Marko Bandulovič (latinizat: Marcus Bandinus, italienizat: Marco Bandini, ) a fost un arhiepiscop romano-catolic de origine bosniacă, care a îndeplinit funcția de administrator apostolic al credincioșilor catolici din Moldova (1644-1650) la Dieceza de Bacău. El este autorul așa-numitului Codex Bandinus.
Biografie
Începutul vieții Marco Bandini s-a născut în anul 1593 sau în intervalul 1593-1598Călători străini despre Țările Române ..., 1973, pag. 293 în orașul Skopje din provincia Bosnia, într-o familie de origine bosniacă.Istoria Bulgariei, Volumul IV: stăpânirea otomană, secolele XV–XVIII (titlu original: История на България, том IV: Османско владичество XV - XVIII), Sofia, Academia Bulgară de Științe, Centrul Unificat de Istorie, Editura Institutului de Istorie al Academiei Bulgare de Științe, 1983, pag. 205 Numele său la naștere era Bandulovič. A urmat studii de teologie în Italia fără a obține titlul de Alumnus și a intrat în Ordinul Franciscanilor Minoriți Observanți. Și-a italienizat numele în cel de Marco Bandini. A avut mai mulți frați dintre care unii au fost tot preoți.
Începutul activității misionare A fost trimis de Sfântul Scaun în anul 1628 pentru a îndeplini misiuni bisericești la Carașova și BelgradPál Péter Domokos; A moldvai magyarság, Editura Fekete Sas, Budapesta, 2001, pag. 47 și la începutul anului 1630 la Caransebeș, find chemat de credincioși. Aici a deprins limba română.Călători străini despre Țările Române ..., 1973, pag. 29
În primăvara anului 1640 s-a întors la Roma, fiind trimis la Olovo, Velica și Foinița și din nou la Caransebeș, făcând multe călătorii de interes religios, atunci când se cerea un misionar pentru săvârșirea unei misiuni sau însărcinări mai delicate. La Caransebeș a avut prilejul să intre în contact și în oarecare conflict cu misionarii franciscani conventuali, ceea ce a determinat la el o antipatie persistentă pentru frații din acest ordin. Antipatia explică în oarecare măsură ușurința cu care s-a raliat în 1645 la tabăra iezuiților în lupta acestora cu conventualii din Moldova.
Numirea ca arhiepiscop de Marcianopol și administrator apostolic în Moldova La sfârșitul anului 1642, provincia ecleziastică BulgariaCălători străini despre Țările Române ..., 1973, pag. 294 s-a despărțit în două, rămânând partea de jos a Dunării, cu Banatul, Dalmația, Bosnia propriu-zisă și Bulgaria, sub controlul arhiepiscopului din Sofia (Sardica), iar țările române (Țara Românească și Moldova) ca o dieceză separată cu un prelat deosebit, unde Marco Bandini a fost recomandat de către superiorul său, arhiepiscopul Petru Bogdan (Deodatus) Bakšić de Chiprovaț, arhiepiscop al Sofiei, Curții papale, ca unul care cunoștea și limba română vorbită în Moldova, pe lângă cea ilirică (slavonă) și ca un om virtuos, inteligent și cu studii făcute în Italia.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 337 Un alt motiv al numirii misionarului a fost existența episcopilor polonezi absenteiști în Episcopia de Bacău, propunându-se să fie suplinită această lipsă prin numirea unui Administrator apostolic al Moldovei, numit de Roma. Prin împărțirea din 1642 se excludea Episcopia de Bacău, fiind rezervată zonei de influență polonă.
La sfârșitul lunii Iulie 1643, a aflat din Roma că papa Urban al VIII-lea și-a dat consimțământul (placet) pentru Bandini, fiind numit prin bula de la 16 decembrie 1643 cu titlul de „arhiepiscop ales de Marcianopol”, oraș din Moesia veche, înființându-se această nouă episcopie „in partibus infidelium” direct pe seama lui.
Bandini a călătorit ulterior la Sofia, pentru a se înțelege cu arhiepiscopul Deodatus în privința limitelor activității lor și totodată să-și facă rost de veșmintele bisericești. Împărțirea făcută grosso modo la sfârșitul anului 1642 și cea din 1644 se deosebeau. În privința jurisdicției eclesiastice, Deodatus și Bandini au încheiat la data de 6 februarie 1644 în Chiprovaț un contract prin care arhiepiscopul Sofiei și-a menținut administrația Bulgariei și a Munteniei până la râul Milcov cu orașul Focșani, iar Moldova (până la râul Siret) și Dobrogea (Tomis), cu partea de jos a Dunării, de la râul Isker (Osma), care se varsă lângă Nicopol în Dunăre, cu regiunile disidenților paulicieni de aici, până la Muntele Em și Marea Neagră (afară de Filipopol) a rămas în grija arhiepiscopului de Marcianopolis.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 338 După datele obținute în vizita lui Deodatus din 1643 în țările române, Bandini avea în jurul orașului Nicopol aproximativ 14 comune cu 4.160 de credincioși și împrăștiați prin țară peste 3.700 de bulgari pavlicheni, iar în Moldova peste 4.000 de catolici, dar despre care se zicea că numărul lor întrece 12.000.
Bandini a trebuit să cedeze Țara Românească arhiepiscopului din Sofia, contrar tratativelor sale cu Roma, aflând că în Câmpulung trăiesc 500, în Târgoviște 100 și în București 10 catolici, negustori italieni și raguzani, de la care putea avea mai mult venit decât de la credincioșii săteni din zona Moldovei, aflată la o distanță de douăzeci de zile de Sofia. Despărțirea provinciei catolice Moldova, prin fixarea hotarului pe Siret în loc de Milcov, trebuie pusă în legătură cu informațiile greșite date de misionarii anteriori. În același timp, cedarea Țării Românești se datora presiunilor observanților bulgari de la Chiprovaț care considerau toată Țara Românească și conventul de la Târgoviște ca aparținându-le lor și scriau la Roma ca să ceară neapărat această mănăstire, întrucât asupririle turcilor îi obligau să-și pregătească un loc de refugiu în această țară. În cazul unui refuz față de rezervarea acestui refugiu, ei au cerut să li se dea mănăstiri în Italia.
Procurarea veșmintelor religioase a fost anevoioasă, întrucât Bandini nu găsit ajutor la mănăstirea din Chiprovaț și nici în altă parte, astfel a fost silit să le ceară în scris de la Congragatio de Propaganda Fide, cerând și un „viatic” , deoarece își cheltuise toți banii în diferitele sale călătorii și în misiunea sa din Caransebeș. A trecut însă toată vara fără să primească ceva, așa că a trebuit să se mulțumească a fi consacrat de episcop în ziua de 21 august 1644 de trei episcopi, adunați cu dificultate Ia un loc, datorită fricii turcilor, în mănăstirea din Chiprovaț, conform dorinței Papei și prescripțiilor bisericești, trebuind să fie trei împreună. După această sfințire, Bandini a plecat la Belgrad, unde se aflau veșmintele bisericești și între ele și Palliul cu care trebuie să slujească un arhiepiscop, dar, negăsindu-le, s-a întors din nou Ia Carașevo, unde putea aștepta fără cheltuieli. Însă, ajuns acolo, a primit o scrisoare de jale a misionarului Giovanni Lillo din Cotnari, trimis înainte ca „vicar al Moldovei”, prin care era rugat să vină repede, fiind mare nevoie de el și fiind așteptat de popor.
În Moldova A plecat din Scelesna la 3 septembrie 1644 spre Moldova, cu toate că nu și-a putut dobândi decât un singur preot, pe bulgarul Pietro Parčevič, sfințit de arhiepiscopul Sofiei în grabă, angajând și doi servitori pentru drum.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 339 A ajuns cu dificultate până la Dunăre, iar de acolo a fost dus de un comerciant până la Târgoviște, intrând în audiență la Matei-Vodă Basarab și fiind găzduit câteva zile. A primit căruțe cu care să poată continua drumul în spre Moldova. Conform relațiunii, Bandini a ajuns la Iași la 21 octombrie, deși prima sa scrisoare e datată în 3 noiembrie 1644, trimisă din Bacău. De aici a plecat la Iași, fiind primit a doua zi, Ia 5 noiembrie, în audiență de către Vasile Lupu. S-a adresat domnitorului în limba latină, deoarece nu cunoștea foarte bine limba română, unde l-a rugat să-i permită a face o călătorie a poporului catolic din țară. A fost întrebat de domnitor dacă episcopul de Bacău, monseniorul Jan Chryzostom Zamoyski, a renunțat la funcția de episcop de Bacău, deși acest lucru era hotărât de regele Poloniei, care exercita în episcopia de Bacău dreptul alegerii de episcop. A doua zi, secretarul domnitorului, polonezul Gheorghe Kutnarski, l-a interogat despre chemarea cu care a venit și scrisoarea de recomandație a Vaticanului, dacă e numit întradevăr ca episcop. Bandini îl considera pe Kutnarski un înșelător și mincinos, care aducea rușine bisericii. În prima scrisoare adresată Congregatio de Propaganda Fide, secretarul l-a liniștit să se retragă la reședința din Bacău și să aștepte scrisoarea Papei către principele țării în privința drepturilor și favorurilor de episcop numit de Bacău.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 340
A fost mâhnit de atitudinea domnitorului iar la Bacău a găsit reședința episcopală părăsită și lipsită de venituri, aceste lucruri ducând la teama de a-și pierde viața. După Andrei Veress, atitudinea domnitorului era corectă, în ceea ce privește atitudinea rezervată față de Bandini, deoarece au mai fost cazuri de preoți falși.
Datorită birocrației și muncii extinse din Congregatio de Propaganda Fide, cu probleme ce rămâneau nerezolvate mult timp, scrisoarea de confirmare a titlului de episcop a Papei Inocențiu al X-lea către Vasile Lupu a fost scrisă la 20 mai 1645, fiind trimisă pe la Constantinopol, considerat un drum mai sigur. Bandini a ținut la această scrisoare și datorită faptului că papa nu trimitea din principiu scrisori principilor schismatici (ortodocși), astfel că secretarul Congregației, Francisc Ingoli, a trebuit să facă un studiu special spre a dovedi că în anumite cazuri este nevoie a se scrie acestor principi. Lipsa unor poște regulate îngreuna mult activitatea misionarilor, durând două-trei luni pentru a ajunge o scrisoare la Roma și alte patru-cinci luni pentru a primi un răspuns.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 341 Până la primirea confirmării de la papă, domnitorul l-a caracterizat pe Bandini drept episcop falsMemoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 342 sau spion.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 343
În condiții grele de trai, Bandini, însoțit de secretarul său, a plecat în primăvara anului 1646 din Cotnari la episcopul Zamoyski în Polonia pentru a-l cunoaște și să-i afle intențiile privitoare la administrarea diecezei de Bacău.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 345
Bandini a trimis un aviz la Roma prin care a anunțat din Cotnari la 16 decembrie 1646 că a început deja vizita în satele catolice din Moldova, ajungând să încheie vizita la Iași la 18 ianuarie 1647 după sărbătoarea Bobotezei.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 348 În același timp cu scrierea raportului se ocupa și de administrarea parohiilor din Bulgaria.
În continuare s-a menținut controversa între arhiepiscopul Sofiei și cel de Marcianopol în privința jurisdicției, prin care Congregatio de Propaganda Fide a hotărât prin decretul din 14 aprilie 1643 și aprobat de papa la 2 iunie în același an, ca biserica de la Bacău să nu aparțină diecezei Valahiei, administrate de arhiepisopul Sofiei.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 349 Bandini a impus oprirea abuzurilor din episcopia de Bacău și a impus ținerea de slujbe în limba maternă maghiară a credincioșilor.Memoriile secțiunii istorice ..., 1927, pag. 351 Au continuat certurile între episcop și preoții subordonați și a început să-i stimeze pe iezuiți.