Masivul Bucegi, cu o suprafață de circa 300 km2, se află la extremitatea estică a Carpaților Meridionali, desfășurându-se între Valea Prahovei la est și Culoarul Bran—Rucăr și Valea Ialomiței la vest; cade brusc spre nord către depresiunea Bârsei și spre sud, până la contactul cu Subcarpații de Curbură. Munții Bucegi se întind pe teritoriul județelor Dâmbovița, Prahova și Brașov. Fiind de o mare complexitate structurală și morfologică, masivul Bucegi apare ca o cetate naturală, cu incinta suspendată la 1600 – 2500 m, sprijinită de abrupturi puternice.

Etimologie

thumb|200px|left|Panorama Munților Bucegi Unele denumiri toponimice întâlnite în acești munți ridică interesante probleme de filologie. Numele de Bucegi are o formă arhaică de Buceci. Forma Buceci este identică cu a antroponimicului Bucșa"Toponimia Românească", Autor Iorgu Iordan:"În Dacor. VII ( Revista Dacoromania I urm., Cluj-sibiu, 1921, pag 114 - 115) sau că numirea ar fi o variantă a lui Bugeac "un complex de mai mulți mușchi care formează un covor verde si moale"(Revista Critică I urm., Iași, 1927, XIII3, p. 150 - 151. În actul ctitoricesc din 1695 al Mănăstirii Sinaia, se spune că mănăstirea a fost ridicată "la pustie sub muntele Buceciul". Numele de Buceci în loc de Bucegi mai este dat masivului, în zilele noastre, de către unii bătrâni din Branul de Sus. Oamenii de pe versantul nordic, estic și cei din partea de miazăzi a munților, ca și locuitorii Branului de Jos, îi numesc cu toți în zilele noastre Bucegi. Lingviștii spun ca huceagul sau buceagul este un păduriș des și jos, ori covorul de mușchi verde și moale, sau chiar pământul pustiu, lipsit de păduri, doar cu buruieni și ierbărie. Localități cu numele Bugeac sau Buceag existau in județele Constanța, Ialomița și Teleorman, Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu aparținând regatului dacic al lui Burebista. Poate că tufele joase de jnepeni, numite și buceag, au dat numele Bucegilor. Lingvistul Sextil Pușcariu susține chiar că Bucșoiul, unul din brațele stelei de munți ce se întâlnesc în vârful Omu, își are numele derivat de la Buc, Bucur (nume autentic dacic), tot așa cum și Buceci, Bugeci, se derivă de la Buc cu același sufix ca în Măneciu sau MoeciuSextil Pușcariu, "Brașovul de altădată", Editura Dacia din Cluj în 1977..

Geografie

thumb|460px|right|Panoramă a Munților Bucegi

Masivul Bucegi are o formă de potcoavă deschisă spre sud, din centrul căreia izvorăște râul Ialomița. Ramurile principale ale potcoavei se întâlnesc în extremitatea nordică chiar în Vârful Omu, punctul culminant al masivului. În afara celor două ramuri principale, tot din zona vârfului Omu se mai desprind culmi scurte și abrupte. Către est pornește muntele Moraru, spre nord-est Bucșoiu formează parte din cumpăna apelor, iar către nord Padina Crucii separă căldările glaciare Mălăiești și Țigănești.

thumb|460px|left|Panoramă a Munților Bucegi

Situată între Valea Prahovei și cea a Ialomiței, culmea principală a Bucegilor este caracterizată în primul rând prin formele sale de relief puternic contrastante: versantul prahovean (abrupt și stâncos, cu o diferență de nivel de 500–900 m) și platoul Bucegilor (podiș înalt, având altitudini cuprinse între 1600–2400 m și o înclinare de la nord către sud).

thumb|250px|right|Panoramă a Munților Bucegi thumb|right|250px|Lacul Țigănești (pe Valea Țigănești) 250px|right|thumb|Cascadă spumoasă

Masivul Bucegi s-a format odată cu sectorul Carpațiilor Meridionali și cu întregul lanț carpatic, în timpul orogenezei alpine. Carpații Meridionali și grupa Bucegilor s-au înălțat cu cca 1000m la sfârșitul Neogenului și începutul Cuaternarului.

Masivul Bucegi reprezintă un larg sinclinal, de direcție nord-sud, cuprinzând depozite sedimentare mezozoice, așezate în transgresiune peste un fundament de șisturi cristaline. Aceste depozite sunt formate în cea mai mare parte din calcare jurasice, conglomerate de Bucegi și gresii micacee. Către marginea răsăriteană a masivului, în porțiunea inferioară a abruptului prahovean, conglomeratele de Bucegi se rezeamă pe formații ale flișului cretacic inferior, cuprinzând stratele de Sinaia, precum și depozitele de marne și gresii aparținând etajelor Barremian și Apțian. Relieful carstic este legat de masa calcarelor de pe latura vestică a rezervației, în sectorul Strunga-Grohotiș-Guțanu, iar local de unele blocuri cu dimensiuni mai mari incluse în masa de conglomerate. Specific este exocarstul cu Japiezuri în forme si dimensiuni variabile, unele coline și avene. Dezolvarea se îmbină sezonier cu înghețul și dezghețul, contribuind la dezvoltarea reliefului ruiniform de pe abruptul calcaros.

Avenul de sub Babele Peștera de pe Piciorul Babelor Peștera Ialomiței Peștera Ursului Peștera Onicăi Peștera Pustnicului Peștera Rătei Peștera Tătarului Avenul Vânturiș Platoul carstic Lespezi

În munții Bucegi se întâlnesc 2 forme principale de dovezi glaciare: forme de eroziune și forme de acumulare. Conformația masivului în formă de potcoavă determină în mod evident dispunerea și direcția de curgere a râurilor. Principala axă de colectare a apelor din interiorul masivului este Râul Ialomița, care are un bazin simetric. Ea este alimentată din zăpezi și ploi, izvorând la mare înălțime de sub Vârful Omu. Curgând în lungul axului sinclinalului, ea este alimentată și din subteran, pentru că apele infiltrate pe flancuri se scurg spre albia Ialomiței conform înclinării stratelor. Numeroși afluenți cu obârșia pe/sub podul Bucegilor converg spre bazinetele amintite, contribuind la mărimea debitului râului colector. Menționam printre ei Doamnele, Horoaba, Tătaru, Mircea, Bolboci, Zănoaga pe dreapta; Sugari, Cocora, Blana, Oboarele, Scropoasa și Orza pe stânga. În general, afluenții sunt seci în cursul mediu și superior dar în timpul averselor de ploaie au un regim torențial. Cheile Zănoagei Cheile Tătarului Cheile Coteanului Cheile Orzei Lacul Bolboci - lac de acumulare Lacul Țigănești - lac glaciar la altitudinea de 2050 m Lacul Scropoasa - lac de acumulare

Resurse naturale Bucegii au puține bogății naturale, folosindu-se piatră pentru construcții și pășunile pentru oi, parte din transhumanță. exploatări forestiere, Fabrica de Hârtie Bușteni - desființată în 2008 calcare, cariera Lespezi ce alimentează Combinatul de la Fieni calcare, în 1878 Azuga avea o fabrică de var ape, 1899 fabrica de bere Azuga (în prezent închisă)

Clima

Clima se caracterizează prin temperaturi medii de 2-6° Celsius și 0-2° Celsius la peste 1800 m altitudine, precipitații abundente de 800–1200 mm/an și vânturi puternice. Pe platoul Bucegi se întâlnește climatul alpin cu temperaturi medii anuale sub 2° Celsius, precipitații puține și vânturi foarte puternice. În Bucegi, ca pe orice alt munte, vremea se poate schimba foarte repede, existând chiar zile în care cel puțin trei anotimpuri sunt prezente în timp relativ scurt. Numărul mediu de zile de iarnă, cu temperaturi mai mici de 0° Celsius, este de 47 zile/an, iar numărul mediu de zile cu temperaturi peste 25° Celsius, este de aproximativ 16 zile/an.

Puncte de interes 200px|right|thumb|Crucea Eroilor Neamului 200px|right|thumb|Creasta Bucșoiu thumb|200px|right|Munții Bucegi - Vedere de la Cabana Diham

Pietrele de la Omu - importanță geomorfologică, se găsesc pe Vârful Omu din nordul masivului, cel mai înalt punct din munții Bucegi, fiind al șaselea vârf din România, cu o altitudine de 2.514 m. Crucea Eroilor Neamului, de importanță istorică și turistică, este un monument construit între anii 1926-1928 pe Muntele Caraiman, pentru a cinsti memoria eroilor români căzuți în Primul Război Mondial. Cascada Urlătoarea - importanță hidrologică, situată la o distanță de 1 ½ ore de mers de Bușteni. Avenul Vânturiș - importanță speologică Cascada Vânturiș - importanță hidrologică Colții lui Barbeș - importanță geomorfologică Claia Mare - importanță geomorfologică Portița Caraimanului - importanță geomorfologică Ogașul Spumos - importanță geomorfologică Peretele Văii Albe - importanță geomorfologică Colții Morarului - importanță geomorfologică Ceardacul din Valea Cerbului - importanță geomorfologică Avenul din Bucșoiu - importanță speologică Mecetul Turcesc - importanță geomorfologică Hornurile Mălăieștilor - importanță geomorfologică Circul Glaciar Țigănești - importanță geomorfologică Arcada din Valea Gaura - importanță geomorfologica Valea Țapului - importanță geologică Popasul Strunga - importanță geologică Punctul Fosilifer de pe Vf. Gaura - importanță paleontologică Cascada Doamnei - importanță hidrologicăPanoramio - Photo of Cascada Doamnei [Bucegi, Romania] Sfinxul - importanță geomorfologică și turistică Babele - importanță geomorfologică și turistică Peștera Avenul de sub Babele - importanță speologică Platoul cu ciuperci de gresie - importanță geomorfologică Cheile Horoabei - importanță geomorfologică Ponorul din Horoaba - importanță geomorfologică Cheile Urșilor - importanță geomorfologică Peștera Ialomiței - importanță speologică și turistică Calcarele de la Strungulița - importanță geologică Izbucul din Horoaba - importanță hidrologică Turnul Seciului - importanță geomorfologică Izbucul Coteanu - importanță hidrologică Cheile Tătarului - importanță geomorfologică Cheile Zănoagei - importanță geomorfologică

Flora și fauna Flora

thumb|right|200px|Covor de mușchi în Bucegi, posibilă sursă etimologică pentru numele de Bucegi thumb|right|180px|O floare de munte la altitudinea de 2200 m Toate studiile botanice efectuate în zona masivului Bucegi, au reflectat bogăția și varietatea de specii și familii reprezentate, specifică atât pădurilor de conifere și foioase cât și pajiștilor alpine, susținând necesitatea protejării și ocrotirii acestui complex de forme, asociații și peisaje. În 1935, o parte din masiv este inclus în lista ariilor protejate din România, cu statut de Parc Național. La acesta se adaugă încă doua rezervații din bazinul Ialomiței și câteva puncte fosilifere din sud.

Speciile ocrotite Printre speciile ocrotite trebuie amintite: Leontopodium alpinum (floarea-reginei, sau floarea de colț) Rhododendron kotschyi (bujorul de munte, sau smârdarul) Daphne blagayana (iedera albă) Angelica archangelica (angelică) Nigritella rubra sau Lathyrus odoratus (sângele voinicului) Dryas octopetala (argințica) Papaver pyerenacium (macul galben) Botrychium lunaria (iarba dragostei) Silene acaulis (iarbă roșioară) De asemenea, sunt ocrotite unele specii de arbuști: Pinus montana (jnepenii) Juniperus nana (ienupărul)

Zonarea florei thumb|left|200px|Floarea-reginei thumb|Iarbă roșioară Teritoriul Parcului Național Bucegi include trei etaje de vegetație.