Oleg Alekseevici Kaliaghin (în ) (n. 5 august 1961, satul Gai, raionul Gaisk, regiunea Orenburg, Federația Rusă) este un om politic din Transnistria, care îndeplinește funcția de ministru al resurselor naturale și controlului ecologic al auto-proclamatei Republici Moldovenești Nistrene (din 2007).

Biografie

Oleg Kaliaghin s-a născut la data de 5 august 1961, în satul Gai din raionul Gaisk, regiunea Orenburg (Federația Rusă), într-o familie de naționalitate rusă. A absolvit Facultatea de Drept a Universității de Stat "V.I. Lenin" din Chișinău (1983) și apoi cursurile postuniversitare de la Institutul de Drept al Academiei de Științe a Ucrainei (1993).

După absolvirea facultății, în perioada august 1983 - noiembrie 1987, a fost lucrat în cadrul Ministerului Protecției Sociale al RSS Moldovenești, mai întâi ca inspector cu atribuții de control al calculării pensiilor și ajutoarelor sociale (1983-1984) și ulterior ca economist șef al Direcției de control detașat la Centrul de calcul informatic. A efectuat apoi o perioadă de un an de practică în organele procuraturii din raionul Leova și din sectorul Frunze al municipiului Chișinău (noiembrie 1987 - ianuarie 1989), după care a desfășurat activitate științifică ca asistent șef de laborator și cercetător științific junior la Departamentul de Filozofie și Drept al Academiei de Științe al RSS Moldovești (1989-1990).

În perioada februarie 1994 - august 2001 a lucrat ca profesor, docent, prodecan, șef al Catedrei de discipline juridice de la Departamentul Juridic al Universității "T.G. Șevcenko" din Tiraspol. În august 2001 devine judecător la Curtea de Arbitraj a Transnistriei.

La data de 30 ianuarie 2007, Oleg Kaliaghin a fost numit în funcția de ministru al resurselor naturale și controlului ecologic al auto-proclamatei Republici Moldovenești Nistrene.

Oleg Kaliaghin a fost decorat cu Medalia "A 15-a aniversare a RMN" (2006). A publicat 18 lucrări științifice Biografia sa pe situl Ministerului Resurselor Naturale și Controlului Ecologic. Este căsătorit și are un fiu.

Note

Legături externe Prezentarea sa pe situl Președinției Transnistriei Biografia sa pe situl Ministerului Resurselor Naturale și Controlului Ecologic

Categorie:Nașteri în 1961 Categorie:Oameni în viață Categorie:Ruși în viață