Vic (cunoscut istoric și sub forma Vich) este un municipiu spaniol și capitala comarcii Osona, situat la sud de regiunea Alt Ter, în provincia Barcelona, în cadrul comunității autonome Catalonia. Este una dintre capitalele de comarcă ale Cataloniei interioare.
Date administrative de bază: cod poștal 08500; altitudine 484 m deasupra nivelului mării (Idescat); suprafață de 30,92 km² (o altă sursă indică 30,58 km²); 2 nuclee de populație; sediu al unui partid judiciar propriu, numit tot Vic. Localitatea are stemă și drapel proprii. Din 2023, primar este Albert Castells (Junts per Catalunya); bugetul municipal pentru anul 2020 a fost de 53.717.017,45 €. Site-ul oficial este vic.cat.
Populația orașului este de 49.530 de locuitori (2024), conform Institutul de Statistică al Cataloniei (Idescat). Locuitorii sunt numiți vicense (din latinescul Vicensis), precum și, în forme mai vechi sau regionale, vigitano/-a, vigatán/-ana, ausense, ausetano/-a sau ausonense.
Toponimie Numele acestui municipiu a fost scris timp de secole sub forma "Vich", conform ortografiei tradiționale. Începând de la începutul anilor 1980, forma oficială este "Vic", ca urmare a aplicării Normelor ortografice ale Institutului de Studii Catalane. Grafia cu "h" final s-a păstrat în numele de familie Vich, precum și în numele unei localități omonime din Arpitania.
Toponimul Vic provine din latinescul vicus ("suburbie" sau "cartier"), prin intermediul formei vicu. Originea sa este legată de formarea unei așezări medievale lângă sediul episcopal al Osonei, în comitatul Osona.
Vechiul oraș roman Ausa, situat pe colina unde se păstrează templul roman, a dat numele atât diecezei de Osona — atestată documentar din anul 516 —, cât și comitatului omonim ulterior, creat în secolul al IX-lea. Numele latin originar al așezării a fost Ausa, așa cum atestă monedele romane și iberice păstrate; la epoca vizigotă a fost numită Ausona. După convulsiile ocupației musulmane și depopularea ce a urmat revoltei lui Aissó, vechiul oraș a fost grav afectat, iar catedrala sa a rămas probabil în ruine.
Cea mai veche cale romană documentată epigrafic pe Peninsula Iberică este cea care lega așezările Iluro și Ausa, construită între anii 120 și 110 î.Hr.
La sfârșitul secolului al IX-lea, sub impulsul lui Guifré cel Păros (Wifred cel Păros), a început procesul de restaurare a diecezei, fiind ridicată o nouă catedrală la poalele colinei. Lângă acest nou sediu episcopal s-a format o suburbie sau vicus, numit în documentele latine vicus Ausonae ("cartierul Osonei"), a cărui importanță ulterioară a făcut ca numele Vic să înlocuiască în cele din urmă numele Osona pentru a desemna localitatea. De aici derivă numele actual al orașului.
Referitor la formele istorice ale numelui în limba spaniolă: în 1538, Lorenzo de Padilla scrie "Vich: Bique"; forma "Vique" apare în Memorialul episcopului de Vich, Antonio Pascual (cca. 1694), precum și în decretul de Nueva Planta din 1715 pentru Principatul Cataloniei. Această utilizare Bique/Vique urmează logica limbii spaniole, care nu are cuvinte terminate în anumite grupuri consonantice, spre deosebire de alte limbi precum franceza, catalana sau olandeza (de exemplu: roc/roque, atac/ataque, dic/dique, Maastricht/Mastrique). Prontuarul localităților din provincia Catalonia, din 1815, folosește forma "Vique". Cu toate acestea, în nomenclatorul din 1789 apare ca "Vich", formă folosită și în recensămintele din 1842 până în 1970 (potrivit Institutului Național de Statistică al Spaniei — INE), fiind și numele folosit de Pascual Madoz în Dicționarul său geografic din 1845 și de Justin Pépratx în 1884, ambii numind orașul Vich.
Deși din 1982 forma oficială în Catalonia este "Vic" — adaptată la normele ortografice ale Institutului de Studii Catalane —, guvernul Spaniei a continuat ocazional să folosească forma Vich până la începutul secolului al XXI-lea. Schimbarea formei oficiale s-a datorat normei ortografice a lui Pompeu Fabra din 1913, care a eliminat din limba catalană literele "h" mute folosite de-a lungul secolelor la finalul cuvintelor și în poziție intervocalică, pentru a simplifica ortografia. Astfel, "Vich" a devenit, în catalană, "Vic". Cazuri analoage: Montjuich → Montjuïc, Hostalrich → Hostalric, Reixach → Reixac. În uzul actual al limbii catalane, aceste "h"-uri mute finale se păstrează doar în unele nume de familie, precum March, Llach, Blanch, Bosch sau chiar Vich, ca nume de familie.
Istorie Antichitate și epoca vizigotă
miniatura|stanga|Templul roman din Vic
Existența orașului Vic este atestată încă din secolul al IV-lea î.Hr., când, sub numele de Ausa, era centrul tribului iberic al ausetanilor. Mai târziu, odată cu ocupația romană, a devenit oraș tributar; dovadă a importanței atinse este faptul că a ajuns municipium și că, în secolul al II-lea d.Hr., a fost construit un templu în punctul cel mai înalt al orașului.
La epoca vizigotă, Ausa (Ausona) a fost sediu episcopal. După încheierea invaziei sarazine, orașul a fost distrus: potrivit versiunii spaniole, în anul 826, în cadrul Revoltei lui Aissó împotriva partizanilor francilor; potrivit versiunii catalane, orașul, ocupat de arabi în jurul anului 715, a fost distrus în 788 în timpul unei incursiuni musulmane și din nou în cursul aceleiași Revolte a lui Aissó (825-826).
Evul Mediu Repopularea plana de Vic și crearea comitatului Osona de către Guifré cel Păros, în anul 878, au permis reconstrucția vechii Ausa, din care nu mai rămăseseră decât zidurile Templului Roman, reutilizate pentru construirea unui castel în partea înaltă a orașului. Noua așezare a primit numele de Vicus Ausonae, adică "suburbia Osonei", de unde a derivat numele Vic. O dată cu orașul a fost restaurat și sediul episcopal, iar catedrala a fost construită în partea joasă. Din acel moment, orașul a fost guvernat în comun de contele de Barcelona și de episcopul de Vic.
În 1038, episcopul Oliba a consacrat catedrala romanică (dedicarea a avut loc la 31 august 1038), din care s-au păstrat până astăzi cripta și clopotnița. La Conciliul de la Toluges din 1027, abatele Oliba, episcop de Vic, a convenit cu nobilii și episcopii prezenți asupra Păcii și Armistițiului lui Dumnezeu (Pau i Treva de Déu), care stabilea date anuale în care războiul era interzis.
În epoca feudală, orașul Vic a fost împărțit în două părți (partide): una aflată inițial sub jurisdicția episcopului, pe care acesta a transferat-o regelui în 1316 (potrivit sursei catalane, episcopul a cedat partea ecleziastică regelui Iacob cel Just în 1315); cealaltă parte se afla sub jurisdicția senioriei castelului — familia Montcada (proveniți inițial din familia senescalilor). Această diviziune a marcat viața orașului în perioada medievală, care s-a dezvoltat în jurul catedralei, castelului și pieței Mercadal, fiind înconjurat de un zid cu turnuri, reconstruit în secolul al XIV-lea. În 1450, regele Alfonso Magnanimul a cumpărat de la descendenții familiei Montcada partea acestora, unificând astfel orașul.
Criza Evului Mediu târziu, luptele dintre facțiunile nyerros și cadells și războaiele împotriva Franței au făcut ca orașul să intre într-o perioadă de stagnare.
Epoca modernă (secolul al XVIII-lea) În secolul al XVIII-lea, orașul a fost primul focar al rebeliunii împotriva politicii centraliste a regelui Filip al V-lea, apărând un grup foarte activ de partizani ai arhiducelui Austriei, cunoscuți sub numele de vigatans. S-a ajuns chiar să se dea jos portretul regelui din sediul consiliului municipal. Acest conflict a dus la Războiul de Succesiune Spaniolă, care avea să însemne pentru Catalonia pierderea libertăților sale. Pe parcursul războiului, pentru a evita problemele, locuitorii orașului își schimbau tabăra în funcție de armata care se apropia; orașul a fost în cele din urmă cucerit la 30 august 1713, după ce deputatul militar Antoni de Berenguer i de Novell l-a abandonat în fața apropierii generalului Feliciano de Bracamonte cu trupe burbonice.
Înfrângerea din 1714 a fost urmată, totuși, de o revigorare economică și demografică pe parcursul secolului al XVIII-lea, care a permis creșterea orașului, a favorizat apariția unor importante ateliere de sculptură și arhitectură și a permis construirea numeroaselor clădiri civile și religioase, precum și a actualei catedrale.
Orașul Vic, la fel ca întreaga comarcă Osona (în special Lluçanès și comarcile vecine), a fost o scenă predominantă și un nucleu al carlismului în Catalonia, fiind cucerit în repetate rânduri atât de tabăra carlistă, cât și de cea isabelină. Notorie este cucerirea orașului, în cursul celui de-al Treilea Război Carlist, de către comandantul general carlist al Cataloniei, faimosul conte de Avinyó, Rafael Tristany i Parera, împreună cu oamenii săi, în 1874, înainte de a depune jurământul asupra furilor la Olot, când Diputació General de Catalunya a fost restabilită oficial la 1 octombrie același an — fiind desființată din nou după ce carliștii au pierdut războiul.
La începutul secolului al XX-lea, Vic avea 9.500 de locuitori.
Secolele XIX-XX
miniatura|stanga|Gravură a inundației din 1863, cu revărsarea râului Méder
În secolul al XIX-lea, efectele Războiului de Independență și, ulterior, ale Războaielor Carliste s-au adăugat crizei economice reprezentate de mutarea diverselor industrii spre bazinul râului Ter. Cu toate acestea, orașul și-a revenit, printre altele datorită avântului construcțiilor și căii ferate care l-a legat de Barcelona în 1875. În această epocă a avut loc și o mare renaștere culturală, odată cu punerea în funcțiune a Seminarului, care relua tradiția vechii școli catedralice din epoca medievală și a Universității Literare din Vic din secolul al XVII-lea. Printre studenții Seminarului se numără nume ilustre precum Jaume Balmes, Antoni Maria Claret și Jacint Verdaguer. Reuniți în jurul unor asociații precum Cercul Literar (Círculo Literario) sau Esbart de Vich, aceștia și mulți alții au contribuit, prin opera lor, la rolul eminent pe care Vic l-a avut în renașterea literară și politică a Cataloniei.
În timpul Războiului Civil Spaniol, Vic a dispus de un aerodrom care, până în mai 1938, a găzduit a doua escadrilă de bombardiere Polikarpov R-Z "Natasha". Războiul a afectat și industria vigateză, care s-a reconvertit spre sfârșitul anului 1937, când mai multe ateliere au început să monteze și să repare avioane de vânătoare Polikarpov I-15. Această infrastructură a atras atenția taberei franchiste, care avea să bombardeze orașul de trei ori, plus o dată periferiile. Bombardamentele au făcut zeci de victime civile, deoarece orașul nu dispunea de apărare antiaeriană, ci doar de sirene de alarmă și adăposturi antiaeriene. Orașul a căzut în mâinile franchiste în timpul ofensivei împotriva Cataloniei, în seara (potrivit sursei spaniole, după-amiaza) zilei de 1 februarie 1939, după lupte grele cu trupele republicane.
Populația din Sentfores (numită și la Guixa) s-a alăturat municipiului Vic: potrivit sursei catalane, în anul 1932; potrivit sursei spaniole, teritoriul municipiului a crescut între 1930 și 1940 prin încorporarea localității Sentforas, populația acesteia făcând parte din municipiu începând cu anii 1940.
De la mijlocul secolului al XX-lea, depășită perioada postbelică, orașul și-a recăpătat treptat greutatea pe care o avusese tradițional în Catalonia.
La 29 mai 1991, organizația teroristă ETA a detonat o mașină-capcană la cazarma Gărzii Civile, atac care a provocat zece morți și aproximativ 40 de răniți (sursa catalană menționează 44 de răniți), majoritatea civili. În timpul Jocurilor Olimpice de vară din 1992, Vic a găzduit competițiile de hochei pe patine.
Secolul XXI