mongoliei și ale Chinei. Toată Siberia, cu excepția zonei de sud-vest, se află în Rusia și formează circa 75% din teritoriul național al acestei țări.
Subdiviziuni administrative
Geografic, Siberia cuprinde subiectele federale ale Districtului Federal Ural, Districtului Federal Siberian și Republica Sakha (Yakutia), care este o parte a Districtului Federal Orientul Îndepărtat. Din punct de vedere istoric, întregul Orient Îndepărtat al Rusiei este considerat o parte a Siberiei.
Republica Buriatia, capitala — Ulan-Ude Regiunea Cita, centrul administrativ — Cita Regiunea Irkutsk, centrul administrativ — Irkutsk Republica Hakasia, capitala — Abakan Regiunea Kemerovo, centrul administrativ — Kemerovo Districtul Autonom Koriakia Ținutul Krasnoiarsk, centrul administrativ — Krasnoyarsk Regiunea Novosibirsk, centrul administrativ — Novosibirsk Regiunea Omsk, centrul administrativ — Omsk Republica Saha (Yakutia), capitala — Yakutsk Regiunea Tomsk, centrul administrativ — Tomsk Republica Tuva, capitala — Kyzyl
Orașele mari ale Siberiei sunt: Irkutsk Krasnoiarsk Novosibirsk Omsk Tomsk
Istorie
Articol principal: Istoria Siberiei
Siberia, tărâmul înghețat al Rusiei, o suprafață întinsă de 13,1 milioane de km2 de la estul Munților Ural până la Pacific și bazinele arctice, și din sudul Oceanului Arctic până la înălțimile Kazahstanului și granițele cu Mongolia și China. Siberia reprezintă 77% din suprafața Federației Ruse și găzduiește 40 de milioane de locuitori (27% din populația totală a Rusiei), având 3 locuitori pe kilometru pătrat, adică populația cea mai răsfirată de pe planetă, datorită condițiilor climatice. Cel mai înalt punct al Siberiei îl reprezintă vârful muntelui vulcanic Klyuchevskaya Sopka (4649 m). Pășind pe teritoriul Siberiei, vei da peste lanțuri de văi și munți (Altai), păduri întinse de taiga și vegetație de tundră, lacuri (Baikal), râuri întinse precum Vasyugan. Chiar dacă vremea este ostilă, Siberia este totuși una dintre cele mai bogate regiuni de pe planetă în resurse (petrol, gaze naturale, terenuri agricole, aur, diamante, argint, cupru, zinc, nichel, cobalt), vegetație bogată în păduri de pini și o faună alcătuită din cerbi, elani, leoparzi, urși și tigri siberieni. Însă istoria Siberiei este și mai bogată decât credem, chiar dacă nu prea este mediatizată.
Siberia preistorică (45.000 î.Hr. - 300 î.Hr.): triburi, civilizații și culturi antice Preistoria Siberiei este marcată de o varietate de descoperiri arheologice ce indică existența unor vechi civilizații și culturi. Conform cercetărilor privind genealogia genetică, primii oameni au locuit în Siberia în anul 45 000 î.H., oameni ce aveau să populeze America de Nord dinspre vest (la vremea respectivă - era glaciară, Rusia și America de Nord erau legate prin ghețari). În Eneolitic, Siberia vestică a fost populată de Nomazi și populații pastorale, în vreme ce pădurile de taiga și de tundră din Siberia estică au fost populate de vânători-culegători până în Evul Mediu.
Primii locuitori cunoscuți ai Siberiei Centrale erau yenisienii, ce vorbeau o limbă diferită de populațiile uralice și turcice târzii. Ketzii erau considerați ultimii locuitori rămași ai migrației timpurii.
Pe plajele lacurilor siberiene s-au înregistrat urme de activitate umană din perioada Neoliticului (tumuli, cuptoare și alte artefacte).
După yenisieni au urmat uralicii samoyedesii, care au venit dinspre nordul regiunii Ural. Urme ale populației Selkup s-au găsit în regiunea Sayan, cărora li s-au atribuit artefactele găsite ce au fost datate din epoca bronzului. Deși fierul le era necunoscut, erau buni meșteșugari în prelucrarea bronzului, argintului și aurului, cu care fabricau diverse ornamente și obiecte de artă.
În anii 2300-1000 î.H., se remarcă cultura Andronovo din sud-vestul Siberiei, influențată de cultura indo-iraniană, a cărei indivizi creșteau cai, vaci și capre, domesticeau cămile și locuiau în așezări din lemn de cedru și pin.
Între secolele VII-III î.Hr., sciții indo-iranieni au prosperat în regiunea Altai, punând bazele culturii Pazyryk, influențând toate imperiile stepice târzii.
În primul mileniu dinaintea erei noastre, bunuri de lux precum mătasea erau transportate în Siberia pe celebrul “drum al mătăsii”.
Au fost găsite fragmente ceramice, decorații, obiecte de artă, așezări complexe, unelte și arme aparținând culturilor Karakol și Okunev, dar și obiecte funerare precum măștile mortuare și necropole ce aparțineau culturii Afanasievo sau Karasuk. Societățile lor erau inspirate după cele ale sciților, elitele de războinici fiind la conducere.
Stabilirea imperiului Xiongnu în secolul al III-lea î.H. a declanșat valul de migrații. Populații întregi s-au mutat pe Platoul Central Siberian. Populații turcice precum Yenisei Kirghiz erau prezente în regiunea Sayan. Triburi turcice precum khakasii și uyghurii au emigrat din locurile lor către nord-vest, subjugând populațiile ugrice. Noii invadatori știau să prelucreze fierul, de acum înainte folosind bronzul doar pentru scop decorativ. Societatea pastoral-sedentară a epocii bronzului a fost înlocuită de călăreții nomazi ce au continuat să populeze regiunea până în epoca modernă. Mobilitatea a declanșat o nouă cultură, dinamică și puternică, neafectând însă culturile sedentare învecinate.
În vreme ce China era amenințată de Xiongnu, Persia de masageți și sakai, și Imperiul Roman se confrunta cu hunii, populațiile Siberiei traversaseră o perioadă tăcută. Așezări care să dateze din primul mileniu al erei noastre nu au mai fost descoperite, iar membrii noii elite erau înmormântați în tumuli de tip kurgan.
Siberia medievală (1206 - 1585): de la invadatorii mongoli la cazacii aventurieri Siberia avea să fie devastată de noi invadatori. Călăreții mongoli, iuți la alergat și la mânie, și dibaci în lupte, conduși de liderul lor, Ginghis Han, au cucerit și subjugat triburile turcice și mongole din Mongolia și din sudul Siberiei. Mongolii au purtat relații cu populația locală din pădurile siberiene pe care i-au numit “oin irged”(oamenii păduriilor), cunoscuți ca Barga și Uriankhai. Multe triburi din jurul Lacului Baikal erau vorbitori de mongolă, însă spre vest erau și vorbitori de turcă, samoyedică sau yeniseiană.
În 1207, fiul său mai mare, Jochi, a subjugat populațiile pădurilor: uriankhaii, oiratii, barga, khakaii, buryatii, tuyanii, khori-tumezii, kyrgyzii, și i-a organizat pe siberieni în trei tumene. Ginghis Han i-a unit pe telengiți și toloși de pe valea râului Irtysh, cu un vechi companion - qorchii. În timp ce barga, tumezii, buriații, khorii, keshmiții și bashkirii erau organizați separat după ordinul miilor, telengiții, toloșii, oirații și yenisei-kirghizii erau organizați în tumeni.
Ginghis Han a stabilit o colonie chineză de meșteșugari și fermieri pe Kem-kemchick după prima fază de cucerire mongolă a Chinei condusă de dinastia Jin. Marii Hani le-au dat, în schimbul tributului, următoarele: șoimi, blănuri, femei și cai.
Siberia vestică era controlată de Hoarda de Aur, iar descendenții lui Orda Han, cel mai vârstnic fiu al lui Jochi, a condus zona direct. Mlaștinile din vestul Siberiei erau dominate de stațiile Yam de transport cu sănii trase de câini pentru a facilita colectarea tributului.
În 1270, Kublai Han a trimis un demnitar chinez împreună cu câțiva coloniști pentru a servi judecata în regiunile Kyrgyz și Tuvan. Nepotul lui Ogedei, Kaidu, a ocupat porțiuni din Siberia Centrala după 1275. Armata dinastiei Yuan, la comanda generalului Tutugh, a reocupat pământurile regiunii Kyrgyz din 1293. De atunci, dinastia Yuan controla Siberia Centrală și Estică. Zona Yenisei avea o comunitate de țesători chinezi, iar Samarkandul și Mongolia beneficiau de meșteșugari chinezi trimiși de Changchun.
Din secolul al XI-lea, Republica Novgorodului, un puternic stat medieval care se întindea din Marea Baltică până în Munții Urali, a încercat să penetreze Siberia. În secolul al XIV-lea, novgorodienii au explorat Marea Kara și râul vest-siberian Obi în 1364. După căderea Republicii Novgorod, comunicațiile dintre Rusia Nordică și Siberia au căzut sub controlul Marelui Ducat al Moscovei. Pe 9 mai 1483, trupele Moscovei, ale prinților Feodor Krbski-Cherny și Ivan Saltyk-Travin, s-au mutat în Siberia vestică. Trupele au traversat râurile Tavsa, Tura, Irtysh, urcând pe râul Obi. În 1499, moscoviții și novgorodienii au ajuns în Siberia vestică și au subjugat triburile locale.
Odată cu colapsul Hoardei de Aur, către finalul secolului XIV, a fost fondat Hanatul Sibir, în centru, la Tyumen. O dinastie non-Borjigin Taybughida a început să domnească sub descendenții lui Shiban, fiul lui Jochi.
La începutul secolului XVI, refugiații tătari din Turkistan au subjugat triburile asociate de la est de Munții Ural. Fermierii, meșteșugarii, cârciumarii, comercianții și mullahii (clerici musulmani) au fost aduși din Turkistan, și mici principate s-au format pe Irtysh și Obi. Acestea au fost unite de Hanul Yadegar Mokhammad de Kazan. Au început conflictele cu rușii, ce începeau să colonizeze Uralii, intrând în conflict direct cu Moscova în 1555 și acceptând să trimită un tribut anual.
La mijlocul secolului XVI, Țaratul Rusiei, sub domnia lui Ivan cel Groaznic, a cucerit hanatele tătare din Kazan și Astrakhan, anexând întreaga regiune Volga și deschizând un acces liber către Munții Urali. Colonizarea țărmurilor estice de către Rusia a fost condusă de bogații negustori Stroganovi. Țarul Ivan al IV-lea a garantat crearea unor state largi lângă Urali, precum și privilegii fiscale către Anikey Stroganov, care a organizat o migrație în masă către pământurile colonizate. Stroganovii au dezvoltat agricultura, mineritul și pescuitul în Munții Ural și au stabilit comerțul cu triburile siberiene.
În 1570, antreprenorul Semyon Stroganov și ceilalți fii ai lui Anikey Stroganov au recrutat cazaci pentru a proteja așezările urale împotriva atacurilor conduse de tătari ai Hanatului Siberian, ce-l aveau drept conducător pe Hanul Kuchum. Stroganov i-a sugerat atamanul cazacilor, Yermak, angajat în 1577, să cucerească hanatul Sibir, promițând ajutor în provizii de hrană și arme.
În 1581, Yermak a început voiajul său în adâncurile Siberiei cu o armată de 1636 oameni, pe traseul Tagi și râurile Tura. În anul următor, se aflau pe Tobol, și cu 500 de oameni a reușit să cucerească Qashliq, rezidența hanului Kuchum, lângă Tobolsk. După câteva victorii, Yermak a învins forțele lui Kuchum pe râul Irtysh după a treia zi a bătăliei de pe Capul Chuvash în 1582. Forțele rămase ale Hanului s-au retras către stepe, abandonând proprietățile în favoarea forțelor lui Yermak. Kuchum l-a atacat din nou pe Yermak în 1585, ucigându-i mulți oameni. Yermak a fost rănit și, încercând să traverseze râul Wagay, s-a înecat datorită armurii care îl îngreuna. Cazacii lui Yermak s-au retras din Siberia însă, anual, aventurieri și vânători, sprijiniți de Moscova, au sărăcit țara. După câțiva ani, rușii au putut, în sfârșit, să pretindă ținuturile umblate și cucerite de Yermak drept ale lor.
Siberia în pragul modernității (1607-1917): expediții și anexare La începutul secolului XVII, expansiunea rusă a fost încetinită de problemele interne. Totuși, expedițiile de explorare și colonizare în Siberia au fost continuate de cazaci în căutare de blănuri și fildeș. În timp ce cazacii veneau spre Ural, rușii se îndreptau spre Oceanul Arctic.