A-F
Absorbția luminii - Fenomenul de diminuare a energiei luminoase atunci când trece printr-un strat de apă. O parte din această lumină se reflectă la suprafața liberă a apei, o altă parte este absorbită și transformată în caldură, iar altă parte este difuzată de către moleculele de apă și de particulele solide aflate în suspensie. Spectrul solar pune în evidență existența celor șapte culori fundamentale(violet, indigo, albastru, verde, galben, portocaliu și roșu). Culorile sunt absorbite în mod diferit de apă, în funcție de adâncimea apei și anume: indigo 5 m, violet 35 m, albastru 80 m, verde 60 m, galben 20 m, portocaliu 10 m, roșu 6m.
Accident de scufundare - Accident specific acestei activități. În timpul scufundării, scafandri sunt expuși în permanență apariției unui accident de scufundare dacă nu respectă regulile învățate și dacă depășesc limitele individuale legate de pregătire, aptitudini, stare de sănătate, formă fizică etc. Accidentele de scufundare pot fi clasificate în patru mari grupe: accidente fizico-mecanice (suprapresiune pulmonara, barotraumatismele și colicile scafandrilor, datorate efectelor mecanice ale presiunii; accidente biofizice (de decompresie), datorate efectelor biofizice ale presiunii, de ex. DCS tip I. și DCS tip II. ; accidente biochimice (narcoza azotului, criza hiperoxică, intoxicația cu bioxid de carbon și hipoxia) datorate efectelor biochimice ale presiunii; alte accidente (hipotermia și înecul). Cauze frecvente ale accidentelor sunt necunoașterea efectelor presiunii asupra organismului uman și a regulilor de scufundare ce se desprind din aceste efecte, cunoașterea insuficientă a echipamentului propriu de scufundare, improvizațiile de echipament și procedee, supraestimări ale posibilităților de care se dispune în timpul scufundării, necunoașterea mediului acvatic, precum și lipsa de exercițiu și antrenement.
Adâncimea scufundării - Reprezintă adâncimea maximă atinsă în timpul scufundării. În lipsa unui computer de scufundare, la utilizarea unui tabel cu limite de durată și adâncime, se rotunjește adâncimea maximă efectivă la valoarea următoare din tabel din motiv de siguranță, pentru a evalua nivelul de saturare cu azot în mod conservator. + Amestecul de gaze din aer Gaz Formulă % din volum Azot N2 78,084 % Oxigen O2 20,942 % Argon Ar 0,934 % Bioxid de carbon CO2 0,01 % Total 99,970 % Aer - Aerul atmosferic este un amestec natural de gaze a cărui compoziție, conform tabelului, este : Aerul este utilizat de către scafandrul autonom pentru respirare în timpul imersiunii și este livrat de aparatul de scufundare tip circuit deschis. Aerul utilizat în scufundare este același ca aerul atmosferic. Buteliile aparatului de respirat conțin aer care a fost comprimat cu ajutorul unui compresor. Alte gaze din compoziția aerului: hidrogen (H2): 0,0018 % ; neon (Ne): 0,0005 % ; kripton (Kr): 0,0001 % ; xenon (Xe): 0,000009 %. Aerul mai poate conține vapori de apă, vapori de ulei, oxid de carbon, praf, bioxid de sulf, hidrogen sulfurat, bacterii etc. Aerul, ca și oxigenul, nu are miros, gust sau culoare. aerul uscat la nivelul mării (nivel de referință) are presiunea totală = 1,00000 atm = 759,96 mmHg = 1,01325 bar = 1013,25 hPa = 1013,25 mbar
Air lift → Dragă absorbantă
Aliniator de țevi - Utilaj special utilizat în scufundarea profesională pentru alinierea, poziționarea și sudarea în mediu hiperbar uscat a conductelor petroliere submarine offshore.
Amestec respirator - Compoziție gazoasă omogenă alcatuită din unul sau mai multe gaze neutre și oxigen utilizate cu diverse aparate autonome de respirat sub apă. Amestecurile respiratorii pot fi binare (NITROX - N2/O2, HELIOX - He/O2, HIDROX - H2/O2) sau ternare (N2/He/O2, Ne/He/O2). Aerul este considerat a fi un amestec respirator binar.
Analizor de gaze - Aparat cu ajutorul căruia se determină presiunea parțială sau procentajul unui anumit gaz dintr-un amestec respirator. Analizoarele de gaze cele mai des folosite sunt analizoarele de oxigen și analizoarele de bioxid de carbon.
Anoxie - Lipsa de oxigen în amestecul respirator. Anoxia se poate produce datorită fie reducerii debitului sanguin, fie scăderii capacității hemoglobinei de a transporta oxigen.
Aparat de filmat subacvatic - Aparat optic pentru captarea imaginilor cinematografice subacvatice. Aparatul poate fi o cameră de filmat obișnuită introdus într-o carcasă etanșe rezistentă la presiune exterioară, sau cameră special concepută și realizată pentru filmări subacvatice. Carcasa poate fi costruită din plexiglas, aluminiu sau fibră de sticlă.
Aparat de fotografiat subacvatic - Aparat optic pentru captarea imaginilor fotografice subacvatice. Aparatul de fotografiat poate fi un aparat special construit în acest scop, cu mecanisme și obiective concepute în concordanță cu condițiile subacvatice, sau un aparat obișnuit introdus într-o carcasă etanșe.
Aparat autonom de respirat sub apă - Dispozitiv respirator utilizat în scufundare având propria rezervă de gaz respirator fiind independent de orice alimentare de la suprafață. Aparatele autonome pot fi de mai multe tipuri: în circuit deschis, în circuit semiînchis sau în circuit închis. Aparatele în circuit semiînchis și închis se mai numesc și recirculatoare.
Apă (H2O) - Substanță ce se aflâ în mare cantitate pe planetă mai mult în stare lichidă. Apa mărilor și oceanelor acoperă suprafața planetei în proporție de 70%. Densitatea medie a apei este de 1036 kg/m³. În aplicațiile practice specifice scufundării, apa este considerată un lichid practic incompresibil.
Apnee - Oprirea voluntară a respirației. Scufundarea în apnee se practica din cele mai vechi timpuri.
Arheologie subacvatică - Parte a arheologiei ce are ca obiect descoperirea și studierea relicvelor istoruce aflate sub apă. Arheologia submarină utilizează metode speciale de localizare, identificare, recuperare și conservare a relicvelor subacvatice.
Atenuator de zgomot - Instalație pentru reducerea nivelului de zgomot produs de gazele ce ies dintr-o conductă de înaltă presiune alcătuit de obicei dintr-o materie poroasă aflată pe orificiul de ieșire. Atenuatorul de zgomot este folosit cu precădere în camere hiperbare și în turele de scufundare.
Atmosferă - Start de aer care înconjoară globul terestru numit și atmosferă terestră. Acest start de aer, exercită la suprafața Pământului o presiune atmosferică.
Azot (N2) - Azotul este principalul component al aerului. Densitatea azotului este de 1,25049 g/l.
Backplate - Parte a unui dispozitiv pentru compensarea flotabilității, este un suport pentru fixarea a 1 sau 2 butelii pe spatele scafandrului. Backplate este o placă metalică îndoită și perforată. Prin ea trece o curea lată, parte din harness, astfel ghidată prin numeroase fante încât formează curele pentru umeri și centură în jurul taliei. Backplate este îndoită la mijloc, formând un canal longitudinal - nervură de care se prinde lestul (bare de plumb), wing-ul (aripă-balon compensator) și buteliile. Ansamblul backplate, wing, harness - spătar port-butelie, aripă-balon compensator, chingi - este o alternativă la vesta compensatoare, alt tip de BCD.
Balon subacvatic - Accesoriu al echipamentului de scufundare destinat ridicării de obiecte grele către suprafața apei. Balonul subacvatic este un sac realizat din material impermeabil, deschis la partea inferioară și umplut cu aer. Balonul subacvatic este confecționat din pânză cauciucată și este prevăzut cu un sistem de chingi pentru prinderea obiectelor. Se deosebește, după scopul utilizării sale (lift bag), de alte tipuri de baloane subacvatice precum surface marker buoy (SMB), folosite pentru marcarea poziției, ghidare sau efectuare de paliere de decompresie.
Bar - Unitate de măsură a presiunii utilizată în practica scufundării. 1 bar = 1 daN/cm² = 100 000 N/m² = 100 000 Pa. 1 bar = 1000 mbar = 1000 hPa. 1 bar = 14.504 PSI (pound /square inch)
Barjă - Navă cu fund plat utilizată în lucrările subacvatice offshore. Barjele pot fi dotate cu macarale, instalație de ancorare, echipamente de scufundare, platformă pentru elicoptere etc.
Barocameră → Cameră hiperbară
Barotraumatism - Accident de scufundare datorat efectelor mecanice ale presiunii. Barotraumatismul afectează zona plămânilor și a cavităților pneumatice (urechea medie și sinusurile) precum și tubul digestiv. Barotraumatismul este cauzat de variațiile de volum ale gazelor aflate în cavitățile organismului, determinate de variațiile de presiune.
Bașă suplă - Recipient elastic confecționat din pânză cauciucată utilizat în sistemele de recuperare a gazelor din sistemele de scufundare la mare adâncime, ce permite unui compresor spacial să aspire gazul de la presiune atmosferică.
Baterie(rack) - Ansamblu de două sau trei butelii puse împreună pentru a alcătui o rezervă mai mare de amestec respirator.
Baticorometru - Aparat pentru măsurarea eficienței protecției catodice de la instalațiile subacvatice.
Bell-man - Scafandru aflat în turela de scufundare ce execută manevrele din turelă asigurând securitatea scafandrilor din apă, intervenind numai în caz de urgență. Este șeful echipei de scafandri care coboară din turelă.
Bend - Termen introdus în anul 1894 de Lorrain Smith pentru a defini artralgiile care dau o atitudine curbată muncitorilor chesonieri care la acea vreme erau in majoritate greci, de unde "grecian bends" sau simplu "bends". Bendurile apar, în general, imediat după executarea unei decompresii necorespunzătoare și se manifestă prin dureri localizate la nivelul uneia sau mai multor articulații (genunchi, umăr, cot) sau inserții musculare peri-articulare.
Beția adâncurilor → Narcoza azotului
Bioxid de carbon (CO2) - Bioxidul de carbon este rezultat în urma proceselor metabolice din organism fiind eliminat prin expirație. Bioxidul de carbon controlează procesul respirator prin stimularea centrului respirator. Are densitatea de 1,98 g/l.
Black-light (Lumină neagră) - Tehnică de inspectare nedistructivă subacvatică a cordoanelor de sudură ce folosește o sursă de radiație ultravioletă și o substanță fluorescentă specială.
Bloc de butelii - Ansamblu de două sau trei butelii unite între ele cu scopul sporirii rezervei de gaz respirator.
Blowing-up (Urcare în balon) - Urcare foarte rapidă către suprafață a unui scafandru echipat cu echipament greu de scufundare ca urmare a defectării alimentării cu aer a costumului cu volum variabil precum și a destinderii gazului aflat în acesta.
Boala de decompresie (boala de cheson) - Afecțiune ce survine datorită formării de bule de gaz în țesuturile organismului scafandrului ca urmare a executării unei decompresii prea rapide.
Bosaj - Sistem de egalizare a presiunii din urechi aflat în dreptul nasului la vizorul de scufundare. Bosajul permite strângerea nărilor din exteriorul vizorului cu mâna în vederea efectuării echilibrării presiunii din urechea medie cu presiunea mediului acvatic.
Bulă - Forma sub care aerul expirat de scafandri cu aparat în circuit deschis iese spre suprafață.
Busolă submersibilă - Piesă a echipamentului de scufundare autonomă utilizată de scafandri pentru orientare sub apă.
Butelie - Componentă a aparatului autonom de respirat sub apă. Butelia este un recipient de înaltă presiune utilizat pentru stocarea aerului comprimat. Buteliile sunt fabricate din oțel, aluminiu, aliaje de titan sau fibre de carbon și pot fi de mai multe feluri : butelii de scufundare, butelii de securitate și butelii de stocaj.