Matila C. Ghyka () a fost un ofițer de marină, diplomat, estetician, scriitor, matematician, inginer și istoric român. A intrat în diplomație în 1909, ajungând la rangul de ministru plenipotențiar. A demisionat din serviciul diplomatic după numirea generalului Ion Antonescu ca prim-ministru.
După război a fost profesor de estetică la două universități din Statele Unite ale Americii. Este cunoscut îndeosebi pentru lucrările sale privitoare la secțiunea de aur și proporțiile ideale în artă și în natură.
Copilăria și studiile Tatăl său, Matila Costiescu, a fost ofițer, calitate în care a luptat în Războiul de Independență, ca sublocotenent în Regimentul al 3-lea de artilerie. După luptele de la Plevna a fost decorat de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa IV-a.WorldWar2.ro Forum [Powered by Invision Power Board] Bunicul său a fost colonelul de artilerie Anton Costiescu. În 1855-1856 Carol Davila îl însărcinase pe sublocotenentul Anton Costiescu cu predarea Istoriei medicinii la nou înființata Scoală de Chirurgie din București.Dr. G. Brătescu - Studiul Istoriei medicinii - ieri, azi, mâine În noaptea de 11 februarie 1866, când avea gradul de căpitan, Anton Costiescu fusese unul din cei trei ofițeri care s-au dus la domnitorul Alexandru Ioan Cuza, silindu-l să semneze actul de abdicare.Culisele abdicării. Ulterior se distinsese inventând un echer grafometru sau cuadrant de campanie pentru reglarea tirului. Colonelul Costiescu era și un francmason activ fiind inițiatorul reconstituirii Marii Loji Naționale a României.Horia Nestorescu-Bălcești - Enciclopedia ilustrată a francmasoneriei din România Anton Costiescu a fost membru al lojii masonice „Înțelepții din Heliopolis” din București.Mihai Sorin Rădulescu, Din istoria familiei Ghika. Contribuții de istorie culturală. Articolul: Din corespondența lui Matila C. Ghika, p. 227. București: Corint Books, 2017 ISBN 978-606-793-105-1
Mama sa era Maria Ghyka [n. 1860], fiica beizadelei Constantin Ghyka (1828-1874), fiul cel mare al ultimului domnitor al Moldovei înainte de unirea Principatelor, Grigore al V-lea Ghica, și al Ecaterinei (Catița) Balș (1835-1913). Arborele genealogic al familiei Ghyka Așadar, Matila Ghyka a fost strănepotul, din partea mamei, al lui Grigore Alexandru Ghica, care ca domnitor al Moldovei a fost denumit Grigore al V-lea Ghica, ultimul domnitor al Moldovei (1854-1856), înainte de Unirea Principatelor.
Mezalianța dintre Maria Ghyka și Matila Costiescu a fost încheiată în grabă și desfăcută în fapt tot așa, având în vedere că părinții săi au divorțat pe când Matila avea 4 ani. Copilului i s-a dat prenumele tatălui, el fiind numit de la început Matila Costiescu,Vasile Cornea, Necunoscutul prinț Matila Ghyka și lumea sa, Institutul European, Iași, 2020, p. 108 (alte păreri nu sunt susținute de dovezi, în dosarul personal de la Arhivele Diplomatice ale ministerului de externe, existând o copie legalizată a certificatului de naștere) înfiat de Grigore Ghika (1867-1940), frate vitreg mai mic al mamei sale, care n-a avut copii în viață. El a fost crescut de mama sa în casa bunicii sale Ecaterina Ghyka, născută Balș, petrecând majoritatea timpului la Iași și stând în timpul verii și toamna la conacul familiei Balș de la Dumbrăveni, localitate din Bucovina. Învață franceza în familie și germana cu guvernante bucovinene. Mai târziu, Matila a fost adoptat de Grigore Ghyka, amintitul frate vitreg al mamei sale, pe care l-au întîlnit prima dată pe timpul studiilor pariziene și care i-a dat numele și titlul de prinț Matila Ghyka, Curcubeie, Ed. Polirom, 2014, p. 49, Nota 1.(detalii despre numeroasa familie Ghyka precum și despre locurile unde a trăit prințul român, se pot găsi în lucrările profesorului Mihai Sorin Rădulescu).
În septembrie 1891 Matila Ghyka pleacă la Paris cu mama sa, fiind înscris ca intern la școala “Sainte Anne” din Saint Ouen (o suburbie a Parisului) a ordinului catolic Saint François de Sales, scoală de nivel liceal, cu condiția strictă ca el să nu fie convertit la catolicism. După un an, Maria Ghika afla că fiul ei trecuse la catolicism. Deși mama sa se instalase la Paris, fiind intern, Matila o vedea de obicei doar în zilele de Duminică. În 1895 se decide să urmeze o carieră de ofițer de marină și se înscrie la Colegiul Maritim din insula Jersey din Insulele Anglo-Normande. Colegiul era organizat de călugării iezuiți, care fuseseră obligați să părăsească teritoriul Franței în urma noii legi din 1880 privitoare la laicizarea învățământului francez. Deși situată pe un teritoriu sub administrația coroanei britanice, școala era specializată în pregătirea candidaților pentru o carieră în marina militară franceză. Astfel, pe lângă faptul că școala își urma programa de învățământ pentru examenul de bacalaureat, ea punea accentul pe cursuri solide de matematică, istorie și cultură franceză precum și de limba engleză, discipline esențiale pentru admiterea în Școala Navală. În 1897, Matila Ghyka este admis, la limita minimă de vârstă, ca elev-aspirant la Școala Navală Franceză din Brest, instituție de rang universitar, transcrisă uneori ca Academia Navală.
Cariera de ofițer de marină În 1899 Matila Ghyka termină Școala Navală și dorește să se angajeze în marina românească, dar nu avea vârsta legală de 19 ani, astfel că are aprobarea de a se angaja un an în marina franceză cu gradul de aspirant, primul grad de ofițer în marina militară, fiind repartizat pe fregata "Iphigénie", o fregată cu pânze, dotată și cu un motor auxiliar. Comandantul navei era Henri-Louis Manceron, (1848-1917), avansat ulterior la rangul de contra-amiral, șef de stat major al marinei militare franceze.
Prima misiune a fregatei a fost o călătorie în Martinica unde nava a staționat timp de trei luni în portul Saint Pierre pentru paza insulei. În memoriile sale, Matila Ghyka descrie în mod pitoresc orașul și viața societății creole din orașul Saint Pierre, care a fost complet distrus ca urmare a erupției vulcanului Pelée din 1902. La întoarcere, fregata “Iphigénie” participă la manevrele escadrei de nord a marinei franceze în largul insulei Oléron continuându-și călătoria până la Boulogne-sur-Mer, înainte de a ancora în rada portului Brest, la 1 august 1900. thumb|250px|left|Crucișătorul Elisabeta pe care a servit Matila Ghyka în 1900-1901
Ion Lahovari, ministrul Afacerilor Externe al României și prieten al familiei Ghyka, îl ajută când s-a întoars în țară să se înroleze în marina militară română. La 1 octombrie 1900, Matila Ghyka se prezintă la Constanța, fiind repartizat pe crucișătorul „Elisabeta”, singurul crucișător al marinei române. În memoriile sale, Ghyka se plânge de inactivitatea marinei, crucișătorul stând în cea mai mare parte a timpului ancorat la chei. În anul următor, Matila Ghyka este mutat la cererea sa la Flotila de Dunăre la Galați, unde cam un trimestru vara ia comanda unei canoniere, a cărei misiune era de a supraveghea situația de pe ostrovul Bujor de pe Dunăre, în apropiere de Zimnicea, ostrov care în acea vreme era disputat de Bulgaria și România. Conflictul a fost rezolvat în urma schimbării cursului Dunării, care a avut drept consecință alipirea ostrovului de malul românesc.
Matila Ghyka a fost apoi detașat la „Școala de Mine și Torpile” a marinei militare române, care, în timpul verii, funcționa la Mahmudia, ceea ce i-a dat prilejul să cunoască frumusețile Deltei Dunării și ale Lacului Razim.
În 1904 Matila Ghyka se hotărăște să-și continue studiile și obține un concediu în acest scop. El pleacă din nou la Paris înscriindu-se la „École supérieure d'électricité” – Supélec (Școala superioară de electricitate). SUPÉLEC - L'École Supérieure d'Électricité Școala, care face parte din grupul de instituții de învățământ superior cunoscut sub numele de „Grandes Écoles”, fusese înființată în 1894 de Société Internationale des Électriciens (Societatea Internațională a Electricienilor) – în prezent, Société des Électriciens et des Électroniciens – SEE (Societatea Electricienilor și Electroniștilor) din Franța și este considerată una din cele mai prestigioase și selective școli ale învățământului tehnic din Franța. Fiind absolvent al Școlii Navale, o parte din examenele sale au fost echivalate și Matila Ghyka a reușit să treacă restul examenelor necesare în cursul unui an, obținând diploma de inginer electrician în 1905.
În timpul acestor studii, Matila Ghyka a început să se preocupe de problema influenței vieții asupra legilor fizice care descriau comportarea materiei neînsuflețite. El a avut prilejul să-și discute părerile cu Gustave Le Bon, sociolog și cercetător științific francez. Cunoscut în special pentru studiile sale în domeniul științelor sociale, Le Bon se precupase și de problema echivalenței dintre masă și energie, publicând diferite lucrări asupra acestui subiect la începutul secolului al XX-lea.Gustave Le Bon - La dématérialisation de la matière - Revue scientifique, 1904Gustave Le Bon - La matérialisation de l'énergie - Revue scientifique, 1904Gustave Lebon - L'évolution de la matière - Paris, E. Flammarion, 1905.Gustave Le Bon - La naissance et l'évanouissement de la matière - Conférence faite Ostende, en août 1907 (Mercure de France, 1908) Matila Ghyka i-a expus lui Le Bon teoriile sale asupra interpretării celui de al doilea principiu al termodinamicii, ținând seama de diferența transcendentală dintre materia anorganică și cea organică. Gustave Le Bon a declarat că problema îl depășea, dar a cerut părerea lui Henri Poincaré, una din somitățile științifice ale vremii. Deși Poincaré considerase că punctul de vedere al lui Matila Ghyka era corect, acesta nu a reluat decât mult mai târziu și dintr-o altă perspectivă preocupările sale cu privire le diferența dintre materia vie și cea neînsuflețită. Este totuși de amintit că ipoteza pe care Ghyka i-o enunțase lui Le Bon, a fost emisă și dezvoltată mai târziu de alți cercetători ca James Johnstone în lucrarea „Mecanismul vieții” James Johnstone – The Mechanism Of Life In Relation To Modern Physical Theory – 1921 și de Raymond Ruyer în volumul „Elemente de psiho-biologie”.Raymond Ruyer – Éléments de psycho-biologie - Presses Universitaires de France, Paris, 1946)
La întoarcerea în țară, Matila Ghyka s-a prezentat la Ministerul de Război, unde generalul Iacob N. Lahovari (Jacques Lahovary), care era ministru interimar la acest minister, l-a numit profesor de torpile și de electricitate la școala de ofițeri de marină de la Constanța.În memoriile sale, Matila Ghyka afirmă că generalul Iacob Lahovari era ministrul de război, dar de fapt deținea aceasta funcție ca interimar, ministru de război fiind generalul Alexandru Averescu
În anul următor, principele moștenitor Ferdinand și principesa Maria au decis să facă o croazieră pe Marea Neagră. În acest scop, vasul de linie Regele Carol al Serviciului Maritim Român a fost echipat ca yacht regal. Matila Ghyka și colegul său locotenentul Dan Zaharia au fost numiți aghiotanți ai principelui Ferdinand, fiind însărcinați să-l însoțească în croazieră. În cursul călătoriei yachtul s-a oprit la Ialta, unde principele Ferdinand și principesa Maria l-au vizitat pe Marele Duce Aleksei Aleksandrovici.
La întoarcerea din croazieră, comandorul Petre Demetriade, directorul Marinei din Ministerul de Război, l-a numit pe Matila Ghyka șef al Serviciului tehnic al marinei, nou înființat.
thumb|175px|right|Steaua ordinului Leului și al Soarelui, conferită lui Matila Ghyka de Șahul Persiei Mozaffar al-Din Shah Qajar
Călătoria în Persia