thumb|Ilustrație din O mie și una de nopți, 1849-1856 O mie și una de nopți (, kitāb 'alf layla wa-layla; persană هزار و یک شب, Hezār-o yek šab) este o antologie de povești culese de-a lungul secolelor de diferiți autori, traducători și literați din diferite țări.

Origini Această culegere de povești își are originile în vechea Arabie și Yemen, India antică, Asia Mică, vechea Persie (în special Imperiul sasanid), Egiptul Antic, mitologia din vechea Mesopotamie, vechea Sirie și povestirile populare medievale arabice din era Califatelor, în ciuda faptului că cel mai vechi manuscris arabic datează din secolul al XIV-lea, iar cărțile de știință în general datează din 800-900 d.Hr.

Nucleul acestor povestiri este format de o carte antică persană, intitulată Hazār Afsān (, ; în persană: هزارافسانه lit. O mie de povești). Compilatorul și traducătorul acestor povestiri în arabă este povestitorul Abu abd-Allah Muhammed el-Gahșigar, care a trăit, aproximativ, în secolul al IX-lea. Istoria Șeherezadei, ce servește de cadru celorlalte povestiri, se pare că a fost adăugată în secolul al XIV-lea. Prima compilație arabică modernă, elaborată cu materiale egiptene, s-a publicat în Cairo în 1835.

A cauzat un impact mare în Occident în secolul al XIX-lea, o epocă în care au început să fie de mare anvergură expedițiile și investigațiile geografice și descoperirea de culturi exotice. În realitate, O mie și una nopți s-a tradus pentru prima oară în 1704, dar acea primă versiune franceză, aparținând lui Antoine Galland, era o adaptare, un text "curățat" de actele de adulter și faptele sângeroase cu care abundă opera. Una din traducerile ce au ajuns populare a fost cea a lui Richard Francis Burton, diplomat, militar, explorator și împătimit al culturii africane.

Structură Ce e comun tuturor edițiilor celor O mie și Una de Nopți este istoria inițială a formei narative: personajele regele Shahryar sau Shahryār (din persană شهريار, însemnând rege, conducător) și soția sa Șeherezada (din persană شهرزاده, însemnând de origine nobilă) și narația, un deviz incorporând poveștile în sine. Poveștile provin din povestea originală; unele sunt incorporate în alte povești, în timp ce altele încep și se termină independente unele de altele. Unele ediții conțin doar câteva sute de "nopți", în timp ce altele includ 1001 sau chiar mai multe „nopți”.

Colecția sau cel puțin câteva dintre povești desprinse au devenit cunoscute în Occident în timpul secolului XIX, după ce a fost tradusă — prima ediție în franceză și pe urmă în engleză și alte limbi europene. La acea vreme a preluat titlul englez Arabian Nights' Entertainment sau simplu Arabian Nights — Nopți arabe. Cele mai cunoscute povestiri din O mie și una de nopți includ „Aladin și lampa fermecată”, „Ali Baba și cei 40 de hoți”, „Cele șapte călătorii ale lui Sinbad marinarul”.

Ironia constă în faptul că exact aceste povestiri nu erau parte din „Nopțile” în versiunea sa arabă, ci au fost incorporate în colecție de traducătorii europeni. thumb|left|200px|„Sultanul o iartă pe Șeherezada”, de Arthur Boyd Houghton (1836–1875)

Caracteristici

Povestirea principală este despre Regele persan și noua sa mireasă. Regele, Shahryar, după ce a descoperit infidelitatea primei sale soții a executat-o și a declarat toate femeile ca fiind infidele. A urmat o succesiune de căsătorii cu virgine, doar pentru a le executa în dimineața următoare nunții. În cele din urmă, vizirul său nu a mai găsit nici o virgină. Șeherezada, fiica vizirului, s-a oferit pe sine ca să fie următoarea mireasă, iar tatăl său a acceptat cu greu de nevoie. În noaptea nunții, Șeherezada îi spune regelui o poveste, doar că nu o termină. Regele în așa fel este obligat de curiozitate să o lase în viață ca să poată afla finalul poveștii. În noaptea următoare, imediat ce termină de spus povestea, începe alta, repetând astfel obiceiul 1001 de nopți. În final, ea dă naștere a trei fii, iar după cele 1001 de nopți, sultanul îi anulează pedeapsa cu moartea și trăiesc fericiți (acesta fiind finalul cu care se încheie prima povestire, cea a Șeherezadei).

Poveștile sunt diverse: includ povestiri istorice, povestiri de dragoste, comedii, tragedii, legende religioase, poeme, parodii și diferite forme erotice. Numeroase povestiri includ Djinni, magicieni și locuri legendare, ce interfereaza cu persoane reale în locuri reale; istoricul calif Harun al-Rashid este un protagonist comun, ca și Abu Nuwas, poet de curte despre care se crede ca fiind de asemenea o persoană reală, precum și vizirul califului, Ja'far al-Barmaki. Câteodată, personajele din povestirile Șeherezadei încep să spună altor personaje o poveste proprie, și acea poveste poate conține o alta, rezultatul fiind o bogată textură narativă a întregii opere.

Diferitele versiuni prezintă diferite detalii sau sfârșituri (în unele Șeherezada își cere iertare, în altele regele își vede propriii copii și decide să nu-și execute soția, iar altele sunt doar cu scop de a-l zăpăci pe rege) dar toate se termină când regele își iartă soția și îi cruță viața.

Standardele narative pentru ceea ce constituie punctul culminant par mai vaste decât în literatura modernă. În timp ce în cele mai multe cazuri o povestire este oprită atunci când eroul principal se află în pericol de a-și pierde viața sau orice alt necaz mare, în alte cazuri Șeherezada oprește povestirea în mijlocul unei prezentări abstracte a unor principii filozofice sau puncte complexe ale filozofiei islamice, astfel demonstrând prin toate povestirile că este justificată mentalitatea sa de a se folosi de curiozitatea regelui pentru ceea ce va urma noaptea următoare ca să câștige încă o zi în viață.

Istorie și versiuni Influențe timpurii thumb|250px|right|O pagină din Kelileh va Demneh datată din 1429, de la Herat, o traducere persană a Panchatantra — descrierea manipulativului vizir-șef, Dimna, ce încearcă să-și conducă regele intr-un război Povestirile din colecție pot aparține culturilor indiene, perse, egiptene precum și anticele povestiri tradiționale arabe.Zipes, Jack David; Burton, Richard Francis (1991). Nopți arabe: Minunățiile și fantasticele aventuri ale celor O mie și una nopți pg 585. Signet Classic Multe povestiri din folclorul indian și cel pers combină povestiri una într-alta, precum și sursele iudaice.Jewish sources Aceste povestiri erau probabil în circulație înainte să fie colectate și unificate într-o singură colecție. Această lucrare a fost formată mai departe de scribi, povestitori și literați și a fost dezvoltată și transformată într-o colecție de trei distincte capitole de narație în secolul al XV-lea:

Poveștile persane influențate de folclorul indian și adaptate în arabă în secolul al X-lea. Povestiri înregistrate de-a lungul secolului al X-lea. Cultura medievală a folclorului egiptean.

Folclorul indian este reprezentat de anumite povestiri despre și cu animale ce reflectă influențele fabulelor din vechea limbă sanscrită. Influențele colecției de povestiri și legende indiene "Baital Pachisi" sunt notabile, de asemenea.Burton, Richard F. (2002). Vikram și Vampirul sau Poveștile lui Hindu Devilry pg xi. Adamant Media Corporation Jataka e o colecție de 547 povestiri, ce conține în cea mai mare parte povestiri cu morală sau scopuri etnice. Povestea Boului și a Măgarului și Povestea Comerciantului și a soției sale sunt regăsite în cadrul povestirilor din ambele colecții Jakata și Nopți arabe.Irwin, Robert (2004). The Arabian Nights: A Companion pg 65. Tauris Parke Paperbacks

Influențele folclorului din Bagdad este reprezentat de povestirile despre și cu califul abbasid; influența de Cairo este evidențiată de către Cârpaciul Maruf. Povestiri cum ar fi Columnele Iram-ului (misteriosul Ad, orașul Iramului, descris în Coran ) e bazată pe legendele pre-islamice ale peninsulei Arabice; motivele sunt din povestea antică ce vine din Mesopotamia a lui Ghilgameș. Sunt notate, de asemenea, posibile influențe grecești.Pinault, David (1992). Tehnici de a povesti în Nopți arabe pg 5. Editura academică Brill

Versiuni Prima versiune europeană a celor O mie și una de nopți (1704-1717) a fost tradusă în franceză de Antoine Galland dintr-o versiune în arabă și alte surse.Jacob W. Grimm (1982). Selected Tales pg 19. Penguin Classics Această carte de 12 volume conține O mie și una nopți, povești arabe traduse în franceză, incluzând povestiri ce nu erau în manuscrisul arab original. "Lampa lui Aladin" și "Ali Baba și cei 40 de hoți" au apărut în prima versiune tradusă a lui Galland și nu se regăsesc în manuscrisul original. El a scris că le-ar fi auzit de la un povestitor sirian creștin din Alep, un literat maronit numit "Hanna Diab."

Versiunea lui Galland era foarte populară de-a lungul Europei, iar versiunile mai târzii ale celor O mie și una de nopți au fost publicate de către editorul lui Galland fără consentimentul acestuia. O bine-cunoscută versiune tradusă în engleză este acea a lui Richard Francis Burton, intitulată Cartea celor o mie și una de nopți (1885). Spre deosebire de versiunea precedentă, această versiune de 10 volume nu a fost cenzurată. Cu toate că era editată în epoca victoriană, conținea toate nuanțele și subînțelesurile erotice ale surselor materiale saturate cu figuri de stil și aluziile sexuale sau pederastice.

Burton s-a sustras legii victoriene cu un material obscen editând o ediție privată doar pentru abonați destul de aproape de publicarea cărții. Cele 10 volume originale au fost urmate de alte șase intitulate Suplimentarele nopți la cele o mie și una nopți, ce au fost tipărite între 1886 și 1888.

Cea mai recentă versiune a povestirilor o include pe cea franceză a doctorului J. C. Mardrus, tradusă în engleză de Powys Mathers, și în mod remarcabil, o ediție critică bazată pe manuscrisul sirian original din secolul al XIV-lea, aflat în Biblioteca Națională, redactat în arabă de Muhsin Mahdi și interpretat în engleză de Husain Haddawy, fiind cea mai lungă, dar și cea mai bună versiune în limba engleză până în acel moment.

În 2005, academicianul brazilian Mademe Mustafa Jarouche a început publicarea versiunii tradusă în portugheză, bazată pe analiza comparativă a diverse manuscrise arabe. Primele trei volume din cele cinci sau șase planificate au fost publicate cuprinzând varianta siriană completă a cărții (volumele 1 și 2) și parțial versiunea egipteană de mai târziu (volumul 3 și restul). Cristiane Capuchinho, Lançada a primeira tradução do árabe d'As Mil e Uma Noites , USP Online, Universidade de São Paulo, 6 May 2005. Accessed online 12 November 2006.

De-a lungul timpului thumb|Manuscrisul celor O mie și una nopți, anii 1300 Specialiștii au reunit de-a lungul timpului istoria textului și a apariției celor O mie și una de nopți :Dwight Reynolds. "O mie și una nopți: Istoria textului și a apariției sale." Istoria literaturii arabe realizată de Cambridge: Literatura arabă în perioada postclasică. Cambridge UP, 2006.Irwin, Robert. The Arabian Nights: A Companion. Tauris Parke, 2004. Cel mai vechi manuscris arab (câteva pagini scrise de mână) din Siria datând din timpuriul an 800 d.Hr., descoperit de academicianul Nabia Abbott în 1948. 900; Menționarea "Nopților" în "Fihrist" (Catalog de cărți), Ibn Al-Nadim în Bagdad. Se menționează despre istoria cărții și originile sale persane. 900; A doua veche referință la "Nopți" în Muruj Al-Dhahab (Poiana de Aur) al lui Al-Masudi. 1000; Mențiune ce se referă la originea persană a numele celor O mie și una Nopți de Qatran Tabrizi în următorul cuplet în persană: هزار ره صفت هفت خوان و رويين دژ فرو شنيدم و خواندم من از هزار افسان

A thousand times, accounts of Rouyin Dezh and Haft Khān I heard and read from Hezār Afsān (literally Thousand Fables) 1300; Existența manuscrisului sirian în Biblioteca Națională din Paris (conțanând în jur de 300 de povestiri).