thumb|240 px|Evrei deportați în Transnistria sub supravegherea unui soldat român. thumb|250px|Holocaust prin gloanțe. Octombrie 1941: evrei români deportați în Transnistria și asasinați între Bârzula și Grozdovca de militarii români care-i escortau. Femeia a fost despuiatăCarp, Matatias: Cartea neagră. Suferințele evreilor din România: 1940—1944, vol. III: Transnistria, Dacia Traiană (Socec), București, 1947. miniatura|240 px

Masacrul de la Odesa a fost declanșat în seara zilei de 22 octombrie 1941, cu titlul de „pedepsire” (represalii asupra populației civile) în urma detonării Comandamentului militar român din Odesa de către partizani sau militari sovietici din armata regulată, explozie în care au fost omorâți 16 ofițeri români, inclusiv comandantul militar al orașului, generalul Ion Glogojanu, 46 soldați și subofițeri, mai mulți civili și 4 ofițeri de marină germani. Militarii români nu au reușit să-i prindă pe autorii atentatului și s-au răzbunat pe populația civilă locală. Au fost asasinați la întâmplare, 5.000 de localnici civili, majoritatea evrei.

În urma raportului primit, mareșalul Antonescu i-a ordonat generalului Iosif Iacobici, șeful Marelui Stat Major și comandant al Armatei a 4-a române, să ia măsuri drastice de pedepsire. În aceeași noapte, Iacobici a telegrafiat cabinetului militar al lui Antonescu că a pornit acțiunea ordonată: „Ca represalii și pentru a da un exemplu populației, s-au luat măsuri pentru a spânzura în piețele publice un număr de evrei și comuniști suspecți”Holocaustul în România - Telegrama lui Iacobici către cabinetul militar din 22 octombrie 1941, . În ziua următoare, la 23 octombrie 1941, militari români au ucis alți 19.000 de civili evrei, femei, bătrâni și copii, familii întregi din orașul Odesa, împușcați, spânzurați, aruncați în aer, sau arși de viiЧеркасов, А. А.: Оккупация Одессы. Год 1941, Очерки — 1-е. — Одесса: — 270 с ил. с. — (Большая литературно-художественная серия «Вся Одесса» Выпуск 18), 2007, ISBN 966-344-144-5.United States Holocaust Memorial Museum: Holocaust History - Odessa, http://www.ushmm.org/wlc/en/index.php?ModuleId=10005476 , accesat:21.02.2012. Alți aproximativ 45.000 de evrei au fost trimiși de la Odesa în lagărul de concentrare Bogdanovka, unde au fost asasinați aproximativ două luni mai târziuUnited States Holocaust Memorial Museum: Holocaust History - Odessa, op. cit.Kellerhoff, Sven F.: Der vergessene Holocaust, Die Welt, 30.08.2006, http://www.welt.de/print-welt/article148882/Der_vergessene_Holocaust.html , accesat:21.02.2012Deletant, Dennis: Hitler's Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940–1944, pp. 171-3, Basingstoke, Palgrave Macmillan, 2006, ISBN 9781403993410.Gilbert, Martin: The Holocaust, pp. 217-218, ed. Holt, Rinehart and Winston, N.-Y., 1986, ISBN 0-8050-0348-7 "On January 12 the deportations from the Slobodka ‘ghetto’ began. Within six weeks, a total of 19,582 Odessa Jews, the majority women, children and old people, had been taken by rail in sealed trucks to Berezovka (...) Within a year and a half, almost none of these 19,582 deportees were alive". Gilbert, op. cit. p. 289.

Cucerirea Odesei

thumb|120px|Generalul de corp de armată adjutant Iosif Iacobici thumb|120px|Generalul de corp de armată Nicolae Macici

Marea ofensivă a armatei române, cu sprijin și indicații tactice germane, pentru cucerirea Odesei, a fost declanșată la 3 august 1941, când al 4-lea Corp de armată, comandat de generalul Nicolae Ciupercă, a trecut Nistrul, flancat de al 5-lea Corp, format din Divizia a 15-a de Infanterie, Brigada 1-a de cavalerie și Divizia 1-a blindată, care l-a traversat între Tighina și Dubăsari, conform planurilor de luptă elaborate de mareșalul Antonescu personal - ordinul operativ nr. 31 al Marelui Stat Major emis la 8 august 1941, care cerea Armatei a 4-a să cucerească Odesa „din mers”. Realitatea de pe front nu a corespuns, însă, cu planurile optimiste, ofensiva a fost oprită, orașul dovedindu-se mai greu de cucerit decât se presupuseseAkten zur deutschen Auswärtigen Politik, 1918-1945, Serie D: 1937-1941, Band XIII. 1, Die Kriegsjahre, 23 Juni bis 11. Dezember 1941, Göttingen, 1970, doc. nr. 167, p. 220-221; doc. nr. 204, p. 262-263Axworthy, p. 51.

În ziua de 3 septembrie, generalul Ciupercă (din grupul de generali care considerau că armata română nu ar fi trebuit să treacă Nistrul și să invadeze teritorii aflate în afara graniței internaționale a României) trimitea un memoriu lui Antonescu în care raporta despre condițiile precare ale diviziilor din prima linie, extenuate după o lună de ofensivă permanentă, despre moralul scăzut al soldaților din cauza luptelor pe pământ străin și despre planurile de atac inadecvate condițiilor de pe teren Ciupercă mai raporta că aproape toate diviziile din primul eșalon se găsesc la limita posibilităților lor ofensive și propunea un plan de luptă alternativ. Antonescu și șeful marelui stat major, generalul Alexandru Ioanițiu, au respins memoriul. În cele două asalturi asupra Odesei făcute conform planurilor lui Antonescu, Armata 4 a suferit pierderi mari, de 58 855 de militari, din care 11 046 morți, 42 331 răniți și 5 478 dispăruțiAxworthy, p. 52.

Pe 9 septembrie, generalul Ciupercă (împreună cu șeful statului său major, generalul de brigadă Nicolae Pălăngeanu) a fost înlocuit cu generalul Iacobici, ministrul de război din acel moment, care a primit directive clare să execute, fără discuții, ordinele primite. După Antonescu, motivul acestei situații deplorabile a fost „lipsa spiritului ofensiv și încrederea în capacitatea de luptă a armatei române”. Succesele lui Iacobici au fost și ele minime, mai ales după ce artileria a încetat lupta din lipsă de muniții; așa că, pe 22 septembrie 1941, după moartea într-un accident a generalului Ioanițiu, el a fost rechemat la București și numit șef al Marelui Stat Major al armateiScafeș, Ioan I.: Odessa, o victorie scump plătită, Historia.ro, noiembrie 2011, accesat 26 dec. 2011, http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/odessa-o-victorie-scump-platita . Ulterior, față cu împotmolirea ofensivei române, planul respins al generalului Ciupercă a fost adoptat și a dus la cucerirea Odesei.

La 16 octombrie 1941, ora 10.30, patrule avansate ale Diviziei a 7-a de infanterie au intrat în Odesa, iar la ora 16.00 detașamentul Eftimiu a ocupat portul, marcând cucerirea orașului. Simultan, au intrat în oraș și trupe germane.

Românii au vrut să-i schimbe numele orașului în „Antonescu”, iar guvernul sovietic a acordat Odesei titlul de „Oraș erou” decernat doar altor trei orașe: Leningrad, Moscova și StalingradNițu, Victor; Pușcă, Dragoș, The Battle of Odessa, 1941, 10 sept, 2007.

Armata a 4-a, în efectivele căreia au luptat, între 8 august și 16 octombrie, 340 223 de combatanți, a suferit o pierdere de 92 545 de soldați (17 729 morți, 63 345 răniți și 11 471 dați dispăruți). Sovieticii au raportat 41 268 de pierderi: 16 578 morți și dispăruți și 24 690 răniți. Ei au mai evacuat din oraș circa 350 000 soldați și civili.

După cucerirea Odesei, Antonescu a ordonat retragerea Armatei a 4-a pentru refacere (în realitate, această armată decimată nu a mai fost refăcută și, în scurt timp după participarea la „Parada Victoriei” de la București, contigentele au fost lăsate la vatră), lăsând în loc unități secundare. Garnizoana orașului a fost preluată de Corpul 2 de armată, sub comanda generalului Nicolae Macici.

Represalii, răfuială, sau purificare etnică?

În urma rezultatelor dezastruoase ale ofensivei Armatei a 4-a și a pierderilor suferite, Antonescu a ordonat o anchetă. Documentul, elaborat de Secția a 3-a operații din cadrul Marelui Stat Major român, intitulat „Rezultatul anchetei referitor la cauzele pentru care Armata română n-a putut să aibă o victorie rapidă și strălucită la Odessa”, a enumerat drept principale cauze ale eșecului deficiențe în privința organizării, dotării, instrucției și moralului unităților din Armata a 4-a. Ancheta a confirmat evaluările germane cu privire la potențialul combativ scăzut al unităților românești. În pofida acestor constatări, pentru a se disculpa, Antonescu i-a învinuit pe evrei de pierderile masive suferite de armatele române respectiv, pe „comisarii iudeo-bolșevici din Armata Roșie” (vezi directiva adresată de Antonescu la 5 septembrie 1941 de pe frontul din fața Odesei vicepreședintelui Consiliului de Miniștri, Mihai Antonescu).

Încă de la debutul conflictului sovieto-german, propaganda română a indicat - alături de regimul sovietic - populația evreiască din Basarabia și Bucovina de nord ca element principal de susținere și răspândire al comunismului, aceasta fiind considerată responsabilă și de suferințele îndurate de români în timpul ocupației sovietice. În consecință, guvernanții români au prezentat în fața opiniei publice din România și a populației din Basarabia și Bucovina de nord participarea României la ostilități, nu numai ca o campanie destinată a elibera cele două provincii de sub dominația bolșevică și a reîntregi frontierele amputate în anul 1940, ci și ca o bătălie purtată împotriva comunismului și evreilor. Afișele propagandistice ale armatelor a 3-a și a 4-a române conțineau lozinci precum: „Armatele română și germană luptă contra comunismului și jidanilor și nu contra soldatului și poporului rus”; „Războiul a fost provocat de jidanii lumii întregi. Luptați contra provocatorilor de războaie!”; „Armatele română și germană nu vin pentru a se răsbuna pe populație. Ele luptă pentru distrugerea comunismului și cahalului jidovesc”; „Domnia jidanilor și a străinilor s-a sfârșit. Soarele dreptății românești din nou a răsărit”; „Cine luptă pentru comunism, luptă pentru subjugarea tuturor popoarelor de către comuniști și jidani”; „Comuniștii și jidanii v-au luat pământurile, casele, vitele și recoltele voastre. Armatele română și germană vin să vă dea înapoi avuturile voastre”; „Jidanii, comuniștii și trădătorii neamului n-au ce căuta în Basarabia și Bucovina de nord! Să plece până nu-i prea târziu!” Trașcă, Ottmar, Ocuparea orașului Odessa de căre armata română și măsurile adoptate față de populația evreiască, octombrie 1941-martie 1942, în: Institutul de Istorie „George Barițiu”, Cluj-Napoca, pp. 387-388, Historica Yearbook, 2008. (AMRP, fond 26-Armata a 4-a, dosar nr. 748, f. 269-270, 273-279)

Autoritățile civile și militare române nu s-au limitat doar la multiplicarea și răspândirea acestor afișe propagandistice, ci au elaborat și planuri care vizau augmentarea sentimentelor antisemite în cadrul populației românești din cele două provincii. De exemplu, Centrul Informativ „B”, atașat Armatei a 4-a române și aflat sub conducerea locotenent-colonelului Alexandru Ionescu (Alion), a elaborat la 11 iulie 1941 un document intitulat „Plan pentru înlăturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean aflat încă sub stăpânirea sovietică”, ce prevedea organizarea unor echipe care urmau să devanseze trupele române și a căror misiune consta în „a creea o atmosferă defavorabilă elementelor iudaice, în așa fel încât populația singură să caute a le înlătura prin mijloacele ce vor găsi mai indicate și adaptabile împrejurărilor”Trașcă, Ottmar, Ocuparea orașului Odessa de căre armata română... op. cit. pp. 387-388.