thumb|300px|Mauna Loa right|250px|thumb|Hawaii,USA right|250px|thumb|Harta topografica Mauna Loa Mauna Loa (pronunțat în engleză /ˌmɔːnə ˈloʊ.ə/ sau /ˌmaʊnə ˈloʊ.ə/) este cel mai mare munte de pe Pământ, în cea ce privește volumul și suprafața acoperită; și unul din cei cinci vulcani care formează insulele Hawaii din Stale Unite din Oceanul Pacific. Este un vulcan activ cu un volum estimat de aproape 75.000 km cubi deși vârful său are cu în jur de 38 metri, mai mic decât al vecinului său Mauna Kea. Numele Hawaiian Mauna Loa înseamnă „muntele lung”. Erupțiile de lavă din munții Mauna Loa sunt sărace în silicați și ca urmare sunt foarte fluide, în consecință erupțiile tind să fie neexplozive, iar vulcanul are pante relativ blânde.
Mauna Loa erupe probabil de 700.000 de ani și se pare că ar fi depășit nivelul mării acum 400.000 de ani în urmă, deși rocile cele mai vechi datate nu au mai mult de 200.000 de ani. Magma sa provine din punctul fierbinte al insulelor Hawaii, responsabil pentru crearea lanțului insulelor Hawaii de 1.000.000 ani. Mișcarea în ceață a plăcii Pacificului va deplasa într-un final vulcanul Mauna Loa departe de punctul fierbinte și se va extinde în următorii 500.000 ani.
Erupția cea mai recentă a vulcanului datează din 24 martie 1984 și a ținut până la 15 aprilie 1984, au distrus sate, iar Hilo orașul este construit parțial pe râurile de lavă din ultima parte a secolului al XIX-lea. Mauna Loa este partea care încurajează studierea celor mai periculoși vulcani. Mauna Loa este intens monitorizată de către observatori hawaiani din 1912. Sunt luate observații asupra atmosferei la Mauna Loa Observatory și observații soarelui de la observatorul solar Mauna Loa localizat lângă vârful său. Parcul Național al vulcanilor hawaieni acoperă vârful și partea sud-estică incluzând un vulcan separat Kilauea.
Structura left|200px|thumb|Un con zgura și fluxurile de jur pe Mauna Loa. right|250px|thumb|Mauna Kea din stânga, Mauna Loa în spatele Hualalai pe dreapta Mauna Loa este cel mai mare vulcan al lumii în cea ce privește suprafața.Mauna Loa sculptată ca un scut deoarece lava sa este extrem de fluidă. Erupțiile sunt rareori violente, iar cea mai mare comună este stilul hawaian care implică fântâni de lavă și râuri de lava. De obicei de la începutul unei erupții un rift de câțiva km lungime se formează de-a lungul sau curgând fântâni de lavă intr'o așa numită "Perdea de foc".După câteva zile active devine concentrată normal pe o singură ieșire.
Erupțiile în general se petrec în 3 regiuni ale muntelui: în vârf și în cele două zone de rift ce se întind spre nord-estul și sud-vestul vârfului. Aproape 38% din erupțiile din ultimi 200 de ani s-au petrecut în vârf 31% în zonă de rift nord-est și 25% in zona de rift sud-vest. Restul de 6% s-au petrecut în zone îndepărtate ale zonelor de rift.Vraful vulcanului Caldera se numește Mokuʻāweoweo și are între 3–5 km în diametru. Caldera s-a format în urmă cu 1000-1500 de ani când a fost marea erupție din zona nord-est care a golit camera magmatică de sub vârf până când s-a prăbușit.
Datele seismice pot scoate la iveală locațiile camerelor magmatice de sub vulcan care denotă activitatea.Undele seismice au scos la iveală o cameră de 3 km sub vârf și alte camere magmatice mai mici sub zonele de rif.
Masele de aer băț de la est la vest deasupra insulelor Hawaiene iar prezența vulcanului Mauna Loa afectează puternic climatul local. Partea estică a vulcanului este scăldată în ploi puternice, iar orașul Hilo este cel mai ploios din Statele Unite.Partea vestică are în schimb un climat mai uscat,cantitatea de precipitații scade,iar cerul de multe ori este văzut clar. Temperatura foarte scăzută arată faptul că precipitațiile se petrec deseori sub formă de zăpada, iar vârful muntelui Mauna Loa este descris la o regine periglaciara unde înghețul și dezghețul joacă un rol important în modelarea peisajului.
Mokuʻāweoweo right|250px|thumb|Summit-ul acoperit cu zăpadă.
Mokuʻāweoweo este liniștit din 1984.Numele craterului este derivat din āweowe,un peste roșu cu ochi mari hawaian pe denumirea lui Princanthus meeki,datorită asemănări focurilor din timpul erupției au culoarea peștelui.Principală dimensiune ovală are 4800 metri lungime și 2400 metri lățime,două cratere laterale ,parțial în contact cu principalul sunt cunoscute sub numele de vârful Nordic și vaeful Sudic (North Pit and South Pit).În partea de sud-vest a crateri mai sunt două cratere mici:Luă Hou și Luă Hohonu.
Mokuʻāweoweo este acum parte din zonă Wilderness Hawaii vulcanii, din Wilderness US Național Sistem.
Geologie si istorie Origine Mauna Loa a început să erupă între 700.000 și 1.000.000 ani în urmă s'a intensificat de atunci.Că toate insulele Hawaiene își are originile în punctul fierbine hawaian,magmă ridicandu-se din adâncurile matalei.Punctul fierbine rămâne într-o poziție fixă în timp ce placa pacifică se mișcă cu aproape 10 cm pe an. Prin țâșnirea magmei fierbinți fiecare vulcan erupe cu câteva milioane de ani înainte că placă să-l indeparteza de magmă.Punctul fierbinte există de cel puțin 80 milioane de ani,iar cercul de foc al Pacificului se întinde pe 5800 km în jurul punctului fierbinte.În prezent punctul fierbinte alimentează acțiunea a 5 vulcani: Mauna Loa, Kilauea, Hualalai, Haleakala și Lo'ihi un vulcan submarin în sudul insulei Big și cel mai tânăr vulcan Hawaian. Mauna Loa este cel mai mare dintre aceștia deși, Kilauea este cel cu cea mai intensă activitate vulcanica.
Erupții preistorice 250px|thumb|Mauna Loa, eruptia din 1984. Erupțiile preistorice au fost analizate prin fragmente de cărbune găsite sub râurile de lavă. Acțiunea preistorică a muntelui este probabilă cea mai cunoscută vulcanului. Au fost identificate două cicluri de erupții fiecare durând între 1500-2000 de ani. Această ciclicitate este unică pentru Mauna Loa, dintre vulcanii Hawaieni. Datele arată că, cu 7000-6000 de ani în urmă Mauna Loa a fost inactiv. Această încetare în acțiune este necunoscută.
Explorări Preistoria
Drumul Ainapo a fost stabilit în timpuri preistorice pornind din satul Kapapala, de la peste 3400m altitudine cu o lungime de 56 km. Deși cea mai accesibilă și mai activă calderă, Kilauea era locul ales pentru a o onora pe zeița focului Pele. Se făceau de asemenea și pe Mokuʻāweoweo ofrande și rugăciuni în timpul erupțiilor.
John Ledyard John Ledyard a condus o echipă în încercarea de a urcă în ianuarie 1779 în a treia cetățenie a căpitanului James Cook. Ei s-au chinuit să plece direct din Kealakekua Bay, dar s-au întors după aproximativ 39 km,gandindu'se că mai au 18 km de parcurs. Vârful era de fapt la 32 de km de coastă.
Archibald Menzies Archibald Menzies a condus o parte din expediția Vancouver, primul succes de pe Mokuʻāweoweo. El de asemenea a încercat o rută directă dinspre vest și s-a întors în februarie 1793. După sosire, în anul următor a urcat vârful Hualalai pe partea de nord-vest a insulei, apoi el a încercat să traverseze platoul interior către Mauna Loa, dar a trebuit să se intoarcă. Atunci el s-a consultat cu regele Kamehameha I și a fost uimit să afle că nu putea să ducă bărci către sud, caz in care a trebuit să urmărească ruta cunoscută cu numele de Ancient Hawaiians.
Alții În 29 ianuarie 1834, 40 de ani mai târziu alt european. David Douglas, a atins vârful folosind drumul Ainapo. Câteodată este menționat faptul că misionarul Joseph Goodrich a atins vârful în aceași perioadă,dar niciodată nu a susținut acest lucru.El a urcat Mauna Kea și a descris priveliștea de pe Mokuʻāweoweo printr'un telescop. Isidor Lowenstern a urcat cu succes Mauna Loa în februarie 1839,a treia mare urcare cu succes în 60 de ani.
Expeditia Wilkes right|250px|thumb|Schița de navei artist Alfred Thomas Agate. right|250px|thumb|Langa orsul: Hilo, Hawaii. Expediția de explorare a Statelor Unite condusă de Charles Wilkesa fost însărcinată cu o cercetare în Oceanul Pacific în 1838. În septembrie 1840 a ajuns în Honolulu, unde reparațiile navelor au durat mai mult decât se preciză. El s'a decis să petreacă iarnă în Hawai și să aibă posibilitatea de a explora vulcanul așteptând între timp vremea mai bună pentru a continuă expediția.
Wilkes a navigat către orașul Hilo din insula Hawai'i și a decis să urce întâi pe Mauna Loa deoarece i se părea mai ușor decât pe Mauna Kea. În 14 decembrie el a angajat aproximativ 200 de hamalai,dar după ce s'a pornit a realizat că doar jumătate din echipament a fost luat așa că trebuie să se întoarcă să angajeze mai mulți hawaieni la un preț mai mare.După două zile când au ajuns în Kilauea ghidul Puhano s-a îndreptat către drumul Ainapo.Wilkes nu a vrut să se întoarcă așa că și-a creat propriul drum prin pădurea deasă ghidat de o busolă. Hawaieni au fost infansati de pierderea de copaci.La 180 metri altitudine ei și-au stabilit o tabără numită"popasul de drum la margine păduri". Li s-au alăturat două gărzi la"Sunday Station". Keaweehu era poreclit "vânătorul de păsări" și altul ai cărui nume Hawaian nu este înregistrat numit "ragsdale".
Deși Wilkes a crezut că era apropae la vârf ,ghizi știau că erau la mai puțin de jumate din drum.Din moment ce nu era la"Sunday station"hamali au fost trimiși înapoi ,la un tub de lavă despre drumul Ainapo,care avea rezervație cunoscută.După o zi întreagă de realimentare ei au continuat către o a două tabără pe care au numit'o "Recruiting Station",la 2700 m altitudine.După o altă zii întreagă de urcat ei au stabilit stația steagului pe 22 decembrie și pe vremea acea ajunse'se deja pe drumul Ainapo.Majoritatea hamalilor au fost trimiși înapoi să aducă altă încărcătură la stația steagului Wilkes și cei 8 oameni care au rămas au construit un perete circular din pietre de lavă și au acoperit adăpostul cu un cort.O furtună era în dezlănțuire și câțiva oamenii au suferit de înălțime.În acea noapte zăpada de pe acoperisul cortului i'a căzut prăbușire.La lumina zilei câțiva oameni din grup au mers jos pe poteca să caute lemne pentru foc și mecanismele abandonate pe poteca cu o zi înainte.După o altă zii de căutare 9 oameni au ajuns pe marginea Moku.Ei nu au putut să găsească drumu în jos,altfel încât au ales un loc pe margine pentru a construi o tabără la coordonatele 19 grade 27'59"N 155grade34'54"W. Ziua următoare ei nu au putut aprinde focul folosind friptiuree datorită aerului slab la acea altitudine și au trimis după chibrituri.Pe atunci ofițeri năvăli și hawaieni nu puteau să fie de acord cu continuarea astfel încât au fost trimiși de pe nave marinari și navigatori.
Pe 31 decembrie 1840 au ansamblat o casă de prefabricate pentru a se proteja de vânturile puternice și zăpada care suflă. Luni în 11 Ianurie Wilkes s'a urcat în jurul craterului flosind o metodă optică.
In prezent In prezent un adapost in varf a fost construit cu cateva pietre din tabara Wilkes in si molter,in 1934.In 1916 Mokuʻāweoweo a fost inclus in parcul national a vulcanilor Hanaweni si un nou drum a fost construit direct in centrul parcului catre Kilauea,o ruta mai directa de ce'a pe care o urmase Wilkes.Acest drum in care atingi varful dinspre este dealul Rosu,a devenit ruta preferata datorita accesului usor si pantelor.Dupa ce nu a mai fost isroricul drum Ainapo a fost redeschis in ani 90 a treia ruta directa catre varful dinspre drumul Saddle Road,catre catre observatorul Mauna Loa localizat la o altitudine de 3.394 m la cateva mile nordice de Mokuʻāweoweo.
Istoria erupțiilor right|250px|thumb|Fluxurile de lava 1926 - 1950 (de la Stears HT și Macdonald GA, Hawaiian Volcano Observatory) Deși Ancient Hawaii au asistat la erupții pentru multe secole, există evidente scrise doar pentru erupții care au avut loc de la începutul secolului 19. Prima erupție a avut loc în 1832, și de atunci 32 erupții au fost documentate.