Philip Cortelyou Johnson () a fost un arhitect, autor, istoric al artei, director de muzeu american.

Biografie

thumb|right|280px|New York State Theater

S-a născut în Cleveland, Ohio. A studiat arhitectura și a făcut apoi un master în istoria arhitecturii la Universitatea Harvard. După ce și-a terminat studiile, Johnson a acceptat postul de director al departamentului de arhitectură al Muzeului de Arta Modernă din New York, care tocmai fusese înființată.

În anii următori s-a dedicat mai multor activități,în afară de arhitectură. A fost critic, autor, istoric și director de muzeu, până în cele din urmă, la vârsta de 36 ani, s-a concentrat asupra arhitecturii și a desenat prima sa clădire. Începând de atunci cariera lui a fost una ascendentă. thumb|left|Sony Building

În 1967 s-a asociat cu John Burgee,asociere ce a durat 20 de ani. În acest timp, ambii arhitecți au realizat un număr foarte mare de proiecte.

Johnson a organizat primele vizite arhitectonice ale lui Ludwig Mies van der Rohe, și a lui Le Corbusier, când aceștia au călătorit în Statele Unite ale Americii. Cu Mies a avut o relație strânsă și a colaborat mai târziu cu el la proiectarea și construcția faimoasei clădiri Seagram în New York.

Johnson a fost distins de către Institutul American al Arhitecților cu Medalia de aur, și în 1979 a primit primul Premiu Pritzker, cel mai râvnit premiu în arhitectură.

Începând cu 1989 Johnson s-a retras din viața publică. Și-a dedicat timpul mai ales proiectelor proprii, chiar dacă a rămas consilier al vechiului birou. Unul dintre ultimele proiecte a fost o nouă școală de Belle Arte în statul Pennsylvania.

Lucrarea cea mai faimoasă a lui Johnson este probabil Casa de sticlă (The Glass House), din New Canaan, Connecticut. Este o clădire cu structură metalică foarte delicată care nu împiedică vederea. Toți pereții sunt în întregime din sticlă, fac din casă o clădire transparentă, permițând vederea dintr-un colț în altul, din exteriorul clădirii. Johnson a proiectat casa pentru sine și în același timp ca teză de doctorat pentru absolvirea sa. De atunci Johnson a locuit mereu în ea, de aceea se cheamă și Casa Johnson.

Lucrări reprezentative thumb|350px|left|Crystal Cathedral Turnul International Place (Boston) Turnul Tycon (Vienna, Virginia) Turnul Momentum (Dallas, Texas) Turnul NCNB (Houston) Turnul PPG (Pittsburgh) Turnul United Bank (Denver) Turnul Bank of Amerika (Houston) Clădirea Penzoil Place (Houston Sediul principal al AT&T (Nueva York) Centrul Național de Arte Dramatice (Bombay, India) Centrul Century (South Bend, Indiana) Grădinile cu apă (Fort Worth, Texas) Centrul Cívic (Peoria, Illinois) Centrul Cultural al Condad de Dade (Miami) Catedrala din Cristal (Garden Grove, California) Muzeul de Arte Neuberger (Suny) Restaurant Four Seasons in cladirea Seagram (New York) Teatrul de stat din New York in Lincoln Center (New York) Rascacielos|Torres Poarta Europei (Madrid, Spania)

Vezi și Stil Internațional Raționalism arhitectural Arhitectura modernă

Legături externe

Biografie și proiect Lucrări ale lui Philip Johnson

Categorie:Nașteri în 1906 Categorie:Nașteri pe 7 august Categorie:Decese în 2005 Categorie:Decese pe 25 februarie Categorie:Absolvenți ai Universității Harvard Categorie:Absolvenți ai Harvard Graduate School of Design Categorie:Arhitecți din secolul al XX-lea Categorie:Arhitecți din secolul al XXI-lea Categorie:Arhitecți americani Categorie:Arhitecți moderniști categorie:Arhitecți post-moderniști Categorie:Laureați ai premiilor Pritzker Categorie:Oameni din comitatul Fairfield, Connecticut Categorie:Oameni din Cleveland, Ohio Categorie:Oameni din New Canaan, Connecticut Categorie:Oameni din New York City Categorie:Oameni asociați cu Museum of Modern Art